Human trafficking vs. prostitution facilitation: Qualification of sex work involving debt repayment and lack of specific coercion or deception regarding the nature of the activity

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 213 din 20 aprilie 2004, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul V.I. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 pct. 1 și 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, iar conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2003 la zi.

Conform art. 19 din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 4700 Euro în echivalentul în lei la data confiscării.

În fapt s-a reținut că în perioada ianuarie – iulie 2003, în baza unei rezoluții infracționale unice, a recrutat și transportat 6 persoane de sex feminin în Bulgaria și Spania, unde au fost obligate să se prostitueze sub îndrumarea unei persoane M., activitate în urma căreia a obținut pentru sine circa 4800 Euro.

Prima instanță a reținut că faptele inculpatului, așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 pct. 1 și 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., modalitatea comiterii acestei infracțiunii fiind aceea a recrutării prin înșelăciune sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, de către două sau mai multe persoane împreună.

Înșelăciunea reținută de prima instanță a fost descrisă ca fiind prezentarea de către inculpat a unei alte situații asupra locului în care victimele urmează să-și desfășoare activitatea, respectiv, că acestea vor lucra ca dame de companie, iar numai dacă vor dori vor putea întreține relații cu clienții de la respectivul club. În realitate, victimele erau obligate să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, această activitate fiindu-le uneori chiar impusă și în zilele în care trebuia să aibă liber.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 451 din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul V.I. și desființând în parte hotărârea instanței de fond a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 12 pct. 1 și 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Curtea de apel a stabilit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, întrucât persoanele de sex feminin care au fost duse să se prostitueze nu au fost obligate de inculpat, ele cunoscând de la început natura activității pe care urmau să o desfășoare în Spania. A apreciat activitatea infracțională desfășurară de inculpat, de a suporta (nicidecum dezinteresat) cheltuielile efectuate cu procurarea pașapoartelor, cu transportul până la destinație, cu cazarea martorelor, care ajunse în Spania, au început să se prostitueze, fiind obligate să returneze cheltuielile și să-și împartă câștigul cu inculpatul, se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., „înlesnirea practicării prostituției și tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției”, pentru care a dispus condamnarea.

Față de starea precară de sănătate a inculpatului, care potrivit expertizei medico-legal efectuate în cauză, suferă de hepatită cronică și spondiloarterită anchilozantă seronegativă moderată activ clinic, a stabilit o pedeapsă în apropierea limitei minime prevăzută de textul de lege incriminator.

Împotriva deciziei Curții de Apel București au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul V.I.

Prin recursul declarat, parchetul a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, în sensul de a se majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social pe care îl prezintă fapta și persoana inculpatului care a mai suferit o condamnare pentru același gen de infracțiune.

Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere că a recunoscut și regretat faptele și este grav bolnav.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizate, criticile formulate de cele două părți recurente în conformitate cu prevederile textului de lege citat, se constată că instanța de apel a pronunțat o pedeapsă just individualizată. Rezultă că la fixarea pedepsei au fost avute în vedere gravitatea deosebită a faptei ca și circumstanțele personale și celelalte împrejurări invocate în cadrul recursurilor de față. Procedând în acest mod, instanța de apel a fixat o pedeapsă care să asigure atât reeducarea infractorului cât și realizarea prevenirii generale pe care trebuie s-o îndeplinească această măsură de constrângere.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere că, examinând hotărârea atacată și în raport cu prevederile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., nu se identifică existența unor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a constata că atât recursul declarat de parchet cât și cel declarat de inculpat sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 451 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2003 la 28 ianuarie 2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.