Insurer Guarantee Claim Nullity: Failure to Substantiate Material Law Violations for Extraordinary Appeal

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche - la data de 07.09.2018, reclamantul A., prin B. - cesionar de drepturi litigioase a chemat în judecată, în calitate de pârât, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, formulând contestaţie împotriva Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisă de F.G.A. întrucât situaţia de fapt ce stă la baza prezentului dosar a fost interpretată greşit de acesta şi obligarea pârâtului la plata sumei de 52.196,70 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 04.08.2014.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 941 din 12.03.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a respins cerere de chemare în judecată privind pe reclamantul A., prin B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată, iar în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a dispus şi amendarea reclamantului A. cu suma de 700 RON, reprezentând amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credinţă a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 941 din 12.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a declarat recurs reclamantul A., prin B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, iar în urma rejudecării fondului, să se admită cererea formulată de recurentul-reclamant şi să se procedeze la anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 04.08.2014.

Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică si nelegală, sub aspectul aplicării normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, a arătat că, la judecarea cererii de fond instanţa de judecată nu a realizat o aplicabilitate corectă a normelor de drept material pe care şi-a fundamentat solicitările privitoare la daunele materiale, dar şi că nu a înţeles în mod corect cele precizate de recurentul reclamant, creându-se o confuzie în ceea ce priveşte plata care s-a făcut, asiguratorul ce a realizat-o şi persoana căreia i-a profitat această plată.

În continuare, susţine recurentul-reclamant că, în fapt, la data de 08.11.2013, a încheiat cu asigurătorul C. poliţa de asigurare de tip "D." nr. x/09.11.2013 cu valabilitate 09.11.2013-08.11.2014.

La data de 04.08.2014, în timp ce recurentul-reclamant circula pe str. x din mun. Galati, la intersecţia cu str. x a virat fără sa se asigure, intrând in coliziune cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, care circula regulamentar.

Ulterior, recurentul-reclamant i-a făcut cunoscut evenimentul rutier asigurătorului care a deschis dosarul de dauna nr. AV 0377GL14. De asemenea, tot acesta a formulat o cerere de despăgubire pentru suma de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite in evenimentul rutier, conform devizului estimativ emis de către unitatea service E. S.R.L, reprezentanţă BMW în teritoriu.

Prin adresa nr. x/17.04.2015 societatea de asigurări i-a comunicat acestuia refuzul de plată a despăgubirii, motivat de faptul că polita de asigurare este falsă, desi intimata-pârâtă a mai plătit anterior, în baza aceleiaşi poliţe, un alt dosar de daună.

În ceea ce priveşte creanţa de 52.196,70 RON, susţine recurentul - reclamant că, atât prima instanta, cât şi instanţele gălăţene au înţeles în mod eronat susţinerile sale şi nu au interpretat în mod corect condiţiile CASCO si pe cele RCA aplicabile.

În concret, în faţa primei instante gălăţene, mai exact la termenul de judecată din data de 16.12.2016 în niciun caz nu s-a făcut dovada plăţii despăgubirii pentru evenimentul rutier din data de 04.08.2014 de către C. (la care numitul A. avea poliţa CASCO), ci dimpotrivă, recurentul-reclamant (ce era vinovat de producerea accidentului) a precizat că asigurătorul său RCA (în speţă, F.) a acoperit reparaţia celui tamponat de numitul A. pe cale amiabilă.

A susţinut că intimata-pârâtă este de rea-credinţă, întrucât, în aceeaşi cauză asigurătorul RCA a înţeles să-i achite celui nevinovat despăgubirea fără a invoca lipsa legăturii de cauzalitate între avarii si declaratiile părţilor.

De asemenea, precizează recurentul, pentru clarificarea situaţie, că avea încheiate două poliţe: o poliţă RCA încheiată cu F. şi o alta CASCO încheiată cu C. S.A. După producerea evenimentului rutier, asigurătorul RCA, respectiv F., l-a despăgubit pe cel tamponat de numitul A., însă nu pe A., aşa cum în mod normal trebuia. Asigurătorul CASCO nu a respectat condiţiile stabilite la încheierea poliţei si nu l-a despăgubit, la rândul său, şi pe recurentul-reclamant. Prin urmare, în niciun caz recurentul nu solicită să fie despăgubit a doua oară si asta pentru ca el nu a fost despăgubit nici o dată.

În aceste condiţii, apreciază că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că asiguratorul RCA, mai exact F. a acoperit prejudiciul în locul C. S.A., întrucât cele două poliţe aveau scopuri cu totul diferite şi condiţii distincte de acoperire a pagubelor, iar F. a acoperit prejudiciul celui tamponat de A. şi nu acestuia din urmă.

Susţine astfel recurentul că cei doi asiguratori, în situata de fapt ce stă la baza judecării cauzei, nu au vreo legătură cu genul celei reliefate de instanţa de fond ce a judecat prezenta cauză, sens în care apreciază că aceasta, în mod eronat a interpretat normele juridice aplicate litigiului şi a considerat că plata făcută celuilalt şofer implicat în accident de către F. în baza poliţei RCA ar echivala cu acoperirea prejudiciului suferit de A., prejudiciu ce ar fi trebuit acoperit de C. în baza poliţei CASCO. Celălalt sofer a avut un anumit prejudiciu suferit în urma accidentului (plătit de F.), iar recurentul-reclamant a suferit prejudiciul solicitat prin cererea de chemare in judecată, astfel că cele două nu au vreo legătură.

În cocnluzie, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii pronuntate în prima instanta şi în rejudecare, să se dispună anularea Deciziei nr. 16314/13.08.2018 emisa de Fondul de Garantare a Asiguratilor, în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând contravaloarea avariilor suferite de recurentul-reclamant în evenimentul rutier din data de 04.08,2014.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe fondul recursului, a susţinut că FGA a avut în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate, astfel că, prin Decizia nr. 16314/13.08.2018 a respins cererea de plată nr. x/29.05.2017 formulată de A. prin B., reţinându-se că, prin sentinţa civilă nr. 9156/19.12.2016 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia civilă nr. 526/19.12.2017 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, instanţa a respins, ca rămasă fără obiect cererea conexă formulată de reclamant în contradictoriu cu C. S.A., având ca obiect plata sumei de 52.196,70 RON, reprezentând indemnizaţia de asigurare datorată de către pârâtă în urma producerii evenimentului asigurat din data de 04.08.2014.

Prin urmare, în mod întemeiat Curtea de Apel Bucureşti, în soluţionarea prezentei acţiuni, a hotărât ca "actul administrativ emis de paratul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este temeinic si legal, instanţele judecatoresti stabilind ca suma de 52.196,70 RON, obiect al cererii conexe din dosar nr. x/2015, a fost platită reclamantului.".

În temeiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre judecătorescă, nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În plus, susţine intimatul că nu există nici un argument pentru care să fue acceptată ca fiind utilă cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 dovada de către reclamant a plăţii de către asiguratorul C., în baza asigurării RCA, a despăgubirii către persoana păgubită, în condiţiile în care cauza dosarului nr. x/2015 a fost contractul de asigurare CASCO.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei recurate.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 05.09.2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu de instanţă, Înalta Curte urmează a o admite, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, constată Înalta Curte că, deşi invocă, formal, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală " sub aspectul aplicării normelor de drept material regăsite în art. 2 alin. (3) in Legea nr. 213/2015", în fapt, în dezvoltarea criticilor sale recurentul nu a indicat în concret motivele de nelegalitate, făcând doar aprecieri cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi reluând o parte din argumentele susţinute şi în faţa instanţei de fond.

Astfel, se reţine că, deşi recurentul invocă în esenţă greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, în fapt acesta nu motivează în ce formă au fost încălcate aceste dispoziţii. Se constată că, în realitate, criticile nu vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor norme de drept material, ci modul în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, aspectele invocate de recurent rezumându-se strict la probatoriul administrat. Ori, aceste aspecte se situează în afara competenţelor instanţei de recurs, atât timp cât se raportează la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, fără însă a arăta, în concret, modul cum instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material regăsite la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul, strict formal, a încadrat expres recursul său în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea exprimându-şi doar nemultumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul formulat de reclamantul A. prin B. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. prin B. împotriva sentinţei civile nr. 941 din 12 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.