Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5566/2021 AI generated

Salary bonus classification under fixed amounts rather than statutory percentages upheld; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 5566/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court's rejection of the claim and affirming the legality of the administrative order challenged. The dispute concerned a salary classification order issued by the Chief Prosecutor of the High Court's Prosecutor's Office, whereby the applicant, an auxiliary legal staff member, challenged the determination of salary bonuses (for hard/volatile conditions, risk/mental stress, and confidentiality) as fixed monetary amounts rather than statutory percentages. The decisive legal basis was the interpretation of the Framework Law on the System of Remuneration (Law No. 153/2017), specifically Articles 4 and 5 of Annex V and Article 25, which cap total bonuses at 30% of base salaries; the court applied the binding principles from its prior Decree No. 15/2021, ruling that the phrase "up to" in the legislation permits employers to set bonuses below the maximum percentage limits and that fixed-amount determinations complying with the cumulative 30% budgetary ceiling do not constitute a legal violation or a harm to the employee.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 138 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2017, art. 402 din C. proc. civ, art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Salary bonus classification under fixed amounts rather than statutory percentages upheld; appeal dismissed as unfounded: The dispute concerned a salary classification order issued by the Chief Prosecutor of the High Court's Prosecutor's Office, whereby the applicant, an auxiliary legal staff member, challenged the determination of salary bonuses (for hard/volatile conditions, risk/mental stress, and confidentiality) as fixed monetary amounts rather than statutory percentages. The decisive legal basis was the interpretation of the Framework Law on the System of Remuneration (Law No. 153/2017), specifically Articles 4 and 5 of Annex V and Article 25, which cap total bonuses at 30% of base salaries; the court applied the binding principles from its prior Decree No. 15/2021, ruling that the phrase "up to" in the legislation permits employers to set bonuses below the maximum percentage limits and that fixed-amount determinations complying with the cumulative 30% budgetary ceiling do not constitute a legal violation or a harm to the employee.

Keywords

AI generated
salary classification legal systems remuneration of salaried employees reduction of statutory salary increase administrative dismissal statutory limits

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded and rejecting the lower court's ruling.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, plângere împotriva refuzului Ministerului Public - P.I.C.C.J. de a-i comunica un răspuns la contestaţia înaintata prin fax la data de 23.02.2018, precum si împotriva Ordinului nr. 247/31.01.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin care s-a stabilit încadrarea sa salarială începând cu data de 01.01.2018, solicitând instanţei anularea parţială a acestuia, respectiv in ceea ce priveşte acordarea cuantumurilor sporurilor si obligarea paratului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, emiterea unui nou ordin de încadrare (sau modificarea celui existent), in care cuantumurile sporurilor sa fie înlocuite cu sporurile in procentele prevăzute de art. 4 si 5 din anexa V - familia ocupaţionala "Justiţie" şi acordarea diferenţelor dintre drepturile acordate sub forma de "cuantum spor" si sporurile in procente, de la momentul încadrării cu 01.01.2018 si in continuare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4327 pronunţată în data de 26 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei si admiterea acţiunii, asa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Prin Ordinul nr. 247/31.01.2018 al Procurorului general al PICCJ, i-a fost stabilita salarizarea începând cu data de 01.01.2018, însă aceasta încadrare nu s-a făcut cu respectarea art. 4 si 5 din anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv, i s-au acordat sporuri în cuantumuri,iar nu in procente. De asemenea, în mod greşit a motivat instanţa de fond soluţia adoptată, in sensul ca prin stabilirea acestei modalităţi de salarizare (fără procente) nu i s-a adus nicio vătămare.

Recurenta a arătat că, începând cu data de 01.11.2018 a beneficiat de o majorare salarială generată de trecerea la o altă tranşă de vechime in funcţie, astfel încât prin neacordarea sporurilor sub forma de procente a fost prejudiciată, echivalentul sporurilor fiind direct proporţional cu creşterea indemnizaţiei de încadrare. Mai mult decât atât, s-a arătat că suma cuantumurilor sporurilor acordate prin Ordinul nr. 247/2018 al PICCJ, este sub valoarea de 30 % stabilita de legiuitor (însumează 28 %-29 %). Chiar daca nu i s-ar fi adus nici un prejudiciu, simplul fapt ca stabilirea drepturilor salariale s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 153/2017, este suficient sa justifice o astfel de acţiune si sa determine admiterea acesteia.

In ceea ce priveşte sporul de condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase, chiar daca din punct de vedere al valorii este in cuantum care echivalează cu 15 % din indemnizaţia de încadrare, acesta trebuia acordat sub forma de procente, in condiţiile art. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, iar nu sub forma de cuantum în valoare fixa, care nu se mai modifica in situaţia in care s-ar impune majorarea indemnizaţiei de încadrare (ex: in situaţia in care se trece de la o noua indemnizaţie, datorata schimbării vechimii in funcţie).

In ceea ce priveşte sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica de pana la 25 %, respectiv sporul de confidenţialitate de 5%, acestea s-au acordat cumulat, sub forma de cuantum, care transpus in procente totalizează in ceea ce îl priveşte 13 %, fata de 30 % cat prevede maximul prevăzut de lege. În preambulul ordinului contestat nu se face referire la o dispoziţie administrativa din care sa rezulte ca ordonatorul principal de credite a stabilit reducerea sporurilor la acest procent de 13 % si nici care este ponderea fiecăruia dintre aceste 2 sporuri in cuantumul de 13 %.

De asemenea, la nivelul procurorilor si al personalului asimilat din cadrul PCA Ploieşti si a unităţilor din subordine, cuantumul reprezentând sporul de risc şi sporul de confidenţialitate este variabil de la 13 % la 16 % din indemnizaţiile de încadrare, fapt ce creează o discriminare in rândul angajaţilor, cu atât mai mult cu cat angajaţii care nu fac parte din structurile de securitate (recurentul membru din structura de securitate a PCA Ploieşti) încasează aceste cuantumuri de confidenţialitate în valoare mai mare decât cei care conduc structuri de securitate.

Recurenta a mai arătat că se impunea acordarea acestor două sporuri sub forma de procente, si nu de cuantumuri. Suma totala a sporurilor nu este prevăzuta pentru fiecare salariat in parte, ci raportat la ordonatorul de credite, respectiv din suma indemnizaţiilor de încadrare.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea cadru nr. 153/2017, " limita maxima a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor si a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzuta in prezenta lege si in anexele nr. 1 - VIII."

Deci, in ceea ce priveşte indemnizaţia de încadrare, aceasta se stabileşte etapizat conform art. 38 din Legea cadru nr. 153/2017, iar în ceea ce priveşte sporurile personalului vizat de Anexa V (din domeniul Justiţiei), cuantumul acestora este de maxim 45 % (suma exacta fiind asumata de ordonatorul de credite in temeiul art. 4 si 5 din anexa coroborate cu art. 23- 25 din legea cadru), prevederile din anexa vechiul constituind norme juridice speciale aplicabile acestei familiei ocupationale din domeniul justiţiei.

Norma de drept civil generala reprezintă acea norma care se aplica in toate cazurile si în orice materie, daca o dispoziţie legala nu prevede altfel, in timp ce normele de drept speciale sunt derogatorii de la norma generala si se aplică ori de câte ori se găseşte un caz ce intră sub incidenţa expresă a prevederilor sale, aplicându-se prioritar fata de cea generala.

Fata de cele mai sus menţionate, recurentul a arătat că acţiunea trebuia admisa si sa fie obligat pârâtul sa modifice încadrarea începând cu data de 01.01.2018, in sensul acordării sporului de risc si suprasolicitare de 25 % (sub forma de procent), a sporului de confidenţialitate de 5 % (sub forma de procent) si a sporului de condiţii de munca grele, vătămătoare si periculoase (sub forma de procent).

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să ii înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

In jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Neconcordanţele ce pot exista între o dispoziţie dintr-o lege în vigoare şi prevederile Constituţiei pot fi soluţionate numai prin intermediul controlului de constituţionalitate a posteriori, reglementat de art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 - 33 din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare.

Trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat s-a realizat în temeiul art. 138 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care a intrat în vigoare la 01.08.2018. Astfel, obligaţiile angajatului către stat au crescut de la 16,5% la 35%.

Potrivit art. 38 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 153/2017, prevederile acesteia se aplică etapizat, începând cu 01.07.2017.

Conform art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ, drepturile salariale ale recurentei-reclamante au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 25 şi ale art. 38 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 153/2017, rezultă că sporurile acordate de ordonatorii de credite nu pot depăşi 30% din fondul lunar de salarii. Sporurile pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate se stabilesc, conform legii, în procent de până la 25,15 sau 5.

Prin urmare, fiecare spor poate fi acordat până la maximul procentului reglementat, cu condiţia ca împreună să nu depăşească 30 % din salariul de bază, fapt care este posibil prin reducerea unuia sau mai multor sporuri, astfel încât totalul să se încadreze în acest prag.

În acest sens, la nivelul Ministerului Public s-a hotărât acordarea sporului de 10 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de 5 % pentru confidenţialitate şi 15 % pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase. In atare context, ordinul contestat este legal, drepturile salariale ale recurentei-reclamante fiind corect stabilite.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 10 aprilie 2019 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 15 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la acel moment procesual amânându-se judecata cauzei la data de 16.11.2021, pentru soluţionarea dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Completului competent să judece recursurile în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen la 28.06.2021.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În fapt, prima instanţă a reţinut că reclamanta A. are calitatea de personal de specialitate juridica asimilat judecătorilor si procurorilor in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 247 din data de 30 ianuarie 2018, începând cu data de 1 ianuarie 2018, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, procurorii şi procurorii stagiari din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul contractual din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Art. l al actului contestat, coroborat cu anexa nr. 14, crt. 16, stabileşte încadrarea salarială a reclamantei, cu privire la care recurenta a susţinut că este făcută cu încălcarea prevederilor art. 4 şi 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, prin aceea că sporurile la salariu au fost stabilite în cuantum fix, iar nu în procent.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că problema de drept ce priveşte determinarea modalităţii de stabilire a cuantumului sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 25 din aceeaşi lege şi ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 emisă de ICCJ -completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în: Monitorul Oficial NR. 921 din 27 septembrie 2021).

Astfel, prin decizia amintită s-au statuat următoarele:

"80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. 1 - VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 3 0% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru."

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme, în mod corect a reţinut prima instanţă că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare fără indicarea procentului corespunzător fiecărui spor şi prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare, cât timp sporurile nu sunt efectiv acordate în procent fix, prestabilit din salariul de bază.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Înalta Curte mai reţine şi cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Ca urmare, criticile recurentei privind greşita aplicare a legii sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4327 din 26 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.