Revocation of gambling license for unpaid tax debts: invalidity of administrative act lacking specific motivation on "consequences produced" and non-qualification of conditional insolvency claims as outstanding obligations.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.11.2017 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc:

- suspendarea Deciziei nr. 1505/24.08.2017 emisă de Preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, decizie prin intermediul căreia s-a dispus revocarea Licenţei de organizare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x precum şi încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- anularea în totalitate a Deciziei nr. 1505/24.08.2017, emisă de Preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, decizie prin care s-a dispus revocarea Licenţei de organizare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x precum şi încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x;

- anularea în totalitate a Decizie nr. 1867/29.09.2017 emisă de Preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 1505/24.08.2017;

- repunerea A. S.R.L. în situaţia anterioară revocării Licenţei de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x şi încetării valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x, în sensul recunoaşterii dreptului de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc menţionate în licenţă şi autorizaţia de exploatare;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5461 pronunţată în data de 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la excepţia de nelegalitate formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Prim-ministrul României, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective, prin administrator special B. şi administrator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, în ceea ce priveşte cererea de anulare a actului administrativ, a anulat Decizia nr. 1505/24.08.2017 emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc precum şi Decizia nr. 1867/29.09.2017 emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi a repus reclamanta în situaţia anterioară emiterii acestei Decizii.

3. Cererea de recurs

Recurenta-pârâtă a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 5461 pronunţată în şedinţa publică din data de 18.12.2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, arătând că aceasta necesită a fi casată, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Primul motiv de recurs constă în faptul că, instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

Această aplicare greşită constă în înţelegerea terminologiei "folosita de legiuitor, în sensul că autoritatea «poate dispune» şi nu «dispune». Prin urmare, această posibilitate este recunoscută de lege în competenţa autorităţii pârâte, acesteia fiindu-i recunoscută o marjă de apreciere în acest sens, în funcţie de consecinţele produse."

Astfel, instanţa recunoaşte puterea de apreciere asupra unor situaţii prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) - i) din O.U.G. nr. 77/2009, tocmai de aceea termenul "poate" a rămas la atitudinea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN. În interpretarea per a contrario, dacă legiuitorul nu ar fi menţionat termenul "poate", aceasta ar fi însemnat obligativitatea recurentei, ca în toate situaţiile de la lit. a) - i) ale alin. (2) al art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 să se revoce licenţa de organizare de jocuri de noroc. De aceea, aprecierea Comitetului de Supraveghere de a revoca sau de a nu revoca licenţa, a avut la bază consecinţele produse create de către reclamantă.

Prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, acordă posibilitatea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN să revoce licenţa de organizator de jocuri de noroc pentru toate societăţile comerciale care îndeplinesc această condiţie. Legiuitorul a înţeles să menţioneze în cuprinsul acestuia, în sarcina Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN că "poate dispune, în funcţie de consecinţele produse " să urmeze o anumită conduită. Este de la sine înţeles că, în situaţia în care nu ar fi existat acea probabilitate cu inserarea cuvântului "poate", raţiunea revocării licenţei nu s-ar mai fi justificat.

Revocarea fiind măsura extremă de încetare a unei activităţi economice, iar actul administrativ contestat a creat o situaţie juridică care a dat forţă juridică organului emitent de a emite o măsură, ar exista astfel, un text ilogic din punct de vedere juridic, întrucât, pare nefiresc dacă aceste consecinţe sunt atât de minime, să se emită o revocare "în funcţie de consecinţele produse".

Mai mult, efectul firesc al raţiunii de revocare a actului administrativ constă în manifestarea de voinţă a emitentului actului sub imperiul si protejat de interesul public.

Astfel, afirmaţia instanţei de fond este nefondată, nefiind susţinută din punct de vedere al raţiunii juridice.

Instanţa de fond reţine în continuarea motivării sale că, lipsa menţiunii cu privire la împrejurările care au determinat-o pe pârâtă să dispună revocarea licenţei "nu este în măsură a exercita un control efectiv de legalitate, în cadrul căruia să se stabilească raportul de conformitate intre baza de referinţă, care este norma juridică, şi voinţa acestei autorităţi, împrejurările care au determinat autoritatea pârâtă să dispună revocarea licenţei sunt cuprinse chiar în preambulul actului administrativ contestat.

Exercitarea dreptului la justiţie de către reclamantă şi exercitarea controlului de legalitate asupra actelor administrative de către instanţa de fond, nu au fost înlăturate, dimpotrivă, actele administrative contestate au fost motivate, în fapt şi în drept.

Din felul în care instanţa a gândit acest aspect reiese că, o motivare corespunzătoare ar însemna o motivare pe mai multe pagini, din care să rezulte anumite aspecte, iar acestea să conducă la decizia Comitetului de Supraveghere de a revoca licenţa.

Solicită instanţei de recurs să constate că: în cuprinsul unui act administrativ nu este obligatoriu să se menţioneze consecinţele care s-au produs, pentru ca acest act administrativ să fie emis de către o autoritate publică centrală.

Totodată, deciziile contestate sunt motivate, există în cadrul acestora o motivare corespunzătoare care a stat la baza emiterii acestor acte administrative în sensul în care am expus împrejurările care au sta la baza emiterii acestora. Faptul că, aceste decizii nu sunt emise după cum doreşte reclamanta, nu înseamnă că acestea nu sunt motivate. Tocmai, există această motivare, există şi "baza de referinţă, care este norma juridică" şi "voinţa acestei autorităţi, rezultând în mod indubitabil un raport de conformitate între reglementarea normei legale, înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi soluţia autorităţii publice.

În ceea ce priveşte afirmaţia instanţei că "înregistrarea de către reclamantă de obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, şi cadrul legislativ aplicabil, nu sunt de natură a satisface această exigenţă, deoarece art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 prevede [...] şi existenţa unor consecinţe de natură a impune revocarea acestei licenţe" se arată că, legislaţia din domeniul jocurilor de noroc nu obligă instituţia publică să expună în cuprinsul actelor administrative, care sunt consecinţele produse ca urmare a înregistrării de obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului.

Aşadar, concluzia este că, în domeniul jocurilor de noroc, nici un organizator de jocuri de noroc nu poate să îşi desfăşoare activitatea dacă are obligaţii restante la bugetul de stat.

Pe de altă parte regimul juridic al deciziilor Comitetului de Supraveghere stabilit potrivit art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc:

"Organizarea şi funcţionarea Comitetului, precum şi regimul juridic al deciziilor acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului", coroborat cu dispoziţia cuprinsa la art. 10 şi art. 13 (lin Anexa 2 (Regulament de organizare si funcţionare a Comitetului de supraveghere) la H.G. nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, conduc la concluzia că respectivele consecinţe nu este obligatoriu să fie redate în chiar conţinutul deciziei de revocare a licenţei, fiind suficient ca ele să existe si să fie identificate.

În continuarea celor arătate, se solicită a se observa că, în cadrul Comitetului de Supraveghere, potrivit art. 8 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 20/2013 face parte şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care împreună cu ceilalţi membri au decis revocarea licenţei reclamantei.

Al doilea motiv de recurs constă în faptul că, instanţa de fond nu a respectat normele de drept material cuprinse în actele normative în vigoare, reţinând inaplicabilitatea art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009

Instanţa de fond, după ce face o analiză amănunţită a termenelor de plată, potrivit Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.05.2016 şi a Deciziei de impunere fiscală nr. x/274.05.2016, reţine că, termenul de plată a obligaţiilor datorate de către reclamantă s-a împlinit la data de 05.08.2016, iar într-o altă ipoteză, la data de 20.07.2016, când reclamanta se afla deja în insolvenţă, "astfel încât, obligaţiile de plată reţinute în sarcina sa erau suspendate.

Instanţa de fond a făcut o confuzie pentru că într-adevăr, obligaţiile de plată erau suspendate de la executare silită, dar aceasta nu înseamnă că, aceste obligaţii de plată nu sunt înregistrate ca obligaţii restante la bugetul general consolidat al statului şi că ele nu există sau nu mai există în sarcina reclamantei.

Apoi, o altă confuzie, îl reprezintă aplicabilitatea între ani, adică actele administrative fiscale emise de către organele fiscale competente ale ANAF-ului au fost emise în anul 2016, iar deciziile emise de ONJN în anul 2017, la mai mult de 1 (un) an de zile.

De asemenea, confuzia mai subzistă şi cu privire la atribuţiile mai multor instituţii, respectiv între atribuţiile Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, atribuţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi atribuţiile Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

ONJN nu avea această obligaţie de a efectua calcule, de aceea, în virtutea relaţiilor instituţionale, în câteva rânduri, organul competent al ANAF a comunicat prin adresă oficială, că reclamanta se află în evidentele sale cu datorii neachitate, mai mari de 30 de zile. Astfel, în condiţiile în care, se comunică în mod oficial că reclamanta este înregistrată cu obligaţii la bugetul general consolidat al statului, mai mari de 30 de zile, considerăm că, instituţia noastră nu avea niciun temei juridic de a nu pune în aplicare prevederile legale.

Faptul că, aceste obligaţii la bugetul de stat, au fost calculate de un organ fiscal, iar asupra acestor calcule, recurenta nu are nicio atribuţie, consideră că, instanţa de fond a catalogat în mod incorect că a emis greşit actul administrativ contestat.

Dispoziţiile legale din domeniul jocurilor de noroc nu prevăd posibilitatea vreunui organizator de jocuri de noroc să îşi desfăşoare activitatea fără a-şi achita taxele obligatorii datorate bugetului de stat, iar intrarea în insolvenţă a unei societăţi nu implică neplata taxelor de licenţiere şi de autorizare, aceste taxe fiind obligatorii pentru desfăşurarea activităţii societăţii.

Prin urmare nu se poate susţine că, după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei, plata tuturor creanţelor este suspendată, în condiţiile în care nu există nicio prevedere legală în vigoare care să susţină această afirmaţie.

Astfel, deschiderea procedurii insolvenţei din proprie iniţiativă, imediat după comunicarea celor două acte administrative fiscale şi intenţia nemijlocită de reorganizare nu presupun încetarea activităţii societăţii ori suspendarea oricărei plăti, dispoziţiile legii insolvenţei (în conformitate cu art. 75 din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare) stabilesc doar faptul că, la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

După cum se poate observa, prezenta cauză nu se afla pe rolul instanţei judecătoreşti şi nici nu avea cum să fie, întrucât actele administrative au fost emise şi contestate în anul 2017.

În aceste condiţii, nici înainte de intrarea în insolvenţă şi nici după intrarea reclamantei în insolvenţă, între părţile prezentei cauze, nu a existat vreo cauză pe rolul instanţelor judecătoreşti, acţiune extrajudiciară si nicio măsură de executare silită pentru realizarea creanţelor. Astfel, această dispoziţie nu se aplică în prezenta cauză, deşi instanţa de fond nu o menţionează explicit în hotărârea atacată, ci doar emite o hotărâre în acest sens.

Privit din alt punct de vedere, reclamanta nu a fost lipsită şi nu i-a fost interzis, restrâns, dreptul la promovarea demersurilor judiciare pentru contestarea actelor fiscale.

Dar faptul că, aceste demersuri judiciare au fost promovate, nu înseamnă că, ONJN nu avea obligaţia de a pune în executare dispoziţia cuprinsă la art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că, instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţia art. 15 alin. f5) din O.U.G. nr. 77/2009 care face precizări foarte clare cu privire la ceea ce înseamnă obligaţii de plată restante.

În sumar, nu sunt considerate obligaţii de plată restante:

a) acele obligaţii pentru care au fost obţinute înlesniri Ia plată;

b) acele obligaţii pentru care instanţa a dispus suspendarea executării silite sau suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) acele obligaţii stabilite prin acte administrative, iar acestea au fost suspendate sau obligaţiile care sunt suspendate în condiţiile legii.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate, precum şi faptul că, reclamanta nu a depus probe din care să rezulte că îndeplineşte vreuna dintre condiţiile stabilite prin lege. potrivit cărora, obligaţiile de plată la bugetul de stat să nu se consideră obligaţii de plată, apreciază că, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii, Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN a dispus, în mod corect, revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, aşa cum organele fiscale competente ale statului au comunicat instituţiei noastre în perioada iulie, august 2017.

Legiuitorul a înţeles să delimiteze în mod evident, care sunt acele obligaţii de plată datorate la bugetul de stat, dar nu sunt considerate ca fiind obligaţii restante.

În acest fel, nu se poate face legătura cu "faptul că aceste creanţe stabilite prin actele administrative fiscale sunt înscrise la masa creanţei sub condiţie."

Din punctul de vedere al recurentei, prezintă relevanţă că, obligaţiile de plată de bugetul de stat sunt înscrise la masa credală sub condiţie.

Chiar şi în această situaţie, pentru sistemul jocurilor de noroc, atâta timp cât, există obligaţii de plată restante la bugetul de stat (iar aceste obligaţii de plată nu se încadrează potrivit art. 15 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009), Comitetul de Supraveghere are obligaţia de a lua o decizie, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Faptul că, întreaga creanţă deţinută de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fost înscrisă în Tabelul preliminar de creanţe şi în Tabelul definitiv de creanţe sub condiţie, nici nu are relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze. înscrierea creanţelor sub condiţie nu o exonerează pe reclamantă de la plata obligaţiilor datorate către bugetul general consolidat al statului.

De asemenea, la data emiterii deciziei de revocare a licenţei, ONJN a cunoscut că, reclamanta a deschis procedura insolvenţei şi creanţele au fost înscrise sub condiţie.

Numai atunci când organele fiscale competente au comunicat recurentei (iulie, august 2017) că reclamanta se află în evidenţele acesteia cu obligaţii de plată restante mai mari de 30 de zile la bugetul general consolidat al statului, a procedat la revocarea licenţei de organizator de jocuri de noroc de pariuri în cotă fixă, chiar dacă aceasta se afla în procedură de insolvenţă, încă de la data de 28 iunie 2016.

Prelungirea autorizaţiei de exploatare începând cu data de 12.08.2016 şi până la data de 24.08.2017 nu a ţinut seama de faptul că, reclamanta se afla în insolvenţă din proprie iniţiativă, ci faptul că, până la data de 12.08.2016, organele fiscale competente nu au comunicat recurentei că, obligaţiile de plată stabilite în baza actelor administrative fiscale (care fac obiectul altui dosar de soluţionare, în care ONJN nu este parte), au reprezentat obligaţii de plată restante mai mari de 30 de zile la bugetul general consolidat al statului. Aşa cum rezultă din documentaţia existentă la dosarul cauzei, abia în perioada iulie- august 2017, organele fiscale competente au comunicat ONJN că, reclamanta este înregistrată cu obligaţii de plată restante Ia bugetul de stat, mai mari de 30 de zile.

Al patrulea motiv de recurs constă în greşita înţelegere şi aplicare a normelor de drept material din domeniul jocurilor de noroc, atunci când instanţa de fond a dispus "ca o consecinţă a anulării, va repune reclamanta în situaţia anterioară emiterii acestei Decizii."

Pentru instanţa de control judiciar este important a vedea că, la data emiterii Licenţei, art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut că, Licenţa se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul actului normativ şi este valabilă 5 ani de la data acordării, cu condiţia plăţii taxei de autorizare anuală.

În orice condiţii, art. 13 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, precizează:

"(1) Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe.

(2) Pentru societăţile care organizează pariuri în cotă fixă si/sau pariuri on-tine, taxa pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se stabileşte în funcţie de încasările efectiv realizate de societăţi din exploatarea acestei activităţi, dar nu mai puţin de nivelul minim al taxei stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Aliniatul 3 al aceluiaşi articol, menţionează că, taxele pentru obţinerea licenţei de organizare a tocurilor de noroc si a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, constituie venit la bugetul de stat.

Rezultă astfel că, soluţia instanţei de fond nu este legală, întrucât, deşi, pe de o parte, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată repunerea sa în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, iar instanţa a acordat ceea ce s-a cerut, pe de altă parte, în această ipoteză, la data de 31.08.2017, autorizaţia acestuia a expirat.

Potrivit dispoziţiilor legale, niciun operator economic nu are dreptul să desfăşoare activitate în domeniul jocurilor de noroc fără să plătească taxele de licenţă şi de autorizare şi cu respectarea tuturor condiţiilor legale de desfăşurare ajocurilor de noroc în România.

În atare condiţii, hotărârea instanţei de fond nu este legală, a acordat reclamantei dreptul de repunere în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 1505/24.08.2017, fără a specifica ce se întâmplă cu obligaţiile restante datorate la bugetul de stat şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii elementare de exercitare a activităţii de jocuri de noroc, cunoscând că, Ia scurt timp, după ce i-a fost comunicat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.05.2016 şi a Deciziei de impunere fiscală nr. xc 195/27.05.2016, reclamanta a cerut intrarea în insolvenţă, din proprie iniţiativă. Deloc de neglijat este luarea în calcul si a faptului că, intrarea în insolventă din proprie iniţiativă poate avea loc si datorită existenţei de obligaţii de plată neachitate către debitorii reclamantei.

Aceasta trebuie să aibă loc, deoarece, repunerea părţilor în situaţia anterioară nu trebuie să determine inegalitatea respectării normelor legale în vigoare din domeniul jocurilor de noroc între organizatorii de jocuri de noroc. In vederea restabilirii echilibrului de desfăşurare a activităţii de jocuri de noroc din punct de vedere legal, instanţa a fi trebuit să recurgă la un criteriu de apreciere just, iar acest demers ar fi trebuit să se situeze într-o plasare în trecut, pentru a aprecia echilibrul iniţial, în raport cu momentul pronunţării hotărârii de anulare a actelor administrative atacate.

Din interpretarea tuturor textelor legale din domeniul jocurilor de noroc, rezultă că hotărârea instanţei de fond nu este legală, fapt pentru care solicită admiterea şi a acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte anularea Deciziei Comitetului de Supraveghere nr. 1867/29.09.2017 prin care s-a respins plângerea prealabilă, se solicită instanţei de control judiciar să aibă în vedere motivele de recurs prezentate, cu solicitarea de a fi admise aşa cum au fost formulate, cu drept consecinţă, şi reţinerea tuturor argumentelor şi în ceea ce priveşte actul administrativ menţionat.

Pe fondul cauzei, se solicită instanţei de recurs să se aibă în vedere şi următoarele argumente:

Direcţia Generală de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a transmis prin adresele nr. x/27.07.2017 şi nr. y/03.08.2017 către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF, solicitări cu privire la situaţia detaliată a obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat mai mari de 30 de zile de la data scadentă înregistrate de societatea S.C. A. S.R.L., precum şi dacă societăţii "ii sun/incidente atât prevederile art. 17 alin. (2) Ut. a), cât şi prevederile art. 15 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare ".

Prin adresele nr. x/28.07.2017 şi nr. y/17.08.2017 au fost comunicate instituţiei noastre şi înregistrate cu nr. x/31.07.2017 şi y/01.08.2017 respectiv nr. 36307/21.08.2017, următoarele aspecte:

- " societatea înregistrează obligaţii fiscale neachitate la bugetul general consolidat, la data de 30.06.2017, în sumă de 43.498.844 RON, reprezentând debite restante mai mari de 30 zile faţă de termenul scadent";

- " începând cu data de 28.06.2016 societatea se află în insolvenţă, iar suma de 43.498.844 RON a fost admisă în tabelul definitiv al creanţelor împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., sub condiţia soluţionării contestaţiei şi acţiunii în anulare formulate împotriva deciziei de impunere x şi RIF-MC 197/27.05.2016 şi deciziei de impunere x şi RIF x/15.08.2016".

De asemenea, prin adresa nr. x/21.08.2017, Direcţia Generală de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul ONJN a solicitat S.C. A. S.R.L clarificări suplimentare asupra situaţiei sale fiscale.

Prin răspunsul înregistrat în cadrul O.N.J.N. sub nr. x/22.08.2017, operatorul economic susţine soluţionarea cererii nr. x/18.07.2017 pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă şi nu furnizează nici un document care să susţină poziţia adoptată.

Ţinând seama de cele precizate, în şedinţa Comitetului de supraveghere din data de 24.08.2017, prin Decizia nr. 1.505 a fost revocată Licenţa de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă seria x şi s-a constatat încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă seria x , acordate S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

În data de 04.09.2017, S.C. A. S.R.L a înregistrat în cadrul O.N.J.N sub nr. x/04.09.2017, plângerea prealabilă prin intermediul căreia solicită revocarea în tot a Deciziei nr. 1505/24.08.2017 şi pe cale de consecinţă, repunerea societăţii în drepturile deţinute anterior revocării.

Cu privire la emiterea de către Comitetul de supraveghere a Deciziei nr. 1450/12.08.2016 privind acordarea Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc pariuri în cotă fixă, ataşăm Certificatul de Atestare Fiscală emis de către ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili emis la data de 27.07.2016 din care rezultă că, reclamanta nu arc sume de restituit, respectiv sumele de rambursat/restituit sunt în valoare de 0 RON. (A se vedea anexa 5 la întâmpinarea depusă de ONJN).

Obligaţia taxei anuale a licenţei de organizare şi de autorizare a mijloacelor de exploatare a jocurilor de noroc este prevăzută în mod imperativ în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, ca o condiţie obligatorie desfăşurării activităţii unui operator economic în domeniul jocurilor de noroc.

Având în vedere prevederile cuprinse la:

- art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 12 alin. (5);

- art. 14 alin. (2) lit. a) pct. (i) şi lit. b) pct. (iii);

- art. 17 alin. (2) lit. a) şi alin. (9),

Comitetul de Supraveghere a jocurilor de noroc a decis revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc seria x constatând încetarea valabilităţii autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea reclamantei. Prin această decizie, s-a dispus în sarcina reclamantei să achite diferenţa rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc în conformitate cu prevederile cuprinse la art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În situaţia în care operatorii economici nu respectă condiţiile impuse de O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum si H.G. nr. 111/2016, licenţa de organizare a jocurilor de noroc si autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se revocă cu aprobarea Comitetului de supraveghere, deoarece, pentru a desfăşura activităţi în zona jocurilor de noroc. societăţile au obligatoriu nevoie de licenţă si autorizaţie. în condiţiile legii.

Fără aceste documente, operatorii economiei nu pot funcţiona în domeniul jocurilor de noroc - acestea fiind una dintre condiţiile obligatorii impuse de lege, alături de actele necesare autorizării unui organizator de jocuri de noroc.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a obţinut drept de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă, cu Licenţa seria x valabilă până la data de 30.11.2025. De asemenea, pentru activitatea de desfăşurare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă, reclamanta a deţinut Autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc în cotă fixă seria x valabilă până la data de 31.08.2017.

La data emiterii Licenţei, art. 12 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut faptul că, Licenţa se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul actului normativ şi este valabilă 5 ani de la data acordării, cu condiţia plătii taxei de autorizare anuală. în orice condiţii, art. 13 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, precizează:,Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe.

(2) Pentru societăţile care organizează pariuri în cotă fixă şi/sau pariuri on-line, taxa pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se stabileşte în funcţie de încasările efectiv realizate de societăţi din exploatarea acestei activităţi, dar nu mai puţin de nivelul minim al taxei stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Aliniatul 3 al aceluiaşi articol, menţionează că, taxele pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc si a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, constituie venit la bugetul de stat.

Faţă de reconstituirea garanţiei pentru acoperirea riscului de neplată a obligaţiilor, instanţa trebuie să aibă în vedere prevederea cuprinsă la art. 29 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare:

"În situaţia in care organele fiscale teritoriale vor utiliza garanţia constituită în condiţiile alin. (1) - (3), vor înştiinţa organizatorii despre acest fapt, organizatorii având obligaţia reconstituirii garanţiei până la primul termen de plată a obligaţiilor care le revin fată de bugetul general consolidat."

Aliniatul 10 al aceluiaşi articol, dispune:

"Pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (6) sau (7), comisia poate dispune măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc emise în favoarea organizatorului respectiv."

Art. 15 alin. . (4) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare dispune în mod imperativ:

"Nu se acordă licenţă de organizare a jocurilor de noroc sau autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situaţia în care operatorii economici organizatori:

a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligaţii de plată restante faţă de bugetul general consolidat."

Astfel, după cum a arătat si reclamanta în cererea de chemare în judecată, la dala emiterii Ordinului preşedintelui ONJN nr. 1.505/2017, reclamanta: a înregistrat obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă de 43.498.844 RON.

Astfel, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, având în vedere dispoziţia cuprinsă la ari. 15 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009. respectiv, la data depunerii cererii de obţinere a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixa a înregistrat obligaţii de plată restante fată de bugetul general consolidat.

Urmare a deciziei Comitetului de Supraveghere a fost emisă Decizia nr. 1.505 din data de 24.08.2017 prin care s-a dispus revocarea Licenţei seria x valabilă începând cu data de 01.12.2015; s-a constatat încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc seria x valabilă începând cu data de oi. 09.2016 şi până la data de 31.08.2017, reclamanta fiind obligată să achite diferenţa rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârât, a formulat întâmpinare intimata -reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.., solicitând respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Deciziei Comitetului de Supraveghere al ONJN nr. 1505/24.08.2017 şi a Deciziei Comitetului de Supraveghere ONJN nr. 1867/29.09.2017.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 03.09.2019 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reţine că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat este Decizia nr. 1505/24.08.2017 a recurentului-pârât prin care s-a dispus revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x şi s-a constat încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x

Această decizie a fost emisă în baza art. 17 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situaţii: a) neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt relevantă, se reţine că, în urma Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.05.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, fiind emisă şi Decizia de impunere fiscală nr. x/27.05.2016. Aceste acte au fost contestate în instanţă, fără a fi soluţionate încă până la această dată. Totodată, ulterior acestei date, au fost stabilite alte obligaţii fiscale suplimentare, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.08.2016 fiind emisă Decizia de impunere fiscală nr. x/22.08.2016, si Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.08.2016.

Este important a se menţiona că aceste acte administrative fiscale au fost contestate în instanţă, fără ca aceste contestaţii să fi fost soluţionate definitiv până la această dată.

Cu toate acestea, la aproximativ un an de zile după stabilirea acestor creanţe fiscale, a fost emisă decizia atacată, prin care s-a dispus revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x şi s-a constat încetarea valabilităţii Autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale tip pariuri în cotă fixă nr. x

Este de subliniat de asemenea faptul că prin sentinţa civilă nr. 4723/28.06.2016 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă prin neapelare a fost admisă cererea formulată de intimata-reclamantă şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei în privinţa sa.

Criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 de către judecătorul fondului sunt nefondate în raport de prevederile neechivoce ale acestui text de lege.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 "Comisia poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situaţii:

a) neîndeplinirea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii;

b) organizatorul nu mai are ca obiect de activitate principal organizarea de jocuri de noroc;

c) după retragerea avizului organelor de poliţie acordat reprezentanţilor legali ai persoanei juridice, aceştia îşi menţin poziţia respectivă după parcurgerea unui interval de 30 de zile de la data comunicării retragerii avizului;

d) împotriva persoanei juridice s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea;

e) reprezentanţii legali ai operatorului economic se află într-o stare de incompatibilitate pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la data la care a intervenit starea de incompatibilitate;

f) menţinerea poziţiei deţinute pentru mai mult de 30 de zile de către oricare dintre asociaţii sau reprezentanţii legali ai persoanei juridice împotriva cărora s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru o infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă sau pentru o altă infracţiune săvârşită cu intenţie pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea;

g) organizarea de jocuri de noroc frauduloase;

h) neconstituirea garanţiei în cuantumul, în forma şi la termenul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;

i) nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (5), art. 12 alin. (2), art. 14 alin. (2) lit. b) pct. (iii) B, art. 15 alin. (2) şi (7), art. 16 şi la art. 21 alin. (2) - (4)."

În acord cu cele reţinute în sentinţa recurată Înalta Curte apreciază că autoritatea publică pârâtă avea obligaţia de a insera în cuprinsul actului administrativ pe care l-a emis aspecte care să contureze existenţa consecinţelor de natură a impune revocarea licenţei reclamantei-intimate pentru a satisface exigenţele legale impuse de aceste prevederi.

Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentei potrivit cărora nu este obligatoriu ca în cuprinsul unui act administrativ să se menţioneze consecinţele produse, întrucât acestea pot fi lesne de înţeles şi rezultă implicit în condiţiile în care în mod evident dispoziţiile legale în temeiul cărora au fost emise deciziile contestate derogă de la prevederile comune în materia conţinutului actului administrativ cu caracter individual, impunând Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc expunerea consecinţelor produse şi care conduc la necesitatea revocării licenţei reclamantei-intimate.

În acest context, nesupunându-se acestei cerinţe legale explicit prevăzută, recurenta-pârâtă a emis un act administrativ nemotivat în fapt şi în drept aspect de natură să prejudicieze dreptul persoanei juridice sancţionate cu retragerea licenţei de a cunoaşte motivele avute în vedere la adoptarea deciziei administrative contestate.

În mod constant şi neechivoc s-a stabilit în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ că motivarea actului administrativ în acord cu dispoziţiile legale în baza căruia acesta a fost emis este o condiţie de legalitate pe care instanţa de contencios administrativ este ţinută a o analiza ca atare.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ contestat, posibilitatea contestării acestuia este afectată, întrucât instanţa nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să adopte o anumită măsură.

Înalta Curte subliniază faptul că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis, să cuprindă aspecte care să respecte toate exigenţele legale, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească temeinicia măsurilor şi să permită instanţelor competente revizuirea actului adoptat.

Or, în cauză, în raport de textele de lege în baza cărora au fost emise actele administrative contestate, era obligatorie indicarea de către emitent a consecinţelor produse de către reclamanta-intimată prin presupusa faptă culpabilă pentru a se constitui o garanţie împotriva arbitrariului administraţiei publice mai ales în situaţii prin care se suprimă drepturi individuale cum este cazul în speţă.

De altfel, astfel cum reiese din practicaua sentinţei recurate pârâta-recurentă a înţeles să învedereze instanţei de fond faptul că sub aspectul motivării actului administrativ suplineşte referirile emitentului relative la consecinţele produse prin raportare la cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale ale reclamantei-intimate, aspect de natură să conducă la concluzia că însuşi emitentul actului a recunoscut nemotivarea actului.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, faptul că motivarea actului administrativ trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia, astfel cum a fost comunicat părţii, iar pe de altă parte faptul că în raport de dispoziţiile legale în baza cărora au fost emise deciziile contestate, cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale nu constituie în mod evident un temei similar consecinţelor produse de care face vorbire textul de lege.

În acest sens relevante sunt inclusiv considerentele hotărârii pronunţate în cauza C-331/88 R v. Minister of Agriculture, Fisheries and Food ex parte Fedesa, invocată de reclamantă, în care Curtea Europeană de Justiţie a statuat că "principiul proporţionalităţii este unul dintre principiile generale ale legii Comunităţii. În virtutea acestui principiu, legalitatea instituirii unei prohibiţii asupra desfăşurării unei anume activităţi economice este supusă condiţiei ca măsurile de prohibiţie să fie corespunzătoare şi necesare obiectivului public protejat de legislaţia în speţă; acolo unde există posibilitatea de a alege între mai multe măsuri considerate corespunzătoare, trebuie să se apeleze la cea mai puţin oneroasă, iar dezavantajele nu trebuie să fie disproporţionate cu scopul urmărit".

În raport de cele anterior expuse, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte, constatând că actele administrative contestate nu îndeplinesc exigenţele legale referitoare la motivarea acestora, va respinge criticile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind în acelaşi timp că se impunea anularea acestora exclusiv şi prin prisma acestui motiv de nelegalitate.

Având în vedere că prima instanţă a analizat legalitatea şi temeinicia actelor administrative contestate şi prin raportare la aspectele de fond din cuprinsul acestora, analiză care a fost criticată de recurenta-pârâtă în prezenta cale de atac din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza susţinerile recurentei şi din această perspectivă.

Astfel, se critică sentinţa Curţii de Apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 potrivit cărora "(5) Nu se consideră obligaţii de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):

a) obligaţiile restante pentru care operatorii economici au obţinut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentaţiei;

b) obligaţiile datorate şi neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanţa judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;

c) obligaţiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condiţiile legii, după caz."

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din acelaşi act normativ potrivit cărora "Nu se acordă licenţă de organizare a jocurilor de noroc sau autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situaţia în care operatorii economici organizatori:

a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligaţii de plată restante faţă de bugetul general consolidat;

b) nu au constituit garanţia pentru acoperirea riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat, în cuantumul, în forma şi la termenul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Din coroborarea acestor dispoziţii legale şi a textului de lege care conferă autorităţii publice atribuţia retragerii licenţei (art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009) reiese că pentru a interveni retragerea licenţei este necesar ca beneficiarul acesteia să nu îşi fi îndeplinit obligaţiile de plată faţă de bugetul consolidat cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligaţiile respective sunt scadente în condiţiile legii.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine, având în vedere data comunicării către reclamanta-intimată a deciziei de impunere fiscală nr. x/195/27.05.2016, respectiv 2.06.2016, termenul de plată pentru achitarea acestor obligaţii se împlinea la 5.07.2016, momentul curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege citat anterior începând să curgă de la acea dată. Aşadar, reclamanta-intimată avea obligaţia achitării obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat până la 5.08.2016, dată la care aceasta se afla deja în insolvenţă conform sentinţei civile nr. 4723/28.06.2016 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că în raport de textele legal incidente în cauză anterior menţionate, judecătorul fondului nu a făcut nicio confuzie între suspendarea obligaţiilor de plată de la executarea silită ale intimatei, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă şi existenţa acestora la bugetul general consolidat al statului care să îi permită recurentei-pârâte revocarea licenţei, neputându-se reţine în conţinutul actului administrativ emis de către recurentă existenţa unor obligaţii fiscale restante, principiul fiind acela ca aceste obligaţii să existe, să nu fie contestate sau suspendate.

Astfel, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Între momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi momentul revocării licenţei, ONJN a prelungit autorizaţia anuală de exploatare a jocurilor de noroc prin Decizia nr. 1450 din data de 12.08.2016, fără să procedeze la revocarea licenţei, deşi situaţia era identică cu cea de la momentul revocării licenţei în anul 2017. Mai mult, se poate spune că în anul 2017, când a fost revocată licenţa, situaţia de fapt era în favoarea A. S.R.L., întrucât la momentul prelungirii autorizaţiei de exploatare în anul 2016 nu era depus planul de reorganizare şi nu era definitivat tabelul creditorilor în care creanţa DGAMC a fost înscrisă sub condiţie, înscriere confirmată şi de judecătorul sindic.

În concluzie, trebuie avut în vedere un aspect esenţial, reglementat în cuprinsul textului art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 şi anume acela că legea nu stabileşte pentru autoritatea cu atribuţii în domeniul jocurilor de noroc obligaţia de a lua măsura revocării licenţei în situaţia înregistrării de către organizatorul de jocuri de noroc de obligaţii fiscale de plată mai mari de 30 de zile de la scadenţă, ci doar posibilitatea de a lua o astfel de măsură.

Şi mai important este faptul că potrivit aceluiaşi articol, această posibilitate nu poate fi exercitată în mod arbitrar, textul de lege introducând (tocmai pentru a preveni o exercitare abuzivă sau arbitrară) o condiţie, şi anume aceea a raportării la consecinţele produse prin luarea măsurii revocării licenţei.

Nu pot fi primite nici criticile ONJN referitoare la soluţia greşită de a repune părţile în situaţia anterioară, întrucât legea permite instanţei să dispună o astfel de soluţie, iar, pe de altă parte, părţile trebuie să fie puse în situaţia anterioară emiterii actului administrativ nelegal şi vătămător. Raţiunea ca părţile să fie puse în situaţia anterioară presupune ca efectele vătămătoare ale actului administrativ nelegal să fie înlăturate. Or, o astfel de înlăturare se poate face prin repararea prejudiciului cauzat prin revocarea licenţei, ceea ce reprezintă tot o punere a părţilor în situaţia anterioară.

Aşadar, în acord cu menţiunile cuprinse în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că toate creanţele stabilite prin acte administrative fiscale sunt înscrise în masa creanţei sub condiţie, astfel încât nu pot fi considerate obligaţii restante în raport de dispoziţiile legale în baza cărora s-a dispus revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 5461 din 18 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.