Judicial assistant seniority caps under Law 153/2017 and constitutionality of limited salary tranches

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de la 30.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au solicitat modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministerul Justiţiei şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizaţia lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, şi a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei), corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar.

Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce sumele necesare pentru plata diferenţelor salariale rezultate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 974/2020 din 9 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea privind pe reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 974/2020 din 9 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate iar pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs incident.

3.1. Recurentele-reclamante A. şi B. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, au susţinut că sentinţa primei instanţe este dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat izvorâtă din sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Astfel, Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei nesocoteşte puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătoreşti, întrucât prin acest ordin s-a avut în vedere un coeficient de 5,43 (corespunzător unei vechimi în funcţie între 3-5 ani şi gradaţiei 5), fără a se ţine cont de vechimea în specialitatea funcţiei de asistent judiciar de peste 9 ani pe care o au recurentele-reclamante, deşi prin hotărâri judecătoreşti s-a recunoscut pentru asistenţii judiciari existenţa vechimii efective în funcţie.

Având în vedere că salariul asistenţilor judiciari este calculat prin raportare la judecătorul de judecătorie aflat în aceeaşi situaţie şi cum acesta deţine la acest moment un salariu calculat şi în raport de vechimea în specialitate a funcţiei, au apreciat recurentele-reclamante că şi în ceea ce le priveşte trebuie să se aplice acelaşi algoritm de calcul, astfel încât încadrarea să fie făcută prin stabilirea unei indemnizaţii de încadrare brută lunară la care să se adauge sporurile aferente familiei ocupaţionale din justiţie, inclusiv cel de fidelitate.

Totodată au solicitat să fie avută în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2006 privind diferenţele de ordin salarial pentru aceeaşi funcţie, precum şi decizia nr. 36 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurentele-reclamante priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ale Legii nr. 153/2017 privind stabilirea indemnizaţiei asistenţilor judiciari cu luarea în calcul a vechimii efective în muncă în funcţia de asistent judiciar, apreciind acestea că efectele sentinţei nr. 2079/2017, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/2018, nu pot fi afectate de faptul că în vechea lege a salarizării vechimea efectivă în funcţie era valorificată şi reglementată ca spor de fidelitate iar în noua lege, vechimea efectivă în funcţie trebuie luată în calcul şi valorificată prin stabilirea directă a salariului, cât timp prin aceste hotărâri judecătoreşti s-a stabilit că vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale, indiferent de modalitatea de valorificare, spor sau altă modalitate de calcul a indemnizaţiei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul incident recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a criticiat sentinţa primei instanţe din perspectiva faptului că aceasta nu a luat în considerare excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor faţă de capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale, susţinând că reclamantele sunt terţi în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri.

Astfel, a solicitat pârâtul admiterea recursului incident, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea excepţiei invocate, în sensul respingerii capătului de cerere privind alocarea fondurilor ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului promovat de recurentele-reclamante ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

4.2. Recurentele-reclamante au transmis la dosar întâmpinare la recursul incident formulat de pârât, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât este nefondată cât timp reclamantele justifică nu numai un interes ci chiar un drept personal în formularea capătului de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentele-reclamante susţinând, în esenţă, că acestea nu au calitatea de a solicita îndeplinirea obligaţiilor ce incumbă Ministerului Justiţiei, în calitate de autoritate publică.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 27 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantele A. şi B. ocupă funcţia de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Ilfov.

Prin ordinul nr. 571/C/18.02.2020 pârâtul Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari începând cu data de 01.01.2020.

Reclamantele au arătat că în cazul lor în mod greşit pârâtul nu a inclus în salariul stabilit sporul pentru vechimea în specialitatea funcţiei corespunzător vechimii în funcţia de asistent judiciar.

În acest context, reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministerul Justiţiei şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizaţia lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, şi a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei), corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că în cuprinsul Legii nr. 153/2017 sporul de fidelitate nu mai este stabilit ca spor distinct, astfel că acordarea acestuia sub această formă nu este posibilă şi că, valorificarea vechimii sub imperiul acestei legi este un element de stabilire a salariului, în cazul asistenţilor judiciari aceasta fiind limitată prin voinţa autorităţii legiuitoare la cele două intervale de 0-3 ani şi 3-5 ani.

Împotriva acestei sentinţe reclamantele au formulat critici privind încălcarea autorităţii de lucru judecat izvorâtă din sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, precum şi cu privire la modul de valorificare a vechimii în muncă în funcţia de asistent judiciar, din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate.

Instanţa de control judiciar reţine că aplicarea dispoziţiilor Legii 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 82/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape.

Cea de a treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ordinul contestat de reclamante vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care priveşte acordarea unei majorări de 1/4 din diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare stabilită pentru anul 2022 şi cea din luna decembrie 2018, în cazul ambelor reclamante fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, acestea solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcţie, respectiv de peste 9 ani.

Reţine Înalta Curte, că în ceea ce priveşte salarizarea asistenţilor judiciari, dispoziţiile art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc:

(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

(2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Din interpretarea acestor dispoziţiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranşe de vechime ce pot fi acordate asistenţilor judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi că aceste dispoziţii ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins această excepţie, reţinând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...)

21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi C. împotriva României, paragraful 15.

22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale incidente în cauză este una corectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 nefiind incident în cauză.

Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerile ce vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat izvorâtă din sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 a Tribunalul Dâmboviţa, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care, în opinia recurentelor, s-ar fi recunoscut vechimea în specialitatea de asistent judiciar (sporul de fidelitate).

Astfel cum a reţinut prima instanţă, în cadrul litigiului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, schimbată în parte prin decizia nr. 780/22.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumelor compensatorii reprezentând diferenţele salariale rezultate dintre indemnizaţiile ce rezultă din acordarea sporului de fidelitate şi indemnizaţia efectiv încasată începând cu data de 27.07.2014 şi pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu, iar pentru acordarea acestor drepturi a fost aplicat mecanismul egalizării nivelului salarial în sistemul bugetar astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, iar nu prevederile Legii nr. 153/2017.

Aşadar, în mod corect a reţinut judecătorul fondului, că menţiunea din cuprinsul hotărârii privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărârea indicată nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, respectiv acordarea unui spor care nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică nesusceptibilă de criticile formulate.

În ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, se constată că motivul de recurs vizează faptului că prima instanţă nu a luat în considerare excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor faţă de capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor.

Înalta Curte nu poate primi această critică, având în vedere că obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale reprezintă un capăt de cerere subsidiar, acţiunea vizând includerea în indemnizaţia lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, a sporului de fidelitate, corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar.

Cum prin sentinţa recurată, prima instanţă a analizat acţiunea în ansamblul său şi a respins-o ca neîntemeiată, cercetarea lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor privind capătul de cerere subsidiar devenea inutilă.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentele-reclamante şi recursul incident formulat de recurentul-pârât, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. şi A. împotriva sentinţei nr. 974/2020 din 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2021.