Peremption of appeal due to procedural inaction during state of emergency in challenge to prosecutor's removal

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 01 noiembrie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2018, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 964/11.10.2018 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Atât în cadrul contestaţiei, cât şi prin răspunsul la întâmpinare şi apoi printr-o cerere distinctă, contestatoarea a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 65 lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, pe de o parte raportat la dispoziţiile art. 67, 68 şi 90 din C. pen. şi pe de altă parte raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1), art. 20 şi 21 alin. (3) din Constituţia României, precum şi art. 1 şi 6 din Convenţia Europenană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2018, în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.

2. Soluţia atacată în cauză

Prin încheierea din 26 martie 2019,pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea A., a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, precum şi art. 1 şi 6 din CEDO şi a respins ca inadmisibilă, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 67, art. 68 şi art. 90 din C. pen.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 26 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

5. Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 03 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva încheierii din 26 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 03 octombrie 2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 03 octombrie 2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit în perioada în care erau în vigoare Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, "Se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile", iar conform art. 1 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, "Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020".

În consecinţă, inclusiv de la momentul la care au încetat efectele Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României a trecut o perioadă mai mare de 6 luni în care cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii.

Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.