Applicability of judicial seniority bonuses to IT specialists under public sector salary laws

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal- veche la data de 18 decembrie 2018, reclamanţii A., B. şi C., specialişti IT în cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş, au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş,

- anularea Deciziei Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 180/DE/01.10.2018 şi a Anexei nr. 1 la decizie cu privire la reclamanţi, respectiv încadrarea cu 23 iulie 2018;

- obligarea Curţii de Apel Târgu Mureş la emiterea unei noi decizii de încadrare şi plata diferenţelor salariale rezultate din stabilirea salarizării specialiştilor IT din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş cu respectarea prevederilor pct. 53 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor cuprinse în art. 10, art. 17 alin. (3)-(4) şi art. 22 şi Anexa nr. V-Cap. I lit. B), nr. crt. 4 (rândul 2 - vechime în funcţie 15-20 ani pentru stabilirea coeficientului şi raportat la gradaţia 4 şi 5) şi art. 38 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se dispune salarizarea lor cu luarea în considerare a vechimii în muncă si a vechimii efective în funcţie (specialitate) pe care o are fiecare specialist IT de la Curtea de Apel Târgu Mureş (respectiv încadrarea la 15-20 ani deoarece au peste 17/18 ani vechime în funcţie) pentru stabilirea coeficientului, a nivelului instanţei si nivelului funcţiei de conducere (specialist IT şef), similar specialiştilor IT de la Curtea de Apel Bucureşti, şi nu prin aplicarea unui procent general (coeficient) şi nelegal, corespunzător unei vechimi în funcţie de 0-3 ani (respectiv stabilirea celui mai mic coeficient) şi nerecunoaşterea nivelului instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, începând cu 23 iulie 2018 şi în continuare;

- obligarea Curţii de Apel Târgu Mureş la plata diferenţelor salariale rezultate, care au fost enunţate la pct. 2), actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii penalizatoare, calculate pentru perioada cuprinsă între data 23 iulie 2018 şi în continuare, până la data achitării integrale a drepturilor salariale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1588 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal- veche a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii A., B. şi C., specialişti IT în cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal- veche au declarat recurs A., B. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea pct. 53 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor cuprinse în art. 10, art. 17 alin. (3)-(4) şi art. 22 şi Anexa nr. V- Cap. I lit. B), nr. crt. 4 (rândul 2 - vechime în funcţie 15-20 ani pentru stabilirea coeficientului şi raportat la gradaţia 4 şi 5), ale art. 38 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că trebuia să se dispună salarizarea acestora cu luarea în considerare a vechimii în muncă şi a vechimii efective în funcţie (specialitate) pe care o are fiecare specialist IT de la Curtea de Apel Târgu Mureş (respectiv încadrarea la 15-20 ani deoarece avem peste 17/18 ani vechime în funcţie) pentru stabilirea coeficientului, a nivelului instanţei şi nivelului funcţiei de conducere (specialist IT şef), similar specialiştilor IT de la Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Cluj, şi nu prin aplicarea unui procent general (coeficient) şi nelegal, corespunzător unei vechimi în funcţie de 0-3 ani (respectiv stabilirea celui mai mic coeficient) şi nerecunoaşterea nivelului instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, începând cu 23 iulie 2018 şi în continuare.

Recurenţii-reclamanţi au apreciat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că nu le sunt aplicabile reglementările personalului auxiliar de specialitate, personal din care fac parte ca specialişti IT (Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti - inclusiv art. 17 şi Legea nr. 153/2017 cu referire la dispoziţii aplicabile personalului auxiliar de specialitate) şi au enumerat în susţinerea motivării de recurs şi prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 60 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, art. 120 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, art. 66 din H.C.S.M. nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a instanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 41, art. 47 şi art. 53 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 7, art. 23 şi art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta social europeană revizuită (Legea nr. 74/1999), Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (1966, Decretul 212/1974), art. 5, art. 6, art. 38, art. 39 şi art. 40 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare (la data aplicării), Legea nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminarea, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 13 septembrie 2019, intimata-pârâtă Curtea de Apel Târgu-Mureş a solicitat respingerea recursului.

5. Alte aspecte procesuale relevante

La data de 03 septembrie 2019 şi la data de 05 octombrie 2021, recurenţii-reclamanţi au depus cereri de completare a cererii de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

Cu titlu preliminar Înalta Curte constată că la data de 03 septembrie 2019 şi la data de 05 octombrie 2021, recurenţii-reclamanţi au depus cereri de completare a cererii de recurs, care nu vor fi analizate de către instanţa de recurs, fiind tardiv formulate, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 487 şi art. 489 din C. proc. civ., urmând a fi analizate exclusiv criticile formulate prin cererea de recurs.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 180/DE/01.10.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, contestată în prezenta cauză, au fost stabilite drepturile salariale ale specialiştilor IT din cadrul curţii şi instanţelor din raza sa de competenţă, începând cu data de 23 iulie 2018, conform anexei 1, astfel:

- reclamantul C. - specialist IT şef la Curtea de Apel Tg. Mureş gradaţia 4 - salariu de bază 13.122 RON, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, respectiv de confidenţialitate 3.937 RON şi spor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase 1.968 RON;

- reclamantul B. - specialist IT la Curtea de Apel Tg. Mureş gradaţia 5 - salariu de bază 11.929 RON, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, respectiv de confidenţialitate 3.579 RON şi spor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase 1.789 RON;

- reclamantul A. - specialist IT la Curtea de Apel Tg. Mureş gradaţia 4 - salariu de bază 11.361 RON, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, respectiv de confidenţialitate 3.408 RON şi spor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase 1.704 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 207/2018:

"Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Prin urmare, Înalta Curte reţine că drepturile salariale ale specialiştilor din cadrul PÎCCJ (deci şi cele ale recurenţilor-reclamanţi) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, în conformitate cu care:

"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte."

Cap. I lit. B) nr. crt. 4 se referă la indemnizaţia de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus rezultă că salariile de baza ale specialiştilor din PÎCCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al recurenţilor-reclamanţi se stabilesc doar în condiţiile acestor dispoziţii legale, urmând ca doar celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, anume sporurile, compensaţiile, majorările, primele să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor, având în vedere că din această categorie fac parte si specialiştii IT, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004.

Dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat şi, în consecinţă, nu poate fi aplicat făcându-se abstracţie de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, potrivit căreia, la pct. 1 se prevăd următoarele:

"Prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie."

În consecinţă, deşi în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferenţa fiind dată inclusiv de vechimea în funcţie, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru vechimea în funcţie, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

Specialiştii IT din cadrul PÎCCJ nu fac parte din categoria magistraţilor ori a personalului asimilat magistraţilor, limitativ indicaţi în textul notei şi, pe cale de consecinţă, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcţia de magistrat sau personal asimilat.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă a stabilit că salariul de bază al specialiştilor IT din cadrul instanţelor se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcţia de magistrat/personal asimilat magistraţilor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc. acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor).

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi privitoare la aceea că salariile personalului auxiliar de specialitate se diferenţiază în raport cu vechimea în specialitate sunt nerelevante, având în vedere că în privinţa specialiştilor IT sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 303/2004, care deşi îi menţine în categoria profesională a personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti, le stabileşte specialiştilor IT un nivel de salarizare superior, prin raportare la o altă categorie profesională - de procuror cu grad de judecătorie, cu excluderea însă a majorării specifice vechimii în funcţia de magistrat.

În măsura în care s-ar da relevanţă susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, potrivit cărora ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în acelaşi timp şi de majorarea pentru vechimea în funcţie acordată personalului auxiliar de specialitate, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condiţiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcţie prevăzute pentru categoria magistraţilor şi cele pentru personalul auxiliar fiind diferite şi fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

De altfel, această chestiune a făcut obiectul unei sesizări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea asigurării unei practici unitare, iar prin Decizia nr. 31/2021, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"94. Faptul că prin nota de subsol la tabelul prevăzut de capitolul I lit. B) din anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 se prevede că, prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată."

Înalta Curte constată că raţionamentul juridic avut în vedere la pronunţarea acestei decizii se aplică, pentru identitate de raţiune, şi în cazul recurenţilor-reclamanţi, raportat la calitatea acestora de specialişti IT în cadrul instanţelor.

Nu în ultimul rând, referitor la criticile recurenţilor-reclamanţi privind nerecunoaşterea nivelului instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, Înalta Curte apreciază că în mod judicios a reţinut instanţa de fond legalitatea neacordării majorării de curtea de apel de 7,5% de către intimata-pârâtă, în condiţiile în care reglementarea aplicabilă din art. 22 alin. (1) ipoteza finală al Legii nr. 153/2017 prevede că specialişti IT nu beneficiază de elementele salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte, în speţă personal auxiliar, iar majorarea de curte de apel de 7,5% nu este un spor, ci intră în mod cert în componenţa salariului de bază.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare în raport cu salarizarea altor specialişti IT din cadrul sistemului judiciar, nici aceasta nu poate fi valorificată în soluţionarea favorabilă a contestaţiei, având în vedere, în primul rând, faptul că modul în care alţi ordonatori de credite au înţeles să interpreteze şi să aplice legea nu face obiectul cenzurii instanţei de judecată în prezentul litigiu, iar potrivit Notei nr. x/2018 a PÎCCJ, indicată în decizia de salarizare contestată, ordonatorul principal de credite a dat îndrumări tuturor ordonatorilor secundari şi terţiari cu privire la aplicarea legii de salarizare la nivelul întregii ţări, interpretarea dată de acesta textelor de lege fiind aceeaşi cu interpretarea dată de instanţa de judecată în prezentul litigiu.

În al doilea rând, Înalta Curte reţine, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curţii Constituţionale a României, că instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

Prin decizia menţionată, Curtea Constituţionala a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 (3) şi art. 27 (1) din O.G. nr. 137/2000, statuând ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, acordarea de despăgubiri în temeiul discriminării nu poate fi susţinută nici prin invocarea dispoziţiilor constituţionale, comunitare sau a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Este adevărat că potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României, dispoziţiile pactelor şi tratatelor privitoare la drepturilor omului ratificate ce nu concordă cu legile interne sunt aplicabile direct în dreptul intern, iar potrivit art. 23 pct. 2 din Declaraţia universala a drepturilor omului, toate persoanele sunt egale în faţa legii, însă dreptul la sporul pentru vechimea în funcţie nu reprezintă un drept fundamental constituţional şi nici un drept câştigat, după cum a stabilit Curtea Constituţională. Prin urmare, acordarea unor asemenea drepturi ce nu aparţin sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale reprezintă opţiunea exclusivă a legiuitorului.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare privită prin prisma prevederilor C.E.D.O., astfel cum au fost ele interpretate în jurisprudenţa Curţii, care face corp comun cu acestea, formând un bloc de convenţionalitate, s-a reţinut, într-adevăr, că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă. În lumina articolului 14 din Convenţie, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepţia justificării obiective şi raţionale, persoane aflate în situaţii comparabile (Hotărârea din 21 februarie 2008 pronunţată în Cauza Driha împotriva României).

De asemenea, Înalta Curte reţine ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 552 din 24 mai 2012 (referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al anexei nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice):

"Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune un tratament juridic uniform, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat" (Decizia nr. 1296 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

Totodată, în interpretarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu orice diferenţă de tratament juridic dobândeşte, în mod automat, semnificaţia unei discriminări. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii - paragraful 72).

Or, din perspectiva celor arătate, Înalta Curte apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, acordând drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferenţele de atribuţii şi condiţii în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiţiei le au.

Prin urmare, Curtea concluzionează că nu este vorba despre un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, ci aflate în situaţii diferite raportat la complexitatea şi diversitatea activităţilor, responsabilitatea şi impactul deciziilor, dificultatea activităţilor exercitate.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, prima instanţă reţinând în mod corect că decizia atacată a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenţii-reclamanţi în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 24 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal- veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.