Securitate collaboration status: sufficiency of single intelligence report on religious sect activities to establish infringement of fundamental freedoms and rejection of duress defenses under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 ianuarie 2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul chemat în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2221 din 10 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2221 din 10 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probelor sau, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii.

Totodată, recurentul-pârât apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 249 - 250 din C. proc. civ., coroborate cu art. 255 şi art. 258 din acelaşi act normativ.

Susţine recurentul-pârât că instanţa de fond a pronunţat o hotărârea nelegală întrucât nu a administrat probatoriul solicitat de acesta şi nu a cercetat fondul cauzei dedus judecăţii, în vederea stabilirii îndeplinirii condiţiilor legale pentru constatarea calităţii de colaborator, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., s-ar impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea administrării probei cu declaraţia martorului pe care l-a propus.

Mai arată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece singura Notă informativă furnizată nu denunţă activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitarist, iar informaţiile cuprinse în această notă nu vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată şi la libertate religioasă. De asemenea, nu este exemplificată o astfel de activitate, iar în nota informativă nu este prezentat conţinutul întâlnirilor şi nici al discuţiilor sau al eventualelor activităţi potrivnice regimului totalitar comunist din cadarul acestor întâlniri ale sectei "B.".

Totodată, recurentul-pârât susţine că informaţiile oferite aveau caracter general, fiind cunoscute la nivelul localităţii Corocaiesti de toţi locuitorii, iar oferirea acestor informaţii a fost rezultatul exercitării presiunilor psihice asupra sa.

În acest sens, recurentul-pârât învederează că instanţa de fond nu a dat eficienţă declaraţiei notariale a martorului C., din care rezultă că a fost supus unor presiuni psihice din partea lucrătorului de Securitate care a redactat Raportul din 19 iunie 1989 privind modul în care a decurs cunoaşterea personal a numitului A., candidat la recrutare în calitate de persoană de sprijin, în sensul că a fost ameninţat că va fi dat afară din serviciu, precum şi cu violenţe fizice.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs la data de 18 octombrie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, furnizând informaţii cu privire la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să sprijine în mod secret, organizat şi activ organele de securitate în activitatea pe care o desfăşoară, pentru prevenirea, descoperirea şi înlăturarea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului pentu combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste", precum şi nota informativă din data de 28 iunie 1989, în care, pârâtul A., folosind numele conspirativ D. a relatat:

"sursa vă informează că în satul Corocăieşti, com. Vereşti sunt mulţi cetăţeni care fac parte din secta religioasă B.;. Printre aceştia exemplific pe E., F., G. şi alţii, dar aceştia fac parte din conducerea sectei. Aceştia impun diferite norme de comportament membrilor sectei, stabilind, în acelaşi timp, data şi locul unde urmează să aibă loc adunarea sectanţilor şi a măsurilor ce urmează a fi luate pentru a nu fi prinşi de către organele de miliţie. Sursa cunoaşte că aceştia fac întâlniri în afara bisericii, de regulă în zilele de sărbătoare religioasă, respectiv sâmbăta şi duminica seara.", existenţa şi veridicitatea acestora nefiind contestată de recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de acesta prin nota informativă din 28 iunie 1989 fac parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertăţii religioase. Astfel, informaţiile referitoare la apartenenţa unei persoane la o grupare religioasă, în condiţiile în care "ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie", cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privesc o atitudine potrivnică regimului comunist, cu atât mai mult cu cât, potrivit informaţiilor furnizate de către recurentul-pârât, subiecţii notei informative făceau parte din conducerea organizaţiei religioase, fiind cei care ar fi impus diferite norme de comportament celorlalţi membri şi cei care stabileau data şi locul întâlnirilor clandestine, tocmai pentru a nu fi prinşi de organele de miliţie.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului-pârât, se reţine că în dovedirea eficienţei activităţii de colaborator al Securităţii desfăşurată de acesta, trebuie avut în vedere şi faptul că organul de securitate a considerat informaţiile comunicate de către acesta ca fiind relevante, întrucât pe baza acestora ofiţerul de Securitate a trasat ca sarcină, în privinţa persoanelor exemplificate de sursă:

"sursa are sarcina de a comunica date despre legăturile acestora, deplasările efectuate, activitatea desfăşurată pe plan local" - dosarul instanţei de fond.

În acest context, Înalta Curte va respinge ca nefondată şi critica recurentului-pârât privind încălcarea dispoziţiilor art. 249 - 250 din C. proc. civ., coroborate cu art. 255 şi art. 258 din acelaşi act normativ.

Recurentul-pârât a susţinut în calea de atac că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât nu a administrat probatoriul solicitat de acesta, în concret nu a administrat proba testimonială, respectiv audierea martorului C., în baza tezei probatorii privind faptul că acesta este fostul primar al comunei şi cunoştea informaţiile date de recurent organelor de securitate, acestea fiind "cu caracter general, aspecte ce sunt de notorietate".

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, inclusiv declaraţia notarială a martorului C., depusă de pârât. Având în vedere că teza probatorie a administrării probei testimoniale cu martorul propus de pârât era aceeaşi cu teza probatorie a probei cu înscrisul reprezentând declaraţia notarială a aceluiaşi martor şi că potrivit susţinerilor apărătorului pârâtului, consemnate în practicaua hotărârii recurate, aspectele privind conduita pârâtului ce urmau a fi relevate prin administrarea probei testimoniale puteau fi verificate pe baza înscrisurilor de la dosar, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a respins instanţa de fond administrarea probei testimoniale solicitată de pârât.

De altfel, persoana propusă ca martor nu putea cunoaşte gradul de informare al Securităţii cu privire la informaţiile relatate în nota informativă de recurentul-pârât şi chiar şi în situaţia în care informaţiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securităţii din alte surse, această împrejurare nu este de natură a exonera pârâtul de aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a mai susţinut în calea de atac că a dat o singură notă informativă şi aceasta ca urmare a exercitării presiunilor psihice asupra sa, constând în ameninţări privind pierderea locului de muncă şi aplicarea unor violenţe fizice.

Însă, constată Înalta Curte, intervalul în care au fost furnizate notele informative nu prezintă relevanţă, dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nedefinind, pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, o anumită perioadă pe care să se întindă activitatea de informare ori un număr de note informative date de persoana în cauză, fiind suficientă chiar şi o singură informare/notă/sesizare care să privească informaţiile prevăzute de textul de lege.

În egală măsură, nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului-pârât privitoare la starea de teamă care l-a determinat să scrie nota informativă, nefiind detaliat în ce mod ar fi putut să îşi piardă locul de muncă sau cum ar fi fost ameninţat cu aplicarea unor violenţe fizice. Mai mult, aşa cum reiese din declaraţia notarială a martorului C., care îndeplinea funcţia de primar al comunei Vereşti în acea perioadă, recurentul-pârât avea susţinerea conducătorului unităţii administrativ teritoriale la care era angajat casier, primarul fiind cel care a solicitat organelor de miliţie să nu îl mai cheme pe pârât în vederea furnizării de informaţii, astfel încât ipoteza pierderii locului de muncă nu are temei.

De altfel, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi la alte situaţii de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informaţiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reţinere sau de arestare. Or, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a fost judecat şi condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Totodată, atitudinea pârâtului, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, nu are caracter exonerator, neputând înlătura acţiunile anterioare ale acestuia de oferire de informaţii organelor Securităţii.

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanelor denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale, cu atât mai mult cu cât, aşa cum reiese chiar din nota informativă dată de recurentul-pârât, aceste persoane, în calitatea lor de conducători ai organizaţiei religioase "B.", încercau să stabilească întâlnirile în vederea desfăşurării activităţilor religioase cu luarea tuturor măsurilor astfel încât să nu fie prinşi de organele de miliţie.

Într-adevăr, informaţiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informaţiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea şi intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activităţii, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităţilor constituie, în orice societate civilizată, o depăşire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei, este relevant faptul că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerinţă îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2221 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.