Notary's access-to-exam challenge fails; appeal upheld as lack of standing bars claim against union and ministry.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 februarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat, în temeiul art. 1 şi urm., art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 19, art. 11 şi urm. din Legea nr. 554/2004, în calitate de participant la Concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale organizat de Institutul Notarial Român în data de 24 septembrie 2018, plângere împotriva refuzului de a i se arăta lucrarea şi borderourile de notare a sa.

Astfel, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei, reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România de a-i permite să revadă lucrarea sa de 16 pagini, precum şi borderoul de notare a lucrării sale de către cei trei membri ai Comisiei de examinare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 158 din 20 mai 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Uniunea Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei, a respins acţiunea în justiţie formulată de reclamantul A., având ca obiect obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România de a-i permite să revadă lucrarea sa de 16 pagini, precum şi borderoul de notare a lucrării sale de către cei trei membri ai Comisiei de examinare, cerere formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, precum şi cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 158 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurentul-reclamant apreciază că se impunea o analiză detaliată a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), (8) şi (11), ale art. 57 alin. (1) lit. a) şi ale art. 61 alin. (6) din Legea nr. 36/1995, precum şi ale art. 52 alin. (1), (3) şi (7) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru a se stabili dacă are sau nu conţinut expresia folosită de legiuitor, anume că Institutul Notarial Român organizează concursul sau aceasta este lipsită de conţinut, datorită inconsecvenţei legiuitorului sau unei greşite tehnici de reglementare.

În opinia sa sintagma "Institutul Notarial Român organizează concursul de schimbare de sedii la solicitarea Consiliului Uniunii" nu-i conferă acestuia, cum greşit a reţinut prima instanţă, calitatea de "organizator legal" al concursului şi, în consecinţă, răspunderea corespunzătoare, iar în acest sens are în vedere prevederile art. 1, art. 14, art. 15, art. 21, art. 24 şi ale art. 27 din Statutul Institutului Notarial Român, aprobat prin Hotărârea nr. 128/2015, publicată în M. Of. nr. 687/2016, ale art. 7 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, publicat în M. Of. nr. 853/2014, potrivit cu care aceasta îşi realizează atribuţiile prin structurile şi organismele proprii, precum şi ale art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995, din care rezultă că în cadrul Uniunii se constituie şi funcţionează, între alte organisme, Institutul Notarial Român.

De asemenea, recurentul-reclamant învederează că această concluzie se desprinde şi din prevederile art. 2, art. 4, art. 8, art. 9 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevederi care, în aprecierea acestuia, nu-i conferă Institutului Notarial Român decât câteva atribuţii, de locaţie şi de supraveghere, dar nu de organizare.

Recurentul-reclamant arată că a solicitat Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor să i se permită să-şi vadă lucrarea, precum şi borderoul de notare, având suspiciuni că nu au fost văzute toate cele 16 pagini scrise şi predate cu proces-verbal şi de aceea consideră că raportul juridic s-a născut între acesta şi Uniunea în cadrul concursului. Această comisie nu are nicio legătură cu INR, deoarece ea este formată din notari numiţi de Consiliul Uniunii prin hotărâre, conform art. 8 din Regulament.

Acesta susţine şi că a invocat în răspunsurile la întâmpinările pârâţilor şi în concluziile scrise aceste dispoziţii legale, însă prima instanţă nu le-a analizat, limitându-se la cele invocate de pârâţi în apărare. Totodată, dispoziţiile art. 222 din Noul C. civ. reţinute în motivarea soluţiei, fără a fi invocate de părţi, nu au fost puse în discuţia părţilor. De altfel, acest text este unul general, pentru că trimite la lege, iar dispoziţiile amintite stabilesc raportul dintre Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Institutul Notarial Român.

Pe de altă parte, instanţa nu indică textul legal din care reţine calitatea de depozitar a Institutului Notarial Român în ce priveşte lucrările şi borderourile în discuţie.

Cu referire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Justiţiei, recurentul-reclamant consideră că acesta, conform dispoziţiilor din aceleaşi acte normative deja invocate, are calitatea de participant la organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale.

Astfel, însăşi adoptatea Regulamentului concursului a avut ca premisă, după cum rezultă din expunerea de motive, corespondenţa Uniunii cu Ministerul Justiţiei, acesta din urmă făcând propuneri şi observaţii prin adresa din 27.04.2017.

Recurentul-reclamant a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 36/1995, ale art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1) teza a II-a, art. 18 alin. (4) din Regulamentul concursului rezultă că Ministerul Justiţiei a fost coautor la adoptarea Regulamentului concursului, iar reprezentanţii Ministerului Justiţiei participă efectiv şi decisiv în desfăşurarea concursului, din moment ce formulează subiecte, stabilesc baremele de notare, corectează lucrările şi acordă punctajul.

Nu în ultimul rând, apreciază că participarea Ministerului Justiţiei în desfăşurarea acestui concurs rezultă şi din prevederile art. 9 alin. (3) şi (4) din Regulamentul concursului, astfel că pârâtul Ministerul Justiţiei are o răspundere ce derivă din participarea sa prin reprezentanţii numiţi prin ordin în desfăşurarea acestui concurs.

Recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond nu a făcut o analiză a acestor dispoziţii legale, cu toate că avea această obligaţie potrivit art. 14 alin. (5), art. 224, art. 389 şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., reţinând astfel în mod greşit că pârâţii nu au calitate procesuală pasivă şi pronunţând, în consecinţă, o hotărâre nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 iulie 2019, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 august 2019, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

În ceea ce priveşte criticile pe care recurentul-reclamant le subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Astfel, recurentul face vorbire despre încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., incident "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit.

De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurentul-reclamant invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 14 alin. (5), art. 224 şi art. 389 din C. proc. civ., respectiv o încălcare a principiului contradictorialităţii, critici pe care instanţa de recurs le respinge ca nefondate, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza în limitele învestirii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor fiind pusă în dezbaterea părţilor, iar reclamantul a formulând apărări în acest sens, atât scris, cât şi oral în faţa instanţei de judecată.

De altfel, instanţa de control judiciar reţine că argumentele recurentului-reclamant vizează greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor reţinute de instanţa de fond în motivarea soluţiei privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei, critici care nu sunt apte să conducă la reţinerea acestui motiv de casare, motiv pentru care Înalta Curte le va analiza în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul admiterii acestei excepţii, iar considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a arătat argumentele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei recurate, fiind respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei, critici pe care Înalta Curte le constată ca fiind nefondate.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, reclamantul, notar public, participant la Concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale organizat de Institutul Notarial Român în data de 24 septembrie 2018, a solicitat obligarea pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România de a-i permite să revadă lucrarea sa de 16 pagini, precum şi borderoul de notare a lucrării sale de către cei trei membri ai Comisiei de examinare.

Prin urmare, în cauză, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, raportul juridic dedus judecăţii constă în pretenţia reclamantului de obligare a pârâtei Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România de a-i permite să revadă lucrarea întocmită de reclamant la susţinerea Concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale organizat de Institutul Notarial Român în data de 24 septembrie 2018.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ. "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Aşadar, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, calitate procesuală activă, precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte aminteşte că în sarcina reclamantului există obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanţei în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligaţia menţionată îi incumbă lui însuşi, în calitate de persoană care a declanşat procedura judiciară.

Rolul instanţei constă numai în verificarea identităţii dintre cel chemat în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum şi a identităţii dintre cel care promovează cererea şi titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes.

Concursul organizat pentru schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate la care a participat recurentul-reclamant a avut ca bază legală dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, conform cărora "Notarul public îşi poate schimba sediul biroului notarial dintr-o localitate în altă localitate, prin concurs organizat de către Institutul Notarial Român, la nivel naţional, pe posturile destinate schimbărilor de sedii".

Potrivit art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995 "(1) În cadrul Uniunii se constituie şi funcţionează: a) Institutul Notarial Român", iar la art. 61 alin. (1) din aceeaşi lege se prevede că "În cadrul Uniunii se înfiinţează, se organizează şi funcţionează INR, entitate de interes public, cu personalitate juridică, în condiţiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Consiliul Uniunii", INR fiind prescurtarea pentru Institutul Notarial Român, conform art. 25 alin. (5) din acest act normativ.

Conform art. 1 alin. (2) din Statutul Institutului Notarial Român, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 128/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 5 septembrie 2016, în vigoare în perioada de referinţă, "INR este persoană juridică română de drept privat, nonprofit, de interes public şi se află sub coordonarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii", iar potrivit art. 1 alin. (5) din acelaşi Statut, "INR are personalitate juridică şi buget propriu, care se aprobă anual de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii".

Totodată, potrivit art. 15 din acelaşi statut "INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, concursul de schimbare de sedii, în condiţiile legii şi ale regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de către Consiliul Uniunii", iar potrivit art. 27 din acelaşi act normativ directorul INR, la solicitarea Consiliului Uniunii, dispune, asigură şi urmăreşte realizarea măsurilor necesare organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea locurilor vacante destinate schimbării sediilor birourilor notariale, în condiţiile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin hotărârea Consiliului Uniunii.

Din interpretarea logico-sistematică a prevederilor legale anterior menţionate rezultă că Institutul Notarial Român este organizatorul legal al concursului la care a participat recurentul-reclamant. Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă acest aspect, iar criticile aduse de reclamant referitoare la stabilirea dacă are sau nu conţinut expresia folosită de legiuitor, anume că Institutul Notarial Român organizează concursul sau aceasta este lipsită de conţinut, datorită inconsecvenţei legiuitorului sau unei greşite tehnici de reglementare, în raport de prevederile art. 20 alin. (1), (8) şi (11), ale art. 57 alin. (1) lit. a) şi ale art. 61 alin. (6) din Legea nr. 36/1995, precum şi ale art. 52 alin. (1), (3) şi (7) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, reprezintă în sine o critică de neconstituţionalitate sau de lipsă de oportunitate a legii, critici ce nu pot intra în sfera de verificare a instanţei de contencios administrativ. Or, câtă vreme normele juridice amintite nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, ele se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, dat fiind că art. 124 din Constituţia România prevede că "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (…) (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

În acelaşi context, Înalta Curte reţine şi că dispoziţiile invocate de recurentul-reclamant prevăzute de art. 21 şi art. 24 din Statutul Institutului Notarial Român care reglementează organele de conducere ale Institutului Notarial Român, respectiv subordonarea ierarhică a Institutului Notarial Român faţă Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, sunt lipsite de relevanţă şi nu contrazic concluzia potrivit căreia Institutul Notarial Român este organizatorul legal al concursului la care a participat recurentul-reclamant, întrucât acesta din urmă este o persoană juridică distinctă de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi, prin urmare, această instituţie emite acte juridice în nume propriu.

Nu în ultimul rând, deşi recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 2, art. 4, art. 8, art. 9 alin. (4), art. 20, art. 22 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, care stabilesc atribuţii ale U.N.N.P.R. referitoare la stabilirea comisiilor de concurs, la stabilirea datei concursului şi a taxei de înscriere la acesta, precum şi la validarea rezultatelor concursului, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că toate aceste atribuţii sunt exercitate la sesizarea Institutului Notarial Român, care este organizatorul legal al concursului, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

Totodată, în speţă, recurentul-reclamant nu a solicitat anularea concursului sau invalidarea rezultatelor, aspecte care reveneau spre soluţionare U.N.N.P.R., ci exclusiv accesul la lucrarea întocmită în cadrul probei susţinute la acest concurs, precum şi la borderoul de notare, înscrisuri care sunt în custodia organizatorului concursului, respectiv a Institutului Notarial Român.

În acest sens, instanţa de recurs are în vedere şi dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, potrivit cărora:

"Lucrările de concurs împreună cu borderourile, centralizatoarele şi lista rezultatelor concursului se depozitează la sediul INR de către preşedintele Comisiei de examinare împreună cu directorul INR sau reprezentantul desemnat de acesta, în locuri de depozitare sigilate, până la întrunirea Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului. Locul de depozitare este desigilat în prezenţa tuturor membrilor acestei comisii, în condiţiile art. 18 alin. (1)".

În consecinţă, în mod legal a reţinut instanţa de fond că pârâta Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România nu are calitate procesuală în cauză, nefiind parte în raportul juridic dedus judecăţii, fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi pârâte.

Criticile recurentului-reclamant referitoare la soluţia dată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant invocă aceleaşi apărări ca în faţa instanţei de fond, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 36/1995, ale art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1) teza a II-a, art. 18 alin. (4) din Regulamentul concursului, potrivit cu care Ministerul Justiţiei a stabilit lista posturilor vacante destinate schimbării sediilor notariale şi a desemnat persoane care au făcut parte din Comisia de examinare şi din Comisia de soluţionare a contestaţiilor, însă acesta nu a contestat lista acestor posturi şi nici nu a invocat nelegalitatea constituirii comisiilor respective, după cum nu a solicitat nici anularea vreunui act emis de aceste comisii sau stabilirea răspunderii civile sau disciplinare a comisiei pentru actele îndeplinite în legătură cu acest concurs.

În consecinţă, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că reclamantul nu a solicitat anularea unui act emis de acest pârât şi nici obligarea acestuia la vreo contraprestaţie şi nici nu a indicat o dispoziţie legală din care să rezulte că înscrisurile solicitate de reclamant, respectiv lucrarea întocmită în cadrul probei susţinute de acesta la acest concurs, precum şi borderoul de notare s-ar afla în custodia Ministerului Justiţiei, pentru a putea fi obligat să îi acorde accesul recurentului-reclamant la ele.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic a pronunţat instanţa de judecată soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Uniunea Notarilor Publici din România şi Ministerul Justiţiei şi de respingere a acţiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, prin aplicarea corectă a normelor de drept material şi fără a încălca reguli de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, cu expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia dată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 158 din 20 mai 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.