Translator certification exam challenge fails; appeal dismissed as unfounded, upholding final re-evaluation.

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, a solicitat:

(i) anularea rezultatului final acordat reclamantei, publicat data de 31 mai 2018, în urma contestaţiei la examenul de traducător organizat în sesiunea 12-16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Ştiinţe Juridice şi implicit anularea parţială a procesului-verbal şi hotărârii comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul examenului menţionat în ceea ce priveşte rezultatul reclamantei;

(ii) obligarea pârâtei la re-evaluarea lucrării susţinută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Ştiinţe Juridice, (i) cu precizarea punctajului pentru fiecare greşeală în parte din cele identificate prin raportare la baremul de evaluare prevăzut de Anexa nr. 8 la Regulamentul pentru organizarea examenului pentru traducător şi (ii) cu explicarea motivelor pentru care este considerată greşeală;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu;

La data de 25 septembrie 2018 reclamanta a depus cerere precizatoare şi completatoare, completând şi precizând capătul 2 al cererii în sensul obligării pârâtei la re-evaluarea lucrării susţinută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Ştiinţe Juridice, (i) cu precizarea punctajului pentru fiecare greşeală în parte din cele identificate prin raportare la prevederile Regulamentului pentru organizarea examenului pentru traducător şi (ii) cu explicarea motivelor pentru care este considerată greşeală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 892 din 08 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, ca fiind neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 892 din 08 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a făcut confuzie între notare şi evaluare, deşi sunt prevăzute distinct prin Regulamentul de organizare a examenului şi, respectiv, criticate separat în cererea de chemare în judecată.

Totodată, cu privire la greşita evaluare a termenului de auto-plagiat - tema subiectului - pentru care a fost depunctată, instanţa de fond a reţinut două aspecte contradictorii, respectiv, pe de o parte, a apreciat că depunctarea termenului ar fi fost corectă, iar, pe de altă parte faptul că nu poate analiza corectitudinea evaluării acestui termen pentru că instanţa de contencios efectuează numai un control de legalitate al actelor administrative tipice.

Printr-un prim set de critici subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată este dată cu cu încălcarea prevederilor pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament care stabileşte obligaţia evaluatorilor de a întocmi un barem de notare.

Confuzia între cele două bareme reprezintă o gravă încălcare a pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament, care stabilesc faptul că una din atribuţiile specialiştilor selectaţi este de a "propune subiecte pentru examene şi baremul pentru notare".

În opinia recurentei-reclamante interesele sale legitime au fost încălcate prin neîndeplinirea acestei obligaţii de către pârâtă, inexistenţa unui barem de notare dovedind astfel caracterul subiectiv, arbitrariu al evaluării într-o probă care ar trebui să aibă criterii ştiinţifico - lingvistice de evaluare precise.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (5) şi art. 11 din Regulament (privind incompatibilitatea) precum şi a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulament prin coroborare cu prevederile Anexei 3 la Regulament (privind procedura de selecţie a evaluatorilor).

Recurenta-reclamantă a reluat criticile formulate în faţa primei instanţe cu privire la incompatibilitate şi la procedura de selecţie a evaluatorilor, apreciind că în mod greşit a refuzat instanţa de fond să analizeze neregularităţile privind incompatibilitatea unora dintre membri şi a procedurii de selecţie a unor evaluatori prin raportare la petitul acţiunii, respectiv absenţa unui capăt expres de cerere privind anularea examenului, având în vedere că un astfel de petit ar fi fost lipsit de interes. Anularea examenului ar fi presupus să susţină încă o dată acest examen - din motive neimputabile candidatului şi nici din culpa celor câteva sute de candidaţi pentru care rezultatele acordate acestora în urma examenului au produs deja efecte.

În ceea ce priveşte incidentaţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură specificate la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În mod nelegal instanţa de fond a refuzat să analizeze criticile privind notarea în urma primei evaluări (limitându-se la cea de-a doua notare), apreciind, în mod eronat, că obiectul cererii de chemare în judecată "este reprezentat numai de anularea rezultatului final" acordat cu ocazia re-evaluării.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre arbitrară, acţionând ca un veritabil avocat al pârâtei, rezumându-şi motivarea la preluarea apărărilor pârâtei, fără a realiza o minimă analiză a aspectelor punctuale invocate de reclamantă, fiind încălcate astfel inclusiv prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 august 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este incident "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit.

De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că deşi recurenta-reclamantă invocă acest motiv de recurs, nu a formulat şi critici în susţinerea acestuia, argumentele acesteia vizând încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv aspecte privind nemotivarea sentinţei recurate, precum şi arbitrariul acesteia, critici care nu sunt apte să conducă la reţinerea acestui motiv de casare, motiv pentru care Înalta Curte le va analiza în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Într-o primă fază, în acord cu dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ. care reglementează principiul disponibilităţii, principiu ce guvernează procesul civil, judecătorul fondului a reţinut obiectul şi limitele cererii cu care a fost învestit, respectiv solicitarea reclamantei de anulare a rezultatului final ce i-a fost acordat, publicat la data de 31 mai 2018, în urma contestaţiei, la examenul de traducător organizat în sesiunea 12-16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Ştiinţe Juridice şi implicit anularea parţială a procesului-verbal şi hotărârii comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul examenului menţionat în ceea ce priveşte rezultatul reclamantei, precum şi solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la re-evaluarea lucrării susţinută în cadrul examenul de traducător organizat în sesiunea 12 - 16 martie 2018, respectiv la proba Română - Engleză, domeniul Ştiinţe Juridice, cu precizarea punctajului pentru fiecare greşeală în parte din cele identificate prin raportare la prevederile Regulamentului pentru organizarea examenului pentru traducător şi cu explicarea motivelor pentru care este considerată greşeală.

În consecinţă, în raport de obiectul dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond ar fi refuzat să analizeze criticile privind notarea în urma primei evaluări, limitându-se la cea de-a doua notare, în condiţiile în care ceea ce s-a solicitat în cauză a fost anularea rezultatului final obţinut de reclamantă în urma soluţionării contestaţiei formulată împotriva evaluării iniţiale, iar judecătorul fondului a procedat la analiza criticilor invocate de reclamantă, în raport de limitele învestirii trasate chiar de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauză nu poate fi decelată o confuzie în raţionamentul instanţei de fond cu privire la barem, întrucât judecătorul fondului în mod corect a înlăturat, pe de o parte, criticile reclamantei privind neîntocmirea de către evaluatori a unui barem de notare în funcţie şi prin raportare la subiectele de examen, limitându-se la baremul general, întrucât obiectul cererii reclamantei este reprezentat doar de solicitarea de anulare a rezultatului final acordat reclamantei şi reevaluarea lucrării acesteia, iar pe de altă parte, în mod judicios a constatat că în ceea ce priveşte etapa reevaluării, care face obiectul învestirii instanţei de judecată, prin referatul de recorectare, comisia de contestaţie, în acord cu baremul de evaluare a indicat situaţiile apreciate ca reprezentând greşeli .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că în acest context a reţinut instanţa de fond că evaluarea termenului de auto-plagiat şi depunctarea reclamantei cu 0,5 puncte s-a efectuat în conformitate cu baremul, care la punctul 3 - Respectarea terminologiei specifice - prevedea acordarea unui maxim de 3 puncte, iar în ceea ce priveşte traducerea efectivă a termenului, acesta este un aspect care intră în sfera marjei de apreciere a autorităţii publice pârâte, iar dacă ar fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ ar reprezenta o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin incursiunea acesteia în sfera puterii executive, în condiţiile în care instanţa de contencios administrativ efectuează numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autorităţile publice.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, B. împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a prevederilor pct. 2 din Anexa nr. 3 la Regulament care stabileşte obligaţia evaluatorilor de a întocmi un barem de notare, sunt nefondate.

Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de anulare a rezultatului final acordat reclamantei ca urmare a reevaluării, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu poate primi criticile reclamantei privind neîntocmirea de către evaluatori a unui barem de notare în funcţie şi prin raportare la subiectele de examen, limitându-se la raportarea la baremul general de evaluare.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că în ceea ce priveşte etapa soluţionării contestaţiilor şi a reevaluării lucrărilor, la art. 32 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de obţinere a certificatelor de traducător în şi din limbi străine se prevede în mod expres că:

"Fiecare lucrare se reevaluează şi se notează de către fiecare evaluator, separat, cu note de la 1 la 10, respectându-se baremul de evaluare din Anexa nr. 8 (…)".

Prin urmare, în condiţiile în care în etapa reevaluării lucrărilor, care face obiectul învestirii instanţei de judecată, prin referatul de recorectare, comisia de contestaţie, cu respectarea baremului de evaluare prevăzut la Anexa nr. 8 la Regulament, a indicat situaţiile apreciate ca reprezentând greşeli, nu se poate reţine caracterul subiectiv sau arbitrariu al reevaluării lucrării recurentei-reclamante efectuată de comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Criticile privind nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva încălcării prevederilor art. 10 alin. (5) şi art. 11 din Regulament (privind incompatibilitatea) precum şi a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulament prin coroborare cu prevederile Anexei 3 la Regulament (privind procedura de selecţie a evaluatorilor), sunt de asemenea nefondate.

Instanţa de recurs reţine în acest sens că, în fapt, recurenta-reclamantă a reluat criticile formulate în faţa primei instanţe privind situaţia de incompatibilitate a unor membri ai comisiei de examen, cât şi modalitatea de constituire a acesteia, critici care vizează în concret nelegalitatea examenului desfăşurat şi nu modalitatea de notare a lucrării reclamantei în etapa reevaluării lucrărilor, din care a reieşit rezultatul final acordat acesteia, pe care a înţeles să îl conteste în contencios administrativ.

În consecinţă, câtă vreme reclamanta nu a solicitat anularea examenului pentru motivele de incompatibilitate reiterate prin cererea de recurs, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, criticile privind nelegalitatea examenului organizat în sesiunea 12-16 martie 2018 exced cadrului procesual indicat de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fiind lipsite de relevanţă în acest context motivele pentru care recurenta-reclamantă a preferat să nu formuleze un astfel de petit prin acţiunea dedusă judecăţii.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 892 din 08 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.