Eligibility of international travel reimbursements for public officials returning to a third location instead of their home base

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 februarie 2018, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară, a solicitat:

- anularea raportului de audit privind verificarea cheltuielilor declarate şi autorizate pentru Proiecte, la nivelul Programului RO 06 - "Energie regenerabilă" (A.), finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, la Administraţia Fondului pentru Mediu, în calitate de Operator de Program;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2017;

- anularea Deciziei nr. 16/CA/12.09.2017 (comunicată la data de 19 septembrie 2017) privind soluţionarea Contestaţiei formulată de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5462 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea raportului de audit, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară, ca fiind neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5462 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 518/1995, iar instanţa fondului în mod greşit a reţinut că "deşi participarea era aprobată până la data de 05 iunie 2015, dl. B. a plecat din Oslo la data de 04 iunie 2015" întrucât, aşa cum a arătat conform referatului, încă de la început s-a stabilit că domnul B. să fie delegat până la data de 04 iunie 2015.

Referitor la invocarea art. 13 lit. a) din H.G. nr. 1860/2006, recurenta-reclamantă a arătat că acest articol este invocat ca temei de drept în tot cuprinsul procesului-verbal contestat, iar conform acestui articol, coroborat cu prevederile H.G. nr. 518/1995, efectuarea returului într-o altă localitate decât cea de plecare nu poate fi considerată o aplicare incorectă a prevederilor legale în materie privind decontarea cheltuielilor de transport aerian internaţional, întrucât legislaţia în vigoare nu prevede în mod expres ca returul să se facă la adresa de plecare.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că deşi în mod greşit s-au invocat în cuprinsul procesului-verbal şi în decizia contestată prevederile art. 25 lit. d) din H.G. nr. 1860/2006, ca temei legal pentru presupusa faptă, instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte în sentinţa recurată.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat că instituţia nu a suferit niciun impact financiar negativ, iar instanţa de fond nu a avut în vedere că textul de lege stipulează că salariatul delegat să îndeplinească anumite sarcini de serviciu are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, ori în cazul celor 3 salariaţi, aceştia au fost delegaţi de conducerea instituţiei să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în Norvegia. Cum aceste sarcini au fost îndeplinite în perioada stabilită prin referatul de necesitate, în mod corect aceştia au beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 octombrie 2019, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, cu privire la derularea Programului RO06 - Energie Regenerabilă - A. (...), Direcţia Generală de Inspecţie Economico-financiară a dispus efectuarea unei verificări documentare a suspiciunii de neregulă în ceea ce priveşte eligibilitatea cheltuielilor aferente unor deplasări externe efectuate de către angajaţi din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pe parcursul derulării acestui program.

În urma acestei inspecţii, a fost emis raportul de audit privind verificarea cheltuielilor declarate şi autorizate pentru Proiecte, iar în baza acestuia, Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2017, privind cheltuielile din cadrul programului RO 06 "Enerqie reqenerabilă - (A.)". Prin acest proces-verbal s-a stabilit în sarcina reclamantei Administraţia Fondului pentru Mediu un debit în cuantum de 6.046,48 RON. Astfel, s-a constat efectuarea unor cheltuieli aferente unor deplasări externe efectuate de către unii angajaţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 2 lit. a) şi art. 7 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 518/1995, art. 13, art. 25 lit. c) şi d) din H.G. nr. 1860/2006, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 200/2002.

În acest sens, s-a reţinut că cheltuielile de decontare ale deplasării domnului B. la Oslo, s-a efectuat nelegal, reţinându-se că acesta a plecat din Oslo în data de 04 iunie 2015 cu destinaţia Londra, şi nu Bucureşti. Cea de-a doua constatare a privit deplasarea la Oslo a numiţilor B., C. şi D., emitentul actului considerând că şi aceste decontări s-au făcut nelegal, ca urmare a faptului că, în ceea ce priveşte drumul de întoarcere, domnul B. a avut ca destinaţie finală Goteborg, iar doamna D. şi domnul C. au avut destinaţia finală Cluj Napoca, chiar dacă locul de muncă al acestora este în Bucureşti.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2017 reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub nr. x/01.08.2017.

Prin Decizia nr. 16/CA/12.09.2017, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.06.2017.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora "(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Conform art. 1 lit. e) din H.G. nr. 518/1995, "Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, reprezentând e) participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unităţii, precum şi manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea".

Art. 6 din H.G. nr. 518/1995 prevede că "(1) Ministerele şi celelalte unităţi trimiţătoare mai suportă în valută şi în RON, după caz, pe lângă drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1), şi următoarele alte cheltuieli: a) costul transportului în trafic internaţional, cel între localităţile din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea, precum şi pe distanţa dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare".

Din interpretarea logico-teleologică a prevederilor legale anterior menţionate, raportat la situaţia de fapt reţinută prin actele administrative contestate, rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, apărările formulate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate prin cererea de recurs, privind dispoziţiile art. 13 lit. a) şi art. 25 lit. d) din H.G. nr. 1860/2006, nu sunt relevante în cauză, nefiind aplicabile speţei deduse judecăţii, aspect tranşat în mod corect şi de instanţa fondului. Astfel, în mod judicios a reţinut prima instanţă că obiectul H.G. nr. 1860/2006 este de a stabili drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, însă situaţia dedusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze. În cauză, neregula reţinută în sarcina recurentei-reclamante priveşte cheltuielile efectuate de personal cu deplasarea în afara ţării, în vederea participării la un eveniment, motiv pentru care aplicabile sunt dispoziţiile H.G. nr. 518/1995, care prevăd expres că deplasarea trebuie să se facă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

În acest context, instanţa de control judiciar respinge şi criticile recurentei-reclamante privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 518/1995.

Înalta Curte reţine că indiferent de data întoarcerii domnului B. din Oslo de la evenimentul organizat în cadrul programului Proiectului "RO 06 Energie Regenerabilă (A.)" la Oslo, în perioada 01-05 iunie 2015, este de necontestat că acesta a plecat din Oslo cu destinaţia finală Londra, fiind astfel încălcate cerinţele impuse de art. 6 din H.G. nr. 518/1995, potrivit cărora întoarcerea trebuia să se facă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea personalul, care în cazul domnului B. era Bucureşti.

De asemenea, referitor la cheltuielile de deplasare la evenimentul "EEA Grants programme în E. energy, hydropo- wer-study visit to Stavanger" în cadrul Programului "RO 06 Energie Regenerabilă (A.) din datele de 15 - 17 iunie 2016, instanţa de recurs constată că deplasarea numiţilor B., C. şi D. nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 6 din H.G. nr. 518/1995, având în vedere că întoarcerea nu s-a făcut în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, reţinându-se sub acest aspect că domnul B. a avut ca destinaţie finală Goteborg - Suedia, iar doamna D. şi domnul C. au avut destinaţia finală Cluj Napoca, deşi aceştia îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte are în vedere şi că pentru declararea ca eligibile a acestor cheltuieli, nu era suficient ca personalul să îndeplinească condiţia privind deplasarea în interes de serviciu, condiţie de altfel sine-qua-non pentru decontarea cheltuielilor de transport, ci trebuiau îndeplinite şi celelalte obligaţii prevăzute de lege, în speţă întoarcerea în localitatea în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea. De altfel, recurenta-reclamantă nici nu a susţinut sau dovedit că întoarcerea angajaţilor B., C. şi D. din localitatea în care s-au desfăşurat activităţile pentru care s-au deplasat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea în care îşi desfăşurau activitatea ar fi fost justificată de îndeplinirea unor sarcini de serviciu.

În acest sens, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia instanţei de fond, constată şi că apărările recurentei-reclamante privind inexistenţa unui impact financiar, respectiv folosirea mai eficientă a fondurilor, sunt aspecte care nu prezintă relevanţă în speţă, câtă vreme, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de decontare ale cheltuielilor nu au fost respectate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 5462 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.