Exemption from local building tax for public-law utility companies administering state-owned housing

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 iunie 2017, reclamanta Compania de Utilităţi Publice S.A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Bârlad şi Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, a solicitat:

- anularea Dispoziţiei nr. 1090/02.03.2017 (anexa nr. 1), a Deciziei de impunere privind creanţele la bugetul local înregistrată de Municipiul Bârlad sub nr. x/12.11.2016, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală înregistrat de Municipiul Bârlad sub nr. x/12.12.2016, prin care a fost stabilită de plată suma de 2.220.278 RON, acte întocmite de către Municipiul Bârlad, Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice;

- să se constate inexistenţa datoriei de 2.220.278 RON imputată de pârâţi, că nu este datorată această sumă şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata acesteia şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Serviciului impozite şi taxe persoane juridice din cadrul Primăriei Bârlad, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie nr. x/12.12.2017 întocmit de Serviciul impozite şi taxe persoane juridice din cadrul Primăriei Bârlad şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 07 februarie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania de Utilităţi Publice S.A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul mun. Bârlad şi Municipiul Bârlad, prin primar şi a anulat Dispoziţia nr. 1090/02.03.2017, emisă de pârâtul Primarul mun. Bârlad şi Decizia de Impunere nr. x/12.12.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 12 din 07 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Bârlad şi Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenţii-pârâţi au arătat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita interpretare a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la acea dată.

Deşi instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile referitoare la scutirea la plata a taxei pe clădiri cuprinsă în art. 455 alin. (2) coroborat cu art. 456 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003 se aplică şi societăţii reclamante, în considerarea faptului că reclamanta este o persoană juridică, cu formă juridică de societate comercială pe acţiuni închisă şi nu una de drept public, recurenţii-pârâţi au învederat că prevederile anterior mentionate nu sunt aplicabile, iar taxa pe cladiri trebuie stabilită conform art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.

Mai mult, persoanele care au închiriat locuinţe în blocurile ANL nu figurează în evidenţele fiscale ale Serviciului Impozite şi Taxe de la Persoane Fizice, din cadrul Primăriei municipiului Bârlad, ca plătitoare de taxe pe clădiri, iar conform H.C.L.M. Bârlad nr. 88/30.04.2015, privind recalcularea chiriilor plătite de chiriaşii titulari de contract care locuiesc în blocurile ANL situate în municipiul Bârlad, în fişele de calcul chirie, s-a prevăzut un coeficient de 0,1% din valoarea de inventar clădire reprezentând cheltuieli impozite şi taxe locale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 august 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, reiterând, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond, precum şi obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Bârlad şi Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia de impunere nr. x/12.12.2016 organul fiscal local din cadrul UAT Municipiul Bârlad a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a 2 categorii de impozite:

- impozitului pe clădiri, aferent anului 2016 şi retroactiv pentru perioada 2011-2015;

- impozitul pe teren, aferent anului 2016 şi retroactiv pentru anul 2015;

cu accesoriile aferente, valoarea totală reţinută de plată în sarcina reclamantei fiind de 2.220.278 de RON.

Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere a fost admisă în parte prin Dispoziţia nr. 1090/02.03.2017, emisă de pârâtul Primarul mun. Bârlad, în sensul că s-a dispus refacerea procedurii de comunicare a proiectului de raport de inspecţie fiscală cu respectarea prevederilor art. 130 din Legea 207/2015.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deşi prin sentinţa atacată instanţa de fond a tranşat chestiunea legalităţii stabilirii în sarcina societăţii reclamante a obligaţiei de plată atât cu privire la impozitul pe clădiri aferent anului 2016 şi retroactiv pentru perioada 2011-2015, cât şi cu privire la impozitul pe teren, aferent anului 2016 şi retroactiv pentru anul 2015, recurenţii-pârâţi critică prin cererea de recurs doar soluţia instanţei de fond privind impozitul pe clădiri, astfel că aspectele privind obligaţia de plată stabilită în sarcina societăţii reclamante privind impozitul pe teren dezlegate de prima instanţă intră sub autoritatea lucrului judecat şi nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte impozitul pe clădiri, sub un prim aspect, Înalta Curte observă că prin actele administrativ fiscale supuse controlului de legalitate s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale datorate bugetului local, atât în baza Legii nr. 571/2003, cât şi a Legii nr. 227/2015, legi cu aplicare succesivă.

Astfel, potrivit art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 şi art. 455 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (cu conţinut identic) "Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri".

Aceste dispoziţii trebuie interpretate sistematic, având în vedere şi dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 571/2003 şi respectiv art. 456 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 227/2015 prin care s-a statuat scutirea de la plata taxei pe clădiri în situaţia clădirilor proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public.

Instanţa de recurs mai reţine şi că prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bârlad nr. 133/2006 a fost înfiinţată societatea reclamantă, având ca unic acţionar Consiliul Local al municipiului Bârlad, în vederea prestării unor servicii de interes public, în condiţiile art. 191 alin. (2) din C. civ., a art. 36 alin. (3) lit. b), alin. (5) lit. a), alin. (6) lit. a) pct. 17 din Legea nr. 215/2001, fiind de asemenea incidentă şi ipoteza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul de activitate al societăţii şi la scopul înfiinţării acestei societăţi, respectiv prestarea serviciilor de interes public, astfel cum reiese din hotărârea de consiliu local de înfiinţare.

Nu în ultimul rând, bunurile imobile în raport de care a fost stabilită şi recalculată taxa pe clădiri prin decizia de impunere contestată, respectiv blocurile de locuinţe construite prin intermediul A.N.L. şi locuinţele sociale, se află în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale sau a statului, situaţia juridică a bunurilor rezultând din H.C.L.M. Bârlad nr. 171/12.08.2010 şi H.C.L.M. Bârlad nr. 304/22.12.2010, prin care a fost încredinţat reclamantei dreptul de administrare.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte constată că în mod judicios a interpretat instanţa de fond dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea 571/2003 şi ale art. 455 alin. (2) din Legea 227/2015 raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză şi, în acord cu opinia judecătorului fondului, reţine că în mod eronat a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a taxei pe clădiri, sub forma impozitului.

În acest context, având în vedere că societatea reclamantă este o entitate de drept public, scutită de la plata taxei pe clădiri, în raport de prevederile art. 249 alin. (3) din Legea 571/2003 şi ale art. 455 alin. (2) din Legea 227/2015, sunt lipsite de relevanţă alegaţiile recurenţilor-pârâţi potrivit cărora persoanele care au închiriat locuinţe în blocurile ANL nu figurează în evidenţele fiscale ale Serviciului Impozite şi Taxe de la Persoane Fizice, din cadrul Primăriei municipiului Bârlad, ca plătitoare de taxe pe clădiri şi că potrivit H.C.L.M. Bârlad nr. 88/30.04.2015, privind recalcularea chiriilor plătite de chiriaşii titulari de contract care locuiesc în blocurile ANL situate în municipiul Bârlad, în fişele de calcul chirie, s-a prevăzut un coeficient de 0,1% din valoarea de inventar clădire reprezentând cheltuieli impozite şi taxe locale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Bârlad şi Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, ca nefondat.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 452 C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", or, în cauză, având în vedere că intimata-reclamantă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Bârlad şi Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice împotriva sentinţei civile nr. 12 din 07 februarie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă Compania de Utilităţi Publice S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.