Dismissal of fiscal appeal challenging annulment of solidary tax liability imposed on shareholder lacking administrator status and bad faith

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 2990/11.03.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Braşov - Serviciul de Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, precum şi exonerarea acestuia de plata, în solidar cu B. S.R.L., a presupuselor obligaţii fiscale în cuantum de 5.630.904 RON. De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Braşov, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţiile pronunţate de instanţa de fond

2.1. Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 23.04.2019, a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.12.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

2.2. Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 77 din 25.06.2019, a admis acţiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. 2990/11.03.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Braşov - Serviciul de Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice, a exonerat reclamantul de plata, în solidar cu B. S.R.L., a obligaţiilor fiscale în cuantum de 5.630.904 RON şi a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov atât în nume propriu cât şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat conţinutul actelor administrative deduse judecăţii, istoricul litigiului şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Contrar celor reţinute de prima instanţă, sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului. În concret, sunt dovedite atât faptul existenţei obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil cât şi reaua-credinţă a administratorului a cărui atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Având în vedere pasivitatea intimatului, prin raportare la îndatoririle necesare respectării şi îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin lege, se constată că acesta nu a manifestat diligenţa unei persoane de bună-credinţă.

Decizia de angajare a răspunderii intimatului cuprinde, pe larg, descrierea faptelor pe care s-au bazat organele de executare silită la adoptarea acestei măsuri. Emitentul actului aflat în discuţie a avut în vedere toate dispoziţiile legale aplicabile în materie, dar şi atitudinea reprezentanţilor societăţii debitoare care au refuzat să colaboreze cu organele fiscale.

Asociaţii sunt responsabili faţă de societate pentru stricta îndeplinire a obligaţiilor şi pentru gestionarea resurselor financiare şi materiale ale acesteia.

Reaua-credinţă a intimatului rezultă din împrejurarea că nu a efectuat niciun demers pentru achitarea obligaţiilor fiscale restante în legătură cu care au fost întreprinse măsuri de executare silită, nu a formulat contestaţie administrativă împotriva titlului de creanţă şi nu a solicitat eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale. Acest comportament fiscal încalcă prevederile art. 20 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, precum şi pe cele ale art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că intimatul, în calitate de asociat, avea obligaţia să depună diligenţe în vederea evitării blocajelor economice şi să nu continue o activitate comercială care producea prejudicii pentru bugetul de stat.

* Prin soluţia pronunţată, prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiunea reclamantului, deoarece a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, fără să existe un astfel de petit.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de intimat are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 2990/11.03.2019 prin care recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins contestaţia administrativă, precum şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Braşov - Serviciul de Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice pentru suma de 5.630.904 RON.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, a anulat actele anterior nominalizate şi a exonerat partea de plata sumei de 5.630.904 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că măsura de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Noul C. proc. civ..fiscală, este nelegală, în raport de următoarele aspecte:

- emitentul Deciziei de angajare a răspunderii solidare deduse judecăţii a respectat dispoziţiile art. 9 şi art. 26 din Codul de Procedură Fiscală, deoarece a procedat la audierea intimatului înainte de adoptarea actului de impunere şi a pus la dispoziţia părţii documentele care au stat la baza măsurii;

- debitul menţionat în decizia anterior arătată nu concordă cu obligaţia de plată stabilită în sarcina societăţii B. S.R.L., potrivit Deciziei de impunere nr. x/18.12.2017 emise de A.J.F.P. Covasna (respectiv suma de 3.699.091 RON) şi pentru care au fost dispuse măsuri asigurătorii, conform Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.12.2017 emise de A.J.F.P. Covasna;

- decizia de angajare a răspunderii solidare analizată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 26 alin. (4) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin faptul că, în raport cu neconcordanţele arătate, în cuprinsul acesteia nu se menţionează în mod clar şi lipsit de echivoc cuantumul şi natura sumelor datorate de societatea B. S.R.L., termenul în care reclamantul în calitate de persoană răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal B. S.R.L., motivele de fapt ale angajării răspunderii reclamantului, în acord cu temeiul legal al angajării răspunderii, şi nici opinia organului fiscal motivată în fapt şi în drept cu privire la punctul de vedere al reclamantului;

- decizia în discuţie nu este motivată în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, dispoziţii legale reţinute ca temei al angajării răspunderii solidare a reclamantului; emitentul actului nu a menţionat motivele pentru care a reţinut faptul că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă în neîndeplinirea obligaţiei de declarare şi de executare voluntară a creanţelor fiscale certe, lichide şi exigibile;

- reaua - credinţă a reclamantului nu poate fi nici prezumată raportat la faptul că partea cunoştea că societatea are datorii scadente la bugetul de stat şi nu a făcut demersuri pentru achitarea acestora, eventual eşalonat, conform prevederilor OPANAF nr. 90/2016;

- intimatul nu se încadrează în dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, întrucât nu a avut calitatea de administrator al societăţii debitoare.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului cauzei.

5.2. Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 366342/15.11.2018 emisă de recurenta A.J.F.P. Braşov - Serviciul de Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice s-a decis angajarea răspunderii solidare a intimatului A. în vederea realizării, în tot, a creanţelor fiscale ale societăţii B. S.R.L., în limita sumei de 5.630.904 RON, stabilindu-se, totodată, că pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei B. S.R.L. mai răspund în solidar şi numiţii C. şi D..

În considerentele deciziei anterior arătate s-a menţionat faptul că societatea B. S.R.L. figurează la data de 15.11.2018 cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 5.630.904 RON, obligaţii compuse din 4.270.242 RON debite, având termen de plată 05.02.2018 şi 1.360.662 RON penalităţi de întârziere. Asociatul societăţii, A., avea cunoştinţă despre datoriile societăţii din actele de executare ce i-a fost comunicate în condiţiile legii, dar nu a depus diligenţele necesare pentru plata acestora, manifestând dezinteres total, motiv pentru care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin Decizia nr. 2990/11.03.2019, recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de intimat împotriva deciziei privind angajarea răspunderii solidare

Recurentele susţin că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că Decizia de angajare a răspunderii solidare a intimatului nu este motivată cu respectarea cerinţelor impuse de prevederile art. 26 alin. (4) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Critica recurentelor este nefondată.

Conform dispoziţiilor normative anterior enunţate, decizia de atragere a răspunderii solidare trebuie să cuprindă: c) cuantumul şi natura sumelor datorate; d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal; e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

Verificând conţinutul deciziei contestate, instanţa de control judiciar reţine la rândul său faptul că emitentul acesteia nu a menţionat în mod explicit cuantumul şi natura sumelor datorate de societatea debitoare B. S.R.L., termenul în care intimatul, în calitate de persoană responsabilă, avea obligaţia să plătească creanţa, motivele de fapt ale angajării răspunderii intimatului, în acord cu temeiurile juridice ale acestei măsuri, dar nici opinia organului fiscal motivată în fapt şi în drept cu privire la punctul de vedere exprimat de intimat prin adresa nr. x/10.10.2018.

Recurentele menţionează că sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului. Mai precis, sunt probate atât faptul existenţei obligaţiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil cât şi reaua-credinţă a administratorului a cărui atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Critica recurentelor este nefondată.

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare:

"(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…)

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale."

Aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, intimatul A. nu a avut calitatea de administrator al societăţii B. S.R.L., ci doar pe cea de asociat în această societate, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 32,5%. Prin urmare, contrar celor susţinute de recurente, acestuia nu îi incumbă obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi nu îi poate fi angajată răspunderea solidară în baza art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul Procedură Fiscală sau în temeiul art. 72 şi 73 alin. (1) lit. e) din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, rezultă faptul că pentru angajarea răspunderii solidare a unei persoane pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- persoana în cauză să aibă îndatorirea de a declara şi/sau de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii;

- existenţa relei-credinţe în neîndeplinirea obligaţiei anterior arătate.

Contrar celor reţinute de recurente în deciziile contestate în cauză, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile mai sus enunţate pentru a fi angajată răspunderea solidară a intimatului pentru obligaţiile de plată restante ale debitoarei insolvabile B. S.R.L., în raport de următoarele argumente:

Răspunderea administratorilor/asociaţiilor nu operează în mod automat atunci când pasivul societăţii nu poate fi acoperit de aceasta, ci doar în situaţia în care organul fiscal face dovada că administratorii/asociaţii au provocat starea de insolvabilitate prin săvârşirea în mod culpabil a faptelor expres şi limitativ prevăzute în art. 25 alin. (2) Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, iar prejudiciul rezultat este cauza directă a faptei săvârşite. Or, din actele dosarului nu rezultă faptul că intimatul a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea societăţii B. S.R.L.

De altfel, în decizia contestată emitentul nu îi impută, în concret, intimatului nicio faptă ilicită, ci se rezumă să prezinte situaţia fiscală a societăţii debitoare şi să afirme faptul că partea a acţionat cu rea-credinţă prin nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale societăţii. Or, reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelui rezultat prin acţiunile sau inacţiunile ei, contrar celor susţinute de autorităţile recurente.

Aşadar, în decizia analizată nu se prezintă în concret care sunt faptele săvârşite de intimat care au determinat starea de insolvabilitate a societăţii debitoare, legătura dintre prejudiciu şi faptele ilicite, precum şi vinovăţia acestuia.

După cum s-a arătat anterior, intimatul a deţinut doar calitatea de asociat în cadrul societăţii B. S.R.L, cu o participaţie de 32,5% din părţile sociale ale acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv."

În condiţiile în care recurentul nu a avut calitatea de administrator al S.C. E. S.R.L., nu ar fi putut reprezenta în mod legal societatea în raporturi juridice cu scopul de a nu declara sau a nu plăti obligaţiile fiscale ale societăţii debitoare.

Conform prevederilor art. 71 alin. (1) din actul normativ anterior arătat, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul nu a primit de la administratorul societăţii debitoare dreptul de a reprezenta societatea, pentru a se putea reţine că acesta, cu rea-credinţă, nu a declarat şi/sau achitat obligaţiile fiscale ale societăţii.

În temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din aceeaşi lege, fiecare parte socială da dreptul la un vot.

Ca atare, cele 32,5% părţi sociale deţinute de intimat în societate nu i-ar fi conferit posibilitatea de a lua decizii în numele acesteia, în lipsa acordului celorlalţi asociaţi.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată şi critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea introductivă de instanţă, intimatul a solicitat obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxele judiciare, iar acţiunea acestuia a fost admisă.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu, cât şi pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 77/F/2019 din 25 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2021.