Utility company loses appeal over Competition Council fine in heat allocator tariff-fixing case

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 1 martie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea în parte a Deciziei Consiliului Concurentei nr. 50/25.09.2017, respectiv în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către Regia Autonomă de Servicii Publice a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 34.374 RON, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 50/25.09.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4612 din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în anulare formulată de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată şi, totodată, a respins cererea de suspendare a executării deciziei, ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2, a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti, prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecarea cauzei pe fond, anularea în parte a Deciziei Consiliului Concurentei nr. 50/25.09.2017, respectiv în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către Regia Autonomă de Servicii Publice a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată şi exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 34.374 RON.

În motivarea recursului, arată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Astfel, pentru aplicarea acestei norme este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa a cel puţin două întreprinderi sau a unei asociaţii de întreprinderi, existenţa unei înţelegeri, a unei decizii a unei asociaţii de întreprinderi sau a unei practici concertate şi înţelegerea/decizia unei asociaţii de întreprinderi, practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

Un element esenţial al unei înţelegeri anticoncurenţiale este acordul de voinţă între întreprinderi, iar în cazul recurentei-reclamante rezultă fără echivoc, dezacordul. În urma adresei nr. x/06.06.2008 a A., RASP Ploieşti nu a răspuns nici în scris, nici verbal, ci dimpotrivă a efectuat o analiza tehnico - economică, informând propriul consiliu de administraţie, în vederea luării unei hotărâri. Nivelul preturilor practicate de către RASP Ploieşti este mult mai mic, el rezultând din analiza tehnico-economică a biroului de specialitate, şi nicidecum dintr-un acord de voinţă cu A..

După o analiză trunchiată a împrejurărilor cauzei, instanţa de fond a concluzionat că a avut loc o acceptare expresă de către reclamantă a solicitării formulate de partener.

Recurenta critică această concluzie a instanţei, arătând că o "acceptare expresă" nu putea fi decât un înscris care trebuia adus la cunoştinţa partenerului, şi nicidecum organului ierarhic superior pentru analiză, respectiv soluţionare.

Rezultă fără echivoc că nu a existat un acord de voinţă între cele două întreprinderi, instanţa de fond printr-o interpretare proprie, nefondată, reţinând existenţa "acceptării exprese".

Cât priveşte condiţia ca înţelegerea sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, pârâta arată că obiectul presupusei înţelegeri, aşa cum a fost indicat de către Consiliul Concurenţei ar fi fost alinierea RASP la tarifele solicitate de către A..

Instanţa de fond a constatat că partenerul contractual A. a solicitat reclamantei prin adresa nr. x/06.06.2003, alinierea la tarifele sale, adică, 2,7 ron/repartitor/luna încălzire, acolo unde există deja contracte din anul/anii precedenţi şi 3 ron/repartitor/lună pentru contractele noi.

In adresa mai sus menţionată, A. formulează astfel: " Tarifele propuse sunt de 2,7 ron/repartitor/luna încâlzire, acolo unde există deja contracte din anul/anii precedenţi şi 3 ron/repartitor/luna/pentru contractele noi".

Din nou, sensul cuvintelor este denaturat, de la "a propune" la "a solicita alinierea", aşa încât în mod nejustificat s-a reţinut existenţa unei înţelegeri prin obiect.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că tarifele aprobate prin HCA nr. 7/23.07.2008 sunt altele decât cele solicitate de către A., respectiv:

- 0,5 euro cu tva inclus/repartitor/lună pentru salariaţi, (echivalent 1,77 RON);

- 0,4 euro cu tva inclus/repartitor/lună, pentru pensionarii care locuiesc singuri, (echivalent 1,42 RON);

- 0,6 euro cu tva inclus/repartitor/lună, în cazul citirii de prestator (echivalent la 2,12 RON).

Instanţa de fond a reţinut greşit că RASP Ploieşti s-a alintat la tarifele solicitate de către A., atâta timp cât "alinierea", în conformitate cu dicţionarele explicative ale limbii române, înseamnă să fii pe aceeaşi linie, iar în cazul reclamantei o astfel de aliniere clar nu a existat.

Deci, nu este demonstrată existenţa unei înţelegeri restrictive de concurenţă prin obiect.

Neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, exonerează de răspundere RASP Ploieşti, fapta reţinută în sarcina sa neexistând, iar pe cale de consecinţă, nu poate fi sancţionată pentru o înţelegere pe verticală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Consiliului Concurentei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 4612 din 12 noiembrie 2018.

În motivare, arată că în mod corect a reţinut prima instanţă că fapta pusă în sarcina recurentei- reclamante reprezintă o înţelegere restrictivă de concurenţă prin însuşi obiectul său, stabilirea de către reclamantă împreună cu A. a tarifelor pentru serviciile de exploatare a repartitoarelor de costuri prestate consumatorilor finali, reprezentând o înţelegere verticală, care intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.

Recurenta-reclamantă a acţionat în sensul celor agreate cu licenţiatorul A. şi a propus Consiliului de administraţie aprobarea majorării tarifelor care se vor aplica atât în condominiile unde au fost deja montate repartitoare de costuri pentru încălzire, cât şi în cele la care urmau a se monta astfel de repartitoare.

Astfel cum rezultă din referatul RASP din 21.07.2008, majorarea tarifelor nu a avut la bază o motivaţie economică, nefiind invocate considerente financiare, recurenta-reclamantă acţionând în concordanţă cu cele agreate împreună cu A., realizându-se, fără echivoc, acordul de voinţă al părţilor în sensul adoptării comportamentului anticoncurenţial.

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, dincolo de diferitele forme contractuale ce se încadrează în conceptul de "înţelegere", acordul de voinţă poate lua orice alte forme de cooperare. Esenţialul nu constă în forma pe care o ia înţelegerea, ci în existenţa acordului de voinţe între întreprinderi.

În speţa de faţă, A. şi RASP au stabilit tarifele serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri prestate consumatorilor finali, acestea fiind majorate pentru sezonul 2008-2009.

Fixarea preţului reprezintă o restricţie deosebit de gravă, susceptibilă să restrângă concurenţa prin însăşi obiectul său.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 1 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea instanţei de fond pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în ceea ce priveşte condiţia existenţei acordului de voinţă între întreprinderi şi condiţia ca acest acord să fi avut ca obiect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei.

Neîndeplinirea acestor două condiţii cerute de lege pentru a se putea reţine existenţa unei înţelegeri restictive de concurenţă a fost invocată de către reclamantă şi în faţa instanţei de fond.

Instanţa a înlăturat susţinerile părţii reclamante, reţinând, raportat la condiţia existenţei unei înţelegeri, că hotărârea Consiliului de Administraţie al reclamantei a fost întemeiată pe referatul întocmit în considerarea solicitării partenerului principal al reclamantei, A., din adresa x/6.06.2008, aceasta constituind o dovadă suficientă a existenţei înţelegerii celor două părţi. Curtea a constatat că acceptarea expresă de către reclamantă a solicitării formulate de partener în condiţiile în care hotărârea sa s-a bazat pe aceasta, făcându-se menţiune expresă în cuprinsul referatului arătat în acest sens îndeplineşte cerinţele spre a fi socotită acord de voinţe.

În ceea ce priveşte obiectul înţelegerii, deşi reclamanta a susţinut în sensul că nu ar fi îndeplinită această condiţie pentru reţinerea faptei anticoncurenţiale deoarece nu a stabilit tariful pe care A. îl recomandase, ci un tarif diferit, decizia sa având la bază o analiză tehnico-economică, prima instanţă a reţinut că reclamanta a majorat tariful aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire de la 0,5 la 0,6 euro/repartitor/lună (echivalentul a 2,12 RON/repartitor/lună la cursul BNR din 21.07.2008) în cazul citirii de prestator, fără ca această majorare să fie justificată prin altceva decât solicitarea partenerului contractual şi că analiza tehnico-economică la care face referire reclamanta nu există în cazul acestui tarif, existând o informare doar pentru valoarea stabilită pentru pensionari (de 0,4 euro/repartitor/lună) şi un calcul în cadrul referatului pentru valoarea de service (de 0,6 euro/repartitor/service practicat), dar niciun fel de justificare pentru tariful de 0,6 euro/repartitor/lună în cazul citirii de prestator. Faptul că tariful a fost stabilit la 2.12 RON, iar nu în cuantumul exact propus de partener - de 2,7 RON - a fost considerat a nu înlătura răspunderea reclamantei pentru majorarea tarifului la solicitarea partenerului, fără justificare economică.

A mai reţinut instanţa că decizia reclamantei de a accepta solicitarea partenerului de majorare a tarifului este suficientă pentru a considera îndeplinită condiţia existenţei înţelegerii restrictive prin obiect, înţelege care a vizat majorarea tarifului, iar nu tariful în sine.

Criticile recurentei-reclamante sunt în sensul reţinerii fără temei de către instanţă a acceptării tarifelor propuse de A..

Este de menţionat aici că prin Decizia nr. 50/2017 a Consililului Concurenţei s-a reţinut că, pe piaţa serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire (o piaţă naţională situată imediat în aval de pieţele comercializării şi montării repartitoarelor de costuri pentru încălzire, cuprinzând servicii conexe serviciilor de alimentare cu energie termică, prestate pentru consumatorii de energie termică din imobilele de tip condominiu), a fost identificată o înţelegere anticoncurenţială orizontală unică şi continuă, de împărţire a pieţei acestor servicii şi de fixare a tarifelor, intervenită între patru întreprinderi: ista România S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L. şi A.. S-a reţinut, de asemenea, o seamă de înţelegeri verticale încheiate, între altele, de A. cu licenţiaţii săi, printre care şi RAPS Ploieşti, referitoare la tarife.

A. şi Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti au agreat, pe calea unei înţelegeri verticale, fixarea tarifelor pentru serviciile de exploatare a repartitoarelor de costuri.

Recurenta-reclamantă susţine că nu a existat o astfel de înţelegere de fixare a tarifelor şi că modul în care a acţionat, urmarea adresei nr. x/06.06.2008 a A., a fost greşit interpretat ca reprezentând un acord cu solicitarea licenţiatorului de majorare a respectivelor tarife.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate câtă vreme împrejurările factuale ale cauzei arată că A. a solicitat RASP să notifice toate asociaţiile sau beneficiarii direcţi "asupra majorării taxei de citire defalcare" a consumurilor şi cheltuielilor pentru încălzire, începând cu sezonul 2008-2009, indicând noile tarife, iar recurenta-reclamantă a acţionat în sensul celor solicitate de licenţiator şi a propus consiliului său de administraţie aprobarea majorării tarifelor, aplicabile atât în condominiile în care erau deja montate repartitoare de costuri pentru încălzire, cât şi în cele în care urmau a se monta astfel de repartitoare. Referatul RASP din 21.07.2008 arată că majorarea tarifelor nu a avut la bază o motivaţie economică, respectiv considerente de ordin financiar, recurenta-reclamantă înţelegând să acţioneze în concordanţă cu cele cerute cu A., realizându-se astfel acordul de voinţă al părţilor în sensul adoptării comportamentului anticoncurenţial.

Pentru a se reţine înţelegerea anticoncurenţială nu este necesar, aşa cum pretinde recurenta, să se demonstreze că a adus la cunoştinţa partenerului său decizia de a acţiona în sensul solicitat, acordul de voinţe rezultând din forma de cooperare adoptată, respectiv din aprobarea neîntârziată de către RAPS a majorărilor de tarife. Aceasta demonstrează că recurenta nu a avut un comportament independent pe piaţă.

Nici împrejurarea că tarifele aprobate prin hotărârea Consiliului de administraţie al RAPS nr. 7/23.07.2008 nu sunt întrutotul cele solicitate de către A. nu are relevanţa pretinsă de recurentă, respectiv a greşitei reţineri de către instanţa de fond a înţelegerii anticoncurenţiale prin obiect. Fiind clar că înţelegerea verticală s-a referit la majorarea tarifului de furnizare a serviciului de citire a repartitoarelor, chiar dacă a fost adoptată numai în parte propunerea de fixare a preţului serviciului, aceasta reprezintă o restricţie gravă, susceptibilă să restrângă concurenţa prin însăşi obiectul său.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, constatând caracterul nefondat al motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Servicii Publice împotriva sentinţei civile nr. 4612 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.