Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5442/2021 AI generated

Procedural reinstability after suspension: material error in hearing date and scope of appellate review for denial of case restoration

Case Number Decizia nr. 5442/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the request to reinstate the case to the docket, thereby leaving the prior suspension of the annulment contestation in force. The dispute concerned a procedural challenge by a medical cabinet against the National Health Insurance House, where the appellant argued for absolute nullity of the reinstatement decision based on a material error in the hearing date, misapplication of suspension grounds, and violations of fair trial and continuity principles. The decisive legal basis for the dismissal included the classification of the date error as a correctable material flaw under Article 442 of the Code of Civil Procedure that did not cause irremediable harm, the limitation of the appeal's scope to the specific reinstatement order rather than the initial suspension order, and the rejection of the continuity violation argument because it required evidence across at least two distinct hearings, which were outside the current appeal's jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 233 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 19 C. proc. civ, art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 176 C. proc. civ, art. 175 C. proc. civ; Procedural reinstability after suspension: material error in hearing date and scope of appellate review for denial of case restoration: Totodată, contestatorul invocă excepţia de nulitate absolută a încheierii din 21.04.2021, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciind că instanţa de judecată trebuia să dispună suspendarea facultativă, din oficiu, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a formulării unei cereri de strămutare, pentru soluţionarea căreia instanţa trebuia să înainteze dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Keywords

AI generated
procedural nullity civil annulment scope of material error scope of review in cassation article of civil procedure procedural limitations

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
x/2019, instanţa a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat şi nu au formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.
art. 233 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
În motivarea recursului, contestatorul invocă excepţia nulităţii absolute a încheierii din 21.07.2021, întrucât acest act procedural menţionează, în prima pagină, că data şedinţei este 21.04.2021, apreciind că, astfel, sunt încălcate prevederile art. 233 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 19 C. proc. civ
Recurentul-contestator invocă şi încălcarea principiului continuităţii, prevăzut de art. 19 C.
art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
art. 176 C. proc. civ
nu este sancţionată, în mod expres, cu nulitatea actului de procedură, acest viciu nefiind cuprins în enumerarea cauzelor de nulitate necondiţionată prevăzută de art. 176 C. proc. civ..
art. 175 C. proc. civ
Ca atare, nulitatea încheierii poate fi dispusă doar în condiţiile art. 175 C. proc. civ., respectiv prin constatarea producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură.
art. 6 din C. proc. civ
Or, deşi a susţinut că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. proc. civ., recurentul-contestator nu a detaliat modalitatea în care a fost încălcat acest drept şi nici vătămarea care i s-a produs.
art. 414 C. proc. civ
Deşi, potrivit art. 414 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 1 februarie 2021, sub nr. x/2019/a2, contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A., în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1242 din 15.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

2. Încheierea de suspendare a judecării cauzei

Prin încheierea din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, instanţa a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat şi nu au formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

3. Încheierea de respingere a cererii de repunere pe rol

Prin încheierea din 21 iulie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A., ca neîntemeiată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 21 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, a declarat recurs contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea cererii de repunere pe rol a cauzei.

În motivarea recursului, contestatorul invocă excepţia nulităţii absolute a încheierii din 21.07.2021, întrucât acest act procedural menţionează, în prima pagină, că data şedinţei este 21.04.2021, apreciind că, astfel, sunt încălcate prevederile art. 233 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din acelaşi cod, referitor la dreptul la un proces echitabil.

Totodată, contestatorul invocă excepţia de nulitate absolută a încheierii din 21.04.2021, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., apreciind că instanţa de judecată trebuia să dispună suspendarea facultativă, din oficiu, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a formulării unei cereri de strămutare, pentru soluţionarea căreia instanţa trebuia să înainteze dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Consideră recurentul-contestator că instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare într-un proces echitabil, respectiv prevederile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3, art. 20 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Astfel, arată recurentul-contestator, prima propoziţie din încheierea din 21.07.2021 este contradictorie, menţionând că pe rol se află judecarea contestaţiei în anulare, deşi instanţa a luat în discuţie, a deliberat şi s-a pronunţat asupra cererii de repunere pe rol. Contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol, însă nu a solicitat în mod expres soluţionarea împreună a acestei cereri, împreună cu contestaţia în anulare, în aceeaşi şedinţă.

Mai învederează recurentul că, în citaţia comunicată la data de 01.07.2021, pentru termenul de judecată, s-a menţionat că citarea părţii se face pentru discutarea cererii de repunere pe rol, şi că, "în caz de neprezentare a părţilor, se va putea trimite un înscris, judecata urmând a se face în lipsă", menţiune care include lipsa din partea contestatorului a unei cereri de judecare în lipsă.

Recurentul-contestator invocă şi încălcarea principiului continuităţii, prevăzut de art. 19 C. proc. civ., prin aceea că, la termenele de judecată din 10.03.2021, 21.04.2021 şi 21.07.2021, componenţa completului de judecată a fost de fiecare dată diferită, fără a exista o menţiune referitoare la această schimbare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Prahova nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A., ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de nulitate al încheierii recurate, referitor la menţionarea unei date greşite în preambulul încheierii, Înalta Curte îl va respinge, reţinând că menţiunea desfăşurării şedinţei publice în data de 21 aprilie 2021, în loc de 21 iulie 2021, reprezintă o eroare materială, care poate fi îndreptată pe calea prevăzută de 442 C. proc. civ., din oficiu sau la cererea părţii interesate. Această eroare este confirmată de împrejurarea că, în finalul încheierii, este menţionată data corectă a şedinţei de judecată, iar recurentul nu a susţinut că termenul de judecată nu ar fi fost cel stabilit la 21 iulie 2021, ci doar că menţiunea din prima pagină a încheierii este greşită.

Totodată, încălcarea dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este sancţionată, în mod expres, cu nulitatea actului de procedură, acest viciu nefiind cuprins în enumerarea cauzelor de nulitate necondiţionată prevăzută de art. 176 C. proc. civ.. Ca atare, nulitatea încheierii poate fi dispusă doar în condiţiile art. 175 C. proc. civ., respectiv prin constatarea producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură. Or, deşi a susţinut că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. proc. civ., recurentul-contestator nu a detaliat modalitatea în care a fost încălcat acest drept şi nici vătămarea care i s-a produs. Aceasta în condiţiile în care a cunoscut termenul de judecată stabilit la data de 21 iulie 2021, pentru care a primit citaţia la data de 1 iulie 2021, astfel cum rezultă chiar din cererea de recurs.

Prin urmare, nu se poate susţine că eroarea materială din prima pagină a încheierii recurate, cu privire la data şedinţei de judecată, a produs vreo vătămare contestatorului, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea încheierii întocmite la termen.

Recurentul-contestator a mai invocat nulitatea absolută a încheierii din 21.04.2021, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, susţinând că temeiul de drept pe care s-a întemeiat această măsură a fost unui eronat. Înalta Curte constată că, în cadrul prezentului recurs, nu pot fi analizate critici referitoare la o altă încheiere de şedinţă decât cea atacată. Astfel, recursul declarat de contestator se îndreaptă împotriva încheierii din 21 iulie 2021, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol, iar nu şi a încheierii din 21 aprilie 2021, prin care s-a luat măsura suspendării judecării cauzei.

Deşi, potrivit art. 414 C. proc. civ., recursul împotriva încheierii de suspendare poate fi declarat pe toată perioada în care durează suspendarea, contestatorul a arătat în mod clar că recursul este îndreptat împotriva încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol din 21 iulie 2021, comunicată electronic la 30 iulie 2021, a cărei desfiinţare a solicitat-o, cu consecinţa admiterii cererii de repunere pe rol, fără a preciza că recursul priveşte şi o altă încheiere. În concluzie, câtă vreme contestatorul nu a îndreptat recursul şi împotriva încheierii din 21 aprilie 2021, criticile la adresa acestei încheieri nu fac obiectul învestirii instanţei de control judiciar, în condiţiile în care contestarea respingerii cererii de reluare a judecăţii nu implică în mod necesar şi contestarea măsurii suspendării judecăţii cauzei.

Referitor la conţinutul încheierii criticate, din perspectiva obiectului cererii deduse soluţionării în şedinţa din 21 iulie 2021, Înalta Curte constată că nu se confirmă contradicţia sesizată de contestator. În partea introductivă a încheierii, s-a menţionat că pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de Cabinet Medical Individual Doctor A., iar această menţiune corespunde prevederilor art. 233 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ., care dispun că în încheiere se va menţiona "obiectul procesului". Cererile formulate de părţi în cadrul procesului, precum şi susţinerile acestora sunt menţionate, la rândul lor, în cuprinsul încheierii de şedinţă, conform lit. i) a aceluiaşi articol, însă obiectul procesului este definit de pretenţiile deduse judecăţii şi de calea procedurală aleasă pentru satisfacerea acestora şi trebuie menţionat la începutul încheierii.

Totodată, susţinerea recurentului în sensul că nu a solicitat judecarea împreună a cererii de repunere pe rol şi a contestaţiei în anulare nu poate fi primită, întrucât cele două acte procesuale nu pot fi analizate separat, cererea de repunere pe rol fiind formulată, conform art. 415 C. proc. civ., cu privire şi în cadrul litigiului având ca obiect contestaţia în anulare.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut în încheierea recurată obiectul procesului - contestaţie în anulare, precum şi formularea cererii de repunere pe rol a acestei cauze, cerere care a fost analizată şi soluţionată cu respectarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 415 C. proc. civ.

Cât priveşte menţiunea din cuprinsul citaţiei comunicate la 01 iulie 2021 - "în caz de neprezentare a părţilor, se va putea trimite un înscris, judecata urmând a se face în lipsă", Înalta Curte reţine că această menţiune este greşit considerată de contestator ca justificând nedepunerea de parte a unei cereri de judecare în lipsă. Regulile de interpretare gramaticală a textului inserat în cuprinsul citaţiei confirmă incontestabil că judecata în lipsă se va putea face doar în cazul depunerii unei cereri în acest sens ("înscris"), dacă părţile nu se prezintă în faţa instanţei de judecată, menţiunea din citaţie având corespondent în prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În fine, în ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, Înalta Curte reţine că aspectele sesizate cu privire la încheierile din datele de 10.03.2021 şi 21.04.2021 nu pot face obiectul analizei în cadrul prezentului recurs, care vizează exclusiv încheierea de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, instanţa de control judiciar nefiind învestită cu un recurs declarat împotriva acestor încheieri.

Pe cale de consecinţă, instanţa este învestită cu analiza de legalitate a unei singure încheieri, cea din 21 iulie 2021, iar lipsa continuităţii completului de judecată nu poate fi avută în vedere exclusiv în raport de un singur act procedural, întrucât, pentru a fi constatată, aceasta trebuie să intervină cel puţin în raport de două termene de judecată şi să nu fie justificată de situaţii obiective care conduc la schimbarea componenţei completului.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul Cabinet Medical Individual Doctor A. împotriva încheierii din 21 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.