Magistrate transfer dispute; rejection of constitutional challenge to judge status law provisions for lack of material link to the administrative act

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iulie 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

- anularea parţială a art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006, în raport cu dispoziţiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă la transferul judecătorilor la instanţa superioară corespunzătoare gradului profesional obţinut prin examen de promovare pe loc, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

- anularea Hotărârii nr. 69/22.01.2019, emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de transfer de la Judecătoria Piatra-Neamţ la Tribunalul Neamţ, cu consecinţa obligării pârâtului să dispună transferul reclamantei, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamţ, la Tribunalul Neamţ, la una din secţiile civile ale acestei instanţe;

- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin Decizia nr. 5510 din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 mai 2020.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată în dosarul instanţei de fond la data de 28 august 2020, reclamanta A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

3. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, ca fiind inadmisibilă;

(iii) a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006;

(iv) a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(v) a dispus anularea Hotărârii nr. 69/22.01.2019, emisă de secţia pentru judecători a C.S.M.;

(vi) a obligat pârâta să dispună transferul reclamantei de la Judecătoria Piatra Neamţ la Tribunalul Neamţ;

(vii) a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din sentinţa civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului, reclamanta arată că a dobândit gradul profesional de tribunal prin examen de promovare pe loc în anul 2015, iar până în anul 2018 nu a existat o prevedere legală referitoare la modalitatea de accedere efectivă la instanţa corespunzătoare gradului obţinut. Art. 110 din Legea nr. 303/2004 reprezintă o normă tranzitorie, introdusă prin Legea nr. 242/2018. Situaţia legislativă lacunară a permis pârâtului să analizeze cererea de transfer a reclamantei după criterii neprevizibile, arbitrare, stabilite prin Regulamentul privind transferul judecătorilor.

Prin urmare, consideră recurenta-reclamantă, dispoziţiile art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu există vreo altă cale procesuală de a invoca neconstituţionalitatea art. 46 decât într-un litigiu privind dreptul de a accede efectiv la instanţa corespunzătoare gradului profesional dobândit prin examen.

Totodată, arată recurenta, contrar susţinerilor pârâtului CSM, există o legătură între soluţionarea cauzei şi neconstituţionalitatea art. 110 din Legea nr. 303/2004, argumentul de pretinsă inadmisibilitate susţinut de pârât (cum că o eventuală constatare a neconstituţionalităţii ar lipsi de temei legal cererea reclamantei de obligare a CSM la dispunerea transferului) transformând excepţia, care este un mijloc de apărare, în contrariul ei.

Recurenta-reclamantă învederează că pârâtul a susţinut în mod greşit că motivele invocate de reclamantă în acţiune nu se raportează la modul de aplicare de către Consiliu a art. 110 din Legea nr. 303/2004; în realitate, prin acţiune s-a criticat împrejurarea că, pentru departajarea judecătorilor care au grad profesional dobândit, pentru accederea la instanţa superioară, CSM a aplicat criterii de transfer neprevizibile şi arbitrare. În speţă, CSM a acordat prioritate unor judecători care au fost respinşi la examenul de promovare la care a fost admisă reclamanta, invocând un criteriu pe care nu l-a mai utilizat anterior în practica sa administrativă, respectiv existenţa unor specializări "mai multe şi diferite", în funcţie de materia de concurs pentru care a optat judecătorul.

Tot opus susţinerilor pârâtului, recurenta arată că nepronunţarea Curţii Constituţionale, prin decizia nr. 454/2020, asupra normei tranzitorii a art. 110 din Legea nr. 303/2004, nu conduce la concluzia că aceste dispoziţii au fost considerate constituţionale.

Referitor la decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, arată recurenta-reclamantă că pârâtul a susţinut greşit că neconstituţionalitatea art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost declarată din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor şi procurorilor trebuie să se facă prin lege organică, în condiţiile în care, din cuprinsul deciziei, rezultă că s-a avut în vedere încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva arbitrariului şi subiectivismului CSM în privinţa deciziilor referitoare la cariera judecătorilor, aspect, de altfel, invocat şi de reclamantă prin acţiune.

Recurenta-reclamantă mai susţine că, deşi prin paragraful nr. 40 din decizia nr. 454/2020, Curtea Constituţională a avut în vedere doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, nu se poate reţine că această neconstituţionalitate nu afectează şi prevederile textului de lege în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, având în vedere considerentele din paragrafele 36-38 din decizie. Ca atare, decizia nr. 454/2020 se aplică şi cauzelor în curs de judecată, în care sunt incidente dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată, raportat la argumentele expuse în recurs de reclamantă, că aceasta nu a formulat o critică efectivă la adresa sentinţei recurate, criticile reprezentând o reiterare a argumentelor prezentate drept răspuns la apărările pârâtului CSM, formulate în faţa instanţei de fond prin punctul de vedere depus faţă de cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale (a se vedea filele x, respectiv 32-35 din dosarul instanţei de fond).

Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că textele de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, din perspectiva obiectului dedus judecăţii. Or, prin recurs, reclamanta nu a făcut nici măcar o referire la sentinţa atacată, criticile sale limitându-se la reluarea argumentelor expuse în fond cu privire la admisibilitatea cererii. Într-adevăr, recursul a fost declarat şi motivat în termenul de 48 de ore de la pronunţare, înainte de comunicarea hotărârii atacate, însă reclamanta avea posibilitatea completării criticilor sale cu argumente care să combată în mod efectiv considerentele instanţei de fond, în acelaşi termen, de 48 de ore, calculat de la data comunicării sentinţei.

Analizând sentinţa recurată din perspectiva aplicării şi interpretării legii, incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, argumentaţia reclamantei nefiind de natură a proba îndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/192, referitoare la existenţa unei legături dintre normele de drept contestate şi soluţionarea cauzei. Înalta Curte reţine că legătura dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei nu este generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

În speţă, reclamata a solicitat instanţei de judecată să analizeze legalitatea actului administrativ individual (Hotărârea nr. 69/22.01.2019) emis de CSM în procedura de transfer a reclamantei-judecător de la Judecătoria Piatra-Neamţ la Tribunalul Neamţ, dar şi a Regulamentului privind transferul judecătorilor, iar instituţia transferului judecătorului era reglementată, la data solicitării transferului de către reclamantă, de art. 60 din Legea nr. 303/2004, iar nu de art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, texte de lege inaplicabile speţei.

Dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 303/2004 prevăd că:

"Judecătorii şi procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferaţi la instanţele şi parchetele superioare". După cum lesne se poate observa, acest text de lege are caracter de normă generală, stabilind posibilitatea de transfer la instanţele/parchetele superioare a judecătorilor şi procurorilor aflaţi în ipoteza prevăzută de lege, fără a stabili condiţiile în care se realizează acest transfer, iar ceea ce reclamanta a contestat nu este posibilitatea sa de a fi transferată, ci criteriile după care pârâtul analizează şi soluţionează cererea de transfer, pe care le-a considerat a fi neprevizibile şi arbitrare. Pârâtul CSM a aplicat, în soluţionarea cererii de transfer, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 (potrivit cărora "Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturi"), coroborate cu Regulamentul privind transferul judecătorilor, iar obiectul cererii deduse judecăţii este legalitatea hotărârii emise de pârât în aplicarea acestor dispoziţii normative, iar nu vocaţia reclamantei de fi transferată (care nu a fost contestată în cauză).

Nici în recurs reclamanta nu a justificat convingător cum ar putea fi influenţată soluţionarea acţiunii sale de declararea neconstituţionalităţii art. 110 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care, astfel cum în mod corect a sesizat intimatul-pârât CSM, acest text de lege este o normă tranzitorie care a permis reclamantei formularea cererii de transfer de la o instanţă inferioară la o instanţă superioară. Or, în cazul în care acest text de lege ar fi declarat neconstituţional şi înlăturat din cadrul legislativ, dispare însuşi temeiul de drept care a permis reclamantei să solicite transferul (anterior nefiind prevăzută această variantă normativă), astfel încât nu există interesul susţinerii unei astfel de excepţii. Pe de altă parte, cum acest text nu cuprinde vreo referire la criterii sau proceduri de soluţionare a cererii de transfer, înlăturarea lui nu este de natură a lămuri chestiunea litigioasă a criteriilor folosite de CSM în analiza cererii de transfer a reclamantei, în vederea emiterii actului administrativ contestat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond inexistenţa unei legături între dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 303/2004 şi soluţionarea cauzei, câtă vreme declararea neconstituţionalităţii acestui text de lege nu ajută la dezlegarea aspectelor litigioase ale cauzei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2003, acestea au următorul conţinut:

"(1) Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic.(2) Probele constau în: a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internaţional privat; b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale; c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau procurorului" şi fac parte din Capitolul V - Secţiunea 1 a legii - "Promovarea la tribunale, curţi de apel şi la parchete".

Prin urmare, dispoziţiile art. 46 reglementează concursul de promovare la instanţele şi parchetele superioare, situaţie neregăsită în prezenta speţă, în care reclamanta a participat deja la concursul de promovare în anul 2015 şi a obţinut gradul profesional de tribunal, în prezent solicitând doar a se dispune transferul său la instanţa al cărei grad l-a obţinut prin promovare, în urma reglementării acestei posibilităţi prin Legea nr. 242/2018, sub forma introducerii art. 110 din Legea nr. 303/2004. Fiind contestată soluţia pârâtului CSM de respingere a transferului, textul de lege pretins neconstituţional este nerelevant soluţionării cauzei, reclamanta nefiind în ipoteza reglementată de art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2003, iar Hotărârea CSM contestată nefiind emisă în temeiul acestor dispoziţii.

În ceea ce priveşte argumentele recurentei-reclamante referitoare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 (respectiv dacă neconstituţionalitatea a vizat sau nu prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, precum şi art. 110 din Legea nr. 303/2004), Înalta Curte constată că acestea nu privesc cerinţa de admisibilitate a legăturii cu cauza, ci aspecte ce ţin de fondul cauzei (ori, cel mult, de o altă cerinţă prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi anume aceea ca prevederile contestate să nu fi fost anterior declarate neconstituţionale), astfel încât nu servesc la stabilirea caracterului admisibil sau nu a cererii reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, este legală şi va fi menţinută, consecutiv respingerii recursului, reclamantă neprezentând critici apte să conducă la reformarea acestei soluţii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din sentinţa civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.