Cassation appeal dismissed: Tax authority suspension of objection pending litigation does not constitute legal delay for cost recovery
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, leaving in force the Court of Appeal's decision that rejected the claim for reimbursement of litigation costs. The dispute concerned whether the tax authorities' decision to suspend the administrative resolution of a taxpayer's objection—pending a parallel judicial action challenging the same fiscal decision—constituted an unjustified delay that would trigger a mandatory finding of default against the public defendant. The court held that no such default existed because the suspension was a lawful procedural measure under Articles 277(1)(b) and (3) of the Fiscal Procedure Code, not a late resolution; therefore, the general rule in Article 454(1) of the Civil Procedure Code applied, allowing the court to refuse cost reimbursement since the defendant had not acted illegally, thereby negating the exceptional provision for putting the defendant in default under Article 454(2).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 454 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal dismissed: Tax authority suspension of objection pending litigation does not constitute legal delay for cost recovery: The dispute concerned whether the tax authorities' decision to suspend the administrative resolution of a taxpayer's objection—pending a parallel judicial action challenging the same fiscal decision—constituted an unjustified delay that would trigger a mandatory finding of default against the public defendant. The court held that no such default existed because the suspension was a lawful procedural measure under Articles 277(1)(b) and (3) of the Fiscal Procedure Code, not a late resolution; therefore, the general rule in Article 454(1) of the Civil Procedure Code applied, allowing the court to refuse cost reimbursement since the defendant had not acted illegally, thereby negating the exceptional provision for putting the defendant in default under Article 454(2).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the statutory basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Cited as the procedural provision governing the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 26 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 7/16.01.2018, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant;
- anularea Deciziei nr. 2571/11.10.2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, referitoare la obligaţiile de plata accesorii emisă pe numele reclamantului şi a lui B., pentru obligaţiile fiscale accesorii în sumă totală de 4.496.271 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 9 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Direcţia Regională Vamală - Biroul Vamal de Frontieră Zona Liberă Curtici, ca rămasă fără obiect.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 46 din 9 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii în fond.
În motivarea recursului, reclamantul învederează că prezenta cale de atac priveşte doar soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Consideră că pârâtele se află în culpă procesuală, prin aceea că nu au soluţionat contestaţia formulată de reclamant în termenul prevăzut de lege, ceea ce l-a determinat să se adreseze instanţei de judecată şi să efectueze cheltuieli.
Consideră recurentul că în speţă este incidentă situaţia de excepţie prevăzută de art. 454 C. proc. civ., pârâtele fiind de drept puse în întârziere în virtutea art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, prin nerespectarea termenului de 6 luni impus pentru soluţionarea contestaţiei.
4. Apărărie formulate în cauză
Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de reclamantul A..
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte va respinge recursul declarat re reclamant, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 454 C. proc. civ., constatând că pârâtele nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme au recunoscut la primul termen de judecată pretenţiile reclamantului A.. Astfel, pârâtele au emis Decizia nr. 1320/13.11.2018, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 2571/2016, ca rămasă fără obiect, în urma anulării sale prin sentinţa civilă nr. 529/12.02.2018, definitivă prin nerecurare, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2017.
Contestând aceste considerente, recurentul-reclamant a susţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 454 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la punerea în întârziere a pârâtelor, raportate la dispoziţiile art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, apreciind că pârâtele sunt de drept în întârziere ca urmare a nesoluţionării contestaţiei fiscale în termenul de 6 luni prevăzut de acest text de lege.
Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită ipoteza punerii în întârziere a pârâtelor, nefiind în prezenţa unei situaţii de soluţionare tardivă a contestaţiei fiscale. Conform actelor dosarului, prin Decizia nr. 7/16.01.2018, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 2571/11.10.2016, constatând că această decizie face deja obiectul unei acţiuni în anulare, aflată în curs de soluţionare, în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti. Ulterior, după soluţionarea definitivă a acestui dosar, pârâta a reluat procedura de soluţionare a contestaţiei şi a emis Decizia nr. 1320/13.11.2018, soluţie în raport de care instanţa de fond a reţinut că cererea pendinte a rămas fără obiect.
Aşadar, faţă de existenţa unui litigiu pe rolul instanţei de judecată vizând anularea Deciziei nr. 2571/11.10.2016, organul fiscal a adoptat măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulate de reclamant împotriva aceleiaşi decizii şi a reluat procedura la încetarea cazului care a determinat suspendarea, împrejurare care nu echivalează cu soluţionarea tardivă a contestaţiei fiscale, ci cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:
"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: (…) b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. (...) (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu."
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod legal cererea reclamantului de plată a cheltuielilor de judecată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 454 teza I C. proc. civ., iar în speţă nu subzistă un caz de punere în întârziere a pârâtelor, pentru a se face aplicarea tezei a II-a a acestui articol.
În consecinţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 46 din 9 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.