Insurance indemnity claim appeal dismissed for lack of current procedural interest due to voluntary compliance by the Insurance Guarantee Fund

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 9 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ - decizie privind acordarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubiri materiale şi morale), precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4847 din 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubiri înregistrată sub nr. x/2017, precum şi să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4847 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul-pârât susţine că termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 213/2015, nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată, iar în cauză nu a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a cererii formulate de reclamant.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamant, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 20235/05.06.2019, prin care a soluţionat cererea de plată nr. x/06.09.2017, depusă de A..

În raport cu această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, din perspectiva caracterului actual al interesului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4847 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.