Recruitment procedure annulment upheld: appeal dismissed, confirming automatic selection rule does not override requirement for simultaneous dual-expert recruitment

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat anularea rezultatului procedurii de selecţie din cadrul acţiunii "Punerea la dispoziţie unităţilor de parchet a formării specializate a procurorilor în domeniul instrumentelor moderne de cooperare judiciară ", urmând ca oferta sa, singura admisibilă, să fie declarată câştigătoare, conform caietului de sarcini şi, totodată, a solicitat obligarea pârâtului să răspundă la informaţiile de interes public din ataşament.

1.2. Prin cererea depusă la data de 09 martie 2018, reclamanta a formulat cerere modificatoare, solicitând următoarele:

- în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele CSM, Preşedintele Senatului, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele României, obligarea pârâţilor să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea conflictului de natură constituţională între autorităţile statului (CSM, ÎCCJ, pe de o parte şi ANI, pe de altă parte);

- în contradictoriu cu pârâta ÎCCJ, să se constate nulitatea parţială a disp. art. 45 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- în contradictoriu cu pârâtul DIICOT - Structura Centrală, să se comunice stadiului soluţionării unor dosare şi al recuperării prejudiciilor în temeiul Legii nr. 544/2001;

- în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se comunice stadiul soluţionării unor dosare şi al recuperării prejudiciilor în temeiul Legii nr. 544/2001.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 376 din 09 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 mai 2018, sub nr. x/2018.

1.5. La termenul de judecată din 07 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a disjuns capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, în forma iniţială, având ca obiect comunicare informaţii de interes public, precum şi cererea modificatoare formulată la termenul din data de 09.03.2018.

1.6. Prin sentinţa civilă nr. 3814 din 07 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.7. Prin sentinţa civilă nr. 219 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.8. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16 octombrie 2018.

1.9. Prin cereri depuse în mod succesiv la dosar reclamanta a solicitat modificarea cererii sub aspectul obiectului şi cadrului procesual pasiv, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2019, instanţa de fond a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 19 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei în vederea soluţionării pe fond.

În motivarea recursului, reclamanta a redat situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, arătând că principala sa nemulţumire constă în aceea că, deşi în caietul de sarcini se prevedea la pct. 6 că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, candidatura sa a fost respinsă cu motivarea că este singura ofertă depusă.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea derulării cercetării judecătoreşti din perspectiva neadministrării unei probe esenţiale în cauză şi anume depunerea la dosar a documentaţiei de atribuire în condiţii de echitate a procedurii. Apreciază că se încalcă, astfel, principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., iar neataşarea acestei documentaţii atrage sancţiunea nulităţii sentinţei atacate, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în lipsa documentaţiei, nu se putea constata că în cuprinsul său exista menţiunea că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, fiind declarată automat câştigătoare.

Totodată, arată recurenta, instanţa de fond nu a analizat justeţea acestor argumente, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ca urmare a încălcărilor anterior menţionate, consideră recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit o altă situaţie de fapt, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai arată că în cuprinsul hotărârii au fost inserate motive străine pricinii, legate de imposibilitatea formării formatorilor de către reclamantă, în materii în care a dobândit recunoaştere internaţională, atestată prin înscrisurile depuse la dosar, aspecte circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica neadministrării în cauză a unei probe esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt şi soluţionarea litigiului (respectiv anexarea la dosar a întregii documentaţii de atribuire), subsumată de recurentă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte o constată a fi nefondată.

Teza probatorie ce se urmărea a se dovedi de reclamantă prin depunerea la dosar a documentaţiei de atribuire este, conform menţiunilor din recurs, aceea că în cuprinsul său exista menţiunea că, în cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar al ofertei depuse va fi de 100 de puncte, fiind declarată automat câştigătoare. Or, Înalta Curte constată că această probă nu era utilă soluţionării cauzei, întrucât menţiunea la care face referire reclamanta se găsea inserată la pct. 6 din Corrigendum nr. 1 la caietul de sarcini, rubrica referitoare la punctajul financiar, în cuprinsul căreia se menţiona că "În cazul depunerii unei singure oferte admisibile, punctajul financiar ofertă depusă va fi egal cu 100 puncte." (fără a se prevedea că această ofertă este automat câştigătoare), iar caietul de sarcini face parte din materialul probator administrat în cauză.

De altfel, chiar reclamanta face trimitere, în cuprinsul cererii şi precizărilor depuse la dosar, exclusiv la conţinutul caietului de sarcini (mai exact al Corrigendum nr. 1, pe care îşi întemeiază pretenţiile şi nu la alte înscrisuri cuprinse în documentaţia de atribuire. Având în vedere că toate condiţiile de participare şi selecţie a ofertelor se găsesc în cuprinsul caietului de sarcini, restul documentaţiei de atribuire nu este relevantă în analiza de legalitate a procedurii de selecţie a experţilor, cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere prevederile caietului de sarcini referitoare la criteriile de slecţie şi modul de calcul al punctajului aferent ofertelor depuse, în contextul Corrigendum-ului nr. 1 la acest caiet, care cuprindea obiectivele detaliate ale procedurii. În cuprinsul acestui act s-a menţionat că procedura presupune selecţia a doi experţi, urmând a fi făcută în acelaşi timp, iar nu separat, având în vedere că activităţile ce urmau a fi desfăşurate conform calendarului stabilit impuneau selectarea simultană a acestora. Câtă vreme procedura derulată nu a putut asigura selecţia a doi experţi, iar reclamanta nu putea derula singură activităţile din calendar, anularea procedurii a fost considerată de instanţa de fond o măsură corectă şi legală, chiar dacă oferta reclamantei întrunea punctajul financiar maxim.

Înalta Curte achiesează la această concluzie, constatând că punctajul financiar întrunit de oferta reclamantei, conform caietului de sarcini, nu asigură şi dreptul automat de a fi selectată, faţă de specificul activităţilor care urmau a fi prestate şi care necesitau selecţia simultană a doi experţi.

Este de observat că aceste considerente ale instanţei de fond nu au fost contestate şi contraargumentate de reclamantă în recurs, reclamanta limitându-se la a critica neadministrarea probei cu ataşarea întregii documentaţii de atribuire, probă a cărei utilitate nu a fost lămurită de recurentă.

În concluzie, pe de-o parte, recurenta nu a argumentat convingător motivul pentru care această documentaţie trebuie să facă parte din materialul probator, câtă vreme la dosarul cauzei a fost depus caietul de sarcini, pe care s-au întemeiat motivele acţiunii sale. Pe de altă parte, nu s-a arătat relevanţa acestei documentaţii, în condiţiile în care măsura adoptată de pârât, de anulare a procedurii de selecţie, nu s-a dispus ca urmare a nealocării ofertei depuse de reclamantă a punctajului financiar maxim, ci ca urmare a imposibilităţii îndeplinirii obiectivelor procedurii, respectiv recrutarea a doi experţi.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de fond nu a analizat justeţea argumentelor sale, aceast critică fiind formulată în mod generic şi nefiind confirmată de conţinutul sentinţei recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile reclamantei referitoare la neadministrarea unei probe esenţiale şi la stabilirea unei situaţii de fapt eronate, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la inserarea, în cuprinsul sentinţei atacate, a unor motive străine pricinii, legate de imposibilitatea formării formatorilor de către reclamantă, în materii în care a dobândit recunoaştere internaţională, atestată prin înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată, verificând considerentele primei instanţe, că aceste critici nu sunt întemeiate. Instanţa de fond nu a reţinut o astfel de situaţie referitoare la capacitatea profesională a reclamantei; de altfel în cauză nici nu s-au contestat înscrisurile depuse de aceasta în dovedirea experienţei în activitatea de formator, iar anularea procedurii de selecţie de către instituţia pârâtă nu s-a fundamentat pe un astfel de motiv.

Ceea ce s-a reţinut, în privinţa imposibilităţii derulării de către reclamantă a activităţilor ce făceau obiectul proiectului, era împrejurarea că activităţile presupuneau prezenţa a doi experţi, care urmau a fi selectaţi în cursul aceleiaşi proceduri, câtă vreme selecţia unui singur expert sau selecţia celor doi experţi prin proceduri separate nu asigura îndeplinirea obiectivelor propuse, conform calendarului stabilit; ca atare, recurenta-reclamantă nu putea fi selectată ca expert, în mod singular, indiferent de capacitatea şi experienţa profesională dobândite anterior. Aceste împrejurări au fost corect reţinute de prima instanţă, argumentul recurentei-reclamante referitor la existenţa unor considerente străine pricinii fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 19 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.