RCA liability for tree branch impact: failure to prove vehicle act or causation negates Art. 26(2)(3) ASF Norm 23/2014 coverage

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 14300 din 26.04.2018, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 26.554,82 RON, reprezentând contravaloare reparaţii pentru autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, serie şasiu x, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 19.07.2016, cauzat de B., şofer al autoutilitarei x, cu numărul de înmatriculare x, auto asigurat la C. S.A. ("C.");

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5099 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 14300/2018, emisă de pârât;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 26.554,82 RON, cu titlu de despăgubiri;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5099 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea căii de atac, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a reţinut greşit situaţia de fapt care a condus la avarierea autoturismului proprietatea reclamantului, respectiv că, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile ce au determinat ruperea crengilor copacilor aflaţi pe marginea carosabilului, o astfel de creangă a lovit oglinda retrovizoare dreapta a autoturismului condus de B., iar apoi a ricoşat în autoturismul reclamantului, care circula în spatele celui dintâi autoturism, avariind partea dreaptă a maşinii acestuia. Recurentul consideră că situaţia expusă nu concordă cu declaraţiile şi schiţele întocmite de cei doi conducători auto, din care rezultă că aceştia mergeau pe partea dreaptă a drumului, iar copacul din care s-a rupt creanga era situat pe partea stângă.

Consideră recurentul FGA, contrar instanţei de fond, că în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât, pe de-o parte, nu s-a dovedit răspunderea asiguratului C., iar pe de altă parte, textul priveşte alte ipoteze decât cele ale evenimentului rutier, în speţă neputând fi vorba de un prejudiciu produs prin acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate.

În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului, recurentul-pârât FGA învederează că nu a făcut verificări sub aspectul cuantumului sumei solicitate drept despăgubire, întrucât a constatat că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de cauzele şi împrejurările producerii evenimentului. Prin urmare, instanţa de fond a obligat în mod greşit Fondul la plata directă a sumei către reclamant, neadministrând vreo probă cu privire la corectitudinea cuantumului acordat. Din acest punct de vedere, apreciază pârâtul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, consideră recurentul-pârât că judecătorul fondului s-a substituit în atribuţiile comisiei speciale a FGA, singura îndrituită a analiza cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubire, instanţa neputând dispune, consecutiv anulării deciziei atacate, decât reluarea procedurii administrative prevăzute de art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Mai arată recurentul-pârât că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri şi, astfel, contestaţia reclamantului este întemeiată. FGA nu este un succesor al asigurătorului falit, nu preia obligaţiile acestuia din contractul de asigurare, ci doar garantează plata despăgubirilor în limita plafonului de 450.000 RON. Ca atare, FGA instrumentează dosarele în nume propriu, fiind obligat să verifice termenul legal de formulare a cererii de plată, existenţa înscrisurilor justificative şi condiţiile contractelor de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs conform căruia instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt diferită, intimatul arată că, la analiza atentă a schiţei întocmite de cei doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier, rezultă că amplasarea copacului din care s-a rupt creanga este pe sensul de mers al celor două autoturisme, respectiv pe partea dreaptă a axului punctat care desparte cele două sensuri de mers, chiar dacă, pentru acurateţe, ar fi trebuit desenat în dreapta autovehiculelor, ceea ce nu s-a întâmplat din lipsa spaţiului chenarului aferent schiţei accidentului. Împrejurarea că creanga a căzut dintr-un copac aflat pe partea dreaptă a drumului rezultă din toate declaraţiile date în dosarul de daună, iar declaraţiile ulterioare nu contestă acest aspect, cu atât mai mult cu cât pe respectivul drum nu există copaci amplasaţi pe partea stângă a drumului.

Referitor la incidenţa în cauză a dispoziţiillor art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, arată intimatul că este îndeplinită ipoteza prejudiciului produs prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-reclamant susţine că a făcut dovada întinderii prejudiciului suferit, conform devizului estimativ de reparaţii emis de unitatea reparatoare, facturii fiscale şi dovezii de achitare a acesteia.

Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât că instanţa de fond nu poate stabili direct cuantumul despăgubirilor, consideră intimatul că aceasta este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, soluţia procedurală avansată de pârât (reluarea procedurii administrative) fiind excesiv de formalistă.

În ceea ce priveşte ultima critică din recurs, intimatul-reclamant solicită a fi avute în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situaţia factuală care a determinat litigiul de faţă şi soluţia primei instanţe.

Prin cererea de plată înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/12.10.2016, reclamantul A. a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile Fondului cu suma de 26.554,82 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului avariat, marca x, cu numărul de înmatriculare x, serie şasiu x.

Prin Decizia nr. 14300/26.04.2018, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii conducătorului auto asigurat de asigurătorul C., obiectul care a provocat avariile celor două autoturisme implicate în incident (cel condus de reclamant şi cel condus de numitul B.) fiind o creangă care a fost ruptă sau s-a rupt din copac, situaţie neclarificată de cei doi şoferi.

Contestând această decizie în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamantul a susţinut că prejudiciul a cărui despăgubire a solicitat-o din fondurile FGA s-a produs ca urmare a evenimentului rutier din data de 19.07.2016, cauzat de B., şofer al autoutilitarei x, cu numărul de înmatriculare x, întrucât o creangă dintr-un copac aflat pe marginea drumului a fost lovită de oglinda dreaptă a autoutilitarei, ulterior ricoşând în autoturismul proprietatea reclamantului, care rula în spetele autoutilitarei, provocându-i mai multe avarii.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis acţiunea, constatând că accidentul s-a produs ca urmare a ruperii unei crengi dintr-un copac aflat pe marginea carosabilului, care a lovit oglinda retrovizoare dreapta, iar apoi a ricoşat în autoturismul reclamantului, ce rula în spatele celui dintâi autoturism, avariind partea dreaptă a maşinii acestuia. A considerat instanţa de fond că sunt, astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, referitoare la prejudiciul produs prin fapta lucrului.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că se impune o observaţie prealabilă, referitoare la dinamica evenimentului produs în data de 19.07.2016 şi anume aceea că instanţa de fond a constatat o altă situaţie de fapt decât cea expusă de reclamant în acţiune.

Mai exact, în timp ce reclamantul a susţinut că oglinda dreaptă a autoutilitarei a lovit creanga copacului şi, astfel, creanga s-a rupt şi a lovit autoturismul reclamantului, instanţa de fond a reţinut că respectiva creangă s-a rupt ca urmare a condiţiilor meteo nefavoarabile, lovind mai întâi oglinda dreaptă a autoutilitarei şi apoi a ricoşat în autoturismul reclamantului. Această distincţie este importantă din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd condiţiile în care asigurătorul acoperă prejudiciile produse prin fapta lucrului şi care vor fi analizate în cursul prezentei decizii.

Revenind la criticile formulate prin recurs, Înalta Curte constată că situaţia de fapt care rezultă din înscrisurile aflate în dosarul de daună nu poate fi stabilită cu certitudine a fi cea expusă de reclamant în cuprinsul acţiunii, ridicând un dubiu rezonabil cu privire la posibilitatea producerii avarierii celor două autovehicule în sensul susţinut de acesta.

Astfel, conform constatării amiabile de accident, cei doi conducători auto au susţinut că oglinda autoutilitarei condusă de B. a lovit cu oglinda o creangă din copac, pe care a rupt-o, căzând pe autoturismul reclamantului. Însă, pe schiţa accidentului, conducătorii auto au prezentat copacul din care s-a rupt creanga ca fiind situat pe sensul lor de înaintare, dar pe partea stângă a autoturismelor, lângă axul drumului. În aceste condiţii, este inexplicabilă ruperea crengii copacului aflat pe partea stângă a drumului, de către oglinda laterală dreapta a autoutilitarei, precum şi avarierea acestei oglinzi, aflate pe partea opusă a respectivului copac (de altfel, şi avariile suferite de autoturismul reclamantului sunt tot pe partea dreaptă, opuse poziţiei copacului). Totodată, în constatarea amiabilă nu se menţionează în niciun fel existenţa unor condiţii meteo nefavorabile.

Ulterior, prin declaraţia dată de conducătorul auto B. la data de 21.07.2016, acesta a susţinut că "datorită condiţiilor meteo, furtună şi vijelie, s-a rupt o creangă din copac, avariindu-mi oglinda din partea dreaptă, creanga avariind şi alt participant la trafic - BMW x ce circula în spatele meu." Aşadar, în această declaraţie nu se mai susţine că ruperea crengii s-a datorat acţiunii vehiculului condus de B., ci unui eveniment meteorologic.

Pe de altă parte, prin declaraţia dată de reclamantul A. la data de 29.09.2016, s-a susţinut varianta prezentată în constatarea amiabilă a accidentului, de data aceasta fiind întocmită o schiţă a accidentului diferită, cu amplasarea copacului pe partea dreaptă a drumului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut FGA, în cuprinsul deciziei contestate, că cei doi conducători auto nu au clarificat situaţia de fapt a incidentului rutier, existând neconcordanţe în privinţa evenimentului generator al daunelor aduse autoturismului reclamantului, respectiv dacă creanga copacului a fost ruptă de autoutilitară sau s-a rupt sub influenţa unui factor extern (vijelie). Această neclaritate subzistă şi în conţinutul acţiunii deduse judecăţii, reclamantul limitându-se la a susţine propria opinie referitoare la modul de derulare a evenimentului rutier, nesolicitând administrarea unor probe suplimentare înscrisurilor aflate în dosarul de daună, pentru dovedirea pretenţiilor sale.

În calea de atac, prin întâmpinare, răspunzând criticilor recurentului-pârât, intimatul-reclamant a încercat să justifice schiţa accidentului din constatarea amiabilă printr-o lipsă de acurateţe datorată insuficienţei spaţiului, iar declaraţia dată de B. ca reprezentând doar o menţionare a condiţiilor meteo nefavorabile, prin care nu se contestă amplasamentul copacului pe partea dreaptă a drumului. Or, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a lămuri chestiunea de fapt de care depinde soluţionarea cauzei, în condiţiile în care declaraţiile celor doi conducători auto nu concordă, aceştia susţinând poziţii diferite cu privire la cauza ruperii crengii copacului, iar schiţa accidentului din constatarea amiabilă, în care poziţionarea copacului nu poate determina avariile produse, a fost întocmită în comun, fiind asumată de aceştia prin semnătură.

Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat că dinamica evenimentului rutier poate fi stabilită pe baza înscrisurilor depuse, însă nu a confirmat varianta producerii evenimentului rutier prezentată de reclamant, ci pe cea prezentată de şoferul B., în care avarierea s-a datorat ruperii crengii de copac de vijelie, iar nu acţiunii autoutilitarei. Ceea ce trebuie subliniat este că reclamantul nu a formulat recurs împotriva considerentelor sentinţei, acceptând, astfel, descrierea factuală pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia.

Raportat la contextul factual reţinut, instanţa de fond a considerat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile auto, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014. Înalta Curte nu achiesează la aceste concluzii şi apreciază că sunt fondate criticile FGA referitoare la inaplicabilitatea prevederilor legale amintite, în prezenta cauză.

Potrivit art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(...) asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru: (...) 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;".

Aşadar, raportat la datele speţei, condiţia necesară pentru acordarea despăgubirii este ca prejudiciul să fie produs prin însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului ori prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului asigurat, situaţie care nu se confirmă în raport de cele reţinute de instanţa de fond (necontestate de reclamant prin formularea recursului), potrivit cărora creanga de copac care a produs accidentul a fost ruptă de vijelie. Câtă vreme creanga nu a fost ruptă de o parte a autovehiculului asigurat RCA, nu se poate susţine că suntem în prezenţa prejudiciului produs prin fapta lucrului, respectiv prin acţiunea autovehiculului sau prin intermediul unui lucru antrenat de deplasarea acestuia. Autoutilitara nu a rupt şi nu a pus în deplasare creanga de copac care a avariat ambele autovehicule, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile auto şi, prin urmare, nu subzistă obligaţia FGA de a despăgubi pe reclamant.

Despăgubirea reclamantului ar fi avut temei dacă acesta dovedea, mai presus de orice îndoială, că autoutilitara a rupt creanga de copac, care a produs apoi avarierea autoturismului său, însă, din ansamblul probator al cauzei, nu se poate concluziona cu certitudine în acest sens, declaraţia reclamantului asupra cauzelor evenimentului rutier fiind infirmată de declaraţia celuilalt conducător auto, dar şi de schiţa accidentului întocmită în comun de cei doi şoferi în cuprinsul formulatului de constatare amiabilă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o anumită situaţie de fapt, deşi suportul probator era insuficient pentru a concluziona clar în sensul cauzelor producerii evenimentului rutier şi al avariilor suportate de cele două autovehicule, iar varianta factuală reţinută nu se încadra în prevederile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, care sunt greşit aplicate în cauză. Prin urmare, soluţia instanţei de fond este supusă reformării, consecutiv admiterii recursului şi casării sentinţei recurate, urmând ca acţiunea reclamantului să fie respinsă, ca neîntemeiată, neputând fi decelat niciun motiv de nelegalitate a deciziei FGA, din cele expuse în acţiune, autoritatea pârâtă reţinând în mod corect că nu s-a dovedit culpa proprietarului autovehiculului asigurat C. în producerea avariilor autoturismului proprietatea reclamantului.

Având în vedere această soluţie, Înalta Curte constată că nu prezintă utilitate analiza celorlalte critici de nelegalitate, referitoare la cuantumul despăgubirii, la imposibilitatea instanţei de judecată de a dispune obligarea FGA la plata acesteia şi la limitele obligaţiei de garantare a Fondului, aceste aspecte interesând doar în cazul în care s-ar fi reţinut dreptul reclamantului la plata despăgubirii. Cum instanţa de control judiciar a ajuns la o concluzie diferită, menţinând decizia FGA de respingere a cererii de plată, analiza acestor critici, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este superfluă.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5099 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.