Guarantee Fund liability for bankrupt insurer’s claim: fault allocation via expert report and requirement of detailed administrative motivation

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iunie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 6056/23.05.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 5.921 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire cuvenită până la suma de 11.842,46 RON, precum şi a sumei de 600 RON, reprezentând costurile cu transportul epavei şi 728 RON taxa judiciară de timbru;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2586 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a dispus anularea parţială a Deciziei FGA nr. 6056/23.05.2107, în partea care priveşte respingerea cererii de plată formulată de reclamant cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată, reprezentând contravaloarea avariilor auto, respectiv 5.921,46 RON;

(iii) a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2586 din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond a constatat nulitatea deciziei contestate, apreciind eronat că nu este motivată cu privire la reţinerea culpei proprietarului auto asigurat în producerea accidentului. Instanţa de fond a motivat sentinţa prin raportare la Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, confirmând astfel că a fost necesară efectuarea unei lucrări de specialitate întrucât constatarea amiabilă de accident era neconcludentă în acordarea despăgubirilor.

Consideră recurentul-pârât că instanţa de fond a reţinut în mod greşit lipsa culpei reclamantului în producerea accidentului de circulaţie din data de 08.08.2013, din analiza raportului de expertiză amintit anterior rezultând că vinovăţia producerii accidentului aparţine ambilor conducători auto.

Totodată, recurentul-pârât reiterează parţial conţinutul întâmpinării depuse la fondul cauzei, respectiv aspectele referitoare la normele de drept care guvernează activitatea Fondului, modalitatea de calcul şi plată a despăgubirilor (Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015), subliniind scopul înfiinţării acestei autorităţi, precum şi nepreluarea de către FGA a obligaţiilor contractuale ale asigurătorului falit.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică de nelegalitate, pârâtul a contestat concluzia instanţei de fond, referitoare la nemotivarea deciziei atacate, critică pe care Înalta Curte o apreciază a fi nefondată. Din cuprinsul Deciziei nr. 6056/23.05.2017, rezultă că autoritatea pârâtă s-a limitat a concluziona sumar că în situaţia de faţă este vorba de o culpă comună a celor doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier, "rezultată din analiza datelor existente cu privire la împrejurările concrete în care a avut loc evenimentul rutier (declaraţii, fotografii daune, expertiza judiciară)...". Nu sunt prezentate detaliat datele şi informaţiile avute în vedere, modul în care acestea au fost interpretate şi coroborate, precum şi raţionamentul folosit în analiza dosarului de daună, care au condus la concluzia culpei comune a celor doi conducători auto, contrară constatării amiabile a accidentului, prin care şoferul B. a recunoscut că este vinovat de producerea accidentului şi avarierea autoturismului condus de reclamantul A..

În calea de atac, singurul argument al recurentului-pârât în sensul motivării deciziei atacate s-a raportat la existenţa raportului de expertiză tehnică specialitatea autor, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, în litigiul derulat între reclamant şi asigurător (suspendat ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului), pârâtul considerând că dispoziţia instanţei de efectuare a acestui raport este un indiciu al neconcludenţei constatării amiabile a accidentului. Însă, constată Înalta Curte, acest argument nu justifică lipsa motivării actului administrativ atacat, neexistând vreo legătură între obligaţia legală a FGA de motivare a deciziei şi dispoziţiile instanţei de judecată cu privire la administrarea probatoriului în litigiul respectiv. Raportul de expertiză constituie un argument/un înscris probator în sprijinul soluţiei adoptate de FGA prin decizia atacată, iar nu un factor exonerator al obligaţiei motivării adecvate a deciziei.

În concluzie, sunt nefondate argumentele recurentului-pârât referitoare la caracterul motivat al deciziei emise de FGA, instanţa de fond reţinând în mod corect că actul administrativ nu respectă cerinţa motivării.

A doua critică de nelegalitate, referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a inexistenţei culpei reclamantului în producerea accidentului, a fost întemeiată de recurentul-pârât FGA pe conţinutul Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, care, susţine recurentul, probează culpa comună a conducătorilor auto. Acest argument este nefondat, întrucât, verificând conţinutul raportului de expertiză, rezultă că expertul tehnic desemnat de instanţă a concluzionat în sensul culpei exclusive a conducătorului auto B., care a efectuat o manevră interzisă de intrare pe drum din virajul stânga, în timp ce reclamantul A. a efectuat manevra corectă, de frânare intensă la momentul observării autoturismului intrat intempestiv pe drum, neexistând condiţii de efectuare a altor manevre, precum evitarea cu trecere pe dreapta sau pe stânga; a mai reţinut expertul că, în lipsa acestei manevre a reclamantului, coliziunea s-ar fi produs în condiţii care ar fi generat un pericol grav pentru ocupanţii din autoturismul condus de B..

Aşadar, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea auto nu rezultă în niciun fel culpa reclamantului A. în producerea accidentului, aspect reţinut în mod corect de instanţa de fond, astfel încât criticile pârâtului sunt nefondate.

În ceea ce priveşte aspectele de ordin legislativ prezentate de recurentul-pârât cu privire la înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii FGA, acestea sunt nerelevante pentru obiectul recursului, care priveşte cuantumul despăgubirii datorate intimatului-reclamantul, din perspectiva existenţei sau nu a unei culpe a acestuia în producerea evenimentului; aşadar, nu se contestă natura despăgubirii de creanţă de asigurare, respectiv dacă pârâtul FGA are obligaţia legală de achitare a prejudiciului rezultat în urma accidentului, ci doar valoarea acestei despăgubiri. Normele de drept invocate au fost valorificate de instanţa de fond în cadrul soluţiei de respingere a pretenţiilor reclamantului referitoare la penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată solicitate în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, concluzionând că acestea nu se includ în categoria creanţelor de asigurare şi nu cad în obligaţia de plată a Fondului, iar reiterarea lor în recurs nu prezintă relevanţă în dezlegarea chestiunii litigioase susţinute în calea de atac.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2586 din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.