Jurisdictional competence for silvicultural compensation claims against a central ministry: application of the rank-based criterion under Art. 10(1) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2021, pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, a solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtei de ordin I de a efectua operaţiunile tehnico administrative necesare pentru a se efectua plata compensaţiilor aferente anului 2020 reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta, refuz manifestat în actul 5106/ICAO/26.04.2021şi obligarea pârâţilor la plata compensaţiilor în cuantumd e 108522,57 RON şi la plata dobânzilor aferente, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 628/CA/2021 din 27 septembrie 2021, Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Hunedoara a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din H.G. nr. 447/2017.

În aceste condiţii, având în vedere cuantumul compensaţiilor în sumă de 108.522,57 RON şi faptul că Ministerul Apelor şi Pădurilor, în calitate de autoritate publică centrală, acordă aceste compensaţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel, şi nu tribunalului.

2.2. Prin sentinţa nr. 219 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a avut în vedere că obiectul dedus judecăţii, respectiv obţinerea de compensaţii pentru suprafaţa de 335,90 ha, pe care reclamanta nu a putut să o recolteze în anul 2020, în cuantum de 108.522,57 RON, compensaţii calificate ca alocaţii bugetare prin Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept, atrag incidenţa dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din legea nr. 554/2004, competenţa soluţionării cauzei revenind tribunalului administrativ-fiscal.

Faptul că a fost chemat în judecată şi Ministerul Apelor şi Pădurilor ca autoritate publică centrală emitentă a adresei de răspuns nr. x din 14.04.2021, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât adresa nu reprezintă un veritabil act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Astfel cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat, în esenţă, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de ordin I de a efectua operaţiunile tehnico administrative necesare pentru a se efectua plata compensaţiilor aferente anului 2020 reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta, refuz manifestat în actul 5106/ICAO/26.04.2021 şi obligarea pârâţilor la plata compensaţiilor în cuantum de 108522,57 RON şi la plata dobânzilor aferente.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

În raport de dispoziţiile legale citate, competenţa materială de soluţionare a cauzelor de către instanţele de contencios administrativ se stabileşte în raport de două criterii şi anume: al rangului organului emitent/autorităţii publice, respectiv criteriul valoric care priveşte taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesorii ale acestora.

În cauză, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale, precum şi accesorii ale acestora.

În acest sens, Înalta Curte arată că prin Decizia nr. 36/2015 pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la care face referire Curtea de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, pentru considerentele arătate în continuare.

Într-adevăr la pct. 61 din decizie de prevede că, Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocaţiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria x, nr. 319 din 27 decembrie 2006), şi adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora", însă în înţelesul dispoziţiilor care reglementează în materie fiscală alocaţia bugetară reprezintă suma mijloacelor financiare aprobate în bugete pentru onorarea unor angajamente.

Aşadar, Înalta Curte nu poate primi argumentul potrivit căruia Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept califică ajutoarele de stat, respectiv compensaţiile la care face referire reclamanta, ca alocaţii bugetare.

Revenind la speţa de faţă, acţiunea formulată vizează refuzul autorităţilor publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că se va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de criteriul rangului autorităţii publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.

În cauză, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009, Ministerului Apelor şi Pădurilor îi revin, în principal, atribuţii în ceea ce priveşte problema acordării compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, astfel încât competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze urmează a se stabili în raport de rangul acestei autorităţi publice.

Întrucât Ministerul Apelor şi Pădurilor se încadrează în categoria autorităţilor publice centrale, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei de faţă revine Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Timişoara şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.