Salary reclassification of auxiliary court staff upheld; appeal partially annulled, remainder dismissed.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 14 din data de 05.03.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din decizie, solicitând revocarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a reclamantei, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 106 din 9 aprilie 2019, a respins excepţia lipsei de interes, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, care constituie motive de casare, iar pe de altă parte, au fost interpretate greşit normele legale aplicabile în cauză.

Recurenta susţine că instanţa de fond în mod greşit a considerat faptul că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, intimatul-pârât a emis Decizia nr. 4/31.01.2018, de reîncadrare, stabilind elementele salariale în baza prevederilor art. 38, alin. (1), din lege.

De altfel, urmare la contestaţiile formulate împotriva Deciziei nr. 4/31.01.2018, privind stabilirea drepturilor salariate, începând cu data de OLOI.2018, în adresa de răspuns nr. x, din 13.03.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a precizat că a avut în vedere următoarele prevederi legale:

"capitolul IV, art. 38, alin. (1), lit. a), alin. (6) şi art. 17, din Anexa V, Cap. VIII, Secţiunea a 4-a, din Legea nr. 153/2017". Acelaşi răspuns se regăseşte şi în urma contestaţiei formulate împotriva Deciziei 14/05.03.2018 (adresa nr. x, 1926, 2052/W1/2G18, din 25.04.2018).

Se constată că singurele diferenţe între Decizia 14 şi Decizia 4 se regăsesc la anexele 1 ale acestora, respectiv la rubricile cuantumurilor sporurilor condiţii deosebite de muncă (978 RON faţă, de 781 RON), risc şi spor de confidenţialitate (978 RON, faţă de 956 RON) şi venitului salariat brut (8477 RON, faţă de 8257 RON).

În opinia recurentei, din cuprinsul deciziilor şi al "anexelor 1" nu se înţelege cum au fost stabilite drepturile salariale în cauză şi reiese cu prisosinţă că acestea nu au fost stabilite corect, atât în privinţa treptelor de salarizare, cât şi în raport cu valoarea de referinţă sectorială folosită.

Adresele de răspuns la contestaţiile formulate împotriva Deciziilor 4 şi 14 au conţinut identic, cu excepţia ultimului alineat de la prima adresă, în care se face referire la emiterea Deciziei 15/05.03.2018, invocându-se asigurarea unei practici unitare în privinţa stabilirii, la 01.01.2018, a drepturilor salariale ale personalului Ministerului Public.

Aşadar, în raport de cele expuse anterior, reiese că stabilirea drepturilor salariale, în temeiul Legii nr. 153/2017, s-a făcut eronat, prin luarea în considerare a unui cuantum al valorii de referinţă sectoriale inferior, ceea ce a determinat cuantumul drepturilor salariale aferent anului 2022 inferior celui consemnat în Deciziile 4 si 14.

Recurenta mai susţine că instanţa a greşit apreciind că nu se pot lua spre analiză reglementări legale anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, întrucât, mai mult decât evident, pentru stabilirea drepturilor salariale a fost folosită o valoare de referinţă sectorială care era reglementată de legislaţia anterioară.

De asemenea, recurenta mai susţine că înlăturarea motivului constând în nesocotirea principiului nediscriminării, invocat în contestaţie, nu este întemeiată, întrucât, instanţa a omis faptul că face parte din familia ocupaţională "Justiţie", iar invocarea situaţiei potrivit căreia la Curţile de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti sunt ordonatori de credite diferiţi este incorectă, nefiind o astfel de distincţie în Legea nr. 153/2017, ori în alt act normativ, în care se face referire la familia ocupaţională "Justiţie".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Aşadar, nu a fost calculată corect vechimea în muncă, în sensul că la stabilirea salariului s-a calculat doar cota de 2.5 %, aferentă gradaţiei 4, în loc să se aplice progresiv gradaţiile de la 1 la 4 (gradaţia 1-7,5%, gradaţia 2-5%, gradaţia 3-5%, şi gradaţia 4-2,5%), aşa cum prevede art. 10, alin. (4), lit. (d), din Legea nr. 153/2017, coroborat cu punctul 3, din "Nota" de la anexa V, cap. II, din aceeaşi lege, motiv pentru care drepturile salariale sunt afectate în mod evident prin această greşită aplicare a prevederilor legale în materie.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională şi CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că motivul de recursul întemeiat pe pct. 6 este nul iar cel întemeiat pe dispoziţiile pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deşi este invocat, acest motiv de recurs nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menţionat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătoreşti, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerinţa imperativă a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenta-reclamantă.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea pretinselor greşeli de judecată săvârşite de instanţă, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susţinerilor recurentului doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în Anexa nr. V, vizând familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", capitolul VIII, secţiunea a 4-a, stabilind Salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex, la art. 17 prevede faptul că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt acelea prevăzute în anexă la capitolele II şi III.

Având în vedere art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum si cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% fată de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar, conform alin. (6) al aceluiaşi articol în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Astfel, drepturile salariale au fost calculate şi încadrate în grilele de salarizare prevăzute de Legea unică de salarizare la anexa V la capitolele II şi III.

Înalta Curte constată că, urmare Notei nr. x/2018 a S.R.U.D. din cadrul P.Î.C.C.J., şi a adresei nr. x/23.02.2018, a fost emisă Decizia nr. 14/2018 prin care a fost modificată, în parte, Decizia nr. 4/2018, în sensul de a acorda personalului care a atins salariul de bază stabilit pentru anul 2022 şi sporurile aferente din anexa Legii nr. 153/2017. Astfel a fost acordat un procent de 30% al sporurilor, repartizat astfel: 10% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, 5% spor pentru păstrarea confidenţialităţii şi 15% spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În raport de dispoziţiile art. 38 alin. (6), coroborate cu alin. (2), precum şi cu dispoziţiile art. 25 - suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrana şi vacanţă acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Pentru toate cele 3 sporuri prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul prevede un procent de până la 25,15 sau 5%.

Recurenta a susţinut faptul că la nivelul altor curţi de apel sunt interpretate dispoziţiile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul arătat de acestea, iar asta ar conduce la diferenţe de tratament între persoane aflate în situaţii egale.

Susţinerea recurentei este neîntemeiată, întrucât cele două categorii de angajaţi (reclamanta şi persoanele indicate prin comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuşi deciziei unor ordonatori de credite diferiţi -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău, iar un element esenţial în aplicarea actului normativ de salarizare din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi va respinge recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Anulează recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2021.