Mandatory administrative revocation of scientific title upon unconditional subjective renunciation despite absence of implementing procedural norms

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei de judecată ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, să dispună obligarea pârâţilor să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Naţională de Informaţii "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2286 din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia tardivităţii acţiunii cu privire la cererea de renunţare la titlul ştiinţific de doctor formulată la 3.03.2016;

- a respins ca fiind prescrisă cererea reclamantului cu privire la cererea de renunţare la titlul ştiinţific de doctor formulată la 3.03.2016;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului Român de Informaţii - Academia Naţională de Informaţii B. cu privire la cererea de emitere a ordinului prin care să se ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor;

- a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Ministrul Educaţiei Naţionale ca fiind neîntemeiată;

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes ca fiind neîntemeiate;

- a respins cererea de chemare în judecată şi cererea adiţională formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministrul Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Serviciul Român de Informaţii - Academia Naţională de Informaţii "B. şi intervenientul accesoriu în favoarea pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, C., ca fiind neîntemeiate;

- a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de către intervenienta C. în favoarea pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi a Ministrului Educaţiei Naţionale.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei recurate cu consecinţa, în principal, reţinerii cauzei spre rejudecare şi admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost completată şi precizată în sensul obligării intimatelor la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunţarea la titlul ştiinţific de doctor precum şi la emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privinţa elaborării tezei sale de doctorat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

Totodată, fata de dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ, soluţia urmărită este, în principal, cea a casării cu reţinere spre rejudecare în sensul admiterii cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze astfel cum aceasta a fost completată şi precizată, iar, în subsidiar, cea a casării cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

În privinţa limitelor investirii instanţei în recurs, se precizează că nu aduce critici de nelegalitate împotriva următoarelor soluţii al primei instanţe:

(•) cea de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului Roman de Informaţii - Academia Naţională de Informaţii "B." cu privire la cererea de emitere a ordinului prin care să se ia act de renunţarea la titlul ştiinţific de doctor;

(•) cea de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Ministerul Educaţiei Naţionale;

(•) cea de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi

(•) cea de respingere a excepţiei lipsei de interes.

Aşadar, criticile de nelegalitate vizează doar soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii acţiunii introductive în raport de cererea de renunţare la titlul de doctor din 3 martie 2016, soluţia de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de cererea de renunţare la titlul ştiinţific de doctor şi soluţia de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privinţa elaborării tezei de doctorat.

Sub aspectul nelegalităţii sentinţei recurate arată că, în baza unui silogism juridic îmbrăţişat de prima instanţă în baza unei interpretări profund eronate a normelor de drept material aplicabile, prima instanţă a conchis că aceste dispoziţii legale care, de altfel, au reprezentat fundamentul juridic al acţiunii introductive, deşi consacra legal dreptul de a renunţa la un titlu ştiinţific (inclusiv cel de doctor), nu pot fi aplicate în speţă, conduita intimatelor de a refuza emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de renunţarea la titlul ştiinţific de doctor fiind una legală.

În al doilea rând, tot în privinţa soluţiilor de respingere ca neîntemeiate a pretenţiilor deduse judecăţii, prima instanţa, în mod deliberat, a tăgăduit orice valoare normelor de drept material care consacră dreptul de renunţare la un titlul ştiinţific de doctor şi care au reprezentat fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii.

În al treilea rând, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii, arată că aceasta are la bază o evidentă nerespectare a limitelor investirii instanţei de judecată, cu încălcarea atât a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se arată că atât în literatura de specialitate, cât şi în jurisprudenţa instanţelor naţionale, acest motiv de casare are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea dată fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În speţa, normele de drept material aplicabile în speţă sunt reprezentate de dispoziţiile art. 168 alin. (71) şi (72) din Legea educaţiei nr. 1/2011, texte de lege care au reprezentat chiar fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Fundamentul juridic al pretenţiilor care fac obiectul prezentului dosar este reprezentat de dispoziţiile art. 168 alin. (71) şi (72) din Legea educaţiei naţionale potrivit cărora:

"(71) Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.

(72) Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aproba prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice."

În baza acestor norme legale imperative, recurentul a formulat la data de 1 octombrie 2018 o cerere de renunţare la titlul ştiinţific de doctor, cerere pe care intimatele au înţeles să nu o soluţioneze, expirând astfel termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ.

Data fiind conduita pe care intimatele au înţeles să o adopte, aflându-se în situaţia nesoluţionării în termenul legal a cererii adresate unei autorităţi publice, a fost nevoit să formuleze o cerere de chemare în judecată, ulterior modificată şi completată, prin care a solicitat obligarea intimatelor la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunţarea sa la titlul ştiinţific de doctor conferit prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 6468 din 7 decembrie 2011 în baza căruia a fost emisă diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011 şi obligarea intimatelor la emiterea unui act administrativ de revocare a procedurii de verificare a standardelor de calitate sau etică profesională în privinţa elaborării tezei sale de doctorat.

În susţinerea acestor pretenţii, atât prin actele de procedura depuse, cât şi oral în faţa primei instanţe, a argumentat că aceste norme legale imperative instituie, pe de o parte, dreptul subiectiv de a renunţa la un titlu ştiinţific, iar, pe de altă parte, obligaţia corelativă de emitere a ordinului de revocare prin care să se ia act de această renunţare.

În ceea ce priveşte natura juridică a acestui drept subiectiv a cărei exercitare dă naştere obligaţiei corelative de emitere a ordinului de revocare prin care să se ia act de renunţare, a argumentat în faţa primei instanţe că, faţă de modalitate de redactare a acestor dispoziţii legale, acest drept prezintă un caracter necondiţionat în sensul că odată ce titularul titlului ştiinţific formulează o cerere de renunţare, singura măsură pe care o poate lua Ministerul Educaţiei este aceea de a lua act şi de a emite ordinul de revocare.

De asemenea, se arată că în fata primei instanţe aceste susţineri au fost amplu dezvoltate şi au fost confirmate inclusiv în practica instanţelor naţionale (Sentinţa Civilă nr. 3589/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4541/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.)

Cu toate acestea, prima instanţa a înţeles să ignore cu desăvârşire aceste argumente care sunt susţinute inclusiv de jurisprudenţa instanţelor naţionale, adoptând un silogism juridic profund nelegal şi în raport de care a conchis că, deşi aceste dispoziţii legale conferă ope legis dreptul titularului unui titlu ştiinţific de a renunţa la titlu, conduita intimatelor de a refuza să soluţioneze cererea de renunţare şi, implicit, de a nu pune în aplicare aceste normele legale imperative este legală.

Apreciază ca fiind profund nelegale considerentele primei instanţe, sens în care solicită instanţei de recurs să aibă în vedere următoarele:

(i) Sub un prim aspect, trebuie făcute anumite precizări cu privire al cadrul legal aplicabil în speţă, în special în privinţa izvorului legal al dreptului prevăzut de lege conferit titularului unui titlu ştiinţific de a renunţa la titlu.

În acest sens, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, acest drept de a renunţa la un titlu ştiinţific a fost consacrat legislativ ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 94/2014 prin care, printre altele, a fost modificat art. 168 din Legea educaţiei în sensul introducerii a două noi alineate, respectiv alin. (71) şi alin. (72), fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu privire la aceste dispoziţii legale introduse prin O.U.G. nr. 94/2014, solicită instanţei de recurs să aibă în vedere pe de o parte, că aceste dispoziţii reprezintă, din punct de vedere al dreptului material, fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii în prezenta cauză iar, pe de altă parte, nu au fost niciodată declarate ca fiind neconstituţionale, având până în prezent, în mod neîntrerupt, forţă legală.

Ulterior, în anul 2016, s-a încercat modificarea Legii educaţiei naţionale prin O.U.G. nr. 4/2016, legea de aplicare a acestei ordonanţe de urgente fiind supusă controlului constituţional ca urmare a două sesizări de neconstituţionalitate. Aceste sesizări au fost soluţionate prin Decizia nr. 624/2016 a Curţii Constituţionale.

Astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 624/2016, prin aceasta decizie, Curtea Constituţională nu negat niciodată existenţa dreptului de renunţare la titlul ştiinţific de doctor şi nu a apreciat că acesta ar fi contrar normelor constituţionale.

Dimpotrivă, Curtea Constituţională, prin decizia mai sus menţionată, a recunoscut în mod expres faptul că renunţarea la titlul ştiinţific de doctor este un "act unilateral", exercitarea unui astfel de drept fiind afectat de "îndeplinirea unei condiţii pur potestative, respectiv solicitarea persoanei care deţine calitatea de doctor de a se lua act de renunţare (...)", soluţia de neconstituţionalitate, în ansamblu, a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 fiind justificată în raport de nereglementarea expresă a efectelor actului unilateral de renunţare sau ale retragerii titlului de doctor.

Prin urmare, trebuie făcută o distincţie între dreptul titularului unui titlu ştiinţific de a renunţa la titlul sau, drept ce se exercită, astfel cum s-a statuat inclusiv în jurisprudenţa naţională, prin simpla manifestare de voinţă şi efectele pe care aceasta renunţare le are.

Un aspect ignorat de prima instanţă îl reprezintă faptul că, urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei mai sus menţionate, propunerea de modificare legislativă care a făcut obiectul controlului constituţional a fost trimisă, din nou, în Parlament în vederea punerii acesteia în concordanţă cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional.

La acest moment, O.U.G. nr. 4/2016 este un act normativ în vigoare ca urmare a adoptării Legii nr. 139/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Totodată, este important de menţionat faptul că şi Legea nr. 139/2019 a făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate ca urmare a sesizării de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României.

Cu toate acestea, spre deosebire de legea iniţială de aprobare a O.U.G. nr. 4/2016 care a fost declarată neconstituţională, având în vedere faptul că Legea nr. 139/2019 a fost declarată constituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 412/2019.

(ii) Sub un al doilea aspect, astfel cum rezultă din considerentele din Sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut că analiza cererii de renunţare la titlul ştiinţific de doctor implică, în prealabil şi în mod necesar, o analiză a naturii juridice a dreptului la care se renunţă şi o punere în balanţă a interesului de ordine privată şi a celui de ordine publică.

Recurentul mai arată că prin instituirea acestor operaţiuni juridice prealabile şi necesare analizării cererii de renunţare, prima instanţă a considerat că Ministerul Educaţiei ar avea un drept de apreciere în ceea ce priveşte exercitarea sau nu a dreptului de a renunţa la titlul ştiinţific de doctor.

Or, acest considerent a fost reţinut în baza unei interpretări profund defectuoase a dispoziţiilor art. 168 alin. (71) şi alin. (72) din Legea educaţiei naţionale.

În acest sens, aceste norme legale imperative stabilesc fără echivoc că, în cazul formulării unei cereri de renunţare la un titlu ştiinţific, singura măsură pe care o poate dispune Ministerul Educaţiei, este de "a lua act de renunţare" şi de a emite, în consecinţa, ordinul de revocare a titlului ştiinţific.

Mai mult, o interpretare contrară în sensul necesităţii realizării acestor operaţiuni juridice prealabile necesare apreciază că ar avea drept consecinţă lipsirea de efecte juridice a sintagmei "a lua act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 168 alin. (71) din Legea educaţiei naţionale. Or, dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care produc efecte juridice.

În consecinţă, în condiţiile în care, în mod evident, acest pretins drept de apreciere intră într-o vădită şi ireconciliabilă incompatibilitate cu caracterul necondiţionat stabilit de lege al dreptului de renunţare la un titlu ştiinţific, aceste considerente ale primei instanţe sunt consecinţa unei interpretări nelegale a prevederilor art. 168 alin. (71) din Legea educaţiei naţionale.

(iii) Sub un al treilea aspect, analiza primei instanţe cu privire la natura juridică complexă a dreptului la care se renunţă este lipsită de relevanţă în speţă, fiind făcută cu ignorarea normelor legale imperative care consacră dreptul de a renunţa la un titlu ştiinţific, neavând astfel vocaţia de a justifica soluţia de respingere a pretenţiilor deduse judecăţii.

Cu alte cuvinte, indiferent de circumstanţele în care sau indiferent de motivele pentru care titularul unui titlu ştiinţific decide să îşi exercite dreptul de a renunţa la titlu, natura juridică a dreptului la care se renunţă este aceeaşi.

O astfel de analiză ar fi fost într-adevăr relevantă soluţionării în ipoteza în care legiuitorul ar fi făcut în mod expres o distincţie, la momentul consacrării dreptului de renunţare la titlul ştiinţific de doctor, în funcţie de circumstanţele sau motivele pentru care se intenţionează renunţarea. Însă, întrucât o astfel de distincţie nu a fost făcuta de legiuitor, nici prima instanţă nu ar fi putut să o facă.

(iv) Sub un al patrulea aspect, în ipoteza în care instanţa de recurs va constata că natura juridică a dreptului la care se renunţă este una complexă, interesele incidente nefiind doar de ordine privată, ci şi de ordine publică, analiza pe care a realizat-o prima instanţă în sensul punerii în balanţa a diferitelor interese aflate în joc este consecinţa unei interpretări nelegale a normelor de drept material incidente în prezenta cauză.

Mai exact, dispoziţiile art. 168 alin. (71) şi (72) din Legea educaţiei naţionale sunt aplicabile indiferent de circumstanţele ori motivele pentru care a înţeles să exercite dreptul de retragere, soluţia primei instanţe de a nu aplica aceste normele legale imperative în urma punerii în balanţă a interesul de ordine privata şi a celui de ordine publica fiind, astfel, consecinţa unei interpretări restrictive a acestor dispoziţii legale.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti

În privinţa acestui motiv de casare, în literatura de specialitate s-a opinat că acesta vizează acele situaţii în care instanţele de judecată săvârşesc un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl poate face, respectiv, (•) când este atribuită valoare legală unui text abrogat, (•) când este negată orice valoare a unui text de lege care încă are forţă legală, (•) când legiuitorul este criticat ori (•) când este pusă presiune pe legiuitor. În doctrina veche aceste situaţii care în prezent se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. intrau în noţiunea de "exces de putere".

Tot în literatura de specialitate s-a arătat că acest motiv de casare vine să asigure şi respectarea principiului legalităţii, astfel cum acest este consacrat atât de art. 124 din Constituţia României, cât şi de art. 7 C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la prezenta cauză, prima instanţă a adoptat un raţionament juridic prin care, pentru a putea proceda la analizarea naturii juridice a dreptului la care se renunţa şi la punerea în balanţă a diverselor interese aflate în joc, a exclus în mod deliberat de la aplicare dispoziţiile art. 168 alin. (71) şi (72) din Legea educaţiei naţionale.

Astfel cum rezultă din considerentele Sentinţei recurate, excluderea de la aplicare a normelor de drept material în baza cărora recurentul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii a fost justificată de către prima instanţă în raport de următoarele considerente:

- Prin omisiunea indicării în nota de fundamentare, printre altele, a nevoii sociale şi a interesului public urmărit prin reglementare în cauză, la momentul adoptării O.U.G. nr. 94/2014 de modificare a Legii educaţiei naţionale, au fost încălcate normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

- Neidentificarea în dreptul naţional al unui alt Stat membru a unei dispoziţii legale similare care sa reglementeze dreptul titularului unui titlu ştiinţific de a renunţa la titlu.

A reţinut prima instanţă că pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză nu au o bază legislativă, nu în sensul de simplă existenţă a unei reglementări, ci în sensul de calitate a legii invocate.

Prin urmare, în condiţiile în care prima instanţă a adus o serie de critici la adresa normelor de drept material invocate, critici în raport de care a concluzionat că pretenţiile deduse judecăţii nu au o bază legislativă, se solicită a se constata că nu este vorba de o simplă eroare de judecată concretizată în omisiunea analizării unui anumit text legal, ci de o veritabilă şi nepermisă de lege incursiune a primei instanţe în sfera celorlalte puteri ale Statului, în speţă cea a puterii legislative.

Mai exact, două din argumentele primei instanţe pentru excluderea de la aplicare a dispoziţiilor art. 168 alin. (71) şi (7Z) din Legea educaţiei naţionale sunt, în realitate, critici aduse legiuitorului cu privire la modalitatea de elaborare a actelor normative şi cu privire la inexistenţa în alte sisteme de drept ale unor State membre a dreptului recunoscut de legiuitorul român titularului unui titlu ştiinţific de a renunţa la titlu.

În privinţa celui de-al treilea argument, respectiv caracterul confuz, lipsit de rigoare juridică, imprecis, contradictoriu al noţiunilor automate utilizate de legiuitor, contrar principiului legalităţii şi irevocabilităţii actelor administrative a dispoziţiilor legale incidente, prima instanţă a încercat să creeze aparenţa că acest argument ar fi fost preluat din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 624/2016.

Cu toate acestea, contrar aparenţelor, acest argument este străin de considerentele respectivei decizii a instanţei de control constituţional, aparţinând în exclusivitate primei instanţe. În acest sens, Decizia nr. 624/2016 viza controlul legalităţii legii de aprobare a O.U.G. nr. 4/2016, în timp ce fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă art. 168 alin. (71) şi (72) din Legea educaţiei naţionale, alineate intrate în vigoare în 2014 prin O.U.G. nr. 94/2014.

Un argument suplimentar în susţinerea faptului că acest argument este în realitate al primei instanţe îl reprezintă faptul că, la pagina 21, paragraf 6 din Sentinţa recurată, instanţa de fond a menţionat în mod expres că poziţia sa cu privire la consacrarea unui drept subiectiv necondiţionat de renunţare la titlul de doctor nu are o bază legislativă, în sensul nu doar de simplă existenţă a unei reglementări, ci în sensul de calitate a legii invocate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea data, instanţa a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii

Sub acest aspect, acest motiv de casare, din perspectivă juridică, este fundamentat, pe încălcarea dispoziţiile art. 174 - 176 C. proc. civ., cu privire la nulitatea, absolută/relativă şi condiţionată/necondiţionată, a actelor de procedură, prevederile art. 178 C. proc. civ., cu privire la regimul juridic procedural al nulităţii actelor de procedură, şi prevederile art. 179 C. proc. civ., cu privire la efectele nulităţii.

Totuşi, analiza temeiniciei motivului de recurs în discuţie nu trebuie limitată doar la prevederile anterior arătate, alte texte din legea comună de procedură civilă sau din legi speciale putând, de asemenea, să prevadă ipoteze de nulitate a actelor de procedură, cu consecinţe şi asupra hotărârii judecătoreşti adoptate.

În speţă, în ceea ce priveşte acest motiv de casare, soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii a fost pronunţată de prima instanţă cu încălcarea limitelor investirii instanţei de judecată, cu încălcarea atât a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, astfel cum rezultă din argumentele în fapt şi în drept dezvoltate prin actele de procedură depuse în cauză, pretenţia de obligare la emiterea ordinului de revocare prin care să se ia act de renunţarea la titlul ştiinţific de doctor a fost formulată în contextul nesoluţionării în termenul legal a cererii de renunţare la titlul ştiinţific de doctor din 1 octombrie 2018.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, în cazul nesoluţionării în termenul legal a cererii, solicitantul este îndreptăţit să formuleze acţiune în contencios administrativ.

Este vorba aşadar de o legătură de cauzalitate între actul administrativ asimilat prin nesoluţionarea în termen a pretenţiei sale de a se lua act de cererea de renunţare şi de emitere a ordinului de revocare şi pretenţii ce au fost deduse judecăţii în prezenta cauză.

Or, în contextul existenţei acestei legături de cauzalitate pe care însăşi legea o stabileşte, este nelegală soluţia primei instanţe de a proceda la analizarea respectării sau nu a termenului pentru formularea unei acţiuni în contencios administrativ în raport de un alt act administrativ decât cel contestat, respectiv cererea de renunţare formulata în data de 3 martie 2016, soluţia admiterii excepţiei tardivităţii fiind astfel pronunţată cu încălcarea limitelor investirii instanţei, respectiv a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimaţi-pârâţi nu au formulat întâmpinări.

La data de 15.10.2021, intimata-intervenientă C. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din data de 07.05.202 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâţilor să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Naţională de Informaţii "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011.

În motivare, reclamantul a arătat că, în fapt, prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011 i-a fost acordat titlul ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii pentru teza de doctorat "Corupţia - risc major la adresa securităţii naţionale" susţinută în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "B.". In temeiul acestui ordin, Academia Naţională de Informaţii "B." a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 1 octombrie 2018, reclamantul a declarat că renunţă la titlul ştiinţific menţionat anterior şi a solicitat pârâţilor emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunţarea sa, în temeiul art. 168 alin. (71) din Legea nr. 1/2011, fără să primească răspuns în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a argumentat că dreptul subiectiv constituit prin textul legal pe care îşi întemeiază cererea este necondiţionat, iar sub aspectul condiţiilor de exercitare, singura obligaţie ce îi revine este manifestarea expresă de voinţă în acest sens, materializată într-un înscris adresat Ministerului Educaţiei Naţionale.

În condiţiile realizării acestei manifestări de voinţă, se naşte obligaţia corelativă a pârâţilor de a emite ordinul prin care se ia act de renunţare.

O astfel de procedură nu poate viza nici condiţiile pentru naşterea dreptului (el se naşte în temeiul legii) şi nici condiţii de fond, ci doar condiţii de formă care nu pot privi decât aspecte extrinseci, cum ar fi cele referitoare la verificarea calităţii de titular al dreptului, certitudinea manifestării de voinţă în sensul renunţării la titlu de către titularul acestuia, etc.

Cu titlu prealabil, având în vedere concluziile recurentului-reclamant formulate prin apărător ales la termenul de la 7 octombrie 2021 în sensul că nu mai susţine motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privitor la încălcarea normelor de procedură prin respingerea ca tardiv a capătului de cerere privind cererea formulată în august 2016, Înalta Curte va proceda exclusiv la analiza motivelor de recurs întemeiate de reclamant pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 .

1) În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. apreciază că susţinerile invocate se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Recurentul-reclamant a solicitat pârâtului-intimat Ministerul Educaţiei Naţionale, prin cererea nr. x/1.10.2018, în cuprinsul căreia se face referire şi la o solicitare similară din luna februarie 2016, să se ia act de renunţarea la titlul ştiinţific de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii acordat la 13.12.2011 în temeiul dispoziţiilor art. 168 alin. (7)1, alin. (7)2 din Legea nr. 1/2001 potrivit cărora:

"(71) Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.

(72) Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice."

Ca urmare a formulării unor sesizări privind eventuala plagiere a tezei de doctorat susţinută de către recurentul-reclamant, Comisia de etică a Agenţiei Naţionale de Informaţii a demarat procedura de analizare a acestei sesizări.

Înalta Curte reţine însă că prin adresa aceleiaşi autorităţi din 7.06.2016 s-a comunicat CNATDCU faptul că nu va realiza analiza sesizărilor întrucât recurentul-reclamant a renunţat la titlul ştinţific de doctor, adresă ulterioară celei din 9.03.2016 a ANI prin care se precizează că demersul aceleiaşi persoane de renunţare la acest titlu nu creează prejudicii instituţiei.

Analiza instanţei de fond a ignorat atât materialul probator administrat în cauză, cât şi incidenţa dispoziţiilor art. 168 alin. (7)1, alin. (7)2 din Legea nr. 1/2001, bazându-se exclusiv pe considerentele Deciziei nr. 624/2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2011 este neconstituţională în ansamblul său şi reţinând că deşi cererea reclamantului-recurent este întemeiată pe alte dispoziţii legale, considerentele acestei decizii sunt aplicabile.

De asemenea, nu a fost avută în vedere împrejurarea că, urmare a deciziei CCR menţionate, propunerea de modificare legislativă care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a fost retrimisă în Parlament în vederea punerii în acord cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional. Aşadar, la momentul pronunţării instanţei de fond, O.U.G. nr. 64/2016 era încă în vigoare ca urmare a adoptării Legii nr. 139/2019 pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2001.

Judecătorul fondului nu a aplicat dispoziţiile legale în vigoare (art. 168 alin. (7)1 şi alin. (7)2 din Legea educaţiei naţionale), prin evocarea unui pretins caracter confuz, contradictoriu, lipsit de rigoare juridică al dispoziţiilor legale care au reprezentat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi în baza căreia a concluzionat că pretenţiile nu au fundament juridic, a preluat considerente ale Deciziei CCR nr. 624/2016 în combaterea argumentelor recurentului-reclamant, în condiţiile în care instanţa de control constituţional a obligat puterea legislativă la punerea în acord a unor dispoziţii legale, operaţiune juridică nerealizată de Parlament la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Analiza comparată a legislaţiei internaţionale realizată de către judecătorul fondului, deşi amplu argumentată, nu prezintă relevanţă în cauză, pe de o parte având în vedere că aceasta s-a făcut în stabilirea caracterului dreptului reclamantului-recurent de renunţare la titlu ştiinţific, caracter care nu poate fi presupus ca unitar la nivel legislativ internaţional, iar pe de altă parte ţinând cont că într-o astfel de analiză nu poate fi negată reglementarea legislativă naţională pentru simplul motiv că este aparent singulară la nivelul celorlalte sisteme legislative.

Prima instanţă a reţinut că pretinsul caracter necondiţionat al dreptului de a renunţa la un titlu ştiinţific lato sensu (întrucât a analizat şi alte tipuri de titluri ştiinţifice) intră în contradicţie cu principiul irevocabilităţii actului administrativ individual după intrarea acestuia în circuitul civil, mai ales dacă în baza diplomei de doctor persoana în cauză a avut acces la o anumită funcţie, a ocupat un anumit post, a beneficiat de drepturi patrimoniale.

Astfel, arată judecătorul fondului că dacă se presupune că inexistenţa titlului de doctor se raportează doar la momentul renunţării atunci ar trebui repuse în discuţie ansamblul situaţiilor juridice create în baza acestui titlu, fiind de domeniul evidenţei că o astfel de abordare este contrară principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte, analizând dispoziţiile art. 168 alin. (7)1 din Legea nr. 1/2001 constată, însă, că acestea consacră exclusiv dreptul subiectiv al unei persoane de a renunţa la un titlu ştiinţific, cu obligaţia corelativă a Ministerului Educaţiei Naţionale de a emite un ordin de revocare prin care să ia act de această renunţare. Singura condiţie impusă de dispoziţiile legale menţionate este aceea a depunerii unei cereri de către titularul titlului ştiinţific, fără a detalia sau condiţiona această atitudine de alte consecinţe dintre cele expuse în cuprinsul hotărârii recurate.

Prima instanţă a preluat considerentele deciziei CCR prin care s-a stabilit însă lipsa de predictibilitate a unor dispoziţii legale (neaplicabile în speţă) relative la împrejurări ulterioare manifestării unilaterale de voinţă ale unui beneficiar al titlului ştiinţific de doctor referitoare la nereglementarea de către legiuitor a efectelor actului unilateral de renunţare la consecinţele patrimoniale/nepatrimoniale la procedura ce ar fi trebuit prevăzută, fără a avea în vedere faptul că în sine s-a stabilit că nu poate fi negat un astfel de drept.

Având în vedere aşadar faptul că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia CCR nr. 624/2016 nu prezintă incidenţa în cauză dar şi considerentele aceleiaşi decizii care fac referire la o altă ipoteză juridică decât aceea a dreptului de renunţare din perspectivă subiectivă, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a realizat o analiză eronată a naturii juridice a acestui drept, extrapolând în această analiză aspecte procedurale stricte, ulterioare exercitării acestuia, care au fost criticate în analiza realizată de instanţa de contencios constituţional.

Astfel, cum s-a mai constatat în jurisprudenţa instanţei supreme, dreptul subiectiv constituit prin dispoziţiile art. 168 alin. (7)1 şi alin. (7)2 din Legea nr. 1/2001 este unul necondiţionat, singura condiţie pentru exercitarea acestuia reprezentând o manifestare de voinţă a titularului dreptului materializată într-o cerere adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

De altfel, legiuitorul a prevăzut expres că procedura de renunţare la titlul de doctor, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, fără a se nega aşadar dreptul unei persoane de a renunţa voluntar la acest drept.

Aşadar, consideraţiile primei instanţe referitoare la natura complexă a acestui drept care ar impune o analiză a modalităţii în care se poate lua act de exercitarea acestuia, reprezintă în fapt o adăugare la textul de lege anterior menţionat, dar şi o negare a acestui drept pentru simplul fapt că nu s-a identificat o procedură ulterioară exercitării dreptului care să stabilească detaliat modalitatea în care se ia act de această renunţare şi eventualele consecinţe patrimoniale şi nepatrimoniale.

Aşadar, această procedură neformalizată şi în privinţa căreia recurentului-reclamant nu îi incumbă nicio obligaţie, nu poate viza condiţii pentru naşterea dreptului, deja născut în temeiul alin. (7)2, nici condiţii de fond pentru exercitarea dreptului, toate operaţiunile ulterioare juridice şi administrative nefiind condiţionate de exercitarea dreptului subiectiv.

Dacă s-ar accepta că intrarea în vigoare a unei dispoziţii legale ar fi condiţionată de adoptarea unor norme de aplicare infralegale, în sensul celor invocate, s-ar încălca principiul ierarhiei actelor normative consacrat de art. 4 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora:

"(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte.

(2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi.

(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

În lipsa adoptării unor norme de aplicare a dispoziţiilor art. 168 alin. (71) şi alin. (72) din Legea nr. 1/2001, principiul simetriei actelor juridice impune ca renunţarea la titlul de doctor să fie realizată prin aceeaşi procedură ca şi acordarea titlului, respectiv prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Prima instanţă, într-o manieră nesusţinută de nicio dispoziţie legală, a apreciat că pârâtul intimat ar exercita un drept de apreciere asupra dreptului subiectiv de renunţare la titlul ştiinţific de doctor şi de a emite ordinul de revocare a acestui titlu, în condiţiile în care actul normativ este neechivoc şi nu conferă un astfel de drept de apreciere, ci doar dreptul ca ulterior exercitării acestui drept să stabilească un eventual cadru în cadrul căruia să se stabilească şi alte consecinţe patrimoniale sau nepatrimoniale.

În considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte reţine că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a analizat în fapt şi în drept doar imprevizibilitatea cadrului normativ care ar fi trebuit să reglementeze consecinţele exercitării dreptului subiectiv prevăzut de lege de renunţare la un titlu ştiinţific, subliniind modalitatea în care acesta ar fi trebuit conturat, fără a se raporta însă strict la obiectul cererii de chemare în judecată şi la temeiurile de drept pe care aceasta se întemeiază.

În consecinţă, în raport de cele reţinute anterior, în limitele învestirii, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi va admite în parte acţiunea reclamantului în ceea ce priveşte obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011.

Faţă de soluţia pronunţată în rejudecare, în baza art. 63, 67 C. proc. civ., va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C..

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantului, va obliga pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C., menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2286 din 18 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi rejudecând:

Admite în parte acţiunea reclamantului.

Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să emită ordinul de revocare prin care să ia act de renunţarea reclamantului la titlul ştiinţific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C.. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.