Validity of CSM Five-Judge Panel Composition Decisions: Nullity of Joined Civil Proceedings Due to Failure to Summon Parties in Regularization Phase

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la 11.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat anularea Hotărârii nr. 1535/2018 şi 1367/2018 ale Consiliului Superior al Magistraturii şi admiterea cererii de Decizie Preliminară ce urmează a fi diferită la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

La data de 24 mai 2019, reclamanta A. a depus o nouă cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a introdus următoarele capete de cerere: anularea Hotărârii nr. 1078/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţie a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, precum şi a actelor subsecvente, anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1489/19.12.2018, pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcţia de judecător la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 21.12.2018- 02.05.2019, anularea Rezoluţiei nr. x/2018 din data de 18.03.2019 şi obligarea Inspecţiei Judiciare să înceapă cercetarea disciplinară faţă de membrii CSM, conform celor indicate în sesizarea înregistrată sub acelaşi număr, anularea în parte a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii adoptat prin Hotărârea Plenului nr. 1073/03.12.2018, în ceea ce priveşte art. 22-6-9, art. 24, art. 40, 45, 47 alin. (1), (48), (10)3 lit. c) referitoare la procedura de soluţionare a cererilor de apărare a reputaţiei şi obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată .

Prin sentinţa civilă nr. 157/28.06.2019 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., având ca obiect anulare act administrativ, astfel cum a fost completată, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, înregistrată sub nr. x/2019 reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, a solicitat anularea/revocarea Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum şi suspendarea acestor hotărâri până la soluţionarea cauzei în fond.

La termenul de judecată din 25.09.2019, constatând incidenţa prevederilor art. 139 C. proc. civ., instanţa a dispus conexarea cauzelor, sub aspectul cererii de anularea/revocarea a Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, anularea/revocarea a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum şi suspendarea executării Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.201 a Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/03.01.2019, dispunând disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii într-un nou dosar, cu privire la celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantei A..

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 516 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A admis în parte acţiunea conexă formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii.

A anulat Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi Hotărârile nr. 179/2018 şi nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamantul C. de suspendare a executării actelor administrative contestate.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a dispus conexarea celor două cauze, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac declarate, casarea în tot a hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe.

I. Încheierea din 23 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile formulate de reclamanta A. şi reclamantul C. şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 şi a dosarului nr. x/2019 referitor la capătul de cerere comun celor două acţiuni vizând anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, a disjuns celelalte capete de cerere ale acţiunii formulate de reclamanta A., acţiune ce forma obiectul dosarului nr. x/2019 şi a amânat pronunţarea pe fondul capătului de cerere conexat, este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13, art. 14, art. 139, art. 153, art. 219 şi art. 233 din C. proc. civ.

Se arată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"- este incident sub următoarele aspecte:

a) Instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 nu putea, în raport cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "excepţia conexităţii poate fi invocată (...) înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei", să soluţioneze cererea de conexare a dosarului nr. x/2019, ci trebuia să respingă ca inadmisibilă excepţia conexităţii invocată de reclamantul C.. Pe de o parte, din verificarea actelor dosarelor, rezultă că acţiunea reclamantei A. a fost înregistrată la data de 11 februarie 2019 pe rolul Curţii de Apel Cluj şi, ulterior, declinată către Curtea de Apel Bucureşti, iar cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 a fost înregistrată la 9 iulie 2019, astfel că, prin raportare la data înregistrării cererilor de chemare în judecată, "instanţa ulterior sesizată" în accepţiunea art. 139 alin. (2) din C. proc. civ. era completul învestit cu dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea din 11 septembrie 2019, prin care a solicitat a-i fi înaintat dosarul nr. x/2019, completul de judecata retine că aste competent a analiza excepţia conexităţii, întrucât, în raport cu această cauză. dosarul nr. x/2019 este mai vechi.

Procedând în acest sens, instanţa a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor alin. (2) al art. 139 din C. proc. civ.. în sensul acestor prevederi legale, sintagma "instanţa ulterior sesizată" nu poate fi interpretata decât ca fiind ultima instanţă sesizată în sens cronologic, şi anume completul învestit cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul C., în faţa căruia trebuia invocată şi discutată excepţia. în situaţia admiterii cererii de conexare de către completul căruia i-a fost repartizată cauza cu nr. x/2019, dosarul ar fi fost trimis completului învestit cu soluţionarea cauzei nr. 115/33/2019, întrucât, din economia dispoziţiilor art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că instanţa care soluţionează excepţia de conexitate nu poate să fie aceeaşi cu cea care judecă fondul acţiunilor conexate.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din practicaua încheierii din data de 11 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, cererea de conexare a fost formulată de dl. C., care la acel moment nu avea calitatea de reclamant în dosarul respectiv.

b) Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 139 din C. proc. civ., considerând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din cod, "Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură".

Din textul de lege rezultă că măsura conexării unor cauze poate fi luată în situaţia în care este îndeplinită, alături de alte condiţii, şi cerinţa existenţei a două sau mai multe procese distincte între aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi, condiţie neîndeplinită în cauză.

Chiar dacă în calitate de pârâţi figurează în ambele dosare atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Consiliul Superior al Magistraturii (în dosarul nr. x/2019 figurând însă, în calitate de părţi, şi alte persoane), părţile care au avut iniţiativa declanşării demersurilor judiciare sunt diferite,

Reclamanţii din cauzele conexate au promovat fiecare în parte câte o acţiune distinctă; pentru a fi îndeplinită prima condiţie prevăzută de textul de lege sus menţionat ar fi trebuit fie să existe identitate şi între părţile reclamante în fiecare dintre cele două dosare, fie ca măcar într-unul dintre cele două dosare să fi figurat de la început ambii reclamanţi în această calitate (neputându-se reţine că ar fi incidente dispoziţiile art. 138 din C. proc. civ. care reglementează instituţia litispendenţei, întrucât în acest caz nu se poate reţine identitatea de obiect şi cauză, motivele de nelegalitate invocate relativ la capătul de cerere vizând anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii fiind diferite).

Totodată, nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unei strânse legături între cele două cauze, întrucât în cauza de faţă, simplul fapt că două părţi reclamante au solicitat anularea aceluiaşi act administrativ, invocând însă motive de nelegalitate diferite, nu poate conduce la concluzia că ar exista între cele două cauze un raport de interdependenţă, astfel încât o soluţie de respingere a uneia dintre acţiuni să aibă o înrâurire semnificativă asupra celeilalte în sensul celor mai sus arătate.

De altfel, este de menţionat şi faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat, prin încheierea atacată, că ambele părţi reclamante au formulat cerere de conexare a dosarului nr. x/2019 la cauza înregistrată sub nr. x/2019, întrucât, pe de o pane, reclamanta A. a invocat excepţia litispendenţei în raport cu alte cauze în care avea calitatea de reclamantă şi, pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu, aceasta nu putea formula cerere de conexare a dosarului nr. x/2019, întrucât nu avea calitatea de parte în acest din urmă litigiu, o astfel de cerere neputând fi primită.

c) instanţa de fond a încălcat dreptul procesual la apărare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: La data de 25 septembrie 2019, când a fost pronunţată încheierea atacată, dosarul nr. x/2019, în care figurau ca părţi C., în calitate de reclamant şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârâţi, nu avea niciun termen fixat.

În această cauză, prin adresa emisă la 3 septembrie 2019 de către Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2019, pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i s-a comunicat acţiunea formulată de reclamantul C., punându-i-se, totodată, în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile, conform art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis instanţei întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2019, prin care a invocat) alături de apărări formulate pe fondul cauzei, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întâmpinare ce a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 septembrie 2019.

Or, la 25 septembrie 2019, când a fost dată încheierea prin care s-a dispus conexarea celor două cauze şi instanţa a rămas în pronunţare asupra fondului cererilor, nu numai că etapa premergătoare fixării primului termen de judecată în dosarul nr. x/2019 nu era epuizată, dar nici măcar nu se înregistrase întâmpinarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încălcându-se astfel, în mod vădit, dreptul la apărare al acesteia.

Cererea prin care reclamantul C. a solicitat conexarea dosarului nr. x/2019 (în care figura ca parte) la dosarul nr. x/2019 nu a fost comunicată pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind astfel pusă, în mod efectiv, în discuţia tuturor părţilor şi încălcându-se dispoziţiile imperative ale art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă pârlite au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant".

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost citată în dosarul nr. x/2019 pentru termenul din 25 septembrie 2019 (acordat în dosarul nr. x/2019) când a fost discutată excepţia conexităţii, deşi în partea introductivă a încheierii de la acea dată se face menţiunea că instanţa "a dispus efectuarea apelului şi in dosarul nr. x/2019", consemnându-se că la "apelul nominal făcut în şedinţă publică, în dosarul nr. x/2019, nu răspund părţile", fără însă a se menţiona, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 233 alin, (1) lit. f) din C. proc. civ., dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Potrivit art. 219 alin. (2) din C. proc. civ. - În cazul în care părţile nu răspund la apel, instanţa va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită si, după caz, va proceda, în condiţiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului"- instanţa de fond era obligată să verifice legalitatea procedurii de citare.

În atare situaţie, instanţa, observând că părţile din dosarul nr. x/2019 nu fuseseră legal citate pentru termenul din 25 septembrie 2019 [cu atât mai mult cu cât se menţionează în aceeaşi încheiere - paragraful 7 pag. 1- că dosarul nr. x/2019 se află în "procedura prealabilă"], trebuia să facă aplicarea prevederilor alin. (2) al art. 153 din C. proc. civ., potrivit cărora,Instanţa va amâna judecarea si va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii" şi ale art. 219 alin. (2) teza a Ii-a din acelaşi cod mai sus citate.

2. Cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

a) Deşi în considerentele încheierii din 25 septembrie 2019 (pag. 1, paragraful 12) instanţa de fond reţine că dispoziţiile art. 139 din C. proc. civ. "ar fi incidente numai cu privire în raport de acest obiect, respectiv anularea acestei hotărâri" (Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, n.n.), punând în discuţia părţilor "conexarea numai in raport de această hotărâre" şi "dispune conexarea celor două cauze numai în ceea ce priveşte capătul de cerere principal cu privire la anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători" (pag. 1, paragraful final), în dispozitiv menţionează în sens contrar celor reţinute în cuprinsul considerentelor, respectiv "amână pronunţarea asupra cererilor conexe formulate de reclamanţii A. si C. de anulare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1535/2018 si a actelor subsecvente acesteia pentru data de 02J0.2019 pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise..: iar prin sentinţa nr. 615/2019 soluţionează întreaga acţiune formulată de reclamantul C..

În atare situaţie, existenţa contradicţiei între cele reţinute în cuprinsul considerentelor şi cele regăsite în dispozitivul hotărârii atacate atrage cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

b) Instanţa de fond nu motivează soluţia de admitere a excepţiei conexităţii formulate de reclamantul C..

Astfel, prin încheierea recurată, în motivarea soluţiei adoptate, Curtea de apel menţionează obiectul celor două acţiuni, constată că sunt incidente dispoziţiile art. 139 din C. proc. civ., admite cererea şi dispune conexarea celor două cauze "numai în ceea ce priveşte capătul de cerere principal cu privire la anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători", fără a arăta, însă, argumentele pentru care a considerat oportună măsura dispusă.

O minimă motivare care să justifice măsura luată se impunea a fi făcută în cauză, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii (cu privire la care a considerat întemeiată excepţia conexităţii) numai prin prisma motivului invocat de reclamantul C., referitor la nepublicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial, dar neinvocat şi de reclamanta A..

Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., potrivit cărora încheierea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază măsurile dispuse şi soluţia dată, simpla indicare a dispoziţiilor legale a căror aplicare instanţa a făcut-o în cauza de faţă neputând întruni cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

II. Sentinţa civilă nr. 516 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6, art. 9, art. 13, art. 14, art. 139, art. 425 din C. proc. civ., art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, aspectele de nelegalitate reieşind din următoarele considerente:

1. Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

În situaţia în care instanţa de recurs va aprecia că încheierea din 25 septembrie 2019 a fost legal pronunţată, de completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2019, ca "instanţă ulterior sesizată" în raport cu data la care pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ulterior declinării de către Curtea de Apel Cluj, respectiv 17 iulie 2019, solicită recurenta să se constate că sentinţa nr. 615/2019 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza I din C. proc. civ., care prevăd că "dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe". Prin urmare, admiţând excepţia conexităţii, completul de judecată trebuia să trimită dosarele conexate completului mai întâi învestit (care, în această ipoteză, era cel căruia îi fusese repartizat dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 9 iulie 2019), şi nu să reţină spre soluţionare cauzele.

Se arată că prin soluţionarea în întregime a acţiunii ce forma obiectul dosarului nr. x/2019, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6, art. 13, art. 14, art. 153 şi art. 219 din C. proc. civ., judecând o cauză care se afla în etapa premergătoare fixării primului termen de judecată şi în care pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu fusese citată.

În acest context, nu se poate considera că procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită în dosarul nr. x/2019 pentru termenul din 25 septembrie 2019, când instanţa a rămas în pronunţare asupra fondului acţiunilor conexate, acordarea termenului în cunoştinţă în şedinţa din 11 septembrie 2019 având loc în dosarul nr. x/2019.

Deşi a soluţionat excepţia conexităţii cu nerespectarea dispoziţiilor legale, văzând stadiul în care se afla dosarul nr. x/2019, respectiv procedura prealabilă, după cum se şi menţionează în încheierea din 25 septembrie 2019, şi în care încă nu fusese fixat primul termen de judecată, instanţa, potrivit prevederilor art. 219 alin. (2) şi art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., trebuia să fixeze un alt termen de judecată pentru a fi legal citate părţile şi a verifica dacă acestea mai aveau alte cereri sau excepţii de invocat în legătură cu dosarul nr. x/2019.

Faptul că a amânat pronunţarea asupra fondului cauzelor conexate pentru ca părţile să depună concluzii sorise nu poate acoperi neregularitatea procedurii de citare şi nu are semnificaţia respectării drepturilor procesuale ale pârâtei înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, câtă vreme în această cauză procedura prealabilă nu fusese finalizată, iar pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu fusese legal citată.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantei A. şi a anulat Hotărârea nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru alt motiv decât cele invocate de aceasta prin acţiunea sa, respectiv adoptarea acestei hotărâri cu încălcarea competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii şi cu încălcarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004. Or, motivul care a determinat instanţa de fond să anuleze Hotărârea CSM nr. 1535/20 \ 8 a fost nepublicarea acestui act în Monitorul Oficial, invocat de reclamantul C., nemaifiind analizate motivele de nelegalitate invocate de reclamanta A. în acţiunea ce forma obiectul dosarului nr. x/2019

Instanţa era datoare să se raporteze strict la motivele de fapt şi de drept astfel cum au fost formulate de fiecare dintre reclamanţi prin acţiunile introduse şi să aprecieze asupra temeiniciei pretenţiei formulate numai în raport cu susţinerile fiecăruia dintre aceştia, având în vedere că cererile conexe îşi păstrează individualitatea.

Chiar dacă, prin cele două acţiuni conexate, reclamanţii au solicitat anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât motivele erau diferite, instanţa nu putea să admită ambele acţiuni, găsind întemeiate numai motivele invocate de către unul dintre reclamanţi. Procedând în acest fel şi admiţând acţiunea reclamantei A., instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi cu depăşirea limitelor învestirii, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în acord cu raţionamentul instanţei, interesul reclamantei era justificat de faptul că aceasta are pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la un complet de 5 judecători aferent anului 2019, dosarul nr. x/2018, în care contestă o decizie a pârâtului CSM, secţia disciplinară pentru judecători, de excludere a acesteia din magistratură.

Or, în condiţiile în care Hotărârea Colegiului de conducere al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 179/2018 (pe care reclamanta A. nici nu a contestat-o) şi Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2019 au avut ca obiect stabilirea unor măsuri pentru organizarea tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 şi aprobarea compunerii acestor completuri, iar în privinţa capetelor de cerere care aveau ca obiect hotărârile nr. 153/2018 şi nr. 157/2018, referitoare la completurile aferente anului 2018, instanţa a dispus disjungerea şi judecarea lor separată, interesul reclamantei menţionate nu mai putea fi considerat justificat.

Tot în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. apreciază că se încadrează şi nelegala soluţionare a excepţiei procesuale de fond a neîndeplinirii de către reclamanta A. a procedurii prealabile, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că este nefondată solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei A. privind anularea hotărârilor Colegiului de conducere al acestei instanţe, apreciind că formularea plângerii prealabile nu era obligatorie în cauză, în raport cu împrejurarea că actele administrative atacate intraseră în circuitul civil, devenind astfel incidente dispoziţiile alin. (5) al articolului 7 din Legea nr. 554/2004.

Or, această interpretare este în mod evident una eronată, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 193 alin. (1) din C. proc. civ., persoana ce se consideră vătămată de emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia, sesizarea instanţei de judecată cu cererea în anularea respectivului act putând fi făcută numai după îndeplinirea acestei proceduri prealabile.

Din termenii Imperativi utilizaţi de legiuitor în conţinutul primului alineat al celor două articole, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 193 din C. proc. civ. "trebuie" şi "numai după") rezultă cu prisosinţă faptul că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii şi este obligatorie, neîndeplinirea ei impunându-se a fi sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă chiar în condiţiile modificărilor intervenite asupra alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 212/2018.

Astfel, este adevărat faptul că prin modificarea legislativă amintită a fost introdusă excepţia de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil.

Însă această excepţie este evident că se referă exclusiv la situaţia acţiunii formulate de autoritatea emitentă în temeiul art. I alin. (6) din Legea nr. 554/2004, text a cărui ipoteză cuprinde situaţia actelor care numai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, astfel încât, neobligativitatea procedurii prealabile decurge în mod logic tocmai din cumulul calităţii de reclamant cu aceea de autoritate emitentă căreia ar trebui să îi fie adresată plângerea.

Interpretarea primei instanţe conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă a devenit practic, întotdeauna, facultativă de vreme ce, atunci când o persoană înţelege să atace in justiţie un act administrativ, o face doar în condiţiile în care a fost vătămată în drepturile şi în interesele sale legitime prin chiar actul pe care îl atacă. Prin urmare, actul respectiv, pentru a fi putut fi vătămător, trebuia să fi intrat în circuitul civil şi să fi produs efecte juridice. Această interpretare nu poate fi primită, întrucât, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost aceea ca procedura prealabilă să nu mai fie obligatorie, soluţia legislativă de urmat era în mod evident aceea de abrogare a dispoziţiilor articolului 7 din Legea nr. 554/2004 sau, cel puţin, aceea de modificare a conţinutului alin. (1) al acestui articol în sensul înlocuirii sintagmei "trebuie să solicite" cu aceea de "poate să solicite", şi nicidecum aceea de modificare a alin. (5) al acestui articol în sensul arătat.

Prin urmare, devine evident faptul că situaţia de excepţie reglementată de dispoziţiile alin. (5) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 are în vedere în mod exclusiv varianta în care reclamant este însăşi autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat în faţa instanţei de contencios administrativ,

Se susţine că soluţia oferită de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta A. împotriva actelor emise de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost una greşită, şi, ulterior casării sentinţei, şi sub acest aspect, să se constate că în condiţiile în care reclamanta nu a ataşat cererii de chemare în judecată -în acord cu dispoziţiile art. 193 alin, (1) din C. proc. civ. - dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acţiunea sa în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este inadmisibilă.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" se arată că instanţa de fond nu oferă o motivare convingătoare a soluţiei de anulare a celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond reţine în mod eronat în considerentele sentinţei atacate (pag. 5, paragraful 5) că aceste trei acte administrative (Hotărârea nr. 1535/19.12.2018 a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, Hotărârea nr. 2/2019 şi Hotărârea nr. 179/2018 adoptate de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, n.n.) au fost contestate de către reclamanţii A., respectiv C. care au solicitat anularea acestora, (...)", întrucât reclamanta A. nu a solicitat nici prin acţiunea introductivă de instanţă şi nici prin cererile completatoare ulterioare anularea Hotărârii nr. 179/2018 a Colegiului de conducere al instanţei supreme.

În cuprinsul sentinţei (pag. 12 din hotărâre, paragraful 2), în analiza temeiniciei celui de al doilea capăt de cerere, instanţa de fond face trimitere la considerentele "expuse la punctul 4.1." din hotărâre -considerente care vizează soluţia dată excepţiei lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu acţiunea formulată de reclamanta A. (pag. 5 din hotărâre) şi nu decelează motive de nelegalitate referitoare la cele două acte adoptate de Colegiul de conducere - reţinând, totodată, că luând în considerare principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (...) va dispune anularea Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 179/20.12.2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 2/2019".

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", se susţine că acest motiv este incident cauzei întrucât instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei cu greşita aplicare a legii, ca rezultat al interpretării profund eronate pe care a dat-o mai multor dispoziţii legale.

a) O primă interpretare greşită a legii a fost făcută de către instanţa de fond atunci când a calificat cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie drept acte administrative cu caracter normativ.

După cum este cunoscut, distincţia dintre actul administrativ cu caracter normativ şi actul administrativ cu caracter individual se face prin raportare la efectele juridice pe care le produce, la natura măsurilor dispuse în conţinutul său, precum şi la sfera destinatarilor acestuia.

Cele două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anulate de instanţa de fond, respectiv Hotărârea nr. 179/2018 şi Hotărârea nr. 2/2019, sunt acte administrative cu caracter individual, căci scopul pentru care au fost emise nu a fost cel al organizării executării legii -scop specific actelor administrative normative -, ci pentru aplicarea în concret a legii, iar, sub aspectul întinderii efectelor produse, hotărârile în discuţie au o aplicabilitate restrânsă, situaţia vizată fiind aceea a stabilirii unor măsuri organizatorice aferente tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 (Hotărârea nr. 179/2018) şi cea a compunerii completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru acelaşi an (Hotărârea nr. 2/2019).

Se arată că instanţa, însă, face o interpretare eronată a considerentelor Curţii Constituţionale, expuse în cele două paragrafe ale Deciziei nr. 685/2018, având în vedere faptul că referirea făcută de instanţa de contencios constituţional la caracterul normativ al hotărârilor de colegiu privea în mod exclusiv hotărârile Colegiului de conducere nr. 3/2014 şi nr. 89/2018. iar nu, în mod generic, toate hotărârile Colegiului de conducere al instanţei supreme care privesc constituirea completurilor de 5 judecători.

Din modul de redactare a celor două paragrafe ale Deciziei nr. 685/2018 (în paragraful nr. 127 fiind indicate expres hotărârile de colegiu la care Curtea Constituţională face referire, iar în paragraful nr. 143 fiind utilizată sintagma "în cauza de faţă") rezultă cu evidenţă faptul că instanţa de contencios constituţional a avut în vedere în mod exclusiv cele două hotărâri de colegiu menţionate expres în paragraful nr. 127 şi în legătură cu care, în cauza aflată în faţa sa, analizase conflictul juridic de natură constituţională ivit între puterea judecătorească si cea legislativă, iar nu în mod generic toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători,

De altfel, în raport cu obiectul celor două hotărâri (prin Hotărârea nr. 3/2014 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost modificat şi completat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin Hotărârea nr. 89/2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018, în absenta unei norme tranzitorii, devin aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2019), acestea puteau fi calificate ca având caracter normativ,

Mai mult, faptul că instanţa constituţională nu s-a referit în mod generic la toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la compunerea completurilor de 5 judecători ca fiind acte administrative cu caracter normativ, ci doar la cele două hotărâri analizate în cauza cu care fusese învestită în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională, rezultă, în primul rând, din aceea că analiza caracterului unui act administrativ nu se poate face generic, ci se face întotdeauna pentru fiecare act administrativ în parte, aşa cum am menţionat şi anterior, prin raportare la efectele juridice pe care respectivul act le produce, la natura măsurilor dispuse în conţinutul său, precum şi la sfera destinatarilor acestuia.

Totodată, dacă raţionamentul instanţei de fond ar fi primit, în sensul că prin Decizia nr. 685/2018 toate hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privitoare la compunerea Completurilor de 5 judecători au fost calificate drept acte administrative cu caracter normativ, înseamnă că, pentru identitate de raţiune, toate hotărârile colegiilor de conducere ale celorlalte instanţe de judecată cu privire Ia constituirea completurilor de judecată au acelaşi caracter, căci ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet (raţiunile care însoţesc regulile aplicabile hotărârilor privitoare la formaţiunile de judecată existente la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuind să fie identice cu cele aplicabile hotărârilor privitoare la formaţiunile de judecată existente la nivelul celorlalte instanţe de judecată).

Or, este evident faptul că nu aceasta a fost concluzia pe care Curtea Constituţională a urmărit să o impună prin raţionamentul său expus în considerentele Deciziei nr. 685/2018.

Se susţine că instanţa de fond a pronunţat cu aplicarea greşită a legii şi soluţia data petitului formulat în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv anularea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 179/2018 şi a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 2/2019.

Astfel, prima instanţă a reţinut caracterul nelegal al Hotărârii nr. 1535/2018, exclusiv din perspectiva linsei publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Or, acest motiv, în mod singular, nu poate conduce la anularea unui act administrativ, instanţa făcând o gravă confuzie între condiţiile de valabilitate şi cele de opozabilitate ale actului administrativ,

Se arată că, deşi Hotărârea nr. 1535/2018 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta a fost publicată pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20.12.2018, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste dispoziţii au un caracter special în materia regimului juridic aplicabil procedurii de publicare a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care asigură cadrul normativ general în această materie.

Având în vedere, aşadar, faptul că Hotărârea nr. 1535/2018 nu putea fi anulată pentru unicul considerent că aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial, soluţia primei instanţe este în mod vădit nelegală şi în ceea ce priveşte anularea celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care anularea acestora s-a făcut exclusiv ca o consecinţă a anulării celei dintâi.

În plus, nu se poate considera că Hotărârea nr. 179/2018 şi Hotărârea nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au caracterul unor acte subsecvente Hotărârii nr. 1535/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea nr. 1535/2018 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii:

"Art. 1 - Pentru anul 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va organiza tragerea la sorţi a judecătorilor care fac parte din compunerea completurilor de 5 judecători."

Din conţinutul acestui articol rezultă tocmai faptul că organizarea tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători urma să se facă fără vreo intervenţie a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că nu poate constitui prin el însuşi temeiul celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce au fost anulate de către prima instanţă, ca fiind acte subsecvente.

Hotărârea nr. 179/2018 a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, iar Hotărârea nr. 2/2019 a fost adoptată în temeiul art. 32 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 304/2004 şi a dispoziţiilor art. 19 lit. a)1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, iar nu în temeiul Hotărârii nr. 1535/2018 a C-S.M. (trebuie menţionat faptul că, în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 179/2018 prin care au fost stabilite unele măsuri pentru organizarea tragerii la sorţi pentru anul 2019, deşi în cuprinsul descrierii lucrării care s-a aflat pe ordinea de zi a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aferente acestei hotărâri, s-a făcut referire la Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1535 din !9 decembrie 2018, această menţiune s-a făcut exclusiv în conţinutul descrierii lucrării, niciuna dintre măsurile adoptate prin Hotărârea de Colegiu nr. 179/2018 neavându-şi temeiul legal în Hotărârea nr. 1535/2018 a C.S.M.).

Art. 2 din Hotărârea nr. 1535/2018 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următorul conţinut:,Art. 2 - Toate dosarele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 decembrie 2018. de competenţa completurilor de 5 judecători, înfiinţate în 2018, potrivit regulilor stabilite prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1367/2018, vor fi judecate de aceste completuri."

Arată recurenta că este evident faptul că obiectul acestui articol priveşte completurile de 5 judecători aferente anului 2018, astfel încât acesta nu are legătură cu obiectul hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anulate, care aşa cum am menţionat anterior, priveau măsuri organizatorice aferente tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019 (Hotărârea nr. 179/2018) şi cea a compunerii completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru acelaşi an (Hotărârea nr. 2/2019).

Prin urmare, în lipsa unei legături juridice între Hotărârea nr. 1535/2018a Consiliului Superior al Magistraturii şi cele două hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu putea fi reţinut caracterul subsecvent al celor din urmă în raport cu cea dintâi şi, mai ales, nu putea fi dispusă anularea hotărârilor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca o consecinţă a anulării hotărârii emise de Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3.2. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 516 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea în parte cu trimitere a sentinţei atacate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea în parte cu reţinere în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi în urma rejudecării, respingerea cererilor de chemare în judecată conexate având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 1535/2018 pentru următoarele considerente:

Se arată că recursul este formulat doar împotriva soluţiei referitoare la respingerea excepţiei lipsei de interes, respectiv împotriva soluţiei de admitere a capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

În fapt, la termenul din data de 25.09.2019," instanţa de fond a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 aflat în procedura de regularizare, la dosarul nr. x/2019, din. care a conexat doar capătul de cerere privind anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 (restul capetelor de cerere formând obiectul dosarului disjuns nr. x/2019)

Deşi părţile au lipsit în dosarul nr. x/2019 (recurentul nefiind citat iar consilierul juridic neavând împuternicire pentru acest dosar), s-a procedat la soluţionarea dosarelor astfel conexate, fiind amânată pronunţarea pentru p săptămână în vederea depunerii de concluzii scrise. în dosarul nr. x/2019, întâmpinarea recurentului a ajuns în data de 03.10.2019, după pronunţarea hotărârii, în termenul acordat conform rezoluţiei judecătorului, aspect care reiese şi din împrejurarea că în cuprinsul hotărârii nu se face referire la această întâmpinare.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes invocată în dosarul nr. x/2018, precum şi cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate formulate de reclamantul C., a admis acţiunile conexate formulate de reclamanţii A. şi C. (în parte), fiind anulată Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

În ceea ce priveşte soluţia privind excepţia lipsei de interes invocată în dosarul nr. x/2018, instanţa de fond a apreciat că reclamanta A. are interes în cauză întrucât are un dosar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (dosar nr. x/2018) şi a invocat nelegalitatea actului administrativ prin care Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit principiile potrivit cărora s-au desemnat ulterior completele de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acest sens, s-a apreciat că simpla existenţă a unui dosar în care reclamanta este parte ar constitui o dovadă a justificării interesului de a cere anularea acrului administrativ emis în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018.

Instanţa nu a avut în vedere excepţia lipsei de interes invocată de recurent în dosarul nr. x/2019.

Pe fondul cererii, instanţa a reţinut că Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 este un act cu caracter normativ, supus formei procedurale de publicare în Monitorul Oficial partea I, în vederea intrării lui în vigoare, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, instanţa de fond admiţând totuşi că hotărârea a fost publicată pe pagina de internet a subscrisului.

Astfel, s-a reţinut că neîndeplinirea obligaţiei legale de publicare în vederea aducerii la cunoştinţă a unui act normativ atrage sancţiunea inexistenţei actului administrativ atacat şi, pe cale de consecinţă a inopozabilităţii acestuia. În acest context, concluzia instanţei de fond a fost că Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 este nelegală.

1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se arată că la termenul de judecată din 25.09.2019 instanţa de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 176 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 153, art. 85 alin. (3) şi art. 201 din C. proc. civ.

Astfel, din încheierea din data de 25.09.2019 se observă că în dosarul nr. x/2019 conexat, aflat în faza de regularizare, au lipsit părţile, recurentul nefiind citat pentru termenul din 25.09.2019. Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii a avut delegaţie doar pentru dosarul nr. x/2019, însă instanţa de fond a procedat la soluţionarea dosarelor conexate, deşi părţile nu au fost încunoştiinţate despre fixarea primului termen de judecată în dosarul nr. x/2019. Chiar dacă la termenul anterior s-a adus la cunoştinţă reprezentantului Consiliului că va fi verificat dosarul nr. x/2019 pentru a fi analizată posibilitatea conexării acestuia la dosarul nr. x/2019, în speţă nu au fost respectate prevederile art. 139, raportat la prevederile art. 201 din C. proc. civ.

În aceste condiţii, întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2019 a ajuns la dosar după pronunţare (dar în termenul stabilit de instanţă în procedura de regularizare), dreptul la apărare al recurentului prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. fiind în mod evident încălcat. Din aceleaşi considerente a lipsit şi delegaţia consilierului juridic pentru dosarul nr. x/2019, din interpretarea prevederilor art. 85 alin. (3) din C. proc. civ. reieşind clar ca mandatul consilierului juridic pentru dosarul nr. x/2019 nu poate fi prezumat dat şi pentru dosarul nr. x/2019.

Astfel, chiar dacă instanţa de fond a amânat pronunţarea cu o săptămână, pentru a se depune concluzii scrise, acest lucru nu poate substitui dreptului recurentului de a formula apărări în dosarul nr. x/2019, în condiţiile în care apărările formulate prin întâmpinare nu pot fi depuse după închiderea dezbaterilor.

De asemenea, se arată că nu au fost respectate nici dispoziţiile legale referitoare la timbrarea cererilor, fiind încălcate prevederile art. 197, raportat la prevederile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârilor secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1367/2018 şi nr. 1535/2018, precum şi revocarea numirii în Comisia de evaluare magistraţi pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului B.."

Prin Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie. 2018, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a recomandat înfiinţarea unui număr optim de completuri de 5 judecători, de cel puţin 3 completuri în materie penală şi 3 completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigenţele expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, sub aspectul garanţiilor impuse de respectarea dreptului la un proces echitabil.

Prin cererea modificatoare formulată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1074/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru numirea în funcţie a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1489/2018 pentru aprobarea organizării concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada 21.12.2018-02.05.2019, precum şi anularea în parte a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, De asemenea, a fost solicitată anularea rezoluţiei nr. 8442/IJ/3785/DIJ/18.03.2019, emisa de Inspecţia Judiciară.

În aceste condiţii, susţine că se impune obligarea reclamantei A. la completarea taxei de timbru cu încă 200 RON.

Prin urmare, se solicită, în principal, casarea cu trimitere în vederea rejudecării celor două dosare cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

2. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alia. 1 pct. 8 din C. proc. civ. se arată că instanţa de fond a aplicat greşit normele materiale incidente, atât cu privire la soluţia privind excepţia lipsei de interes, cât şi cu privire la soluţia dată pe fondul cererii de anulare a Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

Astfel, prin Decizia nr. 685/2018, Curtea Constituţională a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

Totodată, Curtea Constituţională a decis că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.

Prin Hotărârea nr. 1367 din 5 decembrie 2018, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a recomandat înfiinţarea unui număr optim de completuri de 5 judecători, de cel puţin 3 completuri în materie penală şi 3 completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigenţele expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018 (paragrafele 188 şi 196), sub aspectul garanţiilor impuse de respectarea dreptului la un proces echitabil, [art. (1)]

Potrivit art. 2 din aceeaşi hotărâre, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare va comunica secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numărul de completuri de 5 judecători în materie penală şi în alte materii decât cea penală, precum şi structura acestor din urmă completuri din punct de vedere al reprezentativităţii judecătorilor din cadrul secţiilor instanţei supreme.

Prin Hotărârea nr. 1535 din 19 decembrie 2018, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că pentru anul 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va organiza tragerea la sorţi a judecătorilor care fac parte din compunerea completurilor de 5 judecători.

De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus ca toate dosarele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 decembrie 2018, de competenţa completurilor de 5 judecători, înfiinţate în 2018, potrivit regulilor stabilite prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1367/2018, să fie judecate de aceste completuri.

a) În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes, susţine recurentul că instanţa de fond are o motivare (argumentaţie) circulară, ceea ce conduce la existenţa unei erori de logică, aplicată cu ocazia soluţionării acestei excepţii.

Astfel, se reţine în sentinţa atacată faptul că reclamanta A. are interes să atace Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 pe considerentul că promovarea unei acţiuni de acest fel ar constitui o dovadă a faptului că este persoană vătămată de acest act. Cu alte cuvinte, instanţa reţine că simpla existenţă a unui dosar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în care reclamanta este parte ar constitui o dovadă a justificării interesului de a cere anularea actului atacat (emis de Consiliu în temeiul unei decizii a Curţii Constituţionale, care este oricum obligatorie erga omnes).

În aceste condiţii, indiferent de calificarea dată actului administrativ contestat, soluţia de a admite îndeplinirea cerinţei interesului în cazul cererilor de anulare a unor acte de organizare a unei instanţe judecătoreşti doar pe considerentul ca reclamantul are un proces pe rolul instanţei respective constituie o încălcare şi o aplicare greşită a nomelor legale în materie.

De asemenea, se observă că instanţa de fond nu a motivat înlăturarea criticilor cu privire la apucarea prevederilor art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula acţiuni prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. Cu alte cuvinte, aşa cum în mod constant s-a decis în jurisprudenţă, nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ decât cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin, (1') din Legea nr. 554/2004, în considerentele Deciziei nr. 66/2009, Curtea Constituţională a observat că "aceste dispoziţii legale au menirea de a clarifica şi de a stabili în ce condiţii şi cine poate invoca apărarea interesului legitim public". Astfel, s-a dedus că, prin acţiunea pe care o introduc la instanţa de contencios administrativ, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct "interesul legitim public" pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Practica instanţei supreme este constantă în sensul că în cadrul contenciosului administrativ subiectiv (ce are ca scop protejarea drepturilor subiective ce aparţin unei persoane fizice sau juridice determinate, individualizate) nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea revocării/nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse persoanei fizice sau juridice într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim, privat, (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1266 din 6 martie 2009).

În concret, trebuie subliniat faptul că Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 nu are nicio influenţă asupra compunerii completului aferent dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Completului de 5 judecători (suspendat în prezent) în care reclamanta este parte (ori asupra oricărui dosar înfiinţat în 2018 sau soluţionat deja), întrucât prin această hotărâre s-a dispus ca toate dosarele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 decembrie 2018, de competenţa completurilor de 5 judecători, înfiinţate în 2018, potrivit regulilor stabilite prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1367/2018, să fie judecate de aceste completuri.

În ceea ce priveşte pe reclamantul C., se observă că acesta nu a menţionat încălcarea unor drepturi subiective care să îl vizeze nemijlocit, să îi producă un prejudiciu personal şi actual, astfel încât nu sunt îndeplinite cerinţele legii şi nu rezultă niciun folos practic pe care acesta să-1 obţină prin anularea Hotărârii nr. 1535/2018 a secţiei pentru judecători. Avem în vedere în acest sens faptul ca, potrivit susţinerilor reclamantului, decizia nr. 137 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, definitivă, a fost pronunţată Ia data de 24.09.2018, iar hotărârea atacată (Ia art. 2) vizează dosarele aflate pe rolul instanţei supreme la data de 31 decembrie 2018, astfel că este de domeniul evidenţei că acest reclamant nu are interesul să conteste Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

Prin urmare, indiferent de natura juridică a actului atacat, reclamanţii nu au dovedit existenţa unei vătămări produse într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat de către Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

Mai mult, dacă se reţine faptul că actul atacat are natura unui act administrativ cu caracter normativ, precizăm că anularea actului dispusă de instanţa de judecată nu are efecte retroactive, efectele juridice şi situaţiile produse în perioada în care actul administrativ normativ a fost în activitate rămânând valabile. Prin urmare, raporturile juridice şi efectele juridice produse de actul administrativ normativ, în perioada executării acestuia până la data anulării printr-o hotărâre judecătorească definitivă, rămân în fiinţă.

Dispoziţiile de la art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ce reglementează obligaţia publicării hotărârii judecătoreşti stabilesc în mod expres că decizia instanţei de judecată prin care s-a anulat în totalitate sau doar parţial un act administrativ normativ este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Or, este fără dubiu faptul că pe rolul instanţelor judecătoreşti nu poate exista vreun dosar care să aibă ca obiect anularea unui act administrativ cu caracter individual emis în temeiul Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018 şi care să fie potenţial vătămător drepturilor legitime ale reclamanţilor de faţă.

Prin urmare, în raport de cele în precedent inserate, se apreciază că respingerea excepţiei lipsei de interes este nelegală, reclamanţii neavând în fapt niciun folos practic prin promovarea cererii având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018.

b) În ceea ce, priveşte soluţia pe fondul cauzei, se susţine că instanţa a pronunţat o sentinţă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie. i

Astfel, Hotărârea nr. 1535/2018 a secţiei pentru judecători are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, dat în analizarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 07.11.2018. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementari cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

Analizând cele două hotărâri emise de Consiliu în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, se observă că destinatarul acestora este Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, actul atacat nu are aplicabilitate generală, nu cuprinde reguli de conduită generale şi impersonale, aplicându-se unui număr determinat de subiecţi.

Prin urmare, raportat la natura juridică o actului atacat, nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond referitoare la încălcarea normelor de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că hotărârea în discuţie este act administrativ cu caracter normativ, se arată că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nu sunt aplicabile în speţă atât din perspectiva faptului că recurentul nu este organ al administraţiei publice centrale de specialitate ori autoritate administrativă autonomă, cât şi din perspectiva faptului că actele administrative sunt guvernate de un regim juridic specific (regim de drept administrativ).

Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că: "în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".

În ceea ce priveşte Hotărârea nr- 1535/2018 a secţiei pentru judecători, dată în analizarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 07.11.2018, se susţine că asigurarea publicităţii sale nu se realizează în conformitate cu prevederile sus menţionate, apreciate ca nesocotite de către instanţa de fond.

Textul Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările ulterioare, instituie cu caracter de normă generală asigurarea publicităţii în Monitorul Oficial al României a actelor enumerate în cuprinsul său, emise de autorităţile administrative autonome sau organele administraţiei publice centrale de specialitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, "Administraţia publică centrală de specialitate este formată din ministere, alte structuri aflate în subordonarea sau în coordonarea Guvernului sau a ministerelor şi autorităţi administrative autonome,"

Or, rolul, structura şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute în capitolul VI din Constituţia României, referitor In Autoritatea judecătorească (art. 133 şi art. 134), nicidecum în capitolul V, care este referitor la Administraţia publică.

În acest context, este evident că prevederile generale ale art. 11 din Legea nr. 24/2000 nu sunt aplicabile Consiliului Superior al Magistraturii.

Instanţa de fond nu a motivat incidenţa textului legal sus-menţionat, raportat la o posibilă încadrare a Consiliului în categoria organelor administraţiei publice centrale de specialitate,

Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în actele normative anterior menţionate, reiese faptul că regula generală de asigurare a publicităţii hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii date în plen sau secţii este aceea a publicării lor pe pagina de internet a Consiliului. Cu titlu de excepţie, în acele situaţii în care legiuitorul a dorit să fie asigurată o publicitate prin intermediul Monitorului Oficial al României (de ex. art. 527 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României a regulamentului privind procedura de desfăşurare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) sau să fie dublată modalitatea de asigurare a publicităţii (exemplificăm cu prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii) a prevăzut în mod expres acest lucru.

De asemenea, se observă că în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, în temeiul căreia Consiliul Superior al Magistraturii a emis hotărârea atacată, nu este prevăzută obligaţia publicităţii în Monitorul Oficial.

Se arată că instanţa de fond a reţinut argumentul invocat de reclamantul C. referitor la nepublicarea actului atacat în condiţiile în care prioritară era lipsa de interes a acestuia întrucât hotărârea atacată nu putea avea nicio înrâurire asupra sentinţei penale definitive sus-menţionate, care a fost pronunţată anterior emiterii şi producerii efectelor Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1535/2018. Totodată, în ceea ce priveşte interesul acestui reclamant şi argumentul reţinut de instanţa de fond, recurentul a fost în imposibilitate de a formula apărări în dosarul acestuia, întâmpinarea ajungând la dosarul nr. x/2019 după pronunţare, în termenul stabilit de instanţă conform procedurii de regularizate.

Astfel, nu pot fi reţinute concluziile instanţei de fond cu privire la inexistenţa actului atacat pe motiv că nu a fost adus la cunoştinţa publicului, întrucât acesta a fost publicat în condiţiile legii, reclamanţii având acces la site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări cu privire la recursurile declarate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

1.6. Alte aspecte procesuale

Asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de petenta D., instanţa de control judiciar s-a pronunţat în şedinţă publică, respingând-o ca inadmisibilă, astfel cum reiese din practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 7.10.2021, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Totodată prin aceeaşi încheiere din 07.10.2021, s-au respins ca neîntemeiate: cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cererea de suspendare până la soluţionarea cauzei nr. 547-19 aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulate de intimata-reclamantă A..

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt fondate, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită (după declinarea cauzei de către Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 157/28.06.2019) cu soluţionarea cererii de chemare în judecată (ulterior completată), formulată de reclamanta-intimată A. înregistrată sub nr. x/2019 prin care s-a solicitat anularea hotărârilor nr. 1535/2018 şi nr. 1367/2018 emise de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi admiterea cererii de decizie preliminară ce urmează a fi diferită la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Ulterior, reclamanta-intimată şi-a completat cererea de chemare în judecată şi a solicitat anularea Hotărârii nr. 1078/2018 emisă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea hotărârii nr. 1489/19.12.2018 emisă de acelaşi pârât, anularea rezoluţiei nr. x/2018 din 18.03.2019 emisă de Inspecţia Judiciară, anularea în parte a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/3.12.2018.

În motivarea cererii de chemare în judecată completată, reclamanta -intimată a arătat că în vederea organizării activităţii Compunerii completurilor de 5 judecători din cadrul ÎCCJ a adoptat: Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/03.01.2019; Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 157/13.12.2018; Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 153/27.11.2018, sub imperiul căreia s-a produs întreruperea cursului judecăţii prezentei încălcându-se dispoziţiile art. 6 CEDO prin scoaterea de pe rol a dosarului fără fixarea unui termen de judecată şi fără nedispunerea niciunei măsuri în cauză, reclamanta invocând, pe cale de excepţie nelegalitatea acestora.

Nelegalitatea acestora, expresia a valenţelor principiului quod nullum est nullum producit efectum derivă din nelegalitatea hotărârilor CSM, secţia pentru judecători nr. 1367/2018 şi 1535/2018, a căror nelegalitate, pe cale de principală o invocă.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019 reclamantul -intimat C. a solicitat anularea HCSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, revocarea Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 179/20.12.2018 şi nr. 2/2019, ambele emise în baza Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018, precum şi suspendarea acestor hotărâri până la soluţionarea cauzei pe fond.

În esenţă, s-a arătat că Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 1535/19.12.2018 încalcă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 24/2000 întrucât nu a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta corespunzând naturii juridice a unui act administrativ normativ, iar sancţiunea este cea a inexistenţei actului.

Luând în considerare principiul anulării actului administrativ subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, se impune în egală măsură revocarea anulării hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2019 şi nr. 179/2018 ambele emise în baza Hotărârii CSM, secţia pentru judecători nr. 1535/19.12.2018.

A solicitat de asemenea şi suspendarea executării actelor administrative menţionate arătând că a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei definitive de condamnare, iar efectele acesteia afectează mandatul său de deputat potrivit Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

La termenul de judecată din 25.09.2019, în baza art. 139 C. proc. civ., instanţa de fond a dispus conexarea cererilor de chemare în judecată formulate de către reclamanţii-intimaţi în ceea ce priveşte anularea HCSM nr. 1535/19.12.2018, anularea hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 179/2018 şi nr. 2/2019 şi suspendarea executării acestora şi disjungerea celorlalte capete de cerere ale acţiunii reclamantei-intimate A..

Analizând hotărârea judecătorească recurată, precum şi încheierea de şedinţă de la 25.09.2019, prin raportare la cazurile de casare invocate (cu preponderenţă prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că prin acest hotărâri prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Un prim motiv în susţinerea acestei concluzii îl constituie eronata aplicare de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ. în temeiul cărora a fost pronunţată încheierea de şedinţă din 25.09.2019 prin care s-a dispus admiterea cererii de conexare formulată de către reclamantul C. a celor două cereri de chemare în judecată.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ., excepţia conexităţii poate fi invocată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acţiunea reclamantei A. a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 11.02.2019 (ulterior declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti), iar cererea de chemare în judecată a reclamantului-intimat C. a fost depusă şi înregistrată la 9.07.2019 astfel încât instanţa ulterior sesizată în accepţiunea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ. era completul de judecată învestit cu soluţionarea acţiunii reclamantului-intimat C. (dosar x/2019).

În acord cu susţinerile recurentelor-pârâte, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului care a hotărât că este competent a soluţiona excepţia conexităţii întrucât cauza care îi revenise spre soluţionare este mai veche a făcut o eronată interpretare a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea care se impune în considerarea caracterului interlocutoriu al acestei încheierii fiind aceea prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând dintr-o altă perspectivă încheierea recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor procesuale care impun citarea obligatorie a tuturor participanţilor în cadrul procesului civil. Astfel, se observă că dosarul nr. x/2019 se află în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. referitoare la verificarea cererii de chemare în judecată şi regularizarea acesteia, dispunându-se comunicarea acţiunii introductive şi solicitându-se de către completul de judecată depunerea de către recurentele-pârâte a întâmpinărilor, aşadar fără stabilirea unui termen de judecată pentru care părţile ar fi fost citate.

În procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019 recurentele-pârâte au comunicat instanţei de judecată la 24.09.2019 întâmpinare faţă de acţiunea introductivă (recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) respectiv la data de 27.09.2019 (recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii) prin care au înţeles să invoce excepţii de procedură şi apărări pe fondul cererii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă în acelaşi timp că niciuna dintre părţi, inclusiv recurenţii-pârâţi nu s-au prezentat în cauza nr. x/2019 întrucât nu se emiseseră citaţiile prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ. pentru termenul din 25.09.2019 dat fiind faptul că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. nu era finalizată.

În acest context, judecătorul fondului era obligat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora judecarea cauzei se va amâna atunci când se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege şi ale art. 219 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora în cazul în care părţile nu răspund la apel, instanţa va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită şi, după caz, va proceda la amânarea, suspendarea ori le judecarea procesului.

Înalta Curte subliniază că instituţia amânării pronunţării hotărârii judecătoreşti pentru o dată ulterioară nu poate suplini nelegala citare a părţilor, în egală măsură în care nici procedura de citare a părţilor într-o cauză conexată nu este de natură să acopere o altă procedură de citare nerealizată într-o altă cerere de chemare în judecată.

În raport de cele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că prin pronunţarea încheierii de şedinţă din 25.09.2019 şi prin sentinţa recurată în cauză, prima instanţă a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 139 alin. (2) C. proc. civ., art. 200 C. proc. civ., art. 153 alin. (2) C. proc. civ., art. 219 C. proc. civ., motiv pentru care se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel va avea în vedere argumentele procedurale reţinute prin prezentele considerente, urmând a analiza excepţiile invocate de către recurenţii-pârâţi prin întâmpinări şi argumentele vizând fondul cauzei a căror analiză nu se impune având în vedere motivul casării sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi încheierea din 25 septembrie 2019 şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 516 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 516 din 2 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi încheierea din 25 septembrie 2019 şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.