Jurisdiction over statutory compensation claims against public health authorities classified as administrative acts

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 16.02.2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 10 000 de RON lunar începând cu data de 16.03.2020 aferent contractelor de concesiune încheiate, până la data de 24.07.2020, obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5914/21.05.2021, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată de intimata A.N.S.V.S.A., prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că, având în vedere că reclamantul a introdus prezenta acţiune considerându-se vătămat de refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale de către o autoritate centrală, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim se asimilează actelor administrative, competenţa materială să soluţioneze cauza revine curţii de apel.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 164 din 8 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.

A apreciat că refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract chiar şi administrativ nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, iar în urma admiterii cererii instanţa de judecată nu ar putea obliga pârâtul autoritate publică la executarea obligaţiei contractuale, întrucât executarea obligaţiei nu poate fi echivalată cu emiterea unui act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite anumită operaţiuni administrative.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligarea acestora la plata sumei de 10 000 de RON lunar, începând cu data de 16.03.2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, până la data de 24.07.2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a notificat în mod repetat pârâtele să îi achite suma de 10.000 RON lunar, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019, iar acestea au refuzat în mod nejustificat plata acestei sume, a menţionat că pârâta DSVSA, în răspunsul la notificare, i-a comunicat că are calitate de ordonator terţiar de credite, ordonator principal fiind ANSVSA, iar aceasta nu a făcut nicio deschidere bugetară cu sumele solicitate.

Înalta Curte reţine că cererea reclamantului priveşte acordarea sumelor prevăzute la art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normativ, potrivit căruia "(1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti atribuie medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege"

Art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 prevedea faptul că "(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii".

În raport de aceste dispoziţii legale, obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a invocat faptul că pârâtele au refuzat în mod nejustificat plata sumei prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, pârâta DSVSA, în răspunsul la notificare, comunicându-i faptul că ANSVSA nu a făcut nicio deschidere bugetară cu sumele solicitate, Înalta Curte reţine existenţa unui raport juridic de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilând actelor administrative unilaterale "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Având în vedere aceste dispoziţii, care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal raportat la criteriul rangului autorităţii emitente a actului (atunci când obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora), în cazul de faţă pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a cererii de plată, asimilat actului administrativ, Înalta Curte constată că revine tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamant.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat adresându-se exclusiv instanţei de la domiciliul său, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.