Appeal against clarification order in construction case held inadmissible; finality of underlying appellate ruling upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the claimant's appeal as inadmissible, upholding the finality of the lower court's ruling; the challenged order of 13 January 2020 from the Court of Appeal Constanţa, which had annulled the claimant's request to clarify the operative part of a previous appellate decision for lack of proof of the signatory's representation capacity, thus remains in force. The underlying dispute involved a claim for annulment and suspension of execution of a Local Council decision concerning construction works authorization, which had already been rejected on the merits by the Tribunal and on appeal by the Court of Appeal. The decisive legal basis was Article 446 of the Civil Procedure Code, which provides that orders issued on requests for clarification under Articles 442–444 are subject to the same appeals as the decisions they relate to; since the clarified decision was itself a ruling in a prior appeal and therefore final under Article 634(1)(5), no further appeal lay against the clarification order, making the claimant's recourse inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 din Legea nr. 597/2001, art. 248 C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against clarification order in construction case held inadmissible; finality of underlying appellate ruling upheld: The underlying dispute involved a claim for annulment and suspension of execution of a Local Council decision concerning construction works authorization, which had already been rejected on the merits by the Tribunal and on appeal by the Court of Appeal. The decisive legal basis was Article 446 of the Civil Procedure Code, which provides that orders issued on requests for clarification under Articles 442–444 are subject to the same appeals as the decisions they relate to; since the clarified decision was itself a ruling in a prior appeal and therefore final under Article 634(1)(5), no further appeal lay against the clarification order, making the claimant's recourse inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish that the order on the application for clarification was final and not subject to appeal, forming the basis for declaring the appeal inadmissible.
Cited in the dispositive as the procedural basis for rejecting the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 06.08.2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Oraşului Techirghiol şi reprezentantul legal al autorităţii publice locale - primar B., solicitând suspendarea executării actului administrativ reprezentat de HCL nr. 112/2018 emis de Consiliul Local al Oraşului Techirghiol până la soluţionarea pe fond a acţiunii, anularea H.C.L. nr. 112/2018 din 15.05.2018, cu consecinţa recunoaşterii dreptului legitim al reclamantei de a continua lucrările de construcţie conform AC nr. 050/17.05.2018 şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentinţa civilă nr. 1772/CA din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea recurentei-reclamante, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 februarie 2019.
2. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa
Prin decizia nr. 1124/CA din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului avocat C. pentru cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 597/2001; a anulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 597/2001, formulată prin avocat C.; a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului avocat C. pentru cererea de recurs formulată în data de 31.01.2019 şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1772/21.11.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local al Oraşului Techirghiol, dispunând obligarea recurentei-reclamante la plata către intimaţi a sumei de 3570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 11 noiembrie 2019, în cadrul dosarului nr. x/2018, recurenta-reclamantă, prin avocat C., a depus o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1124/21.10.2019, aceasta fiind soluţionată prin încheierea camerei de consiliu din 13 ianuarie 2020, în sensul admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii şi anulării cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1124/21.10.2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva aceste încheieri, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs, cu menţiunea că motivele de recurs urmează a fi transmise ulterior comunicării încheierii recurate.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Consiliul Local al Oraşului Techirghiol nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 4 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 446 C. proc. civ.:
"Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."
Din cuprinsul textului de lege menţionat anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive:
"hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
În cauză, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs împotriva unei încheieri pronunţate în urma soluţionării cererii de lămurire a unei decizii pronunţate în recurs, decizie care este definitivă.
În raport de dispoziţiile art. 446 C. proc. civ., se constată că încheierea din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1124/21.10.2019 pronunţată de aceeaşi instanţă, este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 446 raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.