Nullity of cassation appeal for failing to substantiate grounds under Art. 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Brăila şi înregistrată sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Galaţi, secţia C.A.F., s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Management Financiar, anularea deciziei nr. 281/11.11.2019 de soluţionare a contestaţiei, anularea procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019 emis de Direcţia Management Financiar din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu privire la proiectul cod SMIS 1473, cu titlul "Restructurare şi logire a drumului judeţean Viziru, Cuza-Vodă, Mihai Bravu", beneficiar UAT Judeţul Brăila, cu consecinţa restituirii tuturor sumelor de bani reţinute.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 15/2020 din 19 februarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anulare act administrativ, promovată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Brăila în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 15/2020 din 19 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

O prima critica adusa sentinţei recurate priveşte modul in care instanţa de fond a apreciat ca, in cauza dedusa judecaţii, se află in prezenta unei nereguli, astfel cum este aceasta definita la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

De asemenea, instanţa de fond a considerat ca nu sunt incidente in cauza prevederile referitoare la principiul proportionalitatii, potrivit căruia orice măsura administrativa adoptata trebuie sa fie adecvata, necesara si corespunzătoare scopului urmărit, atât in ceea ce priveşte resursele angajate in constatarea neregulilor, cat si in ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, tinand seama de natura si frecventa neregulilor constate si de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

In conformitate cu dispoziţiile art. 17 din O.U.G.. nr. 66/2011 " Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proportionalitatii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia".

Or, fiind unica corecţie financiara reţinuta in sarcina societăţii, consideră ca aplicarea dobânzilor nu s-a realizat in concordanta cu principiile care guvernează legislaţia incidentă.

In al doilea rând, a arătat ca stabilirea dobânzilor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât acesta au fost calculate după 6 ani de la finalizarea programului.

Consideră ca orice prevedere referitoare la prelungirea programului se poate interpreta ca o frauda la lege in privinţa prescripţiei, întrucât debitorii obligaţiilor stabilite intemeiul O.U.G. nr. 66/2011 sunt in imposibilitatea practica de a beneficia de sancţiunea prescripţiei.

In continuare, arată că a criticat modalitatea în care s-a făcut comunicarea Procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, structurile de control au obligaţia transmiterii titlurilor de creanţă pe care le-au emis autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.

Chiar din cuprinsul titlului de creanţa contestat se desprinde ca autoritatea verificata pentru care s-a emis acest titlu este Unitatea Administrativ Teritoriala Judeţul Brăila, fiind titulara codului unic de înregistrare x.

Insa, potrivit adresei de înaintare a actului administrativ se poate observa ca aceasta este adresata Consiliului Judeţean Brăila, cum de altfel a fost înregistrat la registratura sub nr. x/13.09.2019.

Consideră că titlul de creanţa contestat nu poate fi opozabil, in sensul ca nu produce efecte juridice fata de Unitatea Administrativ Teritoriala Judeţul Brăila, întrucât a fost comunicat către Consiliul Judeţean Brăila.

Conform art. 96 din Codul administrativ, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.

Consiliile judeţene nu sunt entităţi cu personalitate juridica, ci organe deliberative, neavand capacitate de folosinţa a drepturilor civile.

Arată că nu au fost respectate normele privind constituirea echipelor de control. Din cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 se desprinde ca, activitatea de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor se realizează de echipele de control.

Cu titlu de exemplu indică prevederile art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se desfăşoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20."

Pentru a intari dispoziţiile privind efectuarea verificării si constatarea de către echipe si nu individual, cum in mod greşit s-a procedat in cazul de fata, sunt si dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011:"în vederea constatăm neregulilor şi stabilirii creanţelor bugetare, conducerea instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează structura de control în situaţiile de excepţie/derogare prevăzute la art. 20 alin. (2) Ut. b) şi d) şi, după caz, la art. 20 alin. (4), respectiv conducerea autorităţii cu competente în gestionarea fondurilor europene, în celelalte situaţii.

Daca titlul de creanţa in temeiul căruia au fost stabilite dobânzile a fost întocmit de echipa de control formata din doi consilieri având funcţia de consilier evaluare/examinare în baza Mandatului nr. x/09.09.2011, solicită să se constate că, titlul de creanţa contestat nu cuprinde numărul de mandat in temeiul căruia s-a efectuat stabilirea dobânzilor si nu a fost întocmit de o echipa desemnata potrivit normelor legale incidente.

Solicită admiterea recursului şi anularea Deciziei nr. 281/11.11.2019 de respingere a contestaţiei si a Procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/10.09.2019, cu consecinţa restituirii tuturor sumelor de bani retinute/executate/virate către autoritatea de management cu competente in gestionarea fondurilor europene în temeiul actelor administrative contestate.

4. Apărările formulate de intimată

Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea, iar recurenta a indicat doar formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., rezumându-se la reiterarea motivelor prezentate la momentul judecării în fond a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reaminteşte că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se observă că recurenta nu circumstanţiază în niciun mod criticile potrivit căreia hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, rezumându-se la a reitera argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în faţa instanţei de fond.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde critici nici sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nulitatea recursului promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila împotriva sentinţei nr. 15/2020 din 19 februarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.