Public official incompatibility: scope of "didactic activity" exception and admissibility of non-public data in integrity evaluation reports

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 13.03.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018, întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2571 din 29 noiembrie 2019, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 10 decembrie 2008 şi a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă.

A admis cererea reclamantei şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

A obligat pârâta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 3.550 RON cheltuieli de judecată, din care 50 RON taxă judiciară de timbru şi 3.500 RON reprezentând onorariu de avocat, redus.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei, cu consecinţa menţinerii ca temeinic şi legal a Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018.

Din perspectiva art. 488 alin. (5) punctul din C. proc. civ. recurenta a arătat că prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, însă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia, cu toate că, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să se pronunţe mai întâi asupra excepţiei invocate, care făcea inutilă administrarea de probe şi/sau cercetarea în fond a cauzei.

Arată recurenta că în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, intimata avea posibilitatea de a contesta raportul de evaluare în termen de 15 zile de la primirea acestuia.

Acţiunea este tardiv introdusă întrucât actul de constatare a fost primit de intimată la data de 21.02.2018, iar reclamanta a introdus contestaţia la Curtea de Apel Bucureşti la data de 13.03.2018, după termenul legal de 15 zile, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea acţiunii sub acest aspect.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta critică, în primul rând, reţinerile instanţei de fond privind lipsa motivării actului administrativ, sens în care subliniază că raportul de evaluare conţine o parte descriptivă a situaţiei de fapt, în care nu se menţionează doar modalitatea de sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, ci şi descrierea faptei pentru care aceasta se face vinovată, respectiv nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţii, funcţia publică pe care acesta o ocupă, precum şi perioada avută în vedere de către inspectorul de integritate pentru procedura de evaluare încălcării regimului incompatibilităţilor.

Totodată, în raportul de evaluare este menţionat capitolul cu privire la punctul de vedere al persoanei evaluate, cu toate că aceasta nu a depus punct de vedere cu privire la situaţia prezentată de inspectorul de integritate prin informările transmise.

În cadrul capitolului III din raportul de evaluare se regăseşte evaluarea elementelor în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate, iar inspectorul de integritate nu se limitează doar în a insera documentele solicitate de acesta de la instituţii şi autorităţi publice, ci prezintă şi situaţia ce rezultă din conţinutul acelor documente, situaţie ce a stat la baza concluziilor existente în conţinutul acestui raport.

Susţine recurenta că în cuprinsul articolului 21 alin. (3) din lege sunt indicate elementele care trebuie să se regăsească în raportul de evaluare, nefiind făcută nicio trimitere la amploarea consemnărilor ce trebuie să se regăsească în conţinutul fiecărui element, aşa încât nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond cu privire la nulitatea actului contestat ca urmare a nemotivării acestuia.

Cu privire la considerentele instanţei de fond privind situaţia de incompatibilitate, arată că în mod greşit aceasta a reţinut că situaţia descrisă nu se încadrează în ipoteza tezei a II-a a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi că aceasta se referă la incompatibilitatea dintre funcţia publică şi o "funcţie" privată, iar deţinerea unei întreprinderi individuale nu e o funcţie.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, respectiv că situaţia de incompatibilitate ar fi fost reţinută prin raportare la deţinerea "funcţiei de titular întreprindere individuală", inspectorul de integritate a reţinut că starea de incompatibilitate este generată ca urmare a deţinerii unei funcţii unei publice concomitent cu exercitarea de activităţi remunerate care se află în legătură directă cu atribuţiile din fişa postului în calitate de titular întreprindere individuală - A. - B..

Noţiunea de "funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat" nu se referă în mod exclusiv la funcţii exercitate în calitate de angajat în baza unui contract individual de muncă, ci include şi toate celelalte activităţi desfăşurate de un funcţionar public în baza unei profesii liberale sau în baza unor contracte civile.

Această interpretare a fost statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în numeroase decizii, dintre care menţionează Decizia nr. 667/22.02.2017, Decizia nr. 3404/30.10.2015, Decizia nr. 3155/14.10.2015.

Intimata nu a depus niciun document din care să rezulte că este autorizată să desfăşoare activităţi de formare profesională, astfel că nu se poate susţine că activitatea desfăşurată în calitate de titular întreprindere individuală ar putea fi încadrată în excepţia prevăzută de art. 96 din Legea nr. 161/2003, aşa încât în mod greşit instanţa de fond a reţinut că activitatea derulată de aceasta ar fi activitate didactică, întrucât funcţiile didactice sunt expres prevăzute la art. 247 din Legea nr. 1/2011.

De asemenea, reglementând activitatea didactică, Legea nr. 1/2011 stabileşte foarte clar activităţile din care se compune norma didactică (art. 262 pentru învăţământul preuniversitar şi art. 285 pentru învăţământul universitar) însă activitatea desfăşurată de către reclamantă nu se încadrează în textul de lege.

Din documentele comunicate inspectorului de integritate nu rezultă nici că activitatea desfăşurată prin intermediul A. - B. ar putea fi încadrată ca activitate didactică de formator.

Ca urmare, recurenta arată că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 161/2003 este eronată şi nu ţine cont de intenţia legiuitorului prin reglementarea situaţiilor de incompatibilitate pentru funcţionarii publici.

Cu privire la aspectele vizând neinformarea persoanei evaluate, arată că sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în ceea ce priveşte informarea persoanei evaluate.

Arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că intimata nu a fost informată cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, din moment ce prin adresa înregistrată sub nr. x/28.07.2014, transmisă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi semnată de destinatar la 31.07.2014, aceasta a fost informată cu privire la declanşarea evaluării averii şi respectării regimului juridic al incompatibilităţilor în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice şi, totodată, a fost înştiinţată că în situaţia în care din activitatea de evaluare vor fi identificate elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi, va fi informată şi invitată să prezinte un punct de vedere.

Ulterior, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamanta a fost informată despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate conform prevederilor art. 96 din Legea nr. 161/2003, prin adresa nr. x/09.11.2017 transmisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la 13.11.2017. Totodată, persoana evaluată a fost a fost invitată să prezinte date şi informaţii, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, şi, totodată, a fost informată că are dreptul să fie asistată sau reprezentată de avocat.

Din momentul informării persoanei evaluate inspectorul de integritate putea, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, să solicite de la diferite entităţi date şi informaţii care sunt necesare desfăşurării activităţii de evaluare.

În legătură cu solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate arată că la respectivul stadiu al dosarului de evaluare (28.07.2014) inspectorul nu deţinea decât informaţiile din sesizare precum şi informaţiile publice transmise de către instituţii publice, astfel că nu poate fi pusă în discuţie obligativitatea solicitării unui punct de vedere pentru că, nefiind în posesia niciunui document cu privire la intimată nu putea pune la dispoziţia acesteia informaţii cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, pentru că această stare nu fusese identificată.

Ulterior, în momentul identificării elementelor în sensul existenţei unei incompatibilităţi, inspectorul de integritatea a îndeplinit şi obligaţiile cu privire la cea de-a doua informare a persoanei prevăzute la Legea nr. 176/2010.

Solicită să fie avut în vedere faptul că toate adresele la care se raportează instanţa de fond în ceea ce priveşte solicitarea de date şi informaţii, sunt adrese primite în cursul anului 2017, după ce intimata fusese informată cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor în data de 28.07.2014.

Astfel, susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că inspectorul de integritate a întocmit actele lucrării de evaluare, inclusiv raportul contestat, pe baza informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor juridice înainta ca intimata să fie informată şi invitată să depună un punct de vedere, de vreme ce aceasta fusese informată în data de 28.07.2014.

4. Apărările formulate în cauză

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa cu privire la recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate, iar în ceea ce priveşte instituţia sa, solicită menţinerea celor dispuse prin sentinţa civilă nr. 257/29.11.2019 pronunţată de Curta de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi constatarea nulităţii prezentului recurs pentru faptul că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita modificarea sau casarea hotărârii, prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., criticile fiind legate doar de unele aprecieri subiective ale recurentei-pârâte, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, cu obligarea recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Cu referire la motivul de recurs potrivit căruia raportul de evaluare conţine toate elementele prevăzute de lege, arată că acesta nu poate fi primit întrucât raportul contestat este redactat într-o manieră confuză, nefiind clar dacă este vorba de una sau două incompatibilităţi reţinute în sarcina sa. Or, evaluarea elementelor de incompatibilitate presupune în primul rând o identificare exactă şi mai apoi o analiză în concret, completă a presupuselor fapte care ar putea atrage starea de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că activitatea desfăşurată în cadrul A. B. nu se poate încadra pe excepţia prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003, arată că instanţa fond în mod corect a reţinut că "identificarea şi analizarea presupuselor fapte care atrag starea de incompatibilitate este obligatorie şi necesară pentru a putea încadra aceste fapte într-una dintre cele două teze ale art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003". Susţine că recurenta încearcă doar să abată atenţia de la situaţia reală, şi anume că deţine o multitudine ce certificări şi diplome obţinute la diferite cursuri şi conferinţe care atestă pregătirea ei profesională în acest domeniu, fiind astfel nefondate afirmaţiile potrivit cărora cursurile de igienă au fost susţinute având la bază noţiuni dobândite în calitate de funcţionar public.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privitor la îndeplinirea/parcurgerea procedurii de informare arată că până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, poate solicita, persoanelor fizice sau juridice, date ori informaţii care nu sunt publice, iar sancţiunea care intervine în cazul în care inspectorul de integritate întocmeşte acte pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată este nulitate absolută.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1.1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea din perspectiva faptului că nu a fost soluţionată şi admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, solicitând casarea hotărârii şi respingerea contestaţiei ca fiind tardivă.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1- 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speţă, recurentul pârât a susţinut prin întâmpinare că acţiunea este tardiv introdusă întrucât actul de constatare a stării de incompatibilitate a fost primit de reclamanta intimată la data de 21.02.2018, iar contestaţia a fost introdusă la Curtea de Apel Bucureşti la data de 13.03.2018.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă că acţiunea a fost transmisă instanţei prin scrisoare recomandată la data de 8.03.2018, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen, critica fiind astfel nefondată.

1.2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.2.1. Criticile referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a nemotivării actului administrativ

Instanţa de fond a constatat nulitatea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, reţinând că în raportul de evaluare ar fi trebuit să fie identificate şi analizate în concret, în fapt şi în drept, presupusele fapte care atrag starea de incompatibilitate, acest lucru fiind obligatoriu şi necesar pentru a se putea încadra aceste fapte într-una dintre cele două teze ale articolului 96 alin. (1) din Legea 161/2003, care reglementează situaţii juridice diferite.

Înalta Curte, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, apreciază că recurentul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva în fapt şi în drept actul administrativ contestat.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate, în mod expres, elementele de fapt şi de drept care determină adoptarea deciziei respective. Astfel, motivarea reprezintă un element esenţial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea actului administrativ şi urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi, de asemenea, permite instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional. Altfel spus, motivarea permite, în cele din urmă, reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia, desigur cu condiţia ca ea să figureze chiar în cuprinsul actului şi să fie realizată de autorul său.

Amploarea şi detalierea motivării depind însă de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz. Aşadar, deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, prin prisma obiectivul său, care este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

În cazul de faţă, se poate observa că prin Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 recurenta pârâtă a indicat în concret situaţia de fapt şi a precizat temeiurile de drept care au stat la baza întocmirii actului contestat. Astfel, la Cap. III, pct. B. Identificarea elementelor de incompatibilitate, s-a arătat că persoana evaluată, în baza contractului de colaborare nr. 8 din 25.04.2013 având ca obiect "activitatea de implementare a sistemului C.", a desfăşurat concomitent activitatea de funcţionar public în cadrul DSVSA - Mehedinţi şi manager de sistem în cadrul S.C. D. S.R.L., societate comercială care, din punct de vedere sanitar-veterinar, este supusă controlului efectuat de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi, precum şi faptul că aceasta deţine calitatea de titular al întreprinderii individuale A. B., având ca obiect de activitate "alte forme de învăţământ", iar această formă de învăţământ constă în susţinerea unor cursuri de igienă, având la bază noţiunile dobândite în calitatea sa de funcţionar public, cele două activităţi având o strânsă legătură.

De asemenea, au fost indicate şi citate şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv cele ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Ca urmare, reţinând nemotivarea raportului de evaluare contestat, doar prin raportare la menţiunile inserate la Cap. IV - Concluzii, fără a avea în vedere motivele cuprinse în Cap. III pct. B - Identificarea elementelor de incompatibilitate, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, criticile formulate de recurenta pârâtă sub acest aspect fiind fondate.

1.2.2. Criticile referitoare la considerentele instanţei de fond privind situaţia de incompatibilitate

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că ambele situaţii de incompatibilitate reţinute în "Capitolul IV. Concluzii" din Raportul de evaluare nr. x/16.02.2018 se încadrează, de fapt, în activitatea expres prevăzută de lege în teza I a art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, permisă a fi desfăşurată de funcţionarul public, şi anume "activităţi în domeniul didactic".

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, atât sub aspectul calificării activităţii de formator desfăşurată de către intimata-reclamantă la o societate privată ca fiind activitate didactică, cât şi sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, prin aprecierea greşită că intimata-reclamantă nu a fost într-o situaţie de incompatibilitate în ceea ce priveşte calităţile deţinute şi activităţile desfăşurate.

În conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului".

Prin raportul de evaluare contestat, emis ca urmare a unei sesizări formulată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi - Compartimentul juridic şi resurse umane, în Cap. III pct. B - Identificarea elementelor de incompatibilitate, s-a constatat că intimata-reclamantă a încălcat regimul incompatibilităţilor, respectiv dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de consilier superior la DSVSA Mehedinţi a desfăşurat, în baza contractului de colaborare nr. x/25.04.2013, activităţi remunerate în domenii de activitate din sectorul privat, aflate în legătură directă cu atribuţiile din fişa postului.

Astfel, începând cu data de 1.01.2011 intimata-reclamată a fost numită, prin Decizia nr. 38, în funcţia de consilier superior la Serviciul Laborator Sanitar Veterinar - Compartimentul Siguranţa Alimentelor, iar potrivit menţiunilor din Fişa postului, avea ca atribuţii, printre altele, respectarea reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea riscului alimentar. De asemenea, DSVSA Mehedinţi, unde acesta exercită funcţia de execuţie de funcţionar public, are atribuţii de verificare a respectării principiilor C., verificarea riscului alimentar realizându-se prin analize.

Prin contractul de colaborare nr. 8 din 25.04.2013 intimata-reclamantă, în calitate de "manager sistem siguranţa alimentului MHC", a asigurat către S.C. D. S.R.L. activitatea de implementare a sistemului C., valoarea contractului fiind compensată prin asigurarea cursurilor de Igienă - Noţiuni fundamentale pentru angajaţii societăţii.

Atât timp cât intimata-reclamantă nu avea calitatea de cadru didactic şi nici nu a făcut dovada că avea calitatea de furnizor de formare profesională, nu se poate reţine că aceasta a desfăşurat o activitatea în domeniul didactic, conform art. 96 alin. (1) teza I din Legea nr. 161/2003, instanţa de fond extinzând excepţia reglementată de norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică.

Se impune aici şi precizarea că, deşi în cuprinsul contractului de colaborare au fost indicate prevederile O.U.G. nr. 1225/2003 ca bază legală pentru asigurarea cursurilor de igienă, în realitate nu există un asemenea act normativ, metodologia pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă fiind aprobată prin Ordinul 1225/2005 a Ministerului Sănătăţii, care stabileşte atât procesul de abilitare a persoanelor juridice de drept public sau privat pentru realizarea programelor de instruire în domeniul sănătăţii publice privind noţiunile fundamentale de igienă, respectiv condiţiile ce urmează a fi îndeplinite de către furnizorii de instruire, cât şi procedura de obţinere a avizului necesar organizării cursurilor în acest domeniu.

Apărările intimatei-reclamante referitoare la faptul că deţine o multitudine de certificări şi diplome obţinute la diferite cursuri şi conferinţe, care atestă pregătirea ei profesională în acest domeniu, nu sunt de natură să înlăture concluzia ca activitatea desfăşurată nu se încadrează în noţiunea de activitate didactică, niciunul dintre înscrisurile ataşate întâmpinării nefăcând referire la dobândirea calităţii de formator în domeniul igienei, conform cerinţelor Ordinului nr. 1225/2003.

În al doilea rând, Înalta Curte reţine că, chiar dacă legiuitorul permite funcţionarilor publici să desfăşoare activităţi în sectorul privat, impune totuşi o condiţie pentru a preveni apariţia situaţiilor de incompatibilitate şi anume aceea ca funcţiile exercitate în alte domenii de activitate din sectorul privat să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate în calitatea sa de funcţionar public, confirm fişei postului, condiţie ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Astfel, activitatea desfăşurată în baza contractului de colaborare nr. x/25.04.2013 şi care a constat, aşa cum rezultă din cuprinsul Cap. III pct. B din raport, pe lângă susţinerea unor cursuri în domeniul în care aceasta îşi desfăşura activitatea, şi în activitatea de implementare a sistemului C. la o societate comercială aflată sub controlul DSVSA Mehedinţi în ceea ce priveşte asigurarea controlului oficial sanitar veterinar, conform contractului x/22.01.2014 (fl. 118 dosar fond), este fără echivoc o activitate în legătură directă cu atribuţiile din fişa postului.

În acest context, subliniem şi faptul că Înalta Curte a arătat constant în practica sa faptul că textul normei juridice trebuie interpretat teleologic, fiind evident, încă din denumirile Legii nr. 161/2003 şi Legii nr. 176/2010, că scopul acestor reglementări a fost acela de asigurare a unui climat de integritate şi de transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoanele în cauză să adopte o conduită de natură să împiedice deturnarea atribuţiilor specifice funcţiei sau demnităţii publice în scop personal, interesând deci nu simpla deţinere a unei funcţii/calităţi considerate incompatibilă (astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond), ci exercitarea efectivă sau posibilitatea reală şi imediată de exercitare a unei funcţii incompatibile.

1.2.3. Criticile referitoare la considerentele instanţei de fond privind neinformarea persoanei evaluate

Un alt motiv reţinut de către instanţa de fond pentru anularea Raportului de evaluare nr. x/16.02.2018 a fost întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prin faptul că inspectorul de integritate a întocmit acte pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, fără ca persoana evaluată să fie invitată şi informată.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 176/2010, dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, dispoziţiile art. 13 şi 15 din lege aplicându-se în mod corespunzător.

În cauză, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, informarea intimatei-reclamante cu privire la evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor în perioada deţinerii funcţiei publice s-a efectuat prin adresa de informare din x, transmisă prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ce a fost semnată de aceasta la data de 31.07.2014 .

Relaţiile de la autorităţile publice au fost solicitate şi primite de către recurenta-pârâtă ulterior acestei date, anume: informaţii primite de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi, prin adresa nr. x/31.10.2017; informaţii primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin adresa nr. x/03.11.2014; informaţii primite de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi prin adresa nr. x/09.02.2016.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a reclamantei a fost efectuată şi cu adresa din x (confirmarea de primire fiind semnată de aceasta la data de 13.11.2017), prin care i se aducea la cunoştinţă împrejurarea că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi a fost invitată să prezinte un punct de vedere în acest sens, motiv pentru care Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale la care s-a făcut referire anterior au fost respectate.

Pe de altă parte se impune şi precizarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în situaţia în care persoana vizată nu a fost încă invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14 din lege, numai actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice sunt lovite de nulitate absolută, iar nu şi actele întocmite pe baza informaţiilor publice.

În acest sens trebuie observat faptul că datele şi informaţiile folosite la întocmirea raportului contestat, respectiv: informaţiile primite de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi, prin adresele nr. x/07.07.2017 şi nr. y/31.10.2017; informaţiile primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin adresa nr. x/03.11.2014; informaţiile primite de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi prin adresa nr. x/09.02.2016, nu sunt unele care nu ar fi publice, întrucât s-au avut în vedere deciziile de numire în funcţie a persoanei evaluate, fişa postului, declaraţiile de avere şi interese depuse de acesta, adresele autorităţilor prin care s-a indicat înregistrarea reclamantului în registrele publice în calitate de comerciant, cât şi veniturile obţinute de acesta în calitate de întreprindere individuală.

Instanţa de fond nu a indicat, în concret, care sunt informaţiile nepublice a căror folosire la întocmirea raportului de evaluare atrage sancţiunea nulităţii după cum nici intimata-reclamantă nu a arătat acest lucru, nici prin acţiune şi nici prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs.

Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010, care prevăd obligativitatea afişării declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, cele ale art. 4 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care prevăd că "Registrul comerţului este public", precum şi faptul că celelalte informaţii vizează veniturile obţinute dintr-o activitate independentă de o persoană care are calitatea de funcţionar public, Înalta Curte reţine că informaţiile obţinute de la autorităţile la care s-a făcut referire anterior au caracterul de informaţii publice, astfel încât acestea puteau fi solicitate, conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 176/2010, chiar şi în situaţia în care nu ar fi avut loc procedura de informare a reclamantei cu privire la faptul că este supusă evaluării.

În ceea ce priveşte celelalte apărări formulate de intimata-reclamantă, se constată că prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs aceasta a prezentat, în esenţă, aceleaşi aspecte de nelegalitate formulate în faţa primei instanţe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a criticilor formulate de recurenta-pârâtă.

Pentru argumentele expuse la pct. II din prezenta decizie, Înalta Curte, reţinând că sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul şi, rejudecând, va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 2571 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.