Insurance guarantee fund claim: deadline for payment request against bankrupt insurer in bankruptcy proceedings

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.02.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea parţială a Deciziei nr. 18484/31.01.2019 emise de pârât şi obligarea acestuia la plata sumelor de 45.000 RON daune morale şi 120,83 RON lunar daune materiale începând cu 23.02.2015 şi până la data la care s-a făcut prima plată a pensiei cu titlu de prestaţie periodică 28.09.2017, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 64/2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 definitivă la 11.10.2018 şi obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată nr. x/04.01.2019.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 531 din 3 octombrie 2019, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte Decizia FGA nr. 18484/31.01.2019 în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantului A. reprezentând prestaţii periodice anterioare date de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

A obligat pârâtul să plătească despăgubirile cuvenite reclamantului reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON, stabilite prin sentinţa penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 566/23.06.2017 a Curţii de Apel Braşov, decizie lămurită prin decizia penală nr. 619/11.10.2018 a Curţii de Apel Braşov.

A respins în rest acţiunea.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B. a formulat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantului A. şi menţinerea Deciziei nr. 18484/31.01.2019 emise de FGA.

Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut recurentul-pârât că instanţa a depăşit atribuţii puterii judecătoreşti, pentru că, încălcând dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015 şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, admiţând în parte contestaţia, a procedat şi la stabilirea despăgubirilor şi la instituirea obligaţiei de plată în sarcina sa.

Instanţa nu a dat posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială, în condiţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi art. 19 din Legea nr. 503/2004, să analizeze pe fond cererea de plată, în condiţiile în care a stabilit că cererea de plată a fost depusă în termenul legal.

Consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată ar fi fost aceea a obligării pârâtului FGA la analizarea cererii de plată, ţinând cont de eventuale considerente ale instanţei de judecată, instanţa de fond neputând să dispună obligarea sa la plata sumei solicitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, recurentul-pârât că instanţa de fond, interpretând eronat dispoziţiile art. 2 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, a stabilit eronat data naşterii dreptului de creanţă, în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii penale nr. 619/11.10.2018 prin care a fost admisă contestaţia la executare.

În Dosarul penal nr. x/2016 au fost stabilite definitiv, la data de 23.06.2017, acordarea daunelor morale şi materiale de către asigurătorul C. S.A., care nu putea sta în judecată şi nici achita despăgubirile decât prin lichidator judiciar, fiind confirmată, aşadar, starea de insolvenţă a asigurătorului. Dosarul penal nr. x/2018 viza contestaţia la executare referitoare la Dosarul nr. x/2016, motiv pentru care calcularea termenului de 90 de zile de la data pronunţării Hotărârii nr. 619/11.10.2018 prin care a fost admisă contestaţia la executare nu reprezintă o aplicare corectă a prevederilor Legii nr. 213/2015 coroborate cu dispoziţiile art. 552 C. proc. civ.

Nu poate fi invocată necunoaşterea legii de către reclamant, indiferent de nelămurirea acestuia cu privire la debitorul din hotărârea penală, C. prin B. sau FGA, în condiţiile în care opţiunea reclamantului a fost de a obţine despăgubiri din fondurile FGA.

Referitor la asigurătorul C. S.A., la data de 17.03.2017 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015).

În cauză, reclamantul a luat cunoştinţă despre producerea prejudiciului la data producerii accidentului, 23.02.2015, întinderea sa fiind stabilită în mod prin sentinţa penală nr. 64/13.04.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. x/2016, modificată în parte şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/23.06.2017 a Curţii de Apel Braşov.

A mai apreciat recurentul că, fiind vorba despre o creanţă născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plată la FGA s-a împlinit în 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, 23.09.2017. Prin urmare, nu se poate afirma că nu s-au cunoscut elementele necesare pentru a putea fi valorificat dreptul dobândit în urma procesului, întrucât partea pârâtă a fost asigurătorul RCA al persoanei vinovate, aspect bine cunoscut de reclamant încă de la data accidentului.

Prin contestaţia la executare nu a fost modificată obligaţia ce incumbă în sarcina asigurătorului C. S.A., ci doar s-a precizat că asigurătorul era reprezentat prin lichidatorul judiciar CITR-Filiala Cluj.

A concluzionat recurentul că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile instituite în sarcina sa prin Legea nr. 213/2015, respectiv a analizat cererea intimatului-reclamant şi a emis un act administrativ prin care a analizat aspectele ce ţin de tardivitatea depunerii cererii de plată, solicitând admiterea recursului şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

3. Apărările formulate

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-pârât B. a invocat atât motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât şi motivul de casare prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

4.1. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că este întemeiat, instanţa de fond interpretând şi aplicând eronat normele de drept material incidente.

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 18484/31.01.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor prin care a fost admisă cererea privind acordarea prestaţiei începând cu data de 28.09.2017 şi a respins ca tardivă cererea de plată a prestaţiei periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale.

Prima instanţă a anulat în parte decizia emisă de FGA în ceea ce priveşte despăgubirile cuvenite reclamantului reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON, obligând, totodată, pârâtul să plătească despăgubirile cuvenite reclamantului A. reprezentând prestaţii periodice anterioare datei de 27.09.2017 şi a daunelor morale în sumă de 45.000 RON.

În esenţă, instanţa de fond a apreciat că cererea de plată formulată la data de 27.12.2017 a respectat termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015, termen care a început să curgă de la data de 11.10.2018, în urma pronunţării deciziei penale nr. 619/11.10.2018 a Curţii de Apel Braşov, care a lămurit cine este debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor.

Recurentul-pârât B. a analizat cererea de plată ţinând seama de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Deci, legea impune depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului, termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În raport cu circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază, însă, că dreptul de creanţă al intimatului-reclamant A. s-a născut la data de 23.02.2015, data producerii accidentului auto, când era cunoscut şi debitorul creanţei, asigurătorul RCA al autoturismului implicat, C. S.A..

De la data producerii evenimentului rutier intimatul-reclamant a cunoscut producerea prejudiciului şi autorul prejudiciului, prin sentinţa penală fiind stabilită, în procesul penal, întinderea acestui prejudiciu, şi nu dreptul de creanţă. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Astfel, nu sunt fondate argumentele reţinute prin hotărârea recurată, referitoare la momentul rămânerii definitive a titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală, în ceea ce priveşte debitorul obligaţiei de plată a despăgubirilor civile.

Raportarea instanţei de fond la data de 11.10.2018 când a fost pronunţată decizia penală nr. 619/11.10.2018 este nelegală, dispoziţiile speciale aplicabile cauzei, art. 14 din Legea nr. 213/2015, nereglementând momentul de începere a curgerii termenului de 90 de zile de stabilirea calităţii de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare.

Deschiderea procedurii de faliment a C. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

Deci, în cazul intimatului-reclamant A., avându-se în vedere data producerii accidentului auto, 23.02.2015, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A., 17.03.2017, termenul pentru formularea cererii de plată a început să curgă la această din urmă dată şi s-a încheiat la data de 17.06.2017.

În raport cu cele reţinute anterior, constată Înalta Curte că, deşi, prin Decizia nr. 18484/31.01.2019, B. a analizat cererea de plată formulată la 27.12.2017 prin raportare la data de 23.06.2017, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 64/13.04.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe prin decizia civilă nr. 566/23.06.2017 a Curţii de Apel Braşov, soluţia de respingere a cererii de plată ca tardivă este corectă, impunându-se respingerea acţiunii reclamantului.

4.2. În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât încadrate în motivul de de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin obligarea sa la plata despăgubirilor în mod direct, Înalta Curte apreciază că, în rejudecare, în raport cu cele reţinute la pct. 4.1. al prezentei decizii, nu se mai impune analiza acestora, soluţia fiind aceea de menţinere a deciziei emise în soluţionarea cererii de plată şi de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.

4.3. Având în vedere cererea recurentului-pârât B. de acordarea a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea pricinii, în raport cu soluţia de admitere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., urmează a o admite şi a obliga intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către recurent, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate de pentru soluţionarea recursului.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei nr. 531 din 3 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata sumei de 100 RON către recurentul-pârât B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.