Compensation claim denied as time-barred; appeal against Insurance Guarantee Fund rejected.

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 13719/20.03.2018 emise de pârât prin care pârâtul le-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/04.01.2018 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la plata sumei de 148.500 RON, reprezentând daune morale şi materiale, cheltuieli de judecată, stabilite prin sentinţa penală nr. 64/2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi decizia penală nr. 566/2017 a Curţii de Apel Braşov, după cum urmează, pentru reclamantul A. 70.000 RON daune morale, 2.500 RON daune materiale, 750 RON cheltuieli de judecată la Judecătoria Sfântu Gheorghe şi 2.000 RON cheltuieli de judecată la Curtea de Apel Braşov şi pentru reclamanta B. 70.000 RON daune morale, 2.500 RON daune materiale şi 750 RON cheltuieli de judecată la Judecătoria Sfântu Gheorghe.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1914 din 4 iunie 2019, Curtea a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes a cererii, ca neîntemeiate.

A respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond nu a analizat deloc momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, respectiv 11.10.2018, cheia speţei deduse judecăţii fiind determinarea momentului rămânerii definitive a titlului executoriu.

Starea litigioasă a pornit din motivul că debitorul titlului executoriu nu a fost clar stabilit de către instanţa care a pronunţat însuşi titlul executoriu. Decizia penală nr. 619 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2016 în contestaţie la executare, reprezintă momentul rămânerii definitive a titlului executoriu exhibat în raport cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de fond a înţeles obligativitatea lămuririi persoanei juridice care deţine calitatea de debitor al creanţei şi a înţeles că soluţia depinde de soluţia ce urma să se dea în contestaţia la executare, întrucât soluţia admiterii contestaţiei la executare urma să modifice momentul rămânerii definitive a soluţiei în condiţiile art. 599 alin. (4) C. proc. civ., cauza fiind suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din data de 11 septembrie 2018.

Cu toate acestea, soluţia instanţei de fond a ignorat aspectele referitoare la decizia penală şi a analizat exclusiv decizia Fondului de Garantare a Asiguraţilor prin raportare la alt moment decât cel al rămânerii definitive a titlului executoriu.

Au mai apreciat recurenţii că instanţa de fond a înlăturat neîntemeiat argumentele lor vizând inaplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În acest sens, au reiterat faptul că nu se găsesc în ipoteza instituită de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi nu sunt ţinuţi de respectarea vreunui termen de 90 de zile pentru formularea cererii de deschidere a unui dosar iniţial de daună, pentru că articolul menţionat se referă la procedura prealabilă administrativă obligatoriu de urmat în cazul deschiderii unui dosar de daună, analizării acestuia, analizării stării de fapt, a evenimentului asigurat, ceea ce nu este cazul în speţă.

Au mai făcut referire recurenţii-reclamanţi la soluţiile pronunţate de instanţele de fond în cauzele vizând acelaşi titlu executoriu menţionând că celelalte acţiuni au fost admise, singurul complet care a respins acţiunea fiind cel învestit cu prezenta cauză.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanţii A. şi B. au supus controlului de legalitate Decizia nr. 13719/20.03.2018 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor prin care le-a fost respinsă cererea de plată nr. x/04.01.2018 ca tardiv formulată.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Nu pot fi reţinute argumentele recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că instanţa de fond nu ar fi analizat momentul rămânerii definitive a titlului executoriu şi că soluţionarea acţiunii ar fi depins de soluţia dată în contestaţia la executare în cauza penală, pentru că, în cauză, momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, reprezentat de sentinţa penală, nu prezintă nicio relevanţă.

Dreptul de creanţă al recurenţilor-reclamanţi s-a născut la data de 23.02.2015, data producerii accidentului auto, când era cunoscut şi debitorul creanţei, asigurătorul RCA al autoturismului implicat, C. S.A..

Alegaţiile recurenţilor, în sensul că instanţa de fond ar fi înţeles obligativitatea lămuririi persoanei juridice ce deţine calitatea de debitor al creanţei şi ar fi suspendat judecata cauzei până la soluţionarea contestaţiei la executare în procesul penal, nu pot fi avute în vedere, necesitatea/legalitatea măsurii suspendării judecăţii acţiunii de către prima instanţă nefăcând obiectul prezentului recurs.

Astfel, nu sunt fondate nici criticile în sensul că instanţa de fond în mod greşit ar fi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi că nu ar fi ţinuţi de respectarea vreunui termen de 90 de zile pentru formularea cererii de plată.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că nu s-ar găsi în ipoteza prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, fără însă a aduce niciun argument pertinent în susţinerea acestui punct de vedere.

De altfel, prin formularea cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor au înţeles să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, cererea lor fiind analizată de instituţia intimată-pârâtă conform procedurii aplicabile.

De la data producerii evenimentului rutier recurenţii-reclamanţi au cunoscut producerea prejudiciului şi autorul prejudiciului, prin sentinţa penală fiind stabilită, în procesul penal, întinderea acestui prejudiciu, şi nu dreptul de creanţă. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

4.3. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Deci, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi poate exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care ar fi îndreptăţit.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie.

În cazul recurenţilor-reclamanţi, avându-se în vedere data producerii accidentului auto, 23.02.2015, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului C. S.A., 17.03.2017, termenul pentru formularea cererii de plată a început să curgă la această din urmă dată şi s-a încheiat la data de 17.06.2017.

Prin urmare, respingerea cererii recurenţilor-reclamanţi de acordare despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, iar hotărârea instanţei de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1914 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiie la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.