Withdrawal of claim to suspend administrative compliance measures: application of party disposition principles in civil procedure

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu, suspendarea parţială a Notei de constatare nr. x/28.10.2020, până la pronunţarea instanţei de fond, a măsurilor de la punctele 3,4,5,6,9,10,15,18 şi 20, stabilite în sarcina acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1392 din data de 14 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei adoptate de prima instanţă şi a menţiunii potrivit căreia înţelege să formuleze critici numai cu privire la condiţia de suspendare a actului administrativ analizat de prima instanţă referitoare la cazul bine justificat, menţinându-şi aceleaşi argumente şi probe invocate la fond cu privire la condiţia pagubei iminente, că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia primei instanţe şi este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în susţinerea primului motiv de nelegalitate invocat a arătat că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia primei instanţe de a respinge ca nefondată critica de nelegalitate a Notei de constatare rezultată din faptul că Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, nu are atribuţia legală de a dispune îngrădirea sau restricţionarea activităţii operatorului economic ce face obiectul inspecţiei sau controlului comisarilor Gărzii de Mediu.

A apreciat că argumentul său constituie o critică cu caracter general care vizează în ansamblu măsurile contestate, care au ca efect direct îngrădirea activităţii desfăşurate de reclamantă în domeniul gestiunii deşeurilor municipale, care ar fi putut fi cu uşurinţă evaluată de instanţă, fără a fi nevoie de o analiză aprofundată de natură a antama fondul acţiunii în anularea actului contestat.

A susţinut că ambele tipuri de interdicţii au o durată nedefinită şi sunt dispuse cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Constituţiei României în materia îngrădirii drepturilor şi libertăţilor consacrate de legea fundamentală şi a evocat art. 45 şi art. 53 din Constituţie, ale căror dispoziţii le-a enunţat.

În contextul legislativ evidenţiat recurenta a arătat că în cazul măsurilor restrictive dispuse de comisarii pârâtei prin actul administrativ contestat, niciuna dintre condiţiile ce trebuiau îndeplinite în mod cumulativ pentru restrângerea libertăţii economice nu a fost întrunită, iar condiţia cel mai uşor de constatat este nelegalitatea rezultată din lipsa din atribuţiile legale ale pârâtei a dreptului de a suspenda/îngrădi activitatea economică care este controlată.

Sub acest aspect a opinat că, deşi potrivit H.G. nr. 1005/2012, care reglementează organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, aceasta are atribuţia legală de a dispune suspendarea activităţii operatorului economic verificat, în cazul său suspendarea activităţii, rezultată din măsurile contestate, s-a făcut fără respectarea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) lit. q) şi r) din actul normativ menţionat, ale căror dispoziţii le-a enunţat.

Concluzionând pe aspectul reliefat, recurenta a susţinut că pârâta are atribuţia de a dispune suspendarea/încetarea activităţii în două situaţii limitativ prevăzute de H.G. nr. 1005/2012, respectiv: în situaţia poluării şi deteriorării mediului de la obiectivul operatorului economic controlat şi pentru respectarea măsurilor stabilite prin notele de constatare întocmite ca urmare a nerespectării actelor de reglementare, în speţă a autorizaţiilor de mediu deţinute de operatorul verificat, însă societatea reclamantă nu s-a regăsit în niciuna dintre aceste situaţii limitativ prevăzute de lege.

Ca urmare, măsurile de suspendare a activităţii sale, dispuse de pârâtă sub forma mascată a măsurilor contestate, au fost dispuse în afara cadrului legal stabilit de prevederile legale menţionate, respectiv cu încălcarea vădită a atribuţiilor stabilite de lege în competenţa instituţiei pârâte, această nelegalitate constituind un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce rezultă dintr-o analiză sumară a textelor de lege indicate, raportat la o singură probă constând în Raportul de încercări nr. x/14.10.2020, analiză pe care instanţa de fond a refuzat fără temei şi fără nicio motivare să o realizeze.

În fapt, instanţa de fond s-a rezumat să menţioneze că pârâta a trimis către A.P.M. Călăraşi o notificare cu privire la rezultatele controlului efectuat la amplasamentul societăţii reclamante, fără a analiza şi a motiva respingerea criticii de nelegalitate vădită, invocată ca temei al suspendării actului contestat, situaţie care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că acesta rezultă din considerentele greşite ale sentinţei referitoare la criticile pe care le-a invocat cu privire la fiecare dintre măsurile pentru care a solicitat suspendarea, argumentând în acest sens, punctual, fiecare considerent apreciat a fi reţinut în mod greşit de către instanţa de fond, cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor legale incidente în cauză.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept pe care le-a învederat recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, a solicitat să se constate existenţa unei aparenţe vădite de nelegalitate a măsurilor contestate, respectiv cele de la punctele 3,4,5,6,9,10,15,18 şi 20 din Nota de constatare nr. x/28.10.2020, considerând că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Totodată, având în vedere aspectele arătate în cererea depusă în faţa primei instanţe în referire la condiţia pagubei iminente, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării măsurilor contestate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de suspendare parţială a actului administrativ contestat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, intimata-pârâtă Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General a susţinut că din cererea formulată de către reclamantă, precum şi din înscrisurile anexate la dosarul cauzei, rezultă că nu s-a dovedit necesitatea înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului administrativ contestat, pentru a preveni o pagubă iminentă.

La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2021, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin reprezentant, a depus la dosarul de recurs o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la judecata cererii privind suspendarea Notei de constatare nr. x din 28.10.2020 emisă de pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, solicitând să se ia act de această renunţare.

Cererea de renunţare a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 07 octombrie 2021, însă aceasta nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante.

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021 Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe cererea recurentei-reclamante de renunţare la judecată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea recurentei-reclamante de renunţare la judecarea cererii de suspendare parţială a Notei de constatare nr. x/28.10.2020 emisă de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea recunoaşte reclamantului, ca expresie a principiului disponibilităţii, dreptul de a renunţa la cererea pe care a introdus-o, la judecată, fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunţarea la judecată apare, aşadar, ca un act procedură de dispoziţie, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta îşi exprimă în mod vădit intenţia de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecăţii şi în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 23 septembrie 2021 recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata cererii de suspendare a Notei de constatare nr. x/28.10.2020 emisă de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General. În susţinerea solicitării de renunţare a arătat că prin adresa nr. x/22.02.2021 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi, i-a fost adus la cunoştinţă faptul că s-a hotărât retragerea Notificării prealabile suspendării autorizaţiei de mediu în baza căreia îşi desfăşoară activitatea în domeniul deşeurilor municipale şi similare, având în vedere că s-a constatat realizarea unor măsuri dispuse prin Nota de constatare şi Notificarea prealabilă suspendării autorizaţiei de mediu, întocmite de pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General,.

Cererea de renunţare a fost comunicată intimatei-pârâte Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General la data de 07 octombrie 2021, aceasta neexprimând un punct de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante.

Având de analizat cererea de renunţare, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziţie al părţilor, dispoziţii în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecarea cererii sale sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.

În egală măsură, instanţa de control judiciar are în vedere în acest sens şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1), alin. (3) şi alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va anula sentinţa recurată şi va lua act de cererea reclamantei, de renunţare la judecata cererii de suspendare, reţinând că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de parte prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează sentinţa recurată.

Ia act de renunţarea reclamantei S.C. A. S.A. la judecata cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.