Procedural lapse of interest in suspending administrative measures following abandonment of underlying annulment action

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării măsurilor dispuse la art. 2 alin. 1 pct. 6 şi pct. 7 din Decizia ASF nr. 1227/09.10.2019, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 992 din 17 decembrie 2019, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii de fond a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt relevante, a soluţiei pronunţate de prima instanţă şi a considerentelor reţinute, că hotărârea de fond este netemeinică, sub un prim aspect referitor la considerentul prin care s-a reţinut că măsurile dispuse la pct. 6 şi pct. 7 din decizia atacată nu au natura unor sancţiuni contravenţionale.

Astfel, ignorând chestiunea cu soluţionarea căreia a fost învestită, instanţa de fond a reţinut într-o manieră simplistă că obligaţiile stabilite de pârâtă nu au natura unor sancţiuni contravenţionale complementare, motiv pentru care a înlăturat argumentul invocat în acest sens de către reclamantă. În opinia recurentei, este lipit de relevanţă dacă măsurile dispuse au sau nu au natura unor sancţiuni contravenţionale, elementul care prezintă relevanţă constând în faptul că pârâta a dispus măsuri administrative pentru încălcarea unor prevederi civile.

Ca urmare, a apreciat că prima instanţă nu a analizat fondul problemei cu care a fost sesizată şi a înlăturat în mod nejustificat criticile formulate de reclamantă.

În continuare, recurenta a susţinut lipsa de temeinicie a considerentului prin care s-a reţinut că A. nu a probat inexistenţa unei clauze care să-i permită denunţarea unilaterală a contractelor cadru şi/sau a poliţelor de asigurare.

Sub un prim aspect, recurenta a precizat că instanţa a sancţionat-o prin respingerea cererii pentru simplul fapt că nu ar fi făcut proba negativă, respectiv pe motiv că nu ar fi probat inexistenţa din contracte a unor clauze care să fi permis denunţarea unilaterală.

Sub un al doilea aspect, recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţionat cererea de suspendare prin raportare la motivele de fapt şi de drept care nu au fost puse în dezbaterea părţilor, încălcând astfel prevederile art. 14 alin. (5) şi alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, a solicitat a se observa că din încheierea de şedinţă de la termenul la care au avut loc dezbaterile rezultă că pârâta nu a invocat existenţa unor clauze contractuale care să stabilească în beneficiul A. posibilitatea de a denunţa unilateral contractele cadru şi/sau poliţele de asigurare emise în legătură cu aceste contracte, iar instanţa nu a pus în discuţie şi nu a solicitat relaţii în legătură cu existenţa unor astfel de clauze, astfel încât este incidentă în cauză situaţia în care instanţa a soluţionat cauza în baza unor aspecte de fapt şi de drept care nu au fost puse în prealabil în discuţia părţilor, pronunţând o hotărâre nelegală.

În fine, sub un ultim aspect, recurenta a precizat că instanţa a făcut confuzie între măsurile pe care A. le-a luat în legătură cu contractele cadru şi măsurile propuse spre a fi luate cu privire la poliţele de asigurare.

Astfel, deşi din probatoriu a rezultat că A. a emis notificări de încetare prin denunţare a contractelor cadru, menţinând însă poliţele de asigurare emise în baza acestora, şi a menţinut inclusiv toate poliţele de asigurare emise în baza contractului cadru încheiat cu B., instanţa de fond a reţinut total neîntemeiat considerentul potrivit căruia A. ar fi avut o abordare inconsecventă, poziţia asigurătorului faţă de poliţele de asigurare emise fiind una singură, respectiv aceea de menţinere a poliţelor.

A mai arătat recurenta-reclamantă că judecătorul fondului a respins nemotivat argumentul prin care A. a invocat că măsurile dispuse de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară aduc atingere intereselor legitime ale consumatorilor. În acest sens, a subliniat că instanţa a reţinut în mod simplist faptul că interesele consumatorilor pot fi realizate doar într-un cadru legal, însă soluţia de respingere a acestei critici formulate de A. este nemotivată, deoarece nu a explicat cum a ajuns la concluzia că în cauză s-ar fi urmărit protejarea intereselor consumatorilor într-o manieră nelegală.

Susţinând lipsa de temeinicie a considerentelor în baza cărora s-a reţinut că A. nu a făcut dovada necesităţii împiedicării producerii unei daune iminente, recurenta a solicitat a se observa că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod eronat că doar prejudiciul cert îndeplineşte condiţia la care se referă textul legal menţionat. Aşadar, în eventualitatea pierderii protecţiei oferite prin poliţă, asiguraţii persoane cheie vor suferi un prejudiciu cert şi nu un prejudiciu eventual.

În final, recurenta a susţinut argumente referitoare la temeinicia cererii de suspendare, atât sub aspectul îndeplinirii cazului bine justificat, cât şi sub aspectul împrejurărilor sub care se reflectă paguba iminentă, făcând trimitere în acest sens şi la practica judiciară a instanţei supreme.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, apreciind că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de pârâtă şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Totodată, a depus o cerere prin care a învederat că în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti s-a luat act de renunţarea sa la judecarea cauzei, soluţia fiind definitivă, conform extrasului de pe portalul instanţei depus în dovedire.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin reprezentant, a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, precizând că în cauza având ca obiect cererea de anulare a deciziei a cărei suspendare s-a solicitat în prezenta cauză reclamanta a renunţat la judecată, hotărârea fiind definitivă. A depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte a luat act de excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă, şi a reţinut cauza spre soluţionare pe excepţia invocată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului exercitat în cauză, excepţie invocată de către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să o admită şi să respingă recursul reclamantei ca lipsit de interes, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În cauză, în faza recursului, recurenta-reclamantă a depus o cerere prin care a învederat faptul că în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cauzei având ca obiect anularea deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019 a cărei suspendare s-a solicitat în cauza pendinte, soluţia rămânând definitivă. A ataşat în dovedire extras de pe portalul instanţei cu privire la soluţia învederată.

La termenul de dezbateri din 04 noiembrie 2021 intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin consilier juridic, a invocat excepţia lipsei de interes a recursului şi a depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În acest context, Înalta Curte a luat act de excepţia lipsei de interes a recursului şi a reţinut spre soluţionare cauza pe excepţia invocată.

Referitor la excepţia lipsei de interes este important a se aminti că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului-condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

În argumentarea soluţiei adoptate Înalta Curte are în vedere faptul că, în conformitate art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

De asemenea, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât cauza de faţă are ca obiect cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la art. 2 (1) pct. 6 şi pct. 7 din Decizia A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Sub aspectul reliefat Înalta Curte reţine că prin sentinţa de fond s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.

La data de 29 octombrie 2021 recurenta-reclamantă depus la dosar, în faza procesuală a recursului, o cerere prin care a învederat că în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti s-a luat act de renunţarea sa la judecarea cauzei având ca obiect anularea Deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, soluţia fiind definitivă, conform extrasului de pe portalul instanţei depus în dovedire.

Aşa cum s-a arătat în precedent, la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021 intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin reprezentant, a invocat excepţia lipsei de interes a recursului şi a depus în dovedire decizia nr. 36/19.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, având în vedere că prin Decizia nr. 36/19.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea acţiunii în anularea Deciziei A.S.F. nr. 1227/09.10.2019, a cărei suspendare s-a solicitat în dosarul ce face obiectul cauzei pendinte, soluţia fiind definitivă, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului reclamantei, în condiţiile în care scopul pentru care a fost solicitată suspendarea executării actului contestat a fost atins odată cu soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti.

În aceste condiţii, cum interesul de a acţiona al reclamantei trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă, şi va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 992 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes, menţinând astfel sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 992 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.