Hospital's standing as an insurance creditor and classification of medical expenses under civil liability insurance following insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, stabilită în dosarul nr. x/2011.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că potrivit sentinţei penale nr. 3716/2012 instanţa a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă A. S.A. la plata sumei solicitate, întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări menţionată, aflată în procedura falimentului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 512 din data de 01 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în mod corect a respins pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate şi prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 512/01.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii contestaţiei, anulării deciziei FGA nr. 19680/10.04.2019 şi obligării pârâtului la plata sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că potrivit sentinţei penale nr. 3716/2012, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2011, instanţa a dispus obligarea asigurătorului S.C. A. S.A. la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate şi că, faţă de cele reţinute prin sentinţa penală amintită, rezultă că efectuarea de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a cheltuielilor de spitalizare în cuantumul indicat a fost cauzată de vătămarea corporală produsă unei persoane din vina asiguratului RCA la societatea de asigurare aflată în faliment.

Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier a fost cauza determinantă în efectuarea de către Spital a cheltuielilor de spitalizare, motiv pentru care a considerat că este îndeplinită de către creanţa în discuţie condiţia de a fi o creanţă de asigurare, contrar celor reţinute în decizia emisă de FGA. În acest sens a mai arătat că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată şi de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat, de către o terţă persoană, care intră în categoria "persoanei păgubite", conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015.

În continuare, a subliniat recurentul, acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, în speţă prejudiciul suferit fiind determinat de producerea riscului asigurat, astfel încât nu se poate susţine că nu are calitatea de creditor de asigurare.

De asemenea, întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări S.C. A. S.A., aflată în procedura falimentului, a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile produse de către asiguraţii care răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală sau deces. Totodată, potrivit art. 55 din acelaşi act normativ, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care acesta răspunde în baza legii faţă de terţe persoane păgubite.

A enunţat recurentul-pârât dispoziţiile art. 4 alin. (1) pct. b (iii) şi pct. d din Legea nr. 213/2015 prin care este definită persoana păgubită şi despăgubirea de care aceasta beneficiază şi a susţinut că în temeiul art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale.

A mai arătat recurentul că potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurenţa sumelor pe care le-a achitat din disponibilităţile sale, urmând a se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment.

În susţinerea opiniei exprimate, recurentul a subliniat că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanţa solicitată îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova având calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmarea producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut în procesul penal.

Concluzionând, a apreciat că în calitatea sa de terţ păgubit este îndreptăţit să solicite şi să primească de la FGA, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător aflat în faliment, despăgubirile solicitate constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părţii vătămate. De altfel, potrivit sentinţei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa persoanei care conducea un autoturism asigurat RCA şi, ca urmare, producerea riscului asigurat, în speţă producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, suma solicitată îndeplinind astfel condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală. În esenţă, a susţinut că îşi menţine apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, referitoare la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 având în vedere că Spitalul nu se încadrează în categoria persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, fiind un furnizor de servicii medicale, susţinând că sunt incidente prevederile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, conform cărora: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată".

Recurentul-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, solicitând respingerea apărărilor acestuia ca neîntemeiate. A considerat că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare reprezintă o creanţă de asigurare în accepţiunea legii, iar Spitalul are calitatea de creditor de asigurare, deoarece este terţa persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate urmarea faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs şi de apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar al reclamantului vizează anularea Deciziei nr. 19680 din 10.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata sumei de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, stabilite în dosarul nr. x/2011.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că în mod corect a respins pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate şi prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, criticând-o pentru nelegalitate. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil Înalta Curte reţine că, deşi partea nu a indicat în mod expres motivele de casare incidente, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aceasta a dezvoltat critici care se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentele aduse de recurent în cadrul recursului putând releva o greşită interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare reţinut.

Aşadar, analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa acestui motiv, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în speţă, astfel că recursul recurentului-reclamant este fondat sub acest aspect, impunându-se admiterea acestuia şi reformarea sentinţei, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit motivului de nelegalitate antereferit, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Aşa cum s-a menţionat în considerentele expuse la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în mod corect a respins cererea de despăgubiri formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, întrucât, pe de o parte reclamantul nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, iar de pe de altă parte sumele solicitate de către reclamant intră în categoria cheltuielilor suportate din fondurile de asigurări sociale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate şi prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Înalta Curte nu poate valida soluţia primei instanţe, deoarece aceasta relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în domeniul soluţionării cererilor de despăgubire adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În esenţă, recurentul-reclamant a criticat hotărârea de fond sub două aspecte: pe de o parte pentru greşita reţinere a lipsei calităţii de creditor de asigurare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar pe de altă parte pentru greşita apreciere a despăgubirilor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare ca fiind cheltuieli suportate din fondurile de asigurări sociale, nereţinând astfel incidenţa dispoziţiilor art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule adoptate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, preluate şi prin art. 50 alin. (1) pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Instanţa de control judiciar reţine că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant şi le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015:

"creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă."

Înalta Curte observă că potrivit dispoziţiilor enunţate supra, în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În acest sens se constată că prin sentinţa penală nr. 3716/29.11.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2011 s-a recunoscut Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimelor accidentului de circulaţie provocat de către numitul B., asigurat de răspundere civilă la societăţile S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.A., reţinându-se astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societăţile de asigurare au fost obligate în solidar a le acoperi.

Potrivit art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare în perioada de referinţă, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în caz de vătămare corporală şi deces, iar art. 55 din acelaşi act normativ statuează în sensul că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

În raport de aspectele evidenţiate, este neîndoielnic că reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel încât este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de Garantare a Asiguraţilor, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv:

"creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În acest sens sunt avute în vedere dispoziţiile art. 2214 din C. civ., care prevăd că:

"În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite", precum şi dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora:

"(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată."

Totodată, Înalta Curte reţine şi prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora: "Cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs. (. . . . . . . . . .)".

De asemenea, potrivit art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/138/CE, creanţa de asigurare este orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asiguraţi, deţinători de poliţe de asigurare, beneficiari sau oricărei părţi vătămate având drept direct de acţiune împotriva întreprinderii de asigurare şi care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operaţiune prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. b) şi c) din activitatea de asigurare directă, inclusiv o sumă rezervată pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute.

În acest context normativ rezultă, aşadar, că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată sau a beneficiarului asigurării, ci este reprezentată şi de contravaloarea pierderii suferite de o terţă persoană îndreptăţită prin producerea riscului asigurat.

Totodată, pentru a se stabili dacă reclamantul este un creditor de asigurare, iar creanţa invocată de acesta este sau nu una de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Din această perspectivă, faţă de cele reţinute prin sentinţa penală nr. 3716/29.11.2012 a Judecătoriei Craiova, instanţa de control judiciar constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 18.460,12 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA la S.C. A. S.A., aflată în procedura falimentului.

Ca urmare, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare, astfel încât este neîndoielnic că suma solicitată de acesta îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare, iar obligaţia de despăgubire ce revine pârâtului derivă din contractul de asigurare, reprezentând un drept direct de acţiune, fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu direct.

Pe cale de consecinţă, în speţă este dovedită calitatea reclamantului de creditor de asigurare, fiind o persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut în procesul penal, prin care asigurătorul S.C. A. S.A. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 18.460,12 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare furnizate persoanelor vătămate în urma accidentului rutier provocat de persoana asigurată RCA la societatea de asigurare menţionată.

În această situaţie, contrar susţinerilor intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte reţine că suma solicitată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu titlu de cheltuieli de spitalizare rezultă dintr-un contract de asigurare, iar în realizarea scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, conform căruia Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative şi obligatorii, constată că refuzul pârâtului de a verifica pe fond cererea de plată formulată de către reclamant, pe baza documentelor justificative, este nelegal, iar hotărârea instanţei de fond care nu a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile.

Cu privire la solicitarea recurentului-reclamantul de obligare directă a intimatului-pârât la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de recunoaştere a dreptului pretins şi de aprobare a plăţii acestuia, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În cauză, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamant pentru lipsa calităţii acestuia de creditor de asigurare, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenţiei sau la corectitudinea calculării sumei solicitate, motiv pentru care instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea pârâtă numai la soluţionarea cererii de plată, iar nu şi la plata sumei pretinse.

Aşadar, din moment ce pârâtul nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a acestei cereri, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurentul-reclamant a condiţiilor prevăzute de lege.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente în speţă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va anula Decizia nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi îl va obliga pe pârât să soluţioneze pe fond cererea de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei nr. 512 din 01 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea reclamantului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Anulează Decizia nr. 19680/10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.