Appeals dismissed in dispute over administrative refusal to reactivate community pharmacy license following judicial annulment of replacement authorization

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea înregistrată sub nr. x din 13.09.2018 şi, pe cale de consecinţa, să dispună obligarea pârâtului să-i soluţioneze cererea, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată sub nr. x din 15.11.2018, în ceea ce priveşte reluarea activităţii farmaciei comunitare înfiinţate prin autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007, emisă pe numele B. S.A, de către Ministerul Sănătăţii, in structura reclamantei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2654 din 18 decembrie 2019, a respins excepţia lipsei de obiect; a respins excepţia lipsei de interes; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/05.02.2009 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/14.12.2018 şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil; a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/14.12.2018.

A admis în parte acţiunea modificată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a anulat adresa nr. x/14.12.2018, obligând pârâtul să emită reclamantei autorizaţia în baza căreia farmacia comunitară, ce a fost iniţial înfiinţată prin Autorizaţia de funcţionare nr. x/12.11.2007, în structura B. S.A., să îşi reia activitatea în structura reclamantei la adresa din C., str. x, unitatea S28, Municipiul Vaslui.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs principal pârâtul Ministerul Sănătăţii, precum şi recurs incident reclamanta A. S.R.L., ambii recurenţi invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În susţinerea recursului său, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii apreciază că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Ordinul M.S. nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor (în vigoare la data efectuării modificărilor), potrivit cărora autorizaţiile de funcţionare emise în conformitate cu aceste norme sunt valabile pe perioadă nedeterminată, dacă se menţin neschimbate condiţiile care au stat la baza autorizării.

În speţă, având în vedere schimbarea deţinătorului-persoană juridică precum şi mutarea sediului farmaciei comunitare, Ministerul Sănătăţii a emis o nouă autorizaţie respectiv Autorizaţia nr. x/11.02.2013.

Emiterea noii autorizaţii a fost făcută în conformitate cu art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, în forma de la acea dată, potrivit căruia "în cazul în care farmacia comunitară îşi schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizaţii, farmacia comunitară funcţionează în baza vechii autorizaţii . . . . . . . . . ."

Aşadar, autorizaţia nr. x/12.11.2007 şi-a pierdut valabilitatea de la data emiterii noii autorizaţii care trebuia, şi a fost eliberată în termen de 30 zile. Instanţa de fond, ignorând aceste prevederi legale a căror consecinţă este pierderea valabilităţii, obligă Ministerul Sănătăţii să emită reclamantei autorizaţia în baza căreia farmacia comunitară din structura Centrofarm S.A a funcţionat, respectiv prima autorizaţie (7266/EN12005/12.11.2007).

Termenul de 30 de zile stabilit prin lege pentru emiterea noii autorizaţii în cazul în care au s-au schimbat condiţiile care au stat la baza autorizării, reprezintă termenul maxim de valabilitate a vechii autorizaţii. A proceda conform dispoziţiei instanţei de fond înseamnă a da eficienţă, din nou, unui act a cărei valabilitate a expirat în temeiul unui text legal, astfel că sentinţa instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu nesocotirea/încălcarea prevederilor legale mai sus invocate.

Referitor la Autorizaţia nr. 7266/EN 1153/2013, arată că aceasta a fost anulată prin Decizia nr. 2490/12.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizie care prevede în dispozitiv anularea acesteia în integralitate, aşa încât în mod legal Ministerul Sănătăţii a trecut la executarea dispozitivului şi a anulat această autorizaţie.

Referitor la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat a precizat că ceea ce intra în puterea de lucru judecat dintr-o hotărâre judecătorească este atât dispozitivul acesteia, cât şi acele considerente prin care se dezleagă raportul de drept litigios, indisolubil legat de dispozitiv, care constituie "sufletul şi nervul" deciziei instanţei, respectiv considerente decizorii. Faţă de aceste aspecte apreciază că în mod greşit instanţa nu a ţinut cont de faptul că prin hotărârea nr. 2490 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2018 în dosarul nr. x/2013 s-a dispus "anularea autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 7266/EN1153/11.02.2013 emisă pe numele de intimatei-pârâte societatea A. S.R.L. de către intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii".

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, arată că pretenţia concretă dedusă judecăţii în prezenta constă în obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii să dea curs solicitării sale cu privire la reluarea activităţii farmaciei comunitare înfiinţate prin Autorizaţia de funcţionare farmacie nr. 7266/EN1153/11.02.2013 emisă de Ministerul Sănătăţii.

A precizat faptul că reclamantei i s-a comunicat câte un răspuns la fiecare adresă formulată către minister, prin care este înştiinţată despre clasarea dosarului de reluare a activităţii ca urmare a anulării autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 7266/EN1153/11.02.2013, aşa încât obiectul dedus judecăţii a fost deja executat, în sensul că ministerul i-a răspuns reclamantei la fiecare adresă.

De asemenea, cu privire la excepţia lipsei de interes arată că reclamata nu justifică un interes în a promova acţiunea în vederea reluării activităţii de farmacie în baza unei autorizaţii deja anulată pe cale judecătoreasc, deoarece acesta nu îndeplineşte o condiţie esenţială, şi anume nu este născut şi actual.

3.2. Prin recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei de fond în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii petitului având ca obiect anularea actului administrativ nr. 3722/05.02.2009 în ceea ce priveşte menţiunea de anulare a Autorizaţiei de funcţionare nr. x/12.11.2007 emisă de Ministerul Sănătăţii.

În dezvoltarea recursului a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că actul respectiv ar reprezenta doar o informare cu privire la existenţa unei măsuri dispuse anterior, această soluţie fiind dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru că actul comunicat nu răspunde unei solicitări de informaţii ci unei veritabile cereri de autorizare, ca urmare a solicitării sale nr. 46900/13.09.2018.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 03.07.2020, reclamanta A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii parţiale a recursului pârâtului în privinţa soluţiei de anulare a adresei nr. x/14.12.2018 şi de obligare a recurentului la emiterea autorizaţiei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond atacate ca fiind temeinică şi legală. Totodată, a formulat recurs incident, solicitând casarea în parte a sentinţei de fond în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii petitului având ca obiect anularea actului administrativ nr. 3722/05.02.2009 în ceea ce priveşte menţiunea de anulare a Autorizaţiei de funcţionare nr. x/12.11.2007 emisă de Ministerul Sănătăţii.

S.C. A. S.R.L. a depus în cauză întâmpinare, prin care solicită să fie admisă excepţia nulităţii parţiale a recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii privitor la dispoziţia de anulare a adresei nr. x/14.12.2018 şi de obligare a recurentului la emiterea autorizaţiei în baza căreia farmacia comunitara înfiinţată prin Autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 în structura B. S.A. să îşi reia activitatea în structura sa, la adresa din C., str. x, unitatea S28, Municipiul Vaslui şi să fie respins ca nefondat, în rest sau, după caz, în tot cu privire la celelalte aspecte.

Apreciază că pe calea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul afirmă că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normei de drept material, prevăzute de art. 8 alin. (2) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 962/2008, temei juridic care nu a fost invocat în primul grad de jurisdicţie şi nu a făcut obiectul dezbaterii judecătoreşti. Aşadar, singurul motiv de recurs, care vizează dezlegarea dată în proces, pe fond, prezintă un fine de neprimire, întrucât încalcă interdicţia stipulată de dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că schimba cauza apărărilor deduse judecăţii în faţa primei instanţe, fără ca această manifestare procesuală să reprezinte un răspuns la raţionamentul exprimat în considerentele hotărârii recurate.

Cu privire la celelalte critici formulate de recurentul-pârât arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, menită să înlăture obstacolul de ordin formal în calea exercitării dreptului definitiv recunoscut in justiţie, obligând la emiterea autorizaţiei în baza căreia farmacia comunitara iniţial înfiinţată prin Autorizaţiei de funcţionare nr. x din 12.11.2007, în structura B. S.A. să îşi reia activitatea în structura sa.

De asemenea, arată că în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate asupra excepţiilor pe care le-a invocat în fata primei instanţe, recurentul nu formulează critici raportat la conţinutul concret al sentinţei atacate, ci se limitează la reluarea ad litteram a conţinutului întâmpinării depuse la dosarul instanţei de fond.

La data de 11.08.2020 recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul incident, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea sentinţei de fond în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii petitului privind anularea adresei nr. x din 5 februarie 2009.

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, excepţie invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs invocate se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 din C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Sănătăţii este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Referitor la criticile vizând modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte aminteşte că din cuprinsul dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ. rezultă că o hotărâre judecătorească produce atât un efect negativ cât şi un efect pozitiv.

Astfel, efectul negativ este prevăzut de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. şi constă în împiedicarea unei a doua judecăţi între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, definind astfel excepţia autorităţii de lucru judecat, care reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiţiei şi în virtutea căruia un litigiu, soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Pe de altă parte, efectul pozitiv, descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., arată că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Altfel spus, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat şi care este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Ca urmare, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Faţă de toate aceste aspecte Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că obiectul prezentei cauze este diferit de cel ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, în care dispus anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.02.2013, întrucât în prezenta cauză se solicită, în esenţă, obligarea Ministerului Sănătăţii să elibereze autorizaţia în baza căreia farmacia comunitară, înfiinţată prin autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 în structura B. S.A., să îşi reia activitatea în structura reclamantei, nefiind dată tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, a celor două litigii, critica fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte criticile vizând respingerea excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată Înalta Curte reţine, contrar argumentelor recurentului, că pe calea prezentului demers judiciar reclamanta urmăreşte eliberarea autorizaţia în baza căreia farmacia comunitară, înfiinţată prin autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 în structura B. S.A., ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 8 din data de 19.12.2012 şi a actului adiţional nr. x din data de 20.12.2012 la contractul de vânzare-cumpărare fond de comerţ, încheiat între S.C. Centrofarm S.A., în calitate de vânzător şi S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, să îşi reia activitatea în structura reclamantei la adresa din C., str. x, unitatea S28, Municipiul Vaslui, aşa încât în mod corect a reţinut prima instanţă că cererea are obiect.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile referitoare la soluţia cu privire la excepţia lipsei de interes, atâta timp cât, aşa cum rezultă din cele de mai sus, folosul practic urmărit de reclamantă este obţinerea unei noi autorizaţii pentru funcţionarea farmaciei dobândite de la S.C. Centrofarm S.A..

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, în esenţă, recurentul critică soluţia primei instanţe din perspectiva faptului se încalcă prevederile art. 8 alin. (2) din Ordinul MS nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, care arată că autorizaţiile de funcţionare emise în conformitate cu aceste norme sunt valabile pe perioadă nedeterminată, dacă se menţin neschimbate condiţiile care au stat la baza autorizării, aşa încât farmacia comunitară nu mai poate funcţiona atât timp cât autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 şi-a pierdut valabilitatea de la data eliberării de autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.02.2013.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte subliniază că, de regulă, anularea actului administrativ individual produce efecte juridice ex tunc, ceea ce înseamnă că actul este desfiinţat retroactiv, ca şi cum nu ar fi existat.

În concret, efectul anulării autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.02.2013 prin Decizia nr. 2490/12.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013, constă în restabilirea situaţiei anterioare, ceea ce înseamnă că autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 îşi păstrează în continuare valabilitatea.

Acceptarea punctului de vedere al recurentului pârât ar însemna, în primul rând, menţinerea parţială a efectelor unui act administrativ individual anulat şi, în al doilea rând, golirea de conţinut a efectelor contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 8 din data de 19.12.2012 încheiat între S.C. Centrofarm S.A., în calitate de vânzător şi S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător prin care s-a transmis de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate asupra fondului de comerţ constând în autorizaţia de funcţionare nr. x din 12.11.2007 emisă de Ministerul Sănătăţii Publice. Mai mult, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în acest mod s-ar încălca şi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat produs de Decizia nr. 2490/12.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut legalitatea operaţiunii de transmitere a farmaciei comunitare în structura A. S.R.L..

În consecinţă, faţă de argumentele expuse anterior, criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii sunt, evident, nefondate.

În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că adresa nr. x/05.02.2009, prin care i s-a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că în urma soluţionării Notei de punere în executare a hotărârii civile nr. 2490/12.06.2018, a efectuat menţiunea de anulare a autorizaţiei nr. 7266/EN 12005/12.11.2007 emisă de Ministerul Sănătăţii pe numele A. S.R.L., că urmare a anulării autorizaţiei de funcţionare a fost clasat dosarul privind efectuarea unei menţiuni de reluare activitate farmacie şi că i-au fost transmise reclamantei adresele nr. 46 900/14.12.2018 şi nr. 49725/14.12.2018 prin care era înştiinţată despre clasarea dosarului de reluare activitate, ca urmare a anulării autorizaţiei, nu este un act administrativ producător de efecte juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind un act care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, criticile formulate de către recurenta-reclamantă fiind nefondate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reţinând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 2654 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.