Salary equalization of judicial personnel via judicially recognized allowances: scope of equalization and accrual of punitive interest on back-pay

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A., B., C. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Ordinului de salarizare nr. 87/C/04.01.2019.

Au susţinut reclamantele că actul contestat a fost emis în aplicarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări din Legea nr. 71/2015, ale Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016, decizie în care se reţine că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică, precum şi a Ordinului nr. 75/15.03.2018, emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Au arătat că din acest din urmă Ordin emis de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv prin acordarea VRS de 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, prin acordarea VRS de 463,5 RON, respectiv prin acordarea VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015 şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare judecător solicitant în parte, prin care să se dispună reîncadrarea reclamanţilor, precum şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum şi la plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 756 din 06 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins în tot acţiunea reclamantelor, formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galaţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia; s-a respins cererea având ca obiect reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Galaţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia; s-a respins cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora; s-a respins cererea privind plata diferenţelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015-27.03.2016, ca prescrisă.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B., C. şi D.; a fost anulat Ordinul nr. 87 din 04.01.2019 în ceea ce le priveşte pe reclamante; a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamantelor şi la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON şi începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Galaţi la plata către reclamante a diferenţelor de drepturi rezultate din recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 756 din 06 noiembrie 2029, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, au exercitat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că hotărârea de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării obligaţiei Ministerului Justiţiei de emitere a unor noi ordine de salarizare.

A arătat recurentul că a emis Ordinul nr. 4988/C/2019 în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ţinând seama de faptul că, în sistemul justiţiei, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost acordată valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

A enunţat recurentul-pârât dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 4 din legea-cadru a salarizării şi a conchis în sensul că, ţinând cont de împrejurarea că ministrul Justiţiei a emis ordinul menţionat, precum şi împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire de către curţile de apel şi tribunale, înţelege să solicite instanţei de recurs să constate pretenţiile intimaţilor-reclamanţi satisfăcute, cu consecinţa respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect.

A mai susţinut că în mod netemeinic şi nelegal l-a obligat prima instanţă la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi a unor ordine de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, după cum reiese din considerentele hotărârii, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condiţiile în care a obligat Tribunalul Galaţi la plata diferenţelor salariale rezultate începând cu data de 27.03.2016, ulterior datei la care a fost obligat să emită ordinele de salarizare.

Sub acest aspect a subliniat că intimaţii-reclamanţi s-au adresat autorităţii publice emitente cu o cerere pentru despăgubiri în data de 28.03.2019, iar termenul 09.04.2015 de la care instanţa a obligat la emiterea ordinelor, anterior momentului înregistrării acţiunii în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, nu satisface exigenţele prevăzute în art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În sprijinul opiniei exprimate a invocat şi expus considerentele apreciate relevante din Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019, prin care s-a concluzionat în sensul că momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Întrucât intimaţii-reclamanţi au formulat acţiune în contencios administrativ în despăgubire, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat recurentul să se constate ca fiind nelegală dispoziţia privind obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi a unor ordine de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON.

În cauză, a considerat că prima instanţă a omis să aplice dispoziţiile speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială conţinute în Legea nr. 554/2004 şi a făcut aplicarea regulilor generale cuprinse în dispoziţiile Codului muncii şi ale C. civ. referitoare la răspunderea pentru paguba cauzată prin fapta ilicită a autorităţii publice, respectiv a Ministerului Justiţiei.

Pentru considerentele arătate, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect.

3.2. Prin recursul exercitat de către pârâtul Tribunalul Galaţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi pe cele ale art. 486-490 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a sentinţei de fond în ceea ce priveşte obligarea Tribunalului Galaţi la plata diferenţelor salariale rezultate din recalculare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, respectiv cu privire la soluţia dată de instanţă la paragraful 8 din dispozitiv.

În contextul expunerii soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la obligarea sa la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate din recalculare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 27.03.2016, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare, a apreciat recurentul că sentinţa de fond este nelegală în parte cu privire la soluţia dată de instanţă în privinţa sa.

Astfel, a precizat că înţelege să-şi menţină toate apărările formulate în cuprinsul înscrisurilor depuse în faţa primei instanţe şi a susţinut că hotărârea de fond este criticabilă din perspectiva unor argumente circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, a opinat în sensul că acţiunea reclamantelor a rămas fără obiect, fiind neîntemeiate pretenţiile acestora, întrucât, în prezent drepturile salariale ale judecătorilor sunt stabilite în raport de o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2016 conform Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministrul Justiţiei.

A subliniat faptul că la salarizarea categoriei profesionale a judecătorilor au fost respectate prevederile legale în vigoare din legile de salarizare aplicabile, iar drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite prin ordinele de salarizare, în prezent fiind în vigoare Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019. Aşadar, salarizarea judecătorilor şi procurorilor a fost realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale anexei V din lege având denumirea marginală "Justiţie şi Curtea Constituţională", capitolul VIII "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei", Secţiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi", iar indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor şi procurorilor sunt prevăzute în anexa V la cap. I lit. a) şi respectiv lit. b) din Legea nr. 153/2017.

A redat recurentul-pârât dispoziţiile art. 8 din secţiunea 2 cap. VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 şi a afirmat că s-a emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, în conformitate cu care s-au recalculat indemnizaţiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,5 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Totodată, în aplicarea prevederilor OMJ nr. 2066/C/2018 au fost emise şi ordine pe fiecare curte de apel în parte, iar prin Ordinul nr. 87/C/04.01.2019, contestat în cauză, au fost stabilite drepturile salariale individuale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la valorile de referinţă sectorială recunoscute prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, indemnizaţiile astfel calculate fiind prevăzute în anexele nr. 1-4 la ordinul menţionat.

Astfel, plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectorială prevăzute la art. 1 din Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 se realizează conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, astfel încât Tribunalul Galaţi a calculat drepturile salariale cuvenite judecătorilor din cadrul instanţei şi judecătorilor de la instanţele din circumscripţia tribunalului pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 conform Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018.

De asemenea, Tribunalul Galaţi a plătit tranşa I aferentă anului 2019, respectiv un procent de 5% din totalul sumelor cuvenite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019, sumele fiind actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale. Mai mult decât atât, recurentul a susţinut că a plătit drepturile salariale cuvenite judecătorilor din cadrul instanţei şi judecătorilor de la instanţele din circumscripţia tribunalului prin raportare la valorile de referinţă sectorială conform art. 3 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018.

În continuarea argumentelor prezentate a arătat că prin Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-au recalculat indemnizaţiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel, pentru asistenţii judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2016. Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019, "Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, iar pentru drepturile salariale aferente lunii decembrie 2019, începând cu luna ianuarie 2020".

În final a susţinut că emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 s-a realizat având în vedere dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, ale O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 99/2016, ale O.U.G. nr. 9/2017, ale Legii-cadru nr. 153/2017 şi Anexa V la lege, Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, art. 2500, art. 2501, art. 2503 şi art. 2517 din C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Tribunalul Galaţi a formulat întâmpinare la recursul promovat de Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. În esenţă, a susţinut că sentinţa de fond este nelegală în parte cu privire la soluţia pronunţată de instanţă la paragrafele 5,6,7 şi 8 din dispozitivul hotărârii recurate. Totodată, a solicitat admiterea propriului recurs şi casarea în parte a sentinţei de fond, reiterând argumentele prezentate prin cererea de recurs.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Lieşti, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, precum şi la plata diferenţelor rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a dispus anularea Ordinului nr. 87 din 04.01.2019 în privinţa acestora, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanţilor şi la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON şi începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON. Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Galaţi la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 27.03.2016 şi până la efectiva recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

În esenţă, criticile recurenţilor-pârâţi vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale reglementate prin Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât instanţa de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar şi să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, ambii recurenţi au susţinut că în mod greşit a dispus prima instanţă emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanţilor, prin care să se stabilească indemnizaţii recalculate începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON, în condiţiile în care pretenţiile acestora au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,16 RON, ţinând cont că în sistemul justiţiei au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în acest sens. Aceste afirmaţii se circumscriu susţinerii excepţiei lipsei de obiect a acţiunii.

Aşadar, în referire la lipsa de obiect a acţiunii pentru perioada anterioară datei de 27.03.2016, în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, observă instanţa de control judiciar că la art. 3 lit. b) din ordin se menţionează, în ceea ce priveşte plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Pe de altă parte, acest ordin a fost emis în cursul judecăţii, astfel că obiectul acţiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond. De altfel, emiterea acestui ordin după soluţionarea cauzei în primă instanţă nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci, dimpotrivă, reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din hotărâre referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la aplicarea greşită a regulilor generale din Codul muncii şi C. civ. în domeniul răspunderii administrativ-patrimoniale, ca urmare a soluţiei primei instanţe de obligare la emiterea ordinelor de salarizare cu o indemnizaţie recalculată începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON, în condiţiile în care a obligat Tribunalul Galaţi la plata diferenţelor salariale rezultate începând cu data de 27.03.2016, faţă de cererea de despăgubiri a reclamanţilor formulată la data de 28.03.2016, deci ulterior datei la care a fost obligat să emită ordinele, Înalta Curte reţine că nu poate primi criticile formulate de parte din această perspectivă.

În mod corect a reţinut prima instanţă că actul administrativ atacat, Ordinul nr. 87/C/04.01.2019, acoperă o perioadă mai lungă decât cea a ultimilor 3 ani anteriori datei emiterii sale, constatând însă prescrisă cererea reclamanţilor având ca obiect plata diferenţelor şi accesoriilor aferente perioadei 09.04.2015-27.03.2016, prin raportare la art. 2500 coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., incidente în speţă.

Ca urmare, nu se poate susţine cu suficient temei că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză, câtă vreme a recunoscut dreptul reclamanţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015 şi la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, însă, în privinţa acordării diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizaţiilor, a constatat că solicitarea de acordare a acestor drepturi aferente perioadei ce depăşeşte 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată nu mai poate fi adresată instanţei, fiind prescrisă.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei formulate din această perspectivă, în cauză neverificându-se ipoteza încălcării prevederilor legale incidente, ţinând cont de faptul că instanţa de fond a stabilit că pentru plata diferenţelor salariale, inclusiv a dobânzilor aferente şi a actualizării cu indicele de inflaţie se va avea în vedere perioada începând cu data de 27.03.2016, tocmai în considerarea faptului că pentru perioada anterioară, respectiv 09.04.2015-27.03.2016, s-a constatat prescripţia dreptului material la acţiune.

Sub acest aspect este important a se aminti că legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ şi ţinând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanţii din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanţa de fond că se impune recalcularea indemnizaţiei de încadrare a acestora pe baza valorii de referinţă sectorială de 440,154 RON începând cu data de 09.04.2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015.

Aşadar, în mod corect s-a reţinut că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015, astfel încât nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei referitoare la nelegala soluţie a primei instanţe de obligare la emiterea de noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanţi, care să prevadă o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 36/2018, şi anume:

"(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

În acelaşi sens a fost avută în vedere şi Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşa cum s-a arătat în precedent, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

În concret, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de actele normative menţionate şi de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că, deşi pârâtul a aplicat dispoziţiile legale antereferite prin emiterea succesivă a actelor administrative de salarizare, era necesar ca acesta să aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referinţă sectorială, care trebuia să fie de 440,16 şi de 484,18 RON, în acord cu dispoziţiile O.G nr. 13/2008.

Cât priveşte critica recurentului-pârât vizând încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi omisiunea aplicării dispoziţiilor speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială din cuprinsul Legii nr. 554/2004, în susţinerea căreia a invocat Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii, Înalta Curte reţine că nici aceasta nu este fondată.

În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1535 C. civ. conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În conformitate cu art. 1381 alin. (3) C. civ., în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit.

Prin urmare, art. 1531 şi art. 1535 C. civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor şi, cum obligaţia de plată a dobânzii izvorăşte din lege (răspunderea civilă delictuală) intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, ce se impune a fi calculată în raport de diferenţele salariale rezultate din recalculare, începând cu data de 27.03.2016 şi până la efectiva recalculare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea plăţii despăgubirii cuvenite.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că este relevantă în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în care s-a reţinut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi urmează să o menţină în consecinţă, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Totodată, va menţine soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa Curţii de Apel Galaţi, a Tribunalului Galaţi în referire la cererea având ca obiect reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi în privinţa Ministerului Justiţiei în referire la cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale, ţinând cont de faptul că nu au fost formulate critici din această perspectivă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Galaţi şi va menţine, în consecinţă, sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei nr. 756 din 06 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.