Tardy appeal challenging discrimination sanction for investigative request

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 189/16.05.2018 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se constate că măsura aplicată de către pârât nu este în concordanţă cu gravitatea faptei, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii, respectiv pct. 4, înlocuindu-se sancţiunea avertismentului aplicate reclamantului B. în amendă conform art. 26 şi art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul B., în contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., a solicitat anularea Hotărârii nr. 189 din data de 16.05.2018 emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, a solicitat să se dispună, în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, respingerea petiţiei ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, respingerea petiţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În al doilea subsidiar, în măsură în care se va trece peste excepţiile invocate, a solicitat reclamantul respingerea petiţiei formulate ca fiind neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2178 din 08 iulie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins ca neîntemeiate cererile conexate privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, C., D., E., F., G., H., I., J..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul B., întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a argumentelor instanţei de fond, că soluţia primei instanţe este nelegală sub mai multe aspecte.

Astfel, a arătat că instanţa a reţinut motive străine de natura cauzei, reţinând în mod greşit existenţa unei conduite discriminatorii din partea sa, a avut în vedere comportamentul discriminatoriu afişat de către organizatorii Concursului naţional de interpretare instrumentală "K." desfăşurat în perioada 12-15 iunie 2017, însă conduita organizatorilor nu poate fi imputată lui şi, în fine, instanţa de fond nu a prezentat dovezile în baza cărora a considerat că Hotărârea nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este legală, sancţionând conduita sa discriminatorie.

În continuare, a arătat că solicitarea sa către profesoara copiilor de la A., şi anume d-na H., de a efectua o investigaţie în rândul grupului ei, a fost în mod eronat considerată conduită discriminatorie, în contextul factual pe care l-a reiterat în cuprinsul cererii de recurs, invocând în acest sens dispoziţiile art. 95 şi art. 275 alin. (1) din Legea nr. 128 din 12 iulie 1997 privind Statutul personalului didactic.

Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, în cazul în care un profesor constată că unul dintre elevii săi are un comportament deviant, trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a ajuta acel copil să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.

A susţinut că prin săvârşirea infracţiunii de furt se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Statutul elevului, acest statut reglementând necesitatea aplicării unei sancţiuni minorului care comite asemenea fapte, iar art. 17 din acelaşi act normativ prevede că sancţiunea în cazul în care un elev comite o faptă prin care se încalcă prevederile legale, se aplică de către profesor.

Ca urmare, instanţa de fond a reţinut în mod eronat temeinicia şi legalitatea actului emis de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în baza documentaţiei aflate la dosar, fără a ţine cont de faptul că ambele formaţii au intrat pe scenă la finalul evenimentului, după multe ore de când începuse concursul, astfel că multe persoane şi formaţii plecaseră înainte de a se comite furtul.

Sub acest aspect recurentul-reclamant a subliniat că motivul pentru care a solicitat efectuarea investigaţiei în rândul persoanelor din grupul A. a constat în faptul că doar aceştia au avut acces la bunurile personale ale copiilor de la Şcoala nr. 5, în timpul în care se aflau pe scenă.

În opinia sa, a procedat conform normelor legale în vigoare, îndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de lege, fără să prezinte vreun comportament discriminatoriu, astfel că nu i se poate imputa conduita pe care au prezentat-o alte persoane, cu atât mai mult că nu avea nicio calitate să aplice un anume tratament formaţiei A., fiind doar în postura de concurent cu Orchestra Şcolii de Arte nr. 5, pe care a dirijat-o în concurs în condiţii de egalitate cu formaţia A..

Ca urmare, instanţa de fond a interpretat în mod greşit probatoriul administrat, neluând în considerare faptul că doar a încercat să soluţioneze amiabil comiterea unui furt, solicitând persoanelor care s-au aflat în acelaşi loc cu bunurile personale ale minorilor de la Şcoala nr. 5 să efectueze o investigaţie, în calitate de dirijor al grupului Şcolii de arte nr. 5, nu în calitate de reprezentant al Palatului Copiilor. Cu alte cuvinte, motivele pe care instanţa le-a considerat a fi mijloace de probă şi pe baza cărora s-a reţinut prezumţia săvârşirii unei discriminări, sunt străine de natura cauzei, deoarece nu el este cel care a aşezat grupul la marginea scenei, unde au fost lăsaţi să aştepte ore întregi, până spre finalul evenimentului, deoarece nu era reprezentantul sau organizatorul Concursului naţional de interpretare instrumentală "K." din perioada 12-15 iunie 2017.

A mai arătat recurentul-reclamant că în mod greşit a considerat a fi relevante soluţionării în mod favorabil a plângerii formulate de A., faptele prezentate de aceasta ca fiind adevărate, fără însă a corespunde realităţii.

În fine, recurentul-reclamant a susţinut nelegalitatea Hotărârii nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care i s-a aplicat sancţiunea avertismentului, considerând că A. nu a dovedit existenţa unor fapte de discriminare din partea sa şi nu a prezentat vreo probă din care să rezulte comportamentul său discriminator, întrucât doar a solicitat efectuarea unei investigaţii în încercarea de a soluţiona în mod amiabil situaţia ivită, fără să facă trimitere la etnia grupului.

A enunţat recurentul prevederile art. 20 alin. (6) şi pe cele ale art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 şi a susţinut că, având în vedere că nu există vreo dovadă conform căreia se face vinovat de discriminare, este evident că Hotărârea nr. 189 din 16.05.2018 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este nelegală.

Pentru considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 05.10.2020 intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată.

În esenţă, a susţinut că în mod temeinic şi legal a constatat instanţa de fond legalitatea hotărârii emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a aplicat reclamantului B. sancţiunea avertismentului, considerând că sancţiunea a fost corect individualizată, fiind proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, acesta nedovedind contrariul celor susţinute de A..

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii formulării recursului şi a reţinut cauza în pronunţare pe această excepţie.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, excepţie invocată din oficiu la termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, recursul reclamantului urmând a fi respins ca tardiv formulat, în considerarea argumentelor ce succed.

Demersul judiciar ce formează obiectul cauzei pendinte vizează cererile conexate, formulate de reclamanţii B. şi A., prin care au contestat Hotărârea nr. 189 din data de 16 mai 2018 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost aplicată reclamantului B. sancţiunea avertismentului pentru comiterea unor fapte de discriminare cu ocazia desfăşurării unui eveniment la Palatul Naţional al Copiilor în perioada 12-15 iunie 2017, respectiv Concursul naţional de interpretare instrumentală "K.".

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a găsit neîntemeiate toate susţinerile formulate de reclamanţi, respingând ca neîntemeiate cererile conexate şi menţinând astfel ca temeinică şi legală hotărârea C.N.C.D. contestată în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Conform art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Prin art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. legiuitorul a statuat în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 2178 din 08 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurată de reclamantul B., a fost comunicată acestuia la data de 09 iunie 2020, la adresa aleasă pentru comunicarea corespondenţei de la SCPA Radu şi Asociaţii din Bucureşti, str. x, conform dovezii de înmânare ataşată la dosar fond, iar recursul a fost promovat de parte la data de 29 iunie 2020, data expedierii prin serviciul poştal, conform menţiunii ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosar recurs, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, calculat pe zile libere potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ.

Aşadar, de la data comunicării sentinţei, 09 iunie 2020, curge termenul de 15 zile în vederea promovării căii de atac a recursului şi, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula recursul împotriva acestei hotărâri ar fi fost data de 25.06.2020.

În speţă, cum menţiunea ştampilei aplicate pe plicul de înaintare a cererii de recurs, aflat la dosar, indică faptul că memoriul conţinând motivele de recurs a fost transmis instanţei la data de 29 iunie 2020, iar termenul a început să curgă de la data comunicării hotărârii din 09 iunie 2020, împlinindu-se la data de 25 iunie 2020, se reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Pe cale de consecinţă, în considerarea argumentelor reţinute supra şi a textelor legale invocate, Înalta Curte va respinge recursul recurentului-reclamant ca tardiv formulat, păstrând astfel sentinţa atacată, motiv pentru care nu se mai impune analizarea criticilor formulate prin cererea de recurs cu privire la fondul cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B., ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei nr. 2178 din 8 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.