Nullity of cassation appeal for lack of specific illegality critique in challenge to military service pay imputation

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22.01.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor şi Ministerul Apărării Naţionale - Departamentul pentru relaţia cu parlamentul şi informare publică-Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, solicitând anularea Deciziei de imputare nr. A943 din 24.05.2016 emisă de Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor, precum şi a actelor subsecvente emise ulterior, cu consecinţa restituirii sumelor imputate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 118 din data de 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor şi Ministerul Apărării Naţionale - Departamentul pentru relaţia cu parlamentul şi informare publică - Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor.

A fost anulată decizia de imputare nr. A943/24.05.2016 şi hotărârea pentru soluţionarea contestaţiei nr. A1392/22.07.2016 şi anulată în parte decizia administrativ-jurisdicţională nr. 72/CJI 1964/2016 în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de fond a promovat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală juridică, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În dezvoltarea recursului a arătat că prin hotărârea recurată instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea reclamantei, dispunând anularea deciziei de imputare nr. A943/24.05.2016, reţinând în susţinerea soluţiei pronunţate faptul că existenţa celor două contracte nu a determinat o suprapunere de temeiuri şi nici o dublă plată pentru prestarea serviciilor de către reclamantă, precum şi faptul că existenţa contractului individual de muncă cu timp parţial nr. x/31.07.2015 a avut exclusiv rolul de a reglementa raporturile dintre părţi privind prestarea şi remunerarea serviciului de gardă, reglementare care se impunea, în condiţiile în care primul contract stabilea exclusiv obligaţia generică a reclamantului de a efectua gărzi conform planificării, nu şi modalitatea de plată.

A susţinut că împrejurarea contestată de reclamantă şi constatată de către comisia de cercetare administrativă, potrivit căreia aceleaşi ore de gardă efectuate au fost remunerate, atât în baza contractului de prestări de servicii, cât şi în baza contractului individual de muncă cu timp parţial, rezultă din înscrisurile întocmite lunar la nivelul instituţiei medicale şi intitulate "Tabel cu gărzile efectuate în Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei - Cardiologie", semnate de ofiţerul cu activitatea de personal, de şeful secţiei şi aprobate de comandantul unităţii.

În continuare, a subliniat că documentele menţionate consemnează toate serviciile de gardă executate de către întreg personalul secţiei în cauză, în cursul unei luni calendaristice, cu alte cuvinte a susţinut că reclamanta nu a efectuat alte ore de gardă în afara celor înscrise în tabele şi a opinat că nici nu ar fi posibil acest lucru deoarece în celelalte zile din lună au efectuat serviciul de gardă alţi medici, astfel cum rezultă din înscrisurile prezentate.

Aşadar, a apreciat că orele de gardă au fost remunerate în două rânduri: prima dată în temeiul contractului individual de muncă cu timp parţial, cuantumul net fiind consemnat în bazele de calcul existente la dosarul cercetării, fiind anexate la statele de plată lunare, iar a doua oară prin achitarea integrală a preţului contractului de prestări servicii care, printre altele, avea ca obiect al obligaţiei şi efectuarea serviciului de gardă.

A învederat recurentul-pârât faptul că, deşi reclamanta recunoaşte că la dosarul cercetării administrative există statele de plată şi facturile care atestă plata orelor de gardă, în mod eronat a susţinut că nu există nicio dovadă că este vorba despre aceleaşi ore.

În acest sens, a enunţat prevederile art. 24 şi art. 30 alin. (3) din "Instrucţiunile privind timpul de muncă, organizarea, efectuarea şi retribuirea gărzilor în formaţiunile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale", aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M159/2004.

Totodată, a evocat dispoziţiile art. 43 din aceleaşi Instrucţiuni, care prevăd că programul la nivelul fiecărei unităţi sanitare se întocmeşte lunar de către conducerea secţiilor, laboratoarelor şi compartimentelor, şi se aprobă de conducerea formaţiunii sanitare, iar schimbarea programului aprobat prin graficul de gardă se face numai în situaţii cu totul deosebite, cu avizul şefului de secţie sau laborator şi cu aprobarea conducerii formaţiunii sanitare. De asemenea, evidenţa orelor de gardă prestate şi a chemărilor de la domiciliu se consemnează în mod obligatoriu în condica de prezenţă pentru activitatea de gardă, astfel cum prevede art. 44 din Instrucţiuni.

A mai susţinut recurentul-pârât că Tabelele cu gărzile efectuate în Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei - Cardiologie, în baza cărora au fost plătite orele de gardă, semnate de către persoanele menţionate, cuprind toate orele de gardă efectuate la nivelul secţiei în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea.

Aşadar, aceasta nu a efectuat alte servicii de gardă în afara celor înscrise în tabelele menţionate, fiindu-i plătite integral, în baza contractului individual de muncă, dar şi în baza contractului de prestări servicii, prin plata întregului preţ al contractului. De altfel, una dintre obligaţiile înscrise în contractul de prestări de servicii a fost aceea de a efectua servicii de gardă, numai îndeplinirea tuturor obligaţiilor îndreptăţind reclamanta la primirea întregului preţ prevăzut în contract.

Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că pentru a se putea susţine că orele de gardă nu au fost dublu remunerate, ar trebui ca reclamanta să fi executat şi alte servicii de gardă decât cele plătite în baza contractului individual de muncă, fapt care nu corespunde însă realităţii. În situaţia ipotetică în care, suplimentar faţă de orele de gardă remunerate în baza contractului de muncă cu timp parţial, reclamanta ar fi efectuat şi alte ore de gardă, aceasta şi-ar fi îndeplinit şi obligaţia înscrisă în contractul de prestări de servicii, iar problema angajării răspunderii materiale nu s-ar mai fi pus în discuţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că a fost promovat de către Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu iar în faţa instanţei de fond acesta a stat în judecată prin structuri specializate, excepţie reiterată şi prin concluziile scrise depuse la data de 02 noiembrie 2021. Totodată, a susţinut că recurentul nu a formulat critici veritabile de nelegalitate, ci doar critici privind netemeinicia hotărârii de fond, susţineri care se circumscriu invocării excepţiei nulităţii recursului. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021, Înalta Curte a pus în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, respingând excepţia inadmisibilităţii recursului şi reţinând cauza în pronunţare pe excepţia nulităţii recursului.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţie invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A., Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului pârâtului, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

De asemenea, legiuitorul a statuat la art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. în sensul că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

Ca urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă, este de observat faptul că recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Procedând la analizarea cererii de recurs şi a susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că partea nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege, având în vedere că este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Aşa fiind, este de observat că recursul pârâtului nu conţine veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deşi a indicat motivul de casare prevăzut la pct. 8 din textul de lege menţionat.

Din această perspectivă este important a se reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, se impune a se aminti şi faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Aşadar, de vreme ce recurentul-pârât nu a arătat care sunt, în concret, normele legale pretins a fi fost încălcate de către prima instanţă şi care este maniera în care aceste norme de drept material au fost încălcate ori greşit aplicate la pronunţarea soluţiei contestate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că pârâtul a procedat la reluarea situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului exercitat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală Juridică, împotriva sentinţei nr. 118 din 10 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.