Exceeding claims limits in administrative labor dispute; violation of party disposition principle requiring remand

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a solicitat: 1.anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; 2.obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din salariul de bază; 3.obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; 4.obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei; 5.obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din O.G. nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

La data de 13.11.2019, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii introductive, solicitând:

- să se ia act că petitele 1 şi 2 din cererea introductivă au rămas fără obiect;

- modificarea petitul 3, în sensul:

"obligării Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis (prin care mi se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei";

- modificarea petitul 4, în sensul de "a obliga Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflaţiei";

- menţinerea petitului 5, precum şi cel referitor la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 540 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 si cele încasate, pe perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii. A respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei la alocarea de fonduri, ca neîntemeiat, a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018, respectiv emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămase fără obiect, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, văzând emiterea OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, instanţa de fond a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 şi, respectiv, emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămase fără obiect. Apreciind că "ordinul în discuţie a venit să recunoască caracterul nelegal al actului administrativ de salarizare anterior, emis începând cu data de 01.01.2018, din perspectiva cuantumului sporurilor", a reţinut că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu includerea sporurilor în cuantumul cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, "condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite".

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa "dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit", motiv pentru care pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, a reţinut instanţa că, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Astfel, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data achitării.

Referitor la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce pârâtei Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, curtea de apel a arătat că aceasta nu poate fi primită, apreciind că nu este necesară instituirea unei astfel de obligaţii prin dispozitiv, pentru următoarele considerente ce rezultă din reglementarea O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi cea a Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice: Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea bugetului de stat în funcţie de propunerile ordonatorilor principali de credite, care îşi elaborează propriile bugete, ţinând cont de propunerile ordonatorilor secundari şi terţiari de credite; în cazul executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, ordonatorii terţiari şi secundari de credite au obligaţia de a propune ordonatorului principal alocarea respectivelor sume; la rândul său acesta din urmă are obligaţia de a formula propunerea către Ministerul Finanţelor Public, care este obligat prin lege să deschidă creditele bugetare, adică să aprobe cererea ordonatorului principal de credite (în speţă, Ministerul Justiţiei, prin ministru) prin trezoreria statului, în limita căreia se vor efectua repartizări de credite bugetare şi plăţi; ordonatorul principal de credite va repartiza ulterior creditele bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice către ordonatorii secundari şi terţiari de credite; ca atare, reclamanta nu poate solicita obligarea pe cale judecătorească a Ministerului Justiţiei la alocarea sumelor necesare în vederea efectuării plăţii, această prerogativă fiind stabilită prin lege în sarcina ordonatorului principal de credite, prin parcurgerea unei proceduri administrative.

În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii lor.

I.3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei 540 din 13 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, că prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest sens, a arătat că a fost încălcat principiul disponibilităţii (limitele învestirii instanţei), întrucât - respingând ca rămase fără obiect primele două capete de cerere şi nefiind învestită cu analizarea pe fond a legalităţii Ordinului nrr. 3396/C/30.08.2018 - instanţa nu putea proceda la constatarea temeiniciei cererii şi la acordarea drepturilor salariale astfel cum a dispus prin hotărâre.

A susţinut că hotărârea cuprinde şi motive contradictorii, dispozitivul referindu-se la Ordinul nr. 3396/C/2018 prin care s-au stabilit noile drepturi salariale pentru personalul de probaţiune începând cu data de 01.01.2018, dar la obligarea la plata diferenţelor pe o perioadă nereglementată de acest ordin (9.04.2015-30.06.2018). Şi considerentele vin în contradicţie cu dispozitivul, din aceeaşi perspectivă.

Au fost încălcate sau aplicate greşit, în opinia recurentei, şi normele de drept material incidente (art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1357 alin. (1) din C. civ. referitor la condiţiile răspunderii).

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în raport de prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că hotărârea atacată este definitivă, întrucât priveşte un conflict de muncă.

În subsidiar, a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, prin cererea introductivă, intimata reclamantă a susţinut că, în fapt, în data de 09.02.2018 i-a fost comunicat prin e-mail Ordinul MJ nr. 603/C/08.02.2018, în anexa 14 a acestuia stabilindu-se în mod corect, în opinia reclamantei, gradul său profesional, coeficientul de ierarhizare, vechimea în funcţie şi gradaţia, însă la salariul de bază a fost stabilit în mod greşit cuantumul total al sporurilor. Cererea de chemare în judecată a fost ulterior modificată, reclamanta solicitând să se ia act că primele două capete de cerere din acţiune au rămas fără obiect, întrucât pârâtul a emis un nou ordin pe parcursul judecăţii. Totodată, intimata reclamantă a modificat capetele de cerere 3, 4 şi 5, în sensul că a solicitat: obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin ce a fost emis, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, actualizate cu rata inflaţiei. De asemenea, intimata reclamantă a arătat că menţine capetele de cerere iniţiale referitoare la obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale şi la obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la criticile formulate de recurenta pârâtă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt fondate, întrucât, într-adevăr, dispozitivul hotărârii stabileşte o obligaţie de plată a unor diferenţe de drepturi salariale care ar fi cuvenite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, dar prin raportare la un ordin care reglementează drepturi pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018 şi - mai ales - fără ca prin acţiunea introductivă sau prin cererea modificatoare instanţa de fond să fi fost legal învestită cu o solicitare de diferenţe salariale începând cu data de 09.04.2015 şi fără a exista vreo analiză şi argumentare în favoarea acordării acestora.

De altfel, nici din considerentele hotărârii recurate nu reiese ce act administrativ de salarizare ar fi analizat instanţa pentru a ajunge la concluzia nelegalităţii lui şi a existenţei unui prejudiciu decurgând din acesta pentru perioada menţionată, în condiţiile în care nici Ordinul MJ nr. 603/C/08.02.2018, nici Ordinul nr. 3396/C/2018 nu fac referire la rectificarea vreunei erori de calcul anterioare sau la stabilirea vreunor drepturi anterioare datei de 01.01.2018, judecătorul fondului fiind, de altfel, cel care porneşte de la premisa - eronată, lipsită de orice temei - că Ordinul nr. 3396/C/2018 ar fi venit "să recunoască caracterul nelegal al actului administrativ de salarizare anterior".

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 540 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2021.