Competence conflict over EU-funded project administrative challenge resolved by assigning case to defendant's domicile court for public institution plaintiff

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2020, reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iaşi, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x/14.12.2018, proiect cod SMIS 125240, cu titlul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populaţia judeţului Iaşi" POR 2014- 2020, în temeiul art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, a formulat contestaţie împotriva Notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.07.2020, încheiat la data de 15.07.2020, întocmită de autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, solicitând anularea acesteia sau diminuarea cuantumului corecţiei financiare la 5 % din valoarea contractului.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 37/25.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa nr. 2963/05.05.202 Tribunalul Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut instanţa că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în calitate de normă generală, nu este suficient de clară şi nu acoperă toate ipotezele faptice care pot apărea prin trimiterile pe care legile speciale le fac la norma generală, nu exonerează judecătorul cauzei de obligaţia identificare a normei aplicabile circumstanţelor cauzei.

In speţa dedusă judecăţii, atunci când autoritatea publică nu acţionează (în cadrul raportului juridic concret dedus judecăţii) în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la sediul reclamantului în temeiul art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, cu aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

2.3. Prin sentinţa nr. 613/c.a din data de 15 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II a Civilă-contencios administrativ şi fiscal s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iasi.

A fost declinată competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, in favoarea Tribunalului Bucuresti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă si, în temeiul art. 134 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei si înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie Bucureşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

A reţinut instanţa că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât Curtea Constituţională nu s-a pronunţat in sensul constatării neconstituţionalităţii acestora, sunt pe deplin aplicabile.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii îl constituie reprezintă contestaţia formulată de reclamantul Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iaşi, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x/14.12.2018, proiect cod SMIS 125240, cu titlul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populaţia judeţului Iaşi" POR 2014- 2020, împotriva Notei de constatare a neregulilor de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.07.2020, încheiat la data de 15.07.2020, întocmită de autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, privind anularea acesteia sau diminuarea cuantumului corecţiei financiare la 5 % din valoarea contractului.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul este unitate sanitară publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii, înfiinţat prin H.G. nr. 1058/2014.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului, de natura raportului juridic dintre reclamant şi pârât, ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nu are fundament legal. Din interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaţilor), rezultă că s-a avut în vedere, realizarea unei distribuţii corecte şi clare a cauzelor între instanţe de pe acelaşi palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiaşi cereri la mai multe instanţe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanţi care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluţii diferite; corecta administrare a probelor, precum şi o reducere a cheltuielilor procedurale, aspecte ce vizează ipoteza acţiunilor introduse de persoane fizice şi juridice de drept privat.

Astfel, aplicarea în speţă a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează exclusiv situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat.

În ipoteza litigiilor introduse de reclamanţi autorităţi publice, instituţii publice sau asimilate acestora competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, fără a se face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului şi sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este instanţa aflată în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

La stabilirea instanţei competente din punct de vedere al competenţei materiale, Înalta Curte are în vedre dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, care instituie criteriul pragului valoric, în raport de valoarea creanţei bugetare în cuantum de 160.347,60 RON.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Institutul de Psihiatrie Socola în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.