Admissibility of appeal against final decision on disciplinary complaint closure based on unamended unconstitutional finality provision
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had previously rejected the underlying claim. The case involved an administrative challenge to a resolution by the Judicial Inspection closing a disciplinary complaint against magistrates without opening a disciplinary procedure, based on a preliminary assessment that there were no indications of misconduct. The decisive legal basis for the inadmissibility was Article 457(1) of the Civil Procedure Code, which establishes the principle of legality of legal remedies and requires that appeals be filed only under conditions prescribed by law. Although Constitutional Court Decision No. 397/2014 had declared unconstitutional the provision rendering such closure resolutions final, the legislation was never amended to align with this ruling. Consequently, the Supreme Court applied the regime for dismissal of complaints under Article 47(5)-(7) of Law No. 317/2004 by analogy, which stipulates that the Court of Appeal's decision on such matters is irrevocable (final), thereby barring any further appeal to the Supreme Court regardless of any contrary mention in the lower court's operative part.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004; Admissibility of appeal against final decision on disciplinary complaint closure based on unamended unconstitutional finality provision: The case involved an administrative challenge to a resolution by the Judicial Inspection closing a disciplinary complaint against magistrates without opening a disciplinary procedure, based on a preliminary assessment that there were no indications of misconduct. The decisive legal basis for the inadmissibility was Article 457(1) of the Civil Procedure Code, which establishes the principle of legality of legal remedies and requires that appeals be filed only under conditions prescribed by law. Although Constitutional Court Decision No. 397/2014 had declared unconstitutional the provision rendering such closure resolutions final, the legislation was never amended to align with this ruling. Consequently, the Supreme Court applied the regime for dismissal of complaints under Article 47(5)-(7) of Law No. 317/2004 by analogy, which stipulates that the Court of Appeal's decision on such matters is irrevocable (final), thereby barring any further appeal to the Supreme Court regardless of any contrary mention in the lower court's operative part.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the main legal basis for rejecting the appeal as inadmissible due to the illegality of the legal remedy invoked.
Cited as the procedural rule for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1 Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la 15.10.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea Rezoluţiei nr. x/2018 din 3.09.2018 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
Prin rezoluţia nr. x/2018 in temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 s-a dispus clasarea notei de informare.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa civilă nr. 877 din 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 877 din 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea litigiului pe fond.
4. Apărările formulate in cauză.
Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat, in principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, iar in subsidiar, netemeinicia acestuia.
5 Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a recursului şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.
Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
În speţă, recurentul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând, examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare privind pe magistraţi din cadrul Tribunalului Dolj şi Judecătoriei Calafat.
Prin rezoluţia nr. x/2018 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea notei de informare.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării inspecţiei judiciare, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.
Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.
În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.
În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai asemănătoare, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).
În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."
Având în vedere cele de mai sus redate, în condiţiile in care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.
Chiar dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a menţionat în dispozitivul sentinţei că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituţia României şi consacrat în C. proc. civ. de dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma in vigoare la momentul sesizării instanţei, hotărârea prin care curtea de apel soluţionează contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 877 din 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.