Appeal against judicial inspection resolutions rejected; disciplinary findings upheld as lawful.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 septembrie 2019 sub nr. x, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară Bucureşti şi B.: anularea Rezoluţiei nr. 2540/A emisă la data de 31.07.2019 în lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, precum şi a Rezoluţiei nr. C19 - 2880 din 13.09.2019 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului instituţiei pârâte pentru începerea cercetării disciplinare faţă de B., sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), l) şi t) din Legea nr. 303/2004; anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/11.12.2018.

1.2. Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 (pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), prin care s-au prelungit mandatele inspectorilor şefi ai pârâtei Inspecţia Judiciară; în motivarea excepţiei invocate, reclamantul a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 este un act neconstituţional, întrucât încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) ale art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţia României, fiind emisă fără solicitarea avizului consultativ al C.S.M.

1.3. Pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, invocând, de asemenea, excepţia lipsei de interes a reclamantului în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

1.4. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei invocate prin întâmpinare şi înlăturarea celorlalte apărări de fond, ca neîntemeiate.

1.5. Prin cererea formulată la data de 8 ianuarie 2010, reclamantul A. a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărî preliminare, conţinând următoarele întrebări:

"1. Mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ?

2. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?

3. Articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecţie juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanţii ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influenţa politică asupra desfăşurării procedurilor disciplinare, cum ar fi numirea direct de Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu ?

4. Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate şi în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul unor proceduri de numire directă de către Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?"

A precizat reclamantul că prin încheierea pronunţată la 7 februarie 2019, Curtea de Apel Piteşti a sesizat deja C.J.U.E. cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cu privire la întrebările anterior menţionate.

1.6. Totodată, a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar în măsura în care cererea de sesizare a C.J.U.E. va fi respinsă, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea de către C.J.U.E. a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată prin încheierea pronunţată în data de 7 februarie 2019 de Curtea de Apel Piteşti, deoarece întrebările sunt similare cu cele adresate C.J.U.E. prin încheierea din 7 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, răspunsul instanţei europene urmând a avea relevanta şi asupra prezentei cauze.

1.7. Pârâta Inspecţia Judiciară a depus un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de reclamant.

1.8. Prin cererea formulată la data de 21.02.2020, reclamantul A. a solicitat, în principal, suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea de către C.J.U.E. a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată prin încheierea pronunţată în data de 7 februarie 2019 de Curtea de Apel Piteşti. În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de sesizare a C.J.U.E., cerere care a fost depusă la dosarul prezentei cauze nr. 784/46/2019 a Curţii de Apel Piteşti la data de 08.01.2020 şi, totodată, suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 36/F-CONT din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâta Inspecţia Judiciară prin întâmpinare; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; a respins cererea de suspendare a judecării cauzei; a respins cererea de sesizare a CJUE şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate si, in urma rejudecării, admiterea acţiunii cu consecinţa anularii rezoluţiei nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 in lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători precum si a rezoluţiei nr. C 19 - 2880 din 13.09.2019 a Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare şi trimiterii dosarului instituţiei parate pentru începerea cercetării disciplinare fata de numitul B., sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 alin. a, b, c, i, I si t din Legea nr. 303/2004.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. In privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in vederea pronunţării unei hotărâri preliminare

In primul rând, sentinţa a încălcat puterea de lucru judecat a încheierii pronunţate de Tribunalul Olt la 29.01.2019 in dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., puterea de lucru judecat impune consecventa in judecata si nu necesita identitatea de părţi, astfel încât Curtea de Apel Piteşti avea obligaţia să ţină cont in prezenta cauza de dezlegarea deja dată de Tribunalul Olt prin incheierea din 29.01.2019 pronunţata in dosarul nr. x/2018 asupra problemei de drept reprezentata de îndeplinirea de către cererea de sesizare a C.J.U.E. a condiţiilor impuse de art. 267 din T.F.U.E. si art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 340/2009.

In acest sens, recurentul a arătat ca întrebările menţionate de acesta in cererea de sesizare a C.J.U.E.depusă la data de 08.01.2020 la dosarul prezentei cauze sunt identice cu cele adesate C.J.U.E. de către Tribunalul Olt prin încheierea din 29.01.2019 pronunţata in dosarul nr. x/2018, avand-o ca parata tot pe Inspecţia Judiciara. Or, atâta vreme cat cererea formulata de Tribunalul Olt prin incheierea pronunţata de la 29.01.2019 in dosarul nr. x/2018 se afla in pronunţare la C.J.U.E. (Cauza C-83/19), Curtea de Apel Piteşti a respins in mod nelegal atât cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cat si cererea de suspendare a prezentei cauze in baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

De asemenea, dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in vederea pronunţării unei hotărâri preliminare a încălcat puterea de lucru judecat a încheierii pronunţate de aceeaşi judecătoare la data de 22.03.2019 in dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti.

In acest sens, recurentul a arătat că primele doua întrebări menţionate de în cererea sa de sesizare a C.J.U.E. depusă la 08.01.2020, soluţionat de judecatoarea C. de la Curtea de Apel Piteşti, sunt identice cu cele adresate C.J.U.E. de către aceeaşi judecătoare prin incheierea din 22.03.2019 pronunţata in dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti, iar întrebarile nr. 3 si 4 erau similare.

Recurentul a mai arătat că dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cuprinde motive contradictorii in raport de cele pe care le retine in privinţa dispoziţiei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţlonalitate a O.U.G. nr. 77/2018.

3.2. În privinţa soluţiei de respingere a capătului de cerere avînd ca obiect anularea Regulamentului de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018

Recurentul a arătat că Regulamentul a fost semnat de numitul D., in perioada 1.09.2018 -25.05.2019, in care acesta ocupa funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018, act nelegal care încalcă disp. art. 1 alin. (3), (4) şi 5, art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 115 alin. (4), art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţia României pentru ca nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat, fiind emisa fara a fi existat o situaţie de urgenţă si fara solicitarea avizului consultativ al CSM, cu efecte retroactive si intuitu personae - respectiv în favoarea actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare, prin conferirea de efecte juridice noi unor raporturi juridice încetate definitiv respectiv prin aplicarea dispoziţiilor legale asupra unor situaţii anterioare.

De asemenea, se încalca obligaţiile ce revin României în cadrul Uniunii Europene (Mecanismul de cooperare şi de verificare, instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană). Intervenţia legislativă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a avut ca efect nu acoperirea unei pretinse "lacune legislative", cum se arată în preambulul ordonanţei, ci amputarea unei atribuţii a Consiliului Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, introducând în circuitul juridic posibilitatea exercitării unei funcţii de conducere pe o perioadă nedeterminată, prin prelungire automată, ca efect nediferenţiat al legii, a unui mandat expirat, fără nicio posibilitate de exercitare de către CSM a marjei de apreciere care este de esenţa rolului său constituţional.

În acest sens este jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality - deficienţe ale sistemului judiciar, C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 67; Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality - deficienţe ale sistemului judiciar, C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 48).

In concluzie, în conformitate cu dispoziţiile relevante, prelungirea de către Guvern a mandatelor conducerii Inspecţiei Judiciare încalcă atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în raport de competenţele inspectorilor judiciari şefi, precum şi independenţa judecătorilor, condiţie esenţială pentru asigurarea unei protecţii jurisdicţionale efective. Garantarea independenţei, inerentă misiunii de a judeca, este solicitată nu numai la nivelul Uniunii, pentru judecătorii Uniunii şi avocaţii generali ai Curţii, astfel cum se prevede la articolul 19 alin. (2) al treilea paragraf TUE, dar şi la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru instanţele naţionale.

3.3. În privinţa soluţiei de respingere a capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 în lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători precum si a rezoluţiei nr. C 19 - 2880 din 13.09.2019 a Inspectorului Sef

În cadrul unui prim argument, recurentul a arătat că soluţia este nelegală, deoarece cele doua rezoluţii menţionate anterior au fost emise prin luarea in considerare a unor acte semnate de numitul D., in perioada 1.09.2018 - 25.05.2019, in care acesta ocupa funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018, act cu un caracter vădit nelegal.

Printre aceste acte sunt si acelea de repartizare a sesizării disciplinare ce a făcut obiectul lucrării nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, finalizata prin rezoluţia de clasare nr. 2540/A emisa la 31.07.2019, a cărei anulare face obiectul prezentei cauze.

Recurentul a arătat ca, in paginile 3 si 4 ale rezoluţiei nr. C 19 - 2880 din 13.09.2019 a Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare, se afirma ca lucrările de inspecţie finalizate prin rezoluţia de clasare nr. 2540/A emisa la 31.07.2019, a cărei anulare face obiectul prezentei cauze, s-au efectuat in baza Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018.

Nelegalitatea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018 este evidenta, in condiţiile in care acesta a fost semnat de numitul D., in perioada (1.09.2018-25.05.2019), in care acesta ocupa funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanatei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018, act cu un caracter vădit neconstitutional si contrar contrar M.C.V., art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană si art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Recurentul a mai arătat că se încalcă puterea de lucru judecat a hotărârilor din 07.03.2018, pronunţate în cauzele nr. x ale Curţii de Apel Bucureşti, deoarece contrar acestora s-a reţinut că judecătorul B. nu a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), i) si t din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcţiei de judecător in stare de incompatibilitate si cu rea credinţa.

Astfel, prin încheierea din 07.03.2018 pronunţata in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat incompatibilitatea judecătorului B., întrucât acesta fusese judecător de drepturi si libertăţi in faza de urmărire penala, astfel cum rezulta din încheierea de şedinţa din 30.04.2014 pe care o pronunţase in dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti. Participarea sa la judecata apelurilor in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti timp de 9 luni de zile/8 termene s-a făcut cu încălcarea art. 64 alin. (4) si art. 3 alin. (3) C. proc. pen. si era sancţionabila cu nulitatea absoluta, potrivit Deciziei CCR nr. 501/2016, pct. 18. Participarea judecătorului B. in stare de incompatibilitate la judecarea apelurilor in cauza nr. x/2015 a generat necesitatea refacerii, cu costuri financiare si procesuale importante, a audierii a zeci de martori sau a comisiei rogatorii internaţionale in forma scrisa, efectuata in Liban, cu sprijinul acordat pe o perioada de mai bine de 1 an de MAE şi M.J.

Prin participarea sa in stare de incompatibilitate la judecata apelurilor in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, judecătorul B. a avut ocazia sa cunoască documente clasificate precum adresa din 5.01.2016 a S.R.I. - UM 0198, cu privire la care s-a pus problema declasificarii.

Abţinerea pe care a facut-o extrem de tardiv, după opt termene de judecata in cauza nr. x/2015, reprezintă exercitarea funcţiei cu rea credinţa, intrucat judecătorul B. a ascuns adevăratele motive de abţinere care il priveau, astfel cum acestea au fost mai sus expuse, proferând calomnii la adresa sa si folosind astfel instrumentul procedural numit abţinere in interes personal.

Astfel, potrivit art. 66 alin. (1) din C. proc. pen., persoana incompatibilă este obligată să declare că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii. Abţinerea pe care a facut-o judecătorul B., la 2.03.2018, in cauza nr. x/2015, a intervenit la al optulea termen de judecata, după ce fuseseră audiaţi majoritatea martorilor, iar in cuprinsul ei judecătorul B. a ascuns cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. (judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în căile de atac) in care se afla.

Având in vedere faptul ca in cererea de abţinere pe care a formulat-o in scris in cauza nr. x/2015, la data de 02.03.2018, judecătorul B. nu a menţionat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. pen. in care se afla, părţile au sesizat Parchetul pentru efectuarea de cercetări fata de judecătorul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 321 C. pen.. De altfel, aceste imprejurari au fost reflectate pe larg in media.

Prin încheierea din 07.03.2018 pronunţata in cauza nr. x/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, având aproximativ 50 de inculpaţi, printre care si E., fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a constatat incompatibilitatea judecătorului B. precum si faptul ca singura cale procedurala apta sa asigure judecarea cauzei în mod echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială este înlăturarea sa de la judecata.

Prima instanţa a distorsionat conţinutul extrem de clar al declaraţiei judecătoarei F., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, din care rezulta ca judecătorul B. isi spusese părerea cu privire la soluţia pe care urma sa o pronunţe in dosarul nr. x/2014. Astfel, judecatoarea F. a arătat destul de clar faptul ca judecătorul B. ii spusese despre părerea pe care o avea cu privire la soluţia pe care urma sa o pronunţe in dosarul in care avea calitate de inculpat si E., fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Tot judecatoarea F. a arătat ca i-a spus judecătorului B. sa se liniştească intrucat, la finalul procesului, isi va expune argumentele, iar daca nu vor ajunge la aceeaşi soluţie exista soluţie legala, aceea a completului de divergenta.

Or, in condiţiile in care, in discuţiile cu judecatoarea F., judecătorul B. isi spusese părerea cu privire la soluţia pe care urma sa o pronunţe in dosarul nr. x/2014, el se antepronuntase si devenise incompatibil, context in care era obligat sa se abtina, arătând imprejurarea menţionata ca fiind adevăratul motiv al abţinerii, ceea ce nu a făcut.

Modul in care judecătorul B. a formulat cererea de abţinere din 2.03.2018, in cauza nr. x/2014, reprezintă exercitare a funcţiei cu rea credinţa, intrucat s-a abţinut la al zecelea termen de judecata după ce fuseseră audiaţi majoritatea martorilor, si a ascuns adevăratele motive de abţinere care ii priveau (antepronuntare in discuţiile cu judecătoarea F., raporturi cu Ministerul Public a cărei acţiune penala o analiza in cauza menţionata deşi era cercetat de aceeaşi entitate din dispoziţia ICCJ, secţia Penala - incheierea nr. 128 din 26.02.2018, dosarul nr. x/2017, proferând calomnii la adresa sa si folosind astfel instrumentul procedural numit abţinere in interes personal si in interesul procuroarei de şedinţa G..

In acest sens, s-a arătat ca, la termenul de judecata desfăşurat la 15.03.2018, in dosarul nr. x/2014 al CAB, S I penala, procuror H. a formulat cerere de recuzare a recurentului A., cerere pe care a intemeiat-o exclusiv pe afirmaţiile cuprinse in sesizările judecătorului B.. Esenţial este faptul ca prin incheierea din 15.03.2018, pronunţata in dosarul nr. x/2014 al CAB, S I penala, a fost respinsa ca neîntemeiata cererea de recuzare formulata de procurorul H., apreciindu-se ca nu exista motive sau dovezi privind incompatibilitatea sau antepronuntarea sa, ceea ce inseamna ca afirmatiile judecătorului B. au fost calomnioase.

Prin încheierile pronunţate la 07.03.2018, in cauzele nr. x/2014 si nr. x/2015, s-a constatat existenta unei suspiciuni rezonabile ca imparţialitatea judecătorului B. este afectata si ca acesta se afla in cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) Cod de procedură, si pentru raporturile sale de dependenta fata de Ministerul Public, ale cărui acţiuni penale le judeca.

Aceasta pentru ca, prin incheierea nr. 128 din 26.02.2018, pronunţata de secţia Penala a I.C.C.J. in dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată, in numele legii, ordonanţa nr. 85/P/2017 din 11 iulie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul solutiei de clasare pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, fapte imputate judecătorului B., dosarul fiind trimis, în vederea completării urmăririi penale, Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, fiind evident ca singura modalitate de a garanta respectarea efectiva a art. 6 paragraful 1 din Convenţia E.D.O., era aplicarea art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. si îndepărtarea judecătorului B. de la soluţionarea cauzei.

In esenţa, faptele imputate judecătorului B. in dosarul trimis de Înalta Curte la parchet pentru completarea urmăririi penale constau in aceea ca judecătorul B. a interceptat-o pe doamna judecător I. in timpul deliberărilor, folosindu-se de telefonul sau mobil, iar apoi a formulat sesizare către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, in care a susţinut ca aceasta l-ar fi lovit cu un dosar in cap, punând la dispoziţia colegiului de conducere un suport optic cu interceptarea nelegala pe care o realizase.

Problemele penale ale paratului B. nu s-au incheiat, dovada ca, prin incheierea din 02.07.2020 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penala, in dosarul nr. x/2019 s-a dispus admiterea plângerii împotriva Ordonanţei din 10.01.2019 pronunţată în Dosarul x/2018 al secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală fata de B..

Întrucât era de notorietate faptul ca judecătorul B. isi înregistra colegii cu telefonul mobil, inclusiv in deliberări (a se vedea cazul jud. I.), acesta a fost nevoit sa plece din secţia I penala a C.A.B. si sa se mute la o alta secţie, chestiune ce reprezintă o constatare clara a culpei sale.

Conform practicii paratei Inspecţia Judiciara, imparţialitatea judecătorului este afectata in condiţiile in care judecătorul unei cauze este cercetat de entitatea care este, in acelaşi timp, parte in procesul cu care judecătorul era investit. (a se vedea dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, in care parata Inspecţia Judiciara era parte si a recuzat pe judecătorul cauzei, invocând art. 6 din Convenţia E.D.O. si jurisprudenta CEDO). In plus, prin adresa din 18.08.2017 a Inspecţiei Judiciare, s-a cerut preşedintei C.S.M. sa constate incompatibilitatea Procurorului General al României de a se pronunţa asupra lucrărilor privind activitatea Inspecţiei Judiciare, intrucat aceasta il cercetează pe Procurorului General al României. Mai mult, este de notorietate faptul ca, in toamna anului 2018, Inspecţia Judiciara a declanşat un control pe tema judecătorilor de penal care judeca acţiuni ale Ministerului Public si, in acelaşi timp, fac obiectul unor cercetări penale la parchet.

Soluţia amintită este data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 99 lit. a), b), c), i), l) si t din Legea nr. 303/2004, retinandu-se in mod greşit faptele în raport cu exigentele textelor legale amintite.

Astfel, contrar celor reţinute in sentinţă, judecătorul B. a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), i) si t din Legea nr. 303/2004 pentru ca nu s-a abţinut in cauzele nr. x/2015 si nr. x/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 66 alin. (1) si 2 C. proc. pen., persoana incompatibilă este obligată să declare că se abţine de a participa la procesul penal de îndată ce a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate. Obligaţia de abţinere este una imperativa, fiind de neacceptat faptul ca un judecător nu ar cunoaşte dispoziţiile legale sau nu este responsabil pentru hotărârile pe care le-a semnat sau pentru cunoaşterea actelor existente in dosarele cu soluţionarea cărora a fost investit.

Recurentul a subliniat că este imposibil de acceptat că judecătorul B. nu a ştiut ca fusese judecător de drepturi si libertăţi in faza de urmărire penala si emisese incheierea de sedinta din 30.04.2014 in dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, in cuprinsul căreia motiva, pe 40 de pagini, de ce a dispus masuri de supraveghere tehnica cu privire la ofiţerii S.R.I. J. si K.. Daca se acceptă o asemenea ipoteza, ar însemna că judecătorul a emis incheierea din 30.04.2014 fara sa ştie ce face (a semnat-o fara sa o citească, sau avea probleme care ii împiedicau sa-si dea seama de faptele sale). Practic, prima instanţa susţine ca judecătorul B. nu ştie ce face in exercitarea funcţiei de judecător si pentru asta nu trebuie sa răspundă, situaţie in care este neapărat necesara admiterea recursului dar si a acţiunii sale cu consecinţa anularii rezoluţiilor emise de parata Inspecţia Judiciara, in mod nelegal, in favoarea celui anterior menţionat.

Era imposibil ca judecătorul B. sa nu fi cunoscut dispoziţiile art. 64 alin. (4) si art. 3 alin. (3) C. proc. pen. care ii interziceau sa participe la judecata in apel in dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti de 9 luni de zile, (8 termene), in condiţiile in care fusese judecător de drepturi si libertăţi in faza de urmărire penala.

Era imposibil ca judecătorul B. sa nu fi ştiut nici macar la termenul din 14.11.2017 (al şaselea termen), când a audiat 3 ore un singur martor (L.), ca emisese incheierea de sedinta din 30.04.2014 in dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, deoarece situaţia de fapt era identica cu situaţia de fapt pe care o descrisese chiar el in cele 40 de pagini ale încheierii de şedinţa.

Excesul de putere al paratei Inspecţia Judiciara depăşeşte orice măsura in condiţiile in care dispune clasarea fata de judecătorul B. intrucat acesta s-a abţinut in martie 2018, după ce recurentul a pus in discuţie incompatibilitatea sa, insa îl considera pe recurent de rea credinţa, incompatibil si nedemn pentru ca a pus in discuţie incompatibilitatea lui B.. Fata de judecătorul B. care a fost incompatibil, nu a cunoscut dispoziţiile legale si actele pe care Ie-a semnat, Inspecţia dispune clasare pentru ca s-a abţinut, iar faţă de recurent s-a solicitat aplicarea de sancţiuni.

Contrar celor reţinute in sentinţa, judecătorul B. a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) si t din legea nr. 303/2004, fapt dovedit atât de înregistrarea şedinţei de judecata desfăşurata la data de 14.11.2017, in dosarul x/2015 precum si de declaraţia autentica data de doamna avocat M..

Astfel, in şedinţa de judecata desfăşurata la data de 14.11.2017, in dosarul x/2015, judecătorul B. a alterat conţinutul declaraţiei martorei L., consemnând in cuprinsul acesteia altceva decât ce declarase martora in şedinţa publica. Din înregistrarea şedinţei de la termenul data de 14.11.2017, precum si din transcrierea acesteia, rezulta ca, in timpul audierii martorei L., a intervenit un conflict verbal semnificativ intre judecătorul B. si domnul avocat N. care i-a reproşat revoltat ca nu consemnează ceea ce spune martora si a solicitat judecătorului B. sa consemneze cele spuse de martora si nu altceva. Aceste schimburi de replici au continuat câteva minute, culminând cu intervenţia domnului avocat N., care i-a atras atenţia judecătorului B. ca notează in declaraţia martorei aspecte care nu au legătura cu obiectul judecaţii, dandu-i in acest sens lămuriri concrete.

Transcrierea inregistrarii şedinţei de judecata desfăşurate la data de 14.11.2017 in dosarul x/2015, pe care a anexat-o cererii de chemare in judecata ca si declaraţiile autentice ale judecătoarei I. si ale avocatei M. dovedesc faptul ca judecătorul B. isi exercita atribuţiile de serviciu intr-un mod abuziv, pretindea soluţii, venea la serviciu in stare de ebrietate si isi inregistra colegii cu telefonul mobil pana si in timpul deliberărilor.

De altfel, modul in care judecătorul B. a inteles sa-si exercite funcţia de judecător in cauzele la care a făcut mai sus referire a scandalizat media naţionala, observatori obiectivi ai activităţii lui B., astfel cum sunt ziariştii prezenţi in sala de judecata, desemnandu-l pe acesta drept "judecător cu stil superficial, heirupist in sala de judecata, permanent implicat in conflicte cu colegii."

In drept, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6, 7 si 8 din C. proc. civ.

Recurentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul prezentei cauze, precum si cu cele anexate acestei cereri de recurs, respectiv: încheierea nr. 128 din 26.02.2018 pronunţata de secţia Penala a I.C.C.J. in dosarul nr. x/2017; încheierea din 02.07.2020 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penala, in dosarul nr. x/2019; incheierea pronunţata de Tribunalul Olt la 29.01.2019 in dosarul nr. x/2018; incheierea pronunţata de judecatoarea C., la data de 22.03.2019 in dosarul prezentei cauze nr. 45/46/2019 a Curţii de Apel Piteşti.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata INSPECŢIA JUDICIARĂ nu a depus întâmpinare, dar a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat, iar pe de altă parte, respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, întrucât interpretarea solicitată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este utilă şi pertinentă soluţionării cauzei.

În cuprinsul notelor scrise, s-au arătat următoarele:

Referitor la aşa-zisa încălcare a puterii de lucru judecat a încheierii pronunţate de Tribunalul Olt la 29 ianuarie 2019 în dosarul nr. x/2018 şi a încheierii pronunţate de aceeaşi judecătoare care a soluţionat dosarul nr. x/2019, doamna C., la data de 22 martie 2019 în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti, se arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 288 din Tratatul Privind Funcţionarea Uniunii Europene, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie pentru instanţa de trimitere, dar numai în privinţa litigiului în cadrul căruia a fost formulată întrebarea preliminară. Doar în cazul în care CJUE a fost sesizată de către o instanţă a cărei decizie este supusă unei căi de atac, hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie şi pentru instanţa care soluţionează calea de atac în acest litigiu, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În legătură cu susţinerea recurentului-reclamant în sensul că sentinţa ar cuprinde motive contradictorii in raport de cele pe care le reţine în privinţa dispoziţiei de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2018, se poate constata că instanţa de fond a argumentat motivele pentru care a apreciat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale a României, dar nu şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, raportându-se la competenţele celor două instituţii.

Referitor la susţinerile recurentului-reclamant în sensul că sentinţa încalcă puterea de lucru judecat a hotărârilor din 7 martie 2018 şi 13 noiembrie 2018, pronunţate în cauzele nr. x/2015 şi nr. x/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, acestea sunt vădit neîntemeiate, soluţiile pronunţate în aceste două cauze penale neavând nicio legătură cu soluţionarea dosarului civil nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti, acestea fiind dosarele care au format obiectul sesizării adresate de recurentul-reclamant Inspecţiei Judiciare, înregistrate sub nr. x, în care s-a dispus clasarea sesizării ca urmare a faptului că în urma verificărilor prealabile a rezultat că nu există indicii ale săvârşirii vreuneia din abaterile disciplinare semnalate.

Relativ la susţinerile recurentului-reclamant cu privire la nelegalitatea sentinţei atacate şi că ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond a reţinut, în mod corespunzător, că prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, precum şi a rezoluţiei nr. 2540/A din 31 iulie 2019, emisă în lucrarea nr. x a Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi a rezoluţiei nr. C19-2880 din 13 septembrie 2019 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

Cu privire la regulamentul contestat, reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia motivat de faptul că a fost semnat de numitul D. în perioada 1 septembrie 2018 - 25 mai 2019, în care acesta ocupa funcţia de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018, act care, în opinia sa, are un caracter vădit neconstituţional. În ceea ce priveşte rezoluţiile contestate, reclamantul a invocat, pe de o parte, faptul că mai multe acte care au stat la baza acestora au fost semnate de către numitul D. în perioada 1 septembrie 2018 - 25 mai 2019, în care acesta ocupa funcţia de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018, iar, pe de altă parte, faptul că rezoluţiile în discuţie sunt nelegale şi netemeinice întrucât este evidentă săvârşirea de către judecătorul reclamat (pârât alături de Inspecţia Judiciară) a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), I şi t din Legea nr. 303/2004, iar inspectorul judiciar nu a efectuat nici cele mai elementare verificări ale aspectelor sesizate de reclamant.

Intimata a arătat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că este neîntemeiată critica reclamantului referitoare la nelegalitatea actelor contestate prin prisma semnării lor de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare în perioada în care acesta ocupa funcţia respectivă în baza O.U.G. nr. 77/2018. Astfel, ordonanţa în discuţie reglementează situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de Inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, precizând că Interimatul funcţiei se asigură de Inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii.

O.U.G. nr. 77/2018 a fost adoptată în vederea completării art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel cum se observă din Nota de fundamentare la O.U.G. nr. 77/2018, adoptarea acesteia a avut loc în contextul în care mandatele conducerii Inspecţiei Judiciare au expirat la data de 1 septembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii nu a putut organiza concursul pentru ocuparea acestora în termenul legal, iar legea în vigoare nu reglementează, de principiu, situaţia obiectivă în care mandatele funcţiilor de Inspector-şef şi inspector-şef adjunct expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici situaţia în care vacanţa funcţiei de conducere intervine din alte motive obiective.

În mod temeinic s-a subliniat faptul că Ordonanţa de urgenţă în discuţie nu a fost declarată neconstituţională până în prezent şi este în vigoare, producând aşadar efecte cu privire la ocuparea temporară a funcţiei de către Inspectorul-şef în exerciţiu la momentul expirării mandatului şi neputând fi ignorată, iar instanţa nu este îndrituită să facă aprecieri asupra legalităţii sau constituţionalităţii ei.

Or, atâta timp cât în baza ordonanţei de urgenţă s-a asigurat interimatul funcţiei de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, care a avut loc la data de 15 mai 2019, când Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea postului de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, desfăşurat la data de 27 martie 2019 şi numirea domnului D. în funcţia de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare pentru un nou mandat de 3 ani, în mod temeinic şi legal nu s-a putut reţine că actele semnate de acesta în perioada la care a face referire recurentul-reclamant sunt lovite de nulitate.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie aduse măsurii dispuse prin rezoluţia nr. 2540/A, emisă în lucrarea nr. x la data de 31 iulie 2019, menţinută prin rezoluţia nr. C19-2880 din 13 septembrie 2019 a Inspectorului-şef, instanţa de fond în mod corect a constatat că acestea nu se confirmă în speţă.

În cadrul verificărilor prealabile inspectorii judiciari se bucura de independenţă şi acţionează cu imparţialitate, conform art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, iar analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, pe baza rezultatului verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele care fac obiectul sesizării, ceea ce presupune, în prealabil, stabilirea situaţiei de fapt şi ulterior acesteia, o operaţiune de încadrare juridică a faptelor reţinute, în vederea argumentării soluţiei date sesizării.

Faţă de reglementările conţinute în dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, analiza inspectorilor judiciari se raportează la faptele sesizate, iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care s-a făcut referire în sesizare. Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor legale citate, sunt supuse verificărilor prealabile "aspectele semnalate" potrivit alin. (1) şi (2) din textul de lege menţionat, iar nu încadrarea juridică invocată de petiţionari.

Aceasta deoarece analiza existenţei respectiv inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului, în urma verificărilor prealabile efectuate, cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind aşadar irelevantă, în contextul cadrului şi obiectului verificărilor, încadrarea juridică la care se face referire în sesizare.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţia de fapt prezentată în cuprinsul rezoluţiei de clasare nr. x a confirmat că judecător B., membru al completului de judecată învestit cu soluţionarea în apel a dosarului nr. x/2015, a procedat la soluţionarea unei cereri vizând "prelungire supraveghere tehnică" - art. 144 C. proc. pen., dosar component nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 30 aprilie 2014 în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti. Prin urmare, s-a constatat că participarea sa la instrumentarea cauzei cu nr. x/2015 în etapa judecăţii în apel până la data de 7 martie 2018, când s-a admis cererea de abţinere formulată pentru alte motive, contravine art. 64 alin. (4) C. proc. pen., în conformitate cu care judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.

De asemenea, potrivit art. 66 din C. proc. pen., persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii. Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.

Din perspectiva stării de fapt expuse la punctul 4 al rezoluţiei, precum şi a prevederilor legale susmenţionate, s-a apreciat că fapta domnului judecător nu relevă elemente de natură a constitui indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. î) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, de natură să justifice cercetarea sa disciplinară.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că această abatere disciplinară presupune omisiunea judecătorului sau procurorului de o formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţa de faptul că se află în vreuna din situaţiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparţialitatea sa. Or, în speţă, în momentul în care a aflat că se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea de la judecata cauzei, domnul judecător a formulat declaraţii de abţinere în dosarul nr. x/2015, dar şi în dosarul nr. x/2014, ce i-au revenit prin repartizare aleatorie, respectiv în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015, indicate în punctul de vedere exprimat în cadrul procedurii verificărilor prealabile.

Sub aspectul laturii subiective nu a rezultat vinovăţia judecătorului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe ori indirecte, întrucât, starea de fapt rezultată din verificări nu a condus la concluzia că acesta ar fi cunoscut, anterior formulării declaraţiilor de abţinere, starea sa de incompatibilitate. S-a avut în vedere că, deşi a efectuat verificări cu privire la o eventuală stare de incompatibilitate, aşa cum a arătat în punctul de vedere, susţinere coroborată cu cererile de abţinere formulate în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 în urma verificărilor efectuate prin prisma art. 64 alin. (4) C. proc. pen., acesta nu a reuşit să identifice respectiva încheiere de prelungire din 30 aprilie 2014 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, dată fiind şî dimensiunea dosarului -dosarul provenit de la Tribunalul Bucureşti avea 11 volume ia care se adaugă 3 volume probe şi 44 de anexe, respectiv dosar component nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult decât atât, s-a făcut menţiunea că petiţionarul, care se prezuma că a studiat, ca şi judecătorul reclamat, dosarul în integralitatea sa la momentul revenirii cauzei spre soluţionare, a înţeles să sesizeze incompatibilitatea sa.

În ceea ce priveşte incompatibilitatea judecătorului prin prisma antepronunţării, în calitate de judecător al cauzei nr. x/2014, verificările efectuate nu au confirmat situaţia invocată. Declaraţia dată de F., judecător al Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii ce s-a desfăşurat în cadrul lucrării cu nr. x/2018 a Inspecţiei judiciare, a relevat faptul că judecătorul petent şi judecătorul reclamat din sesizare, membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2014, aveau păreri divergente cu privire la soluţia ce urmau să o pronunţe în cauză, aspect cunoscut de la judecător B.. S-a arătat că însă că doamna judecător nu a menţionat, în declaraţia dată, şi soluţia pe care judecător B. intenţiona să o pronunţe, astfel încât nu se poate reţine că acesta şi-a exprimat părerea cu privire la cauza care îi revenise spre soluţionare anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, că avea obligaţia de a se abţine de la soluţionarea dosarului, obligaţie pe care petentul pretinde că a încălcat-o.

Faţă de aceste considerente, în speţă nu s-a putut reţine nici exercitarea funcţiei cu rea-credinţă în dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2014, prin modul în care a formulat cerere de abţinere - ascunzând adevăratele motive de abţinere, din prisma abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la faptul că în cuprinsul cererilor de abţinere menţionate, judecătorul B. a proferat calomnii la adresa sa, s-a constatat că petiţionarul a invocat aceste aspecte şi în cadrul lucrării cu nr. x/2018 cu privire la care, prin rezoluţia de clasare din 28 septembrie 2019, s-a reţinut că cererile de abţinere au fost analizate de către instanţă, aspectele invocate neputându-se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare reclamate.

S-a avut în vedere, totodată, că prin încheierea din 15 martie 2018 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2014, cerere de recuzare a petentului, formulată de procuror H., a fost respinsă pe considerentul că nu se pot identifica elemente faptice concrete din care să se poată trage concluzia că imparţialitatea sa ar fi afectată, respectiv că eventualele neînţelegeri dintre cei doi magistraţi la care a făcut trimitere doamna procuror, redate în cuprinsul declaraţiei de abţinere formulate de judecătorului B., nu s-au obiectivat în mod public şi formal prîntr-o conduită lipsită de imparţialitate a judecătorului recuzat, astfel încât nu puteau constitui un temei legal pentru admiterea unei cereri de recuzare.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şî procurorilor, republicată, cu modificările şî completările ulterioare, s-a arătat că elementul material ce defineşte această abatere constă într-o atitudine nedemnă, mai exact orice acţiune care poate fi caracterizată ca fiind în contradicţie cu standardele de conduită prevăzute pentru magistraţi. Or, în speţă prin cererile de abţinere formulate în cadrul dosarului în dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2014 şi soluţionate prin încheierile din data de 7 martie 2018 în ambele dosare, judecător B. a indicat punctual împrejurările prin care, în opinia sa, judecător A. a încercat să acrediteze ideea că se află în stare de dependenţă faţă de Ministerul Public, ridicând suspiciuni cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa,

S-a învederat faptul că cererea de recuzare formulată de procuror pe baza unora din aspectele invocate de judecător B. în cererile de abţinere -ante pronunţa rea judecătorului A. în sensul achitării unuia dintre inculpaţi, discuţiile dintre membrii completului de judecată, a fost respinsa ca neîntemeiată, nu conferă caracterul de atitudine nedemnă, în sensul abaterii disciplinare menţionate, aspectelor invocate de judecătorul reclamat în proprîa-i cerere de abţinere, aşa cum acestea au fost prezentate.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat că petentul nu a precizat, în mod concret, presiunile făcute asupra sa de judecător B. pentru a fi de acord cu condamnarea unui inculpat în dosarul nr. x/2014, astfel că în lipsa unor date concrete, individual-determinate, şi a circumstanţelor de timp şi loc, efectuarea de verificări nu a putut fi realizată.

Referitor la susţinerile petiţionarului că nu au fost efectuate nici cele mai elementare verificări ale aspectelor sesizate, se constată ca inspectorul judiciar a depus toate diligentele necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt, fiind solicitate conducerii Curţii de Apel Bucureşti relaţii cu privire la aspectele semnalate, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd faptul că:

"Inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente".

Astfel, în cadrul verificărilor efectuate au fost avute în vedere relaţiile comunicate de Curtea de Apel Bucureşti cu adresele nr. x din 14 iunie 2019, nr. 2/8902 din 4 iulie 2019, la care s-au anexat înscrisuri, punctul de vedere al judecătorului B., a rezoluţiei din 28 septembrie 2018 dată în cadrul lucrării cu nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare, înscrisuri privind cauza cu nr. x/2018 ca urmare a listării din sistemul ECRIS, a procesului-verbal din 24 mai 2018 privind punctul de vedere al judecătorului F. aflat la fila x la lucrarea nr. x/2018, a Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior la Magistraturii nr. 9J din 6 martie 2019, înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 14 noiembrie 2017 - dosar nr. x/2015, precum şi transcrierea acesteia, aflate la lucrarea cu nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat, în ceea ce priveşte alterarea conţinutului declaraţiei martorei L. în şedinţa de judecată din 14 noiembrie 2017 în cadrul dosarului nr. x/2015 şi schimbul de replici între judecător B. şi avocaţii M. şi N., situaţii ce pot fi circumscrise abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi c) din Legea nr. 303/2004, că aceste aspecte au făcut obiectul verificărilor din cadrul lucrării cu nr. x/2018, finalizată prin rezoluţia de clasare din 28 septembrie 2018, astfel că aceasta nu mai putea face obiectul unor verificări ulterioare.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că CJUE a fost sesizată deja cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare cu privire la întrebările menţionate de reclamant, nu este necesară adresarea unei noi cereri cu acelaşi obiect, instanţele naţionale putând să ţină cont, în situaţia în care apreciază ca fiind utilă soluţionării cauzei, de hotărârea preliminară a CJUE.

Pe de altă parte, interpretarea solicitată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este utilă şi pertinentă soluţionării cauzei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 şi art. 498 C. proc. civ. şi dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară.

5. Cererea de intervenţie

La data de 7 decembrie 2020, O.. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentului-reclamant A..

Motivele cererii de intervenţie accesorie sunt următoarele:

La data de 03.06.2020, intervenientul accesoriu O. a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii si Inspecţia Judiciara in privinţa neregulilor procedurale si a nerespectarii dispoziţiilor legale in judecarea apelurilor declarate in dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, sesizare la care nu a primit vreun răspuns; cu toate acestea, in privinţa unei parti din aspectele de nelegalitate sesizate de aceasta la data de 03.06.2020, parata Inspecţia Judiciara s-a pronunţat deja prin rezoluţia de clasare nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 in lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, a cărei anulare face obiectul recursului declarat in prezenta cauza nr. 784/46/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

In aceste condiţii, se impune să solicite admiterea recursului declarat in prezenta cauza nr. 784/46/2019, casarea sentinţei nr. 36 din 03.06.2020 pronunţata de Curtea de Apel Piteşti in dosarul nr. x/2019 si anularea rezoluţiei de clasare nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 in lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători.

Prezenta cerere de intervenţie accesorie îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) si 3 si art. 63 C. proc. civ. dat fiind faptul că, prin introducerea ei intervenienta O.. urmăreşte atingere a cel puţin 2 obiective din Statutul său.

In acest sens, se solicită să se aibă în vedere scopul O.. astfel cum este acesta prevăzut in art. 7 din statut si care prevede ca « asociaţia va intreprinde orice acţiuni, va desfăşura orice activităţi si va folosi orice mijloace materiale, posibilităţi si proceduri legale pentru atingerea si realizarea următoarelor obiective:

a) Promovarea si apărarea drepturilor si libertăţilor omului conform legislaţiei romane si internaţionale, precum si ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptata de Organizaţia Naţiunilor Unite in anul 1948, a Constituţiei României, a Cartei Drepturilor Fundamentale adoptata de Uniunea Europeana la 7 decembrie 2000, precum si a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.(...)

c) informează opinia publica din România si din străinătate despre erorile judiciare, cazurile de încălcare a drepturilor omului si abuzurile comise de către autorităţile romane precum si despre refuzul acestora de a pune in executare anumite hotărâri definitive si executorii, interne sau internaţionale."

În ceea ce priveşte recursul declarat, petenta a arătat că sentinţa recurată este nelegala, deoarece nesocoteşte puterea de lucru judecat a hotărârii din 07.03.2018 pronunţata in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

Rezoluţia nr. rezoluţiei nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 in lucrarea nr. 19 -2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători prin care parata Inspecţia Judiciara a dispus clasarea fata de paratul judecător B. vine in contradicţie flagranta cu practica instituţiei menţionate, potrivit căreia imparţialitatea judecătorului este afectata in condiţiile in care acesta este cercetat de entitatea care este, in acelaşi timp, parte in procesul cu care judecătorul era investit.

Judecătorul B. nu putea fi imparţial in soluţionarea cauzei penale nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect un rechizitoriu al Ministerului Public, atâta vreme cat faptele judecătorului menţionat făceau si inca mai fac, obiectul unor anchete penale instrumentate chiar de Ministerul Public. In acest sens trebuie reţinut ca, prin încheierea nr. 128 din 26.02.2018, pronunţata de secţia Penala a I.C.C.J. in dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată ordonanţa nr. 85/P/2017 din 11 iulie 2017 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul soluţiei de clasare pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu, fapte imputate judecătorului B., dosarul fiind trimis, în vederea completării urmăririi penale, Parchetului de pe langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Daca in prezenta cauza nr. 784/46/2019, prima instanţa de contencios administrativ ar fi dat dovada de aceeaşi rigoare ca instanţele penale in cenzurarea faptelor judecătorului B., ar fi procedat la anularea rezoluţiei de clasare nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 in lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători si ar fi prevenit astfel comiterea unor acte nelegale in judecarea apelurilor declarate in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

In acest sens, s-a arătat ca, nepermis de tardiv, la data de 07.03.2018, judecătorul B. a formulat cerere de abţinere, care a fost judecată în aceeaşi zi, de un complet alcătuit din judecătorii A. şi P.. Întrucât în acest complet s-a constatat intervenită divergenţa cu privire la soluţionarea acestei cereri de abţinere, s-a constituit completul de divergenţă alcătuit din judecătorii A., P. şi Q., care, în aceeaşi zi de 07.03.2018, cu majoritate de voturi, a admis cererea de abţinere, astfel încât completul nr. 2 Apel privind judecarea dosarului nr. x/2015, a dobândit următoarea componenţă: judecător A. şi judecător R..

La data de 30.01.2020, constatându-se intervenită divergenţa între membrii completului de judecată, cauza a fost repusă pe rol pentru constituirea completului de divergenţă compus din judecătorii A., R. şi S..

De menţionat că planificarea judecătorilor de permanenţă ai secţiei a I-a penală a Curţii de Apel Bucureşti pentru anul 2018, a fost adoptată prin Hotărârea nr. 257 din 05.12.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, iar planificarea judecătorilor de permanenţă ai secţiei a I-a penală a Curţii de Apel Bucureşti pentru anul 2020, a fost adoptată prin Hotărârea nr. 355 din 10.12.2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.

Din consultarea paginii de internet a instanţei Curţii de Apel Bucureşti (www.cabl864.eu) au reieşit următoarele: în privinţa Hotărârii nr. 257/2017 - aceasta a fost publicata pe site-ul instanţei ulterior datei de 07.03.2018, iar; anexa hotărârii privind planificarea de permanenţă a judecătorilor secţiei a I-a Penale, care este parte integrantă a hotărârii în cauză, nu este publicată complet nici la momentul prezentei sesizări (a se vedea în acest sens fişierul electronic anexat), lipsind tocmai perioada în care au avut loc incidentele procedurale ivite în legătură cu cererea de abţinere formulată de judecătorul B.; în privinţa Hotărârii nr. 355/2019 - aceasta a fost publicată pe site-ul instanţei ulterior datei de 30.01.2020, adică la data de 20.02.2020 (conform evidenţelor electronice), observându-se din înscrisurile depuse că la datele de 06.02.2020 şi 12.02.2020 ultima Hotărâre publicată pe site-ul instanţei purta nr. 308/2018.

Potrivit art. 110 alin. (4) şi (7) din ROI, în situaţia în care incidentul procedural al abţinerii se referă la o parte dintre membrii completului de judecată, soluţionarea acestuia se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, din ziua în care incidentul procedural a fost invocat.

Aceasta înseamnă că la judecarea cererii de abţinere formulată de domnul magistrat B., adică la data de 07.03.2018, completul de judecată trebuia alcătuit din celălalt membru al completului, recte domnul judecător A. şi judecătorul de permanenţă din data de 07.03.2018, data constatării incidentului procedural. In acest context, completul de judecare a cererii de abţinere formulată de judecătorul B. este alcătuit din judecătorii A. şi P..

Conform hotărârii nr. 257/05.12.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, la data de 07.03.2018, dată la care s-a ivit şi a fost soluţionat incidentul procedural, în speţă, cererea de abţinere, judecător de permanenţă era doamna Q.. Astfel, doamna judecător T. s-a aflat in completul investit cu judecarea incidentului procedural fara a fi avut un temei legal.

Chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze nr. 784/46/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie sunt extreme de importante de vreme ce, conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene, mecanismul de verificare a absenţei imparţialităţii implică două forme de realizare. Astfel, existenţa imparţialităţii pentru buna aplicare a art. 6 paragraf 1 se stabileşte în baza unui demers subiectiv, în cadrul căruia se acordă atenţie convingerilor personale şi comportamentului unui judecător - cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de prejudecăţi personale sau părtinire într-o cauză; există şi un demers obiectiv, în cadrul căruia se verifică dacă instanţa în sine şi, printre alte aspecte, compunerea acesteia, prezintă suficiente garanţii pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparţialitatea acesteia (a se vedea, inter alia, Fey împotriva Austriei, 24 februarie 1993, seria x nr. x, pct. 27, 28 şi 30, şi Wettstein împotriva Elveţiei, nr. 33958/96, pct. 42, CEDO 2000-XII).

Absenţa imparţialităţii ca efect al nesocotirii principiului separaţiei funcţiilor judiciare este determinata de testul obiectiv în urma căruia se verifica aşa numita imparţialitate funcţionala a judecătorului. Reperele jurisprudenţiale ale Curţii Europene sunt clare în ceea ce priveşte dimensiunea judiciară a garanţiilor referitoare la imparţialitatea judecătorilor. Cu titlu de principiu s-a reţinut că este fundamental ca într-o societate democratică tribunalele să inspire încredere. De aceea, un judecător asupra căruia planează un motiv întemeiat pentru temerea că nu este imparţial trebuie să se abţină şi este necesar a fi retras.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 alin. [1] si [3], C. proc. civ., art. 63 C. proc. civ., art. 64, alin. (4] C. proc. pen., art. 53 C. proc. pen., art. 66 C. proc. pen., art. 110 alin. (4) şi (7) din ROI, Cauza De Cubber c. Belgiei, Hotărârea din 26 octombrie 1984,Cauza Thorgheir Thorgeirson" c. Islandei, Hotărârea din 25 iunie 1992, articolul 6, paragraful 1, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 10 dinDeclaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2 din Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar, redactate de Naţiunile Unite în 1985, Hotărârea CEDO din 24.05.1989.

6. Aspecte procesuale

6.1. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La data de 28 septembrie 2020, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o nouă cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări:

"1. Mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ?

2. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?

3. Articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecţie juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanţii ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influenţa politică asupra desfăşurării procedurilor disciplinare, cum ar fi numirea direct de Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu ?

4. Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate şi în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul unor proceduri de numire directă de către Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?"

6.2. În cuprinsul cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a solicitat, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 sau art. 413 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei.

6.3. La termenul din 29 septembrie 2020, reclamantul a depus o cerere scrisă de amânare a judecăţii cauzei pentru lipsă de apărare, iar în subsidiar în vederea acordării ajutorului public judiciar sub forma asistenţei/reprezentării gratuite prin avocat desemnat de către Barou; un alt motiv de amânare invocat a fost necesitatea comunicării cererii sale de sesizare a CJUE către celelalte părţi.

6.4. La termenul din 8 decembrie 2020, s-a luat act de poziţia procesuală a recurentului-reclamant, în sensul că nu a mai insistat în soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar şi s-a acordat termen pentru comunicarea cererii de intervenţie accesorie ce fusese depusă de petenta O. la data de 7 decembrie 2021.

6.5. Prin încheierea de şedinţă de la data de 18 mai 2021, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta O. în interesul recurentului-reclamant; La acelaşi termen, s-a acordat un nou termen de judecată faţă de pronunţarea de către CJUE în data de 18 mai 2021 a hotărârii în cauza C-83/19.

6.6. La termenul din 19 octombrie 2021, recurentul-reclamant a arătat că nu mai insistă în susţinerea cererii de sesizare a CJUE şi nici în ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la respingerea de către prima instanţă a cererii de sesizare a CJUE.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul solicită anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare nr. 136/11.12.2018, precum şi a rezoluţiei nr. 2540/A din 31.07.2019, emisă în lucrarea nr. x a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători, şi a rezoluţiei nr. C 19 - 2880/13.09.2019 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

Cu privire la regulamentul contestat, reclamantul invocă nelegalitatea acestuia motivat de faptul că a fost semnat de numitul D. în perioada 1.09.2018 - 25.05.2019, în care acesta ocupa funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018, act care, în opinia sa, are un caracter vădit neconstituţional.

În ceea ce priveşte rezoluţiile contestate, reclamantul invocă, pe de o parte, faptul că mai multe acte care au stat la baza acestora au fost semnate de către numitul D. în perioada 1.09.2018 - 25.05.2019, în care acesta ocupa funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare în baza O.U.G. nr. 77/2018, iar, pe de altă parte, faptul că rezoluţiile în discuţie sunt nelegale şi netemeinice întrucât este evidentă săvârşirea de către pârât a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), l) li t din Legea 303/2004, iar inspectorul judiciar nu a efectuat nici cele mai elementare verificări ale aspectelor sesizate de reclamant.

Astfel, în urma sesizării înregistrate la data de 2 mai 2019 la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, sub nr. x, reclamantul a solicitat cercetarea disciplinară a pârâtului - judecător la Curtea de Apel Bucureşti, din perspectiva săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), l) şi t) din Legea nr. 303/2004 în activitatea desfăşurată în cauzele nr. x/2015 şi nr. x/2014.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat, care prin rezoluţia nr. 2540/A din 31 iulie 2019 a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru săvârşirea de abateri disciplinare cu privire la aspectele menţionate în sesizare.

Împotriva măsurii dispuse reclamantul a formulat plângere, susţinând că inspectorul judiciar nu a efectuat nici cele mai elementare verificări ale aspectelor sesizate şi că măsura dispusă este nelegală şi injustă, întrucât din cuprinsul actelor anexate sesizării sale rezultă destul de clar că magistratul reclamat a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), l) şi t) din Legea nr. 303/2004, reiterând aspectele semnalate în sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. x cu privire la abaterile disciplinare ce ar fi fost săvârşite de către pârât. În consecinţă, reclamantul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de clasare şi începerea cercetării disciplinare faţă de pârâtul B., judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Plângerea formulată de reclamant a fost respinsă de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin rezoluţia nr. C19-2880 din data de 13 septembrie 2019, constatându-se că rezoluţia contestată este motivată, răspunde aspectelor invocate în sesizare, cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul contestă cele două rezoluţii mai sus menţionate, reiterând susţinerile invocate în plângerea prealabilă formulată împotriva măsurii de clasare dispuse.

Astfel cum se observă din conţinutul rezoluţiilor contestate, sesizarea formulată de reclamant vizează următoarele aspecte:

- incompatibilitatea judecătorului pârât în dosarul nr. x/2015 întrucât a fost judecător de drepturi şi libertăţi în faza de urmărire penală, pronunţând încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2014 în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, şi a participat la judecata în apel, contrar art. 64 alin. (4) C. proc. pen., situaţie care poate fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa);

- incompatibilitatea prin prisma antepronunţării, în calitate de judecător al cauzei nr. x/2014, astfel cum rezultă din declaraţia dată de judecătoarea F. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, context în care era obligat să se abţină, arătând împrejurarea menţionată ca fiind adevăratul motiv al abţinerii, ceea ce nu a făcut, situaţie care poate fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I din aceeaşi lege (nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa);

- exercitarea funcţiei cu rea-credinţă în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2014, prin modul în care a formulat cerere de abţinere, ascunzând adevăratele motive de abţinere - incompatibilitatea prevăzută de art. 64 alin. (4) C. proc. pen., respectiv antepronunţare în discuţiile cu judecător F. şi raporturile cu Ministerul Public, în condiţiile în care era cercetat de această entitate, proferând calomnii la adresa sa şi folosind astfel instrumentul procedural numit abţinere în interes personal şi în interesul procuroarei de şedinţă G., situaţie care poate fi circumscrisă abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi c) din aceeaşi lege (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni; atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii);

- presiunile făcute asupra sa de către pârât, astfel încât să fie de acord cu condamnarea unui inculpat în dosarul nr. x/2014 - situaţie care poate fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din aceeaşi lege (imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror);

- alterarea conţinutului declaraţiei martorei L. în şedinţa de judecată din 14 noiembrie 2017 în cadrul dosarului nr. x/2015 şi schimbul de replici între pârât şi avocaţii M. şi N., situaţii ce pot fi circumscrise abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi c) din aceeaşi lege.

II.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant şi de intervenienta accesorie şi a apărărilor aduse de intimata-pârâtă

II.2.1. Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a mai insistat cu privire la cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare formulată în faţa instanţei de recurs şi, de asemenea, nici cu privire la criticile din cererea de recurs care se refereau la respingerea de către prima instanţă a unei cereri cu acelaşi obiect.

Ca urmare, nu vor mai fi analizate aceste aspecte conţinute în cererea de recurs şi în cererea de sesizare menţionate la punctele 3.1 şi 6.1 din prezentele considerente.

II.2.2. În privinţa soluţiei de respingere a capătului de cerere având ca obiect anularea Regulamentului de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018

În argumentarea nelegalităţii soluţiei date de prima instanţă pe acest aspect, recurentul-reclamant a invocat faptul că Regulamentul a fost semnat de numitul D., in perioada 1.09.2018 -25.05.2019, in care acesta ocupa funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018, iar această ordonanţă încalcă disp. art. 1 alin. (3), (4) şi 5, art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 115 alin. (4), art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţia României.

Înalta Curte constată că, la solicitarea recurentului-reclamant formulată în faţa primei instanţe, a fost sesizată Curtea Constituţională în cadrul dosarului x/2020, sesizarea nefiind încă soluţionată la data pronunţării prezentei decizii.

Recurentul-reclamant invocă în concret neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 77/2018, iar ca o consecinţă a acesteia, nelegala numire, in perioada 1.09.2018 -25.05.2019, a numitului D. în funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018 cu tiltu interimar; iar ca o consecinţă în cascadă, nulitatea Regulamentului de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018 semnat de acesta în calitate de inspector şef.

În fapt, O.U.G. nr. 77/2018 a fost adoptată în vederea completării art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel cum se observă din Nota de fundamentare la O.U.G. nr. 77/2018, adoptarea acesteia a avut loc în contextul în care mandatele conducerii Inspecţiei Judiciare au expirat la data de 1 septembrie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii nu a putut organiza concursul pentru ocuparea acestora în termenul legal, iar legea în vigoare nu reglementează, de principiu, situaţia obiectivă în care mandatele funcţiilor de Inspector-şef şi inspector-şef adjunct expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici situaţia în care vacanţa funcţiei de conducere intervine din alte motive obiective.

Recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi 5 din Constituţie, care se referă la separaţia puterilor în stat, ale art. 4 alin. (2) (nediscriminarea), ale art. 15 alin. (2) (neretroactivitatea legii civile), ale art. 16 alin. (1) (egalitatea în faţa legii), ale art. 115 alin. (4) (abilitarea în mod excepţional a puterii executive să legifereze), ale art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (4) din Constituţia României (atribuţiile constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii).

Ordonanţa de urgenţă în discuţie nu a fost declarată neconstituţională până în prezent şi este în vigoare, producând, aşadar, efecte cu privire la ocuparea temporară a funcţiei de către inspectorul-şef în exerciţiu la momentul expirării mandatului şi neputând fi ignorată, iar instanţa nu este îndrituită să facă aprecieri asupra legalităţii sau constituţionalităţii ei.

Astfel, nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă în cauză este justificată sub aspectul urgenţei, prin aceea că mandatele conducerii Inspecţiei Judiciare au expirat în data de 1 septembrie 2018, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu a putut organiza concursul pentru ocuparea acestor funcţii în termenul legal, având în vedere că au existat anumite acţiuni în instanţă şi hotărâri judecătoreşti ce au avut ca efect suspendarea Hotărârii Consiliului menţionate mai sus; legea în vigoare nu reglementează, de principiu, situaţia obiectivă în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici situaţia în care vacanţa funcţiei de conducere intervine din alte motive obiective.

S-a explicat în aceeaşi notă de fundamentare că "vacantarea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare are repercusiuni negative asupra desfăşurării activităţii acestei instituţii şi asupra procedurilor de cercetare disciplinară a magistraţilor, în condiţiile în care inspectorul-şef are atribuţii concrete în procedura disciplinară, confirmând rezoluţiile inspectorului judiciar. Activitatea Inspecţiei Judiciare urmăreşte îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, a eficienţei şi eficacităţii sistemului judiciar, prin intermediul verificărilor şi evaluărilor realizate potrivit legii. Vacantarea funcţiei de inspector-şef şi inspector-şef adjunct ar atrage imposibilitatea realizării rolului acestei instituţii şi ar afecta desfăşurarea cercetărilor disciplinare, cu consecinţe grove asupra prestigiului justiţiei şi integrităţii funcţiei de judecător şi procuror, dar şi asupra drepturilor celor aflaţi în curs de cercetare disciplinara."

În ceea ce priveşte soluţia propusă pentru asigurarea interimatului, s-a arătat că "aceasta vizează ocuparea temporară a funcţiei de către Inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct în exerciţiu la momentul expirării mandatului, soluţie fundamentată pe ideea că aceste persoane au făcut deja dovada competenţei manageriale şi profesionale, exercitând funcţiile respective, având o cunoaştere aprofundată a activităţii Inspecţiei Judiciare şi susţinând un concurs atât la momentul numirii iniţiale în acele funcţii, cât şi la momentul reînvestirii pentru un nou mandat. Această soluţie este menită să asigure continuitatea actului managerial pentru o perioadă determinată, până la ocuparea postului în condiţiile legii."

S-a mai arătat în cuprinsul notei de fundamentare că în alegerea acestei soluţii legislative, s-a avut în vedere şi faptul că prin Legea nr. 24/2012 s-a realizat o reformă aprofundată a sistemului disciplinar, una dintre una dintre măsurile adoptate fiind cea a consolidării instituţionale a Inspecţiei Judiciare, prin creşterea autonomiei acesteia în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, atât sub aspectul modului de îndeplinire a atribuţiilor, cât şi din punct de vedere al organizării instituţionale. Aceste măsuri legislative au urmărit asigurarea independenţei operaţionale a Inspecţiei Judiciare, precum şi stabilitatea în funcţie a conducătorilor acestei instituţii, drept condiţii pentru îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a competenţelor Inspecţiei Judiciare. În acord cu cele mai sus expuse, s-a propus exercitarea interimatului în cele două funcţii de către persoane care au făcut dovada competenţei profesionale şi manageriale.

Cât timp este justificată situaţia extraordinară care a determinat adoptarea ordonanţei de urgenţă conform art. 115 alin. (4) din Constituţie (fiind evident că neadoptarea acestei soluţii legislative în regim de urgenţă ar fi putut produce consecinţe grave asupra activităţii Inspecţiei Judiciare, afectând inclusiv procedurile disciplinare în curs sau viitoare, proceduri care trebuie să respecte termenele legale), nu se poate reţine încălcarea principiului separaţiei puterilor de stat, abilitarea guvernului în vederea emiterii ordonanţei de urgenţă reprezentând o exceptare permisă chiar de către Constituţie.

Aspectele legate de lipsa avizului CSM sau de aplicarea O.U.G. nr. 77/2018 începând cu data de 1 septembrie 2018, deşi a fost emisă şi publicată la 5 septembrie 2018 reprezintă chestiuni ce depăşesc atribuţiile puterii judecătoreşti şi pot fi cenzurate exclusiv de Curtea Constituţională. De asemenea, opţiunea legislativă exprimată în cuprinsul ordonanţei, în sensul de a desemna interimar conducerea căreia îi expirase mandatul este o chestiune ce ţine de legiferare ca atare, asupra căreia instanţa de judecată nu poate efectua judecăţi de valoare, în lipsa unei constatări a neconstituţionalităţii textului.

În ceea ce priveşte argumentele legate de încălcarea obligaţiilor ce revin României în cadrul Uniunii Europene (Mecanismul de cooperare şi de verificare, instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană), recurentul a invocat faptul că intervenţia legislativă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a avut ca efect nu acoperirea unei pretinse "lacune legislative", cum se arată în preambulul ordonanţei, ci amputarea unei atribuţii a Consiliului Superior al Magistraturii, în virtutea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei, introducând în circuitul juridic posibilitatea exercitării unei funcţii de conducere pe o perioadă nedeterminată, prin prelungire automată, ca efect nediferenţiat al legii, a unui mandat expirat, fără nicio posibilitate de exercitare de către CSM a marjei de apreciere care este de esenţa rolului său constituţional.

Înalta Curte va avea în vedere considerentele Hotărârii Marii Camere din 18 mai 2021 pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, având ca obiect şase cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Olt (România), prin decizia din 5 februarie 2019, primită de Curte la 5 februarie 2019 (C-83/19), de Curtea de Apel Piteşti (România), prin decizia din 18 februarie 2019, primită de Curte la 18 februarie 2019 (C-127/19), de Curtea de Apel Bucureşti (România), prin decizia din 28 februarie 2019, primită de Curte la 28 februarie 2019 (C-195/19), de Curtea de Apel Braşov (România), prin decizia din 28 martie 2019, primită de Curte la 9 aprilie 2019 (C-291/19), de Curtea de Apel Piteşti (România), prin decizia din 29 martie 2019, primită de Curte la 6 mai 2019 (C-355/19), şi, respectiv, de Tribunalul Bucureşti (România), prin decizia din 22 mai 2019, primită de Curte la 22 mai 2019 (C-397/19).

Prin intermediul celei de a treia întrebări adresate în cauza C-83/19, instanţa de trimitere a solicitat în esenţă să se stabilească dacă articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să efectueze numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional pentru astfel de funcţii.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a amintit că "existenţa însăşi a unui control jurisdicţional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă unui stat de drept" (par 189).

De asemenea, s-a arătat că regimul disciplinar trebuie "să prezinte garanţiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conţinutului deciziilor judiciare".(par 198), "dat fiind că persoanele care ocupă funcţiile de conducere în cadrul unui astfel de organ pot exercita o influenţă determinantă asupra activităţii acestuia, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcţii trebuie să fie concepute, după cum a arătat în esenţă domnul avocat general la punctul 269 din Concluziile prezentate în cauzele C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19 şi C-355/19, astfel încât să nu poată da naştere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi."(par 200).

În concluzie, instanţa europeană a statuat următoarele:

"Având în vedere consideraţiile care precedă, este necesar să se răspundă la a treia întrebare adresată în cauza C-83/19 că articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi."

În expunerea raţionamentului, CJUE a punctat următoarele idei (par 202-206):

"Simplul fapt că membrii cu funcţii de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară în privinţa judecătorilor şi a procurorilor sunt numiţi de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naştere unor îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre.

Situaţia este aceeaşi în ceea ce priveşte dispoziţiile naţionale care prevăd că interimatul unei funcţii de conducere din cadrul unui astfel de organ este asigurat, în situaţia vacantării acestei funcţii ca urmare a expirării mandatului în cauză, de conducătorul al cărui mandat a expirat, până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii.

Cu toate acestea, condiţiile de fond şi modalităţile procedurale aplicabile la adoptarea deciziilor de numire a acestor conducători trebuie să fie concepute astfel încât să îndeplinească cerinţele amintite la punctul 199 din prezenta hotărâre.

Mai exact, o reglementare naţională poate genera îndoieli precum cele menţionate la punctul 200 din prezenta hotărâre atunci când are ca efect, fie şi cu titlu provizoriu, să permită guvernului statului membru în cauză să facă numiri în funcţiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetările disciplinare şi de a exercita acţiunea disciplinară împotriva judecătorilor şi a procurorilor cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional.

Revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi."

Procedând la efectuarea verificărilor impuse de instanţa europeană, Înalta Curte consideră că reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal nu a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii, ci doar a reglementat o situaţie provizorie ce necesita rezolvare de urgenţă, neexistând o dovadă a neîndeplinirii cerinţelor de la paragraful 199 din hotărâre ("este esenţial ca organul competent să efectueze cercetările şi să exercite acţiunea disciplinară să acţioneze în cadrul exercitării misiunilor sale în mod obiectiv şi imparţial şi în acest scop să fie la adăpost de orice influenţă exterioară.")

Astfel, prin art. I din O.U.G. nr. 77/2018, la articolul 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, după alin. (6) se introduc două noi alineate, alin. (7) şi (8), cu următorul cuprins:

"(7) În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii.

(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii."

Conform art. II din O.U.G. nr. 77/2018, "prevederile art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică şi situaţiilor în care funcţia de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."

Astfel, ordonanţa amintită a reglementat cu titlu provizoriu ("până la data ocupării acestei funcii în condiţiile legii") situaţia ocupării funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, esenţială fiind, în opinia Înaltei Curţi, intenţia de reglementare provizorie, intenţie care reiese din precizarea făcută în cuprinsul notei de fundamentare a O.U.G. nr. 77/2018:

"Totodată, ţinând seama de importanţa instituţiei Inspecţiei Judiciare pentru menţinerea unui corp al magistraturii integru şi care să se bucure de toate garanţiile de independenţă şi imparţialitate, precum şi de necesitatea asigurării interimatului până la ocuparea funcţiilor de conducere în condiţiile legii, prin nota de fundamentare s-a propus completarea de urgenţă a Legii nr. 317/2004 cu o dispoziţie de principiu care să reglementeze expres modul de exercitare a interimatului în situaţia expirării mandatelor acestor funcţii şi în situaţia în care vacantarea funcţiei de inspector-şef sau inspector-şef adjunct intervine din alte motive, dar şi cu o dispoziţie tranzitorie care să reglementeze expres aplicarea normei şi pentru situaţiile în care funcţia este vacantă la momentul intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă (mandatele conducerii Inspecţiei Judiciare expirând la 1 septembrie 2018), în vederea asigurării continuităţii actului managerial."

Cele de mai sus sunt totodată utile pentru a se reţine îndeplinirea şi celei de a doua condiţii, aceea de a nu putea da naştere prin mecanismul folosit niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor organului menţionat ca instrument de presiune asupra activităţii judiciare sau de control politic al acestei activităţi; cât timp în mod transparent s-a menţionat în nota de fundamentare necesitatea modificării legii în sensul reglementării ipotezei vacantării funcţiei fără a se fi finaliza tprocedura legală de numire a succesorului în funcţie.

În concluzie, atâta timp cât în baza ordonanţei de urgenţă s-a asigurat interimatul funcţiei de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, care a avut loc la data de 15 mai 2019, când Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât validarea rezultatelor finale ale concursului pentru ocuparea postului de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, desfăşurat la data de 27 martie 2019 şi numirea domnului D. în funcţia de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare pentru un nou mandat de 3 ani, în mod temeinic şi legal nu s-a putut reţine că actele semnate de acesta în perioada la care a face referire recurentul-reclamant sunt lovite de nulitate.

Ca urmare, critica recurentului şi motivul de nulitate a Regulamentului de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018, sunt nefondate.

II.2.3. În privinţa soluţiei de respingere a capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluţiei nr. 2540/A emisa la 31.07.2019 în lucrarea nr. 19 - 2280 a Direcţiei de Inspecţie pentru judecători precum si a rezoluţiei nr. C 19 - 2880 din 13.09.2019 a Inspectorului Sef

Un prim argument adus de recurent este cel legat de nulitatea rezoluţiilor ca o consecinţă a emiterii lor sub imperiul Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinului Inspectorului Sef al Inspecţiei Judiciare nr. 136 din 11.12.2018, de asemenea nul ca urmare a semnării acestuia de către numitul D., in perioada 1.09.2018 - 25.05.2019, in care acesta ocupa funcţia de inspector sef al Inspecţiei Judiciare in baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 77/2018, act cu un caracter vădit nelegal.

Or, ca urmare a considerentelor mai sus exprimate la punctul II.2.2., acest argument este nefondat.

Pe o a doua linie de argumentaţie, recurentul a invocat faptul că se încalcă puterea de lucru judecat a hotărârilor din 07.03.2018 pronunţate în cauzele nr. x/2015 si nr. x/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, deoarece contrar acestora s-a reţinut judecătorul B. nu a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), i) si t din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcţiei de judecător in stare de incompatibilitate si cu rea credinţă.

Înainte de a analiza în concret acest argument, Înalta Curte constată că în mod corect s-a statuat de către prima instanţă că, deşi recurentul-reclamant a invocat săvârşirea de către pârât a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), i), l) şi t) din Legea nr. 303/2004, faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza inspectorilor judiciari se raportează la faptele sesizate, şi nu la temeiurile legale indicate în cuprinsul sesizării, nefiind ţinută această analiză de încadrarea juridică invocată de reclamant, ci urmând a face propria încadrare potrivit legii. Potrivit dispoziţiilor legale citate, sunt supuse verificărilor prealabile "aspectele semnalate" potrivit alin. (1) şi (2) din textul de lege menţionat, iar nu încadrarea juridică invocată de petiţionari, deoarece analiza existenţei respectiv inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului, în urma verificărilor prealabile efectuate, cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind aşadar irelevantă, în contextul cadrului şi obiectului verificărilor, încadrarea juridică la care se face referire în sesizare.

Astfel, faptele reclamate au fost încadrate în drept în mod corect de către inspectorul judiciar la art. 99 lit. c), lit. i) teza I, lit. l) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, urmând ca analiza motivelor de casare să se facă raportat la fiecare dintre aceste abateri disciplinare reclamate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat ca atare de recurent, dar nedezvoltat în concret, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, astfel că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, având obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte constată că recurentul a mai invocat încălcarea puterii de lucru judecat a celor două încheieri pronunţate în cauzele nr. x/2015 si nr. x/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, deoarece contrar acestora s-a reţinut judecătorul B. nu a săvârşit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), i) si t din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcţiei de judecător in stare de incompatibilitate si cu rea credinţă.

Aceste susţineri sunt încadrate de către recurent în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Prin motivul de casare avut în vedere de către legiuitor la punctul 7 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. se are în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat, înţeleasă în sensul art. 431 din C. proc. civ. ca triplă identitate de părţi, obiect şi cauză; or, puterea de lucru judecat invocată de recurent se referă la efectul negativ al unei hotărâri judecătoreşti (în sens larg) în sensul că nu mai poate fi repusă în discuţie aceeaşi chestiune de drept între aceleaşi părţi; este evident că nu se poate reţine nici autoritatea de lucru judecat, neexistând tripla identitate cerută de lege, dar nici puterea de lucru judecat, pentru motivele deja expuse în paragraful anterior.

Astfel, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., iar toate celelalte susţineri ale recurentului din cadrul acestui capitol vor fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară de la art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aceasta constă în "încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii."

Cu ocazia cercetărilor disciplinare efectuate ca urmare a sesizării formulate de către petent, având în vedere precizările de mai sus, în mod corect a constatat atât inspecţia judiciară, cât şi prima instanţă că faptele reclamante nu ar putea cosntitui abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. b) din lege, cât timp aceasta are în vedere premisa lipsei declaraţiei de abţinere formulate de un judecător; or, în prezenta cauză, judecătorul reclamant a formulat declaraţii de abţinere.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară de la art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, aceasta constă în:

"i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii."

Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune omisiunea judecătorului sau procurorului de o formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţa de faptul că se află în vreuna din situaţiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparţialitatea sa.

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară presupune vinovăţia judecătorului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe ori indirecte.

Înalta Curte constată că este necesar a se face distincţia între constatarea caracterului fondat al unor declaraţii de abţinere formulate într-o anumită cauză de un judecător şi reţinerea unei abateri disciplinare în sarcina acelui judecător. De esenţa constatării unei abateri disciplinare este întrunirea celor două elemente constitutive ale acesteia: latura obiectivă, constând în încălcarea regulilor procedurale şi latura subiectivă, constând în intenţia directă sau indirectă de a produce respectiva încălcare.

Ca atare, simpla încălcare a unor reguli procedurale luată separat, fără dovedirea laturii subiective, nu poate duce la reţinerea în sarcina judecătorului a săvârşirii unei abateri disciplinare şi nu se poate considera că încheierile de admitere a declaraţiilor de abţinere au din această perspectivă putere de lucru judecat asupra cercetărilor disciplinare reclamate.

Din situaţia de fapt reţinută de inspecţia judiciară şi de către prima instanţă a rezultat că judecătorul reclamat, membru al completului de judecată învestit cu soluţionarea în apel a dosarului nr. x/2015 a procedat la soluţionarea unei cereri vizând prelungirea supravegherii tehnice (art. 144 din C. proc. pen. în dosar component x/2014 al Parchetului de pe lângă ICCJ) la data de 30.04.2014 în cadrul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti. Prin urmare, a reţinut organul de inspecţie judiciară, participarea sa la instrumentarea cauzei cu nr. x/2015 în etapa judecăţii în apel până la data de 07.03.2018, când s-a admis cererea de abţinere formulată pentru alte motive, contravine art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., în conformitate cu care judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. De asemenea, potrivit art. 66 din C. proc. pen., persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care constituie motivul abţinerii; declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă legalitatea soluţiei de clasare cu privire la această abatere disciplinară, faţă de aspectul că starea de fapt rezultată din verificări nu a condus la concluzia că judecătorul reclamat ar fi cunoscut, anterior formulării declaraţiilor de abţinere, starea sa de incompatibilitate; în momentul în care a aflat că se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea de la judecata cauzei, judecătorul reclamat a formulat declaraţie de abţinere. Ca element de fapt, s-a avut în vedere faptul că, deşi a efectuat verificări cu privire la o eventuală stare de incompatibilitate, acesta nu a reuşit să identifice respectiva încheiere de prelungire din 30.04.2014 pronunţată în dosarul nr. x a Tribunalului Bucureşti, dată fiind şi dimensiunea dosarului, 14 volume si 44 de anexe.

Din această situaţie rezultă neîndeplinirea atât a condiţiei referitoare la latura obiectivă a abaterii disciplinare, cât şi a celei referitoare la latura subiectivă.

Recurentul-reclamant a invocat ca elemente de fapt în susţinerea existenţei dovezilor privind săvârşirea abaterii disciplinare, împrejurările că judecătorul reclamat participase la judecata apelurilor in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti timp de 9 luni de zile/8 termene, ceea ce ulterior, ca urmare a incompatibilităţii sale, a generat necesitatea refacerii, cu costuri financiare si procesuale importante, a audierii a zeci de martori sau a comisiei rogatorii internaţionale in forma scrisa, efectuata in Liban; ca urmare a participării in stare de incompatibilitate la judecata apelurilor in cauza nr. x/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, judecătorul B. a avut ocazia sa cunoască documente clasificate; efectuarea abţinerii extrem de tardiv, după opt termene de judecata in cauza nr. x/2015, reprezintă exercitarea funcţiei cu rea credinţă, întrucât judecătorul B. a ascuns adevăratele motive de abţinere care il priveau, astfel cum acestea au fost mai sus expuse, proferând calomnii la adresa sa si folosind astfel instrumentul procedural numit abţinere in interes personal; părţile au sesizat Parchetul pentru efectuarea de cercetări fata de judecătorul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 321 C. pen. aceste împrejurări au fost reflectate pe larg in media.

Înalta Curte constată că toate aceste aspecte de fapt nu dovedesc în mod cert, direct sau indirect, faptul că judecătorul reclamat a cunoscut, anterior formulării declaraţiilor de abţinere, starea sa de incompatibilitate. Împrejurările de fapt invocate de recurent reprezintă suspiciuni care nu sunt coroborate cu alte mijloace de probă concludente, pentru a se putea reţine dovedirea dincolo de orice dubiu a faptului că judecătorul reclamat a cunoscut starea sa de incompatibilitate anterior datei la care a formulat declaraţia şi că, astfel, în cunoştinţă de cauză, a participat la judecata cauzei la cele 8 termene anterioare.

Aşa cum reiese din modalitatea de exprimare, recurentul porneşte de la o prezumţie de cunoaştere de către judecătorul reclamat a împrejurărilor de fapt care puteau duce la reţinerea abaterii disciplinare ("este imposibil de acceptat că judecătorul B. nu a ştiut ca fusese judecător de drepturi si libertăţi2; "era imposibil ca judecătorul B. sa nu fi ştiut dispoziţiile art. 64 alin. (4) si art. 3 alin. (3) C. proc. pen.."; "era imposibil ca judecătorul B. sa nu fi ştiut nici macar la termenul din 14.11.2017 (al şaselea termen), când a audiat 3 ore un sigur martor (L.), ca emisese incheierea de sedinta din 30.04.2014 in dosarul nr. x/2014"). Or, nu se poate invoca o prezumţie în acest sens, ci trebuie dovedit, aşa cum s-a subliniat deja în prezentele considerente, dincolo de orice dubiu şi cu probe certe, că judecătorul reclamant a cunoscut aceste împrejurări şi, cu bună ştiinţă, nu a formulat declaraţia de abţinere mai devreme.

În ceea ce priveşte incompatibilitatea judecătorului prin prisma antepronunţării, în calitate de judecător al cauzei nr. x/2014, recurentul a sesizat inspecţia cu motivarea că, din declaraţia dată de judecătoarea F. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti rezulta antepronunţarea acestuia, situaţie în care era obligat să se abţină arătânnd împrejurarea menţionată ca fiind adevăratul motiv al declaraţiei de abţinere, ceea ce nu a făcut.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că declaraţia dată de F., judecător al Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii ce s-a desfăşurat în cadrul lucrării cu nr. x/2018 a Inspecţiei judiciare, a relevat faptul că judecătorul petent şi judecătorul reclamat din sesizare, membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2014, aveau păreri divergente cu privire la soluţia ce urmau să o pronunţe în cauză, aspect cunoscut de la judecătorul B.. S-a arătat însă că doamna judecător nu a menţionat, în declaraţia dată, şi soluţia pe care judecător B. intenţiona să o pronunţe, astfel încât nu se poate reţine că acesta şi-a exprimat părerea cu privire la cauza care îi revenise spre soluţionare anterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, că avea obligaţia de a se abţine de la soluţionarea dosarului, obligaţie pe care petentul pretinde că a încălcat-o.

Nu pot fi reţinute afirmaţiile recurentului, în sensul că prima instanţă a distorsionat conţinutul declaraţiei judecătoarei F., existenţa unor discuţii de principiu legate de o anumită cauză, fără a rezulta din declaraţia martorului amintit că in mod concret judecătorul reclamat a avansat o soluţie într-un sens clar, reprezintă simple indicii care nu sunt suficiente pentru conturarea concluziei judiciare că a existat o antepronunţare.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, aceasta constă în "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni."

Recurentul a invocat, în susţinerea reţinerii acestei abateri disciplinare în sarcina judecătorului reclamat, trei acte materiale susceptibile de încadrare: modul în care a formulat declaraţia de abţinere în cauza nr. x/2015 ascunzând incompatibilitatea prevăzută de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen. modul în care acesta a formulat cererea de abţinere din 2.03.2018, in cauza nr. x/2014, la al zecelea termen de judecata după ce fuseseră audiaţi majoritatea martorilor, si a ascuns adevăratele motive de abţinere care il priveau (antepronuntare in discuţiile cu judecătoarea F., raporturi cu Ministerul Public a cărei acţiune penala o analiza in cauza menţionata deşi era cercetat de aceeaşi entitate din dispoziţia ICCJ, secţia Penala - incheierea nr. 128 din 26.02.2018, dosarul nr. x/2017); alterarea conţinutului declaraţiei martorei L. în şedinţa de judecată din 14.11.2017 în cadrul dosarului nr. x/2015

În ceea ce priveşte primul act material invocat, Înalta Curte a reţinut deja mai sus că probele nu dovedesc în mod cert, direct sau indirect, faptul că judecătorul reclamat a cunoscut, anterior formulării declaraţiilor de abţinere, starea sa de incompatibilitate şi nici împrejurarea că acesta a intenţionat să ascundă un temei de incompatibilitate cunoscut.

În mod similar, nici faptul că prin încheierea din 07 martie 2018 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2014, după 15 termene de judecată, a fost admisă declaraţia de abţinere a judecătorului reclamat, nu poate duce la concluzia existenţei relei credinţe, cât timp actul procesual amintit a fost întemeiat pe prevederile art. 68 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. De asemenea, afirmaţiile recurentului în sensul că declaraţia sa de abţinere a ascuns adevăratele motive de abţinere care il priveau (antepronuntare in discuţiile cu judecătoarea F. şi raporturi cu Ministerul Public) nu pot fi luate în considerare, fiind simple speculaţii nesusţinute de dovezi certe.

În ceea ce priveşte acuzaţia legată de alterarea conţinutului declaraţiei martorei, cum în mod corect a reţinut părima instanţă, Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul verificărilor din cadrul lucrării cu nr. x/2018, finalizată prin rezoluţia de clasare din 28 septembrie 2018, menţinută prin sentinţa nr. 86/24.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018, astfel că aceasta nu mai poate face obiectul unor verificări ulterioare şi, deci, nu face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului, în sensul că prin încheierile pronunţate la 07.03.2018 in cauzele nr. x/2014 si nr. x/2015, s-a constatat existenta unei suspiciuni rezonabile ca imparţialitatea judecătorului B. este afectata si ca acesta se afla in cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) Cod de procedură si pentru raporturile sale de dependenta fata de Ministerul Public, ale cărui acţiuni penale le judecă, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, admiterea unei cereri de abţinere nu poate duce la constatarea automată a existenţei abaterii disciplinare; dimpotrivă, autosesizarea de către judecător a unei împrejurări de natură a afecta aparenţa sa obiectivă sau subiectivă de imparţialitate creează prezumţia lipsei relei credinţe, element constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. .t din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta constă în "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii."

Elementul material ce defineşte această abatere constă într-o atitudine nedemnă, mai exact orice acţiune care poate fi caracterizată ca fiind în contradicţie cu standardele de conduită prevăzute pentru magistraţi.

Recurentul a invocat două acte materiale susceptibile de a fi încadrate în această abatere disciplinară:

- judecătorul reclamat a proferat calomnii la adresa sa si a folosit astfel instrumentul procedural numit abţinere in interes personal si in interesul procuroarei de şedinţa G.;

- din înregistrarea şedinţei de la termenul data de 14.11.2017, precum si din transcrierea acesteia, rezulta ca, in timpul audierii martorei L., a intervenit un conflict verbal semnificativ intre judecătorul B. si domnul avocat N. care i-a reproşat revoltat ca nu consemnează ceea ce spune martora si a solicitat judecătorului B. sa consemneze cele spuse de martora si nu altceva. Aceste schimburi de replici au continuat câteva minute, culminând cu intervenţia domnului avocat N., care i-a atras atenţia judecătorului B. ca notează in declaraţia martorei aspecte care nu au legătura cu obiectul judecaţii, dandu-i in acest sens lămuriri concrete; transcrierea inregistrarii şedinţei de judecata si declaraţiile autentice ale judecătoarei I. si ale avocatei M. dovedesc faptul ca B. isi exercita atribuţiile de serviciu intr-un mod abuziv, pretindea soluţii, venea la serviciu in stare de ebrietate si isi inregistra colegii cu telefonul mobil pana si in timpul deliberărilor; caracterizările fîcute de jurnalişti.

Cu privire la primul aspect, Înalta Curte constată că faptul că cererea de recuzare formulată de procuror pe baza unora din aspectele invocate de judecătorul B. în cererile de abţinere (antepronunţarea judecătorului A. în sensul achitării unuia dintre inculpaţi, discuţiile dintre membrii completului de judecată) a fost respinsa ca neîntemeiată, nu conferă caracterul de atitudine nedemnă în sensul abaterii disciplinare menţionate aspectelor invocate de judecătorul reclamat în propria-i cerere de abţinere, aşa cum acestea au fost prezentate. În speţă, prin cererile de abţinere formulate în cadrul dosarului în dosarul nr. x/2015 şi nr. y/2014 şi soluţionate prin încheierile din data de 7 martie 2018 în ambele dosare, judecător B. a indicat punctual împrejurările prin care, în opinia sa, judecătorul A. a încercat să acrediteze ideea că se află în stare de dependenţă faţă de Ministerul Public, ridicând suspiciuni cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa, neputându-se reţine o atitudine nedemnă prin exercitarea indatoririlor profesionale în maniera dată în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, chestiunile legate de schimbul de replici între judecător B. şi avocaţii M. şi N. au făcut obiectul verificărilor din cadrul lucrării cu nr. x/2018, finalizată prin rezoluţia de clasare din 28 septembrie 2018, astfel că aceasta nu mai putea face obiectul unor verificări ulterioare şi, deci,nu face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în "imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror", Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut că petentul nu a precizat, în mod concret, presiunile făcute asupra sa de judecător B. pentru a fi de acord cu condamnarea unui inculpat în dosarul nr. x/2014, astfel că în lipsa unor date concrete, individual-determinate, şi a circumstanţelor de timp şi loc, efectuarea de verificări nu a putut fi realizată.

Referitor la susţinerile petiţionarului că nu au fost efectuate nici cele mai elementare verificări ale aspectelor sesizate, se constată ca inspectorul judiciar a depus toate diligentele necesare în vederea stabilirii situaţiei de fapt, fiind solicitate conducerii Curţii de Apel Bucureşti relaţii cu privire la aspectele semnalate, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, fiind avute în vedere relaţiile comunicate de Curtea de Apel Bucureşti cu adresele nr. x din 14 iunie 2019, nr. 2/8902 din 4 iulie 2019, la care s-au anexat înscrisuri, punctul de vedere al judecătorului B., a rezoluţiei din 28 septembrie 2018 dată în cadrul lucrării cu nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare, înscrisuri privind cauza cu nr. x/2018 ca urmare a listării din sistemul ECRIS, a procesului-verbal din 24 mai 2018 privind punctul de vedere al judecătorului F. aflat la fila x la lucrarea nr. x/2018, a Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior la Magistraturii nr. 9J din 6 martie 2019, înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 14 noiembrie 2017 - dosar nr. x/2015, precum şi transcrierea acesteia, aflate la lucrarea cu nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare.

Înalta Curte constată că nici cererea de recurs nu aduce lămuriri suplimentare cu privire la acest aspect, fiind doar reiterată afirmaţia că judecătorul reclamat a încercat presiuni asupra recurentului pentru a-l determina sa pronunţe o anumită soluţie, fără a explicita modalitatea exercitării acestora şi cum se reflectă în probe aceste susţineri.

În ceea ce priveşte susţinerea legată de excesul de putere al paratei Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că nu a fost dovedită o încălcare a limitelor externe sau interne ale atribuţiilor acestui organ de cercetare disciplinară a magistraţilor; nu s-a dovedit că inspectorii judiciari nu au acţionat cu imparţialitate, conform art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a abaterilor disciplinare reclamate.

Ca urmare, pentru considerentele pe larg expuse mai sus, se constată caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Faţă de considerentele expuse, constatând că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a legii, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 din C. proc. civ.

Având în vedere apărările similare invocate de către intervenienta accesorie O., în susţinerea recurentului-reclamant, în temeiul art. 67 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de intervenţie accesorie, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 36/F-CONT din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta accesorie O., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 1 noiembrie 2021.