Annulment appeal dismissed for failure to pay judicial stamp duty under Government Emergency Ordinance No. 80/2013.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the annulment appeal (contestaţie în anulare) as unfiled due to non-payment of the judicial stamp duty, thereby upholding the prior decision that rejected the claimant's civil action against the National Council for Combating Discrimination. The dispute concerned a constitutional and administrative challenge to the law regarding the recognition of professional diplomas, which the claimant argued discriminated against Romanian citizens by limiting regulated profession access to foreign nationals with three-year higher education degrees completed in Europe. The court’s decisive legal basis was Article 26(1) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 197 of the Civil Procedure Code, which mandate the prior payment of a 100 RON stamp duty for annulment appeals; the court ruled that the failure to discharge this obligation, despite being legally summoned to do so and having an unsuccessful request for re-examination of the tax, resulted in the mandatory annulment of the extraordinary appeal for lack of proper filing fees.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 148 alin. (6) C. proc. civ, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013; Annulment appeal dismissed for failure to pay judicial stamp duty under Government Emergency Ordinance No. 80/2013: Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., A. formulat prezenta contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei şi rejudecarea cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 24.02.3016, reclamantul A. a solicitat să se constate că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a răspuns sesizării sale conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 vizând aplicarea Legii nr. 200/2004, referitoare la recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România numai cetăţenilor străini cu studii superioare de 3 ani absolvite în Europa, lege apreciată ca discriminatorie pentru cetăţenii români cu studii superioare absolvite în România.
Prin sentinţa civilă nr. 39/CA/2017 -PI din data 3 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
2. Decizia pronunţată şi contestaţia în anulare formulată
Prin decizia nr. 1115 din 25 februarie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 39/CA/2017 -PI din data 3 aprilie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ., A. formulat prezenta contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei şi rejudecarea cauzei.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra căii extraordinare de atac
Examinând excepţia netimbrării invocată, din oficiu, în şedinţa publică din data de 28.10.2021, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, contestaţia în anulare se timbrează cu 100 RON, iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia contestatorului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentei contestaţii în anulare s-a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, demers procesual ce a fost respins potrivit încheierii din data de 22.04.2021, comunicată contestatorului la 12.05.2021 .
În acest context, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru subzista în continuare, iar contestatorul, deşi a fost legal citat cu această menţiune, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbale de înmânare a actului de procedură de la fila x, nu a respectat cerinţa impusă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancţiunii anulării căii extraordinare de atac.
De asemenea, dată fiind soluţia anterior menţionată, Înalta Curte constată că nu este legal învestită cu prezenta contestaţie în anulare, astfel că nu poate analiza celelalte cereri ale contestatorului (excepţii de nelegalitate, excepţie de neconstituţionalitate).
Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea ca netimbrată a contestaţiei în anulare formulate .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.