Challenge to judicial stamp duty deemed impermissible extraordinary remedy for substantive legal error

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

La data de 23 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1115 din 25 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021/a1, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reexaminarea taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, stabilite în sarcina acestuia conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie comunicată părţii prin adresa emisă la data 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2021 şi primită de aceasta la data de 8 martie 2021.

2. Soluţia instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Contestaţia în anulare formulată

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine cele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 503 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În raport cu aceste prevederi, contestaţia în anulare exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Astfel, pentru a fi admisibilă calea de atac extraordinară este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, toate condiţiile impuse de dispoziţiile legale anterior menţionate.

În speţă, contestatorul a invocat faptul că soluţionarea cererii de reexaminare numai în temeiul normei ordinare pentru dezlegarea chestiunii de drept, fără motivarea îndepărtării normei de excepţie a normei ordinare nu este o greşeală de judecată, este o eroare materială, în caz contrar prin "judecată trunchiată" recursurile în interesul legii devin inutile.

A mai arătat faptul că instanţa care a soluţionat cererea de reexaminare a omis a cerceta chestiunea supusă judecăţii invocată prin contestaţia în anulare pe fond care a fost generată de hotărârea judecătorească pronunţată în recursul pe fond.

A concluzionat contestatorul că, prin raportarea cererii contestaţiei în anulare la acţiunea iniţială din faţa primei instanţe, şi nu la cea invocată prin contestaţia în anulare pe fond, de drept, instanţa care a soluţionat cererea de reexaminare taxă timbru a judecat ceea ce nu s-a cerut prin cerere.

Cum s-a arătat anterior, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

În cauză, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatorul tinde să obţină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispoziţiilor incidente în raport cu circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

De asemenea, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nici omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs.

Dispoziţiile legale ale art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui veritabil alt recurs.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit - în opinia contestatorului - probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, instanţa europeană a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi B. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Faţă de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textul legal susmenţionat, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 octombrie 2021.