Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5115/2021 AI generated

Administrative challenge to closure resolution rejected; appellate court affirms dismissal as unfounded.

Case Number Decizia nr. 5115/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, affirming the lower court's decision that had rejected the plaintiff's administrative action; the lower court's judgment therefore remains fully in force. The dispute arose from a challenge to two resolutions—a closure resolution and a subsequent resolution on a complaint—issued by a public authority in response to an administrative grievance. The appellant alleged procedural violations, including breaches of adversarial principle, active role, and equal treatment, as well as inadequate reasoning of the lower court's judgment. The court held that no procedural rule sanctionable by nullity was breached under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, and that the judgment was properly reasoned under Article 488(1)(6), as the lower court correctly applied Article 99(m) of Law No. 303/2004 and the relevant provisions of Law No. 544/2001, finding no disciplinary misconduct and providing sufficient legal reasoning.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 2545 alin. (2) C. civ, art. 174 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Administrative challenge to closure resolution rejected; appellate court affirms dismissal as unfounded: The dispute arose from a challenge to two resolutions—a closure resolution and a subsequent resolution on a complaint—issued by a public authority in response to an administrative grievance. The appellant alleged procedural violations, including breaches of adversarial principle, active role, and equal treatment, as well as inadequate reasoning of the lower court's judgment. The court held that no procedural rule sanctionable by nullity was breached under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, and that the judgment was properly reasoned under Article 488(1)(6), as the lower court correctly applied Article 99(m) of Law No. 303/2004 and the relevant provisions of Law No. 544/2001, finding no disciplinary misconduct and providing sufficient legal reasoning.

Keywords

AI generated
administrative dismissal procedural misconduct civil dispute disciplinary action rules of procedure public authorities

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată în data de 08.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună în sensul soluţionării contestaţiei ce este formulată, cu privire atât la Rezoluţia de clasare nr. 1743/A din 02.06.2020, întocmită şi emisă de către pârâtă, în dosarul înregistrat cu nr. x, precum şi cu privire, în mod distinct, la Rezoluţia din 10.09.2020, înregistrată în lucrarea nr. C20-1165, ce a fost dată de către Inspectorul Şef, în soluţionarea plângerii, la soluţia de clasare, din 02.06.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 386 din data de 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a ignorat toate apărările şi cauzele de nulitate invocate în cadrul acţiunii, luând în considerare exclusiv numai apărările formulate de pârâtă. În aceste condiţii, a apreciat recurentul că nu există o analiză şi o soluţionare a cauzei care să reflecte respectarea principiului contradictorialităţii, rolului activ, adevărului obiectiv în raport de elementele esenţial invocate şi privind neregularităţile concret exprimate în cadrul dosarului.

A menţionat recurentul că, în ciuda tuturor neregularităţilor invocate, instanţa de fond nu a găsit, totuşi, că erau îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare.

A mai arătat că instanţa de fond nu a respectat principiile egalităţii de tratament aplicat părţilor, principiul legalităţii, principiul contradictorialităţii. Astfel, a apreciat că se evidenţiază nesocotirea şi nerespectarea gravă a principiilor şi obligaţiilor impuse prin art. 20 din C. proc. civ.. Totodată, nu au fost respectate nici prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Totodată, soluţia a fost pronunţată în condiţiile încălcării formei şi conţinutului legal, nefiind respectate condiţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

A concluzionat recurentul că judecătorul fondului nu s-a conformat nici obligaţiei impuse de art. 2545 alin. (2) C. civ. şi că soluţia a fost dată cu încălcarea regulilor şi principiilor de procedură, care şi atrag sancţiunea nulităţii, soluţie şi vădit nemotivată, în raport cu actele, situaţia dosarului, apărările invocate, dat fiind şi motivele străine cauzei, unele şi contradictorii.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună în sensul soluţionării contestaţiei ce este formulată, cu privire atât la Rezoluţia de clasare nr. 1743/A din 02.06.2020, întocmită şi emisă de către pârâtă, în dosarul înregistrat cu nr. x, precum şi cu privire, în mod distinct, la Rezoluţia din 10.09.2020, înregistrată în lucrarea nr. C20-1165, ce a fost dată de către Inspectorul Şef, în soluţionarea plângerii, la soluţia de clasare, din 02.06.2020.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a arătat că instanţa de fond a ignorat toate apărările şi cauzele de nulitate invocate în cadrul acţiunii, luând în considerare exclusiv numai apărările formulate de pârâtă. În aceste condiţii, a apreciat recurentul că nu există o analiză şi o soluţionare a cauzei care să reflecte respectarea principiului contradictorialităţii, rolului activ, adevărului obiectiv în raport de elementele esenţial invocate şi privind neregularităţile concret exprimate în cadrul dosarului.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu a respectat principiile egalităţii de tratament aplicat părţilor, principiul legalităţii şi principiul contradictorialităţii. Astfel, a apreciat că se evidenţiază nesocotirea şi nerespectarea gravă a principiilor şi obligaţiilor impuse prin art. 20 din C. proc. civ.. Totodată, a susţinut că nu au fost respectate nici prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate. Verificând sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă. Astfel, nu se poate reţine încălcarea principiilor invocate de recurent, prevăzute de art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (5) şi (6), art. 20, art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

De altfel, se constată că, prin criticile sale, recurentul-reclamant exprimă, de fapt, nemulţumiri generale cu privire la modul de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte apreciază că şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege şi nu de cele invocate de reclamant.

O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii şi înlăturarea explicită sau implictă a argumentaţiei celeilalte părţi, astfel că respingerea acţiunii reclamantului s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea adversă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantului au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.

Cu privire la susţinerile recurentului în sensul că, în ciuda contextului de neregularităţi invocate, instanţa de fond nu a apreciat, totuşi, că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare în cadrul arătat de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, instanţa de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având în vedere comunicarea către reclamantei a notei de constatare a reclamaţiei administrative nr. 571/BIRP/03.10.2019 care reprezintă motivarea în fapt şi în drept a adresei nr. x/08.10.2019. Totodată, menţionarea faptului că reclamantul poate formula plângere la instanţă în condiţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001 nu atrage abaterea disciplinară a magistratului, având în vedere că aceasta reprezintă o reproducere a dispoziţiilor legale, nu o apreciere personală a acestuia.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că toate susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 386 din data de 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 386 din data de 23 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 octombrie 2021.