Conflict of interest evaluation report: appeal allowed, judgment quashed and remanded for failure to assess material profit requirement

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.01.2018, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/16.01.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2261 din data de 12 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei, respectiv cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru a se constata existenţa unui conflict de interese. Astfel, deşi prin contestaţie s-a arătat că prin semnarea contractelor de achiziţie publică şi a facturilor aferente nu s-a produs nici un folos patrimonial reclamantului, soţiei sau rudelor de gradul I, instanţa de fond a omis cu desăvârşire să arate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susţineri.

A mai susţinut recurentul că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, în mod eronat a apreciat instanţa de fond cu privire la condiţia ca îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor să fie influenţată de eventuala relaţie existentă între reclamant şi B. S.A..

Totodată, având în vedere că art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de "interes personal într-o anumită problemă", în vederea întocmirii de către toţi aleşii locali a declaraţiei pe propria răspundere privind interesele personale, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 427/2016, a apreciat recurentul că acest text de lege nu poate fi aplicabil în cauza dedusă judecăţii.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/16.01.2017 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că, în cauză, raportat la dispoziţiile legale incidente şi la situaţia de fapt relevată de probele administrate, o parte din acţiunile întreprinse de reclamant întrunesc elementele conflictului de interese.

A mai reţinut instanţa de fond dispoziţiile art. 76 alin. (1), (70) şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi a avut în vedere şi prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004, respectiv faptul că pentru existenţa conflictului de interese este imperios necesar să se stabilească participarea alesului local la luarea unei decizii a autorităţii publice din care face parte, decizie care ar putea prezenta un beneficiu pentru sine ori pentru persoanele enumerate în textul legal menţionat.

A apreciat instanţa de fond că în speţă trebuie stabilit dacă reclamantul a participat la luarea unei decizii în sensul art. 75 din Legea nr. 393/2004, făcând această analiză din perspectiva textului de lege indicat.

Înalta Curte observă că nelegalitatea hotărârii primei instanţe invocată de recurent vizează motivarea incompletă a acesteia, respectiv omisiunea instanţei de a proceda la o examinare efectivă şi completă a motivelor prezentate în susţinerea nelegalităţii actului administrativ contestat, precum şi faptul că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul a susţinut faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei, respectiv cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru a se constata existenţa unui conflict de interese. Astfel, deşi prin contestaţie s-a arătat că prin semnarea contractelor de achiziţie publică şi a facturilor aferente nu s-a produs nici un folos patrimonial reclamantului, soţiei sau rudelor de gradul I, în aprecierea recurentului, instanţa de fond a omis cu desăvârşire să arate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susţineri.

Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant.

Astfel, necesitatea motivării hotărârii, în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impune în sarcina instanţei obligaţia de a prezenta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu referire atât la motivele pentru care s-au admis, cât şi la cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că în raportul de evaluare contestat în prezenta cauză s-a reţinut că persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, "Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.".

Din studiul considerentelor hotărârii recurate, prin raportare la textele de lege menţionate, Înalta Curte constată, în acord cu poziţia procesuală exprimată de recurent, că instanţa de fond nu a analizat folosul material cerut a fi realizat de persoana investigată de Agenţia Naţională de Integritate, în raport de prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 redate anterior.

Instanţa de control judiciar reţine că nu prezintă relevanţă interesul personal la care se face referire în art. 75 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 393/2004, deoarece raportul de evaluare nu a avut în vedere aceste dispoziţii legale, ci pe cele ale art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte are în vedere că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părţilor sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod real de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Perez c. Franţa, par. 80 şi Van de Hurk c. Olandei, par. 59).

Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune totuşi ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive asupra rezultatului procedurii în cauză (Ruiz Torja şi C. c. Spaniei).

Prin urmare, ţinând seama de cerinţele dreptului la un proces echitabil, dar şi de prevederile art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte hotărârea primei instanţe, motivarea incompletă şi fără o cercetare aprofundată a tuturor cererilor şi apărărilor părţilor, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Având în vedere că împrejurări esenţiale dezlegării cauzei nu au fost lămurite de către prima instanţă, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va judeca din nou litigiul ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precum şi de pârâtă prin întâmpinare.

În raport cu această soluţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurent, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2261 din data de 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2261 din data de 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 octombrie 2021.