Supplementary wage allowances for auxiliary judicial staff capped at 30% under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2018 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Oradea, solicitând instanţei anularea în parte a Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emise de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea şi, pe cale de consecinţă:

a. să se dispună acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, pentru toţi reclamanţii;

b. să se dispună acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru toţi reclamanţii începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, au arătat că, potrivit art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor de judecată beneficiază de următoarele sporuri:

- un spor de 15% din salariul de bază pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase reglementat de art. 4 alin. (1) Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017;

- un spor de până la 25% aplicat la salariul de bază lunar pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică reglementat de art. 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017;

- un spor de până la 5% aplicat la salariul de bază lunar pentru păstrarea confidenţialităţii reglementat de art. 5 Anexa V din Legea nr. 153/2017.

Recurenţii au invocat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 153/2017 şi au arătat că, potrivit Anexei nr. V, pentru familia ocupaţională "Justiţie", sporurile prevăzute sunt în cuantum maxim de 45%. Aparenta inadvertenţă între aceste dispoziţii şi prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 se poate explica folosind principiul "norma specială derogă de la norma generală", în prezenta cauză prevederile art. 25 alin. (1) având caracter de normă generală. Astfel, norma generală este cuprinsă în cadrul blocului iniţial al Legii nr. 153/2017, iar normele speciale se regăsesc în cadrul Anexei V care reglementează familia ocupaţională a justiţiei, norme speciale care instituie un spor total de 45 % care se aplică pentru această familie ocupaţională.

Au mai arătat recurenţii faptul că anumite instanţe, respectiv Curţile de Apel Târgu Mureş, Bacău, Ploieşti, Bucureşti au acordat sporuri în cuantum de 45%.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenţi pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bihor, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emise de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea şi, pe cale de consecinţă:

a. să se dispună acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, pentru toţi reclamanţii;

b. să se dispună acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru toţi reclamanţii începând cu data de 01.01.2018 şi pentru viitor.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

S-a mai statuat, de asemenea, că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

În ceea ce priveşte susţinerea legată de încălcarea principiului priorităţii normelor speciale, reţine instanţa supremă că nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I - IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că actul contestat este un act administrativ legal şi temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ce se cuvin reclamanţilor începând cu ianuarie 2018 fiind stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de X., PP., TT., D., H., L., P., T., BB., FF., JJ., NN., RR., C., G., K., O., S., W., AA., EE., II., MM., QQ., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., OO., SS., B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL. împotriva sentinţei civile nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de X., PP., TT., D., H., L., P., T., BB., FF., JJ., NN., RR., C., G., K., O., S.,W., AA., EE., II., MM., QQ., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., OO., SS., B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL. împotriva sentinţei civile nr. 4519 din data de 6 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 octombrie 2021.