Cumulation of employee counts for micro-enterprise eligibility under linked enterprise doctrine in EU-funded projects

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20.09.2018, sub nr. x/2018 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programul Operaţional Regional - AMPOR, a formulat contestaţie împotriva scrisorii de răspuns contestatar nr. 34220/23.03.2018 prin care i s-a respins contestaţia la scrisoarea de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentaţiei de contractare nr. x/28.12.2017 (emisă de către OI ADR SUD-VEST OLTENIA - organism intermediar subordonat Autorităţii de Management POR - AMPOR din cadrul MDRAP) prin care a fost notificată ca în urma rezultatului procedurii de verificare a documentaţiei de contractare a proiectului "Construire pensiune turistică P+l" (cod SMIS 113729) acesta a fost respins, cererea şi proiectul fiind depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020/Apelul de proiecte POR/2016/2/2.1. A/l, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

A solicitat reclamanta admiterea contestaţiei, anularea scrisorii de răspuns contestatar nr. 34230/23.03.2018, anularea scrisorii de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentaţiei de contractare nr. x/23.12.2017, precum şi admiterea cererii de finanţare.

Prin sentinţa nr. 2 din data de 09 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programul Operaţional Regional - AMPOR, în favoarea Curţii de Apel Craiova, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 08.02.2019, sub nr. x/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Direcţia Generală Programul Operaţional Regional-AMPOR.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2., a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea pe fond a cauzei cu consecinţa admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Consideră că, în mod eronat, instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantă iar prin hotărârea nr. 119/2019 nu a motivat în fapt şi în drept concluzia la care a ajuns, ci a înţeles să acorde prezumţia de adevăr absolut actelor administrative emise de către MDRAP - AMPOR, cele care, în opinia sa, nu şi-au susţinut temeinicia şi legalitatea prin apărările formulate şi depuse în acest litigiu.

Faţă de cele susţinute prin contestaţia formulată şi faţă de probatoriul depus, raportat la apărările formulate de intimată şi la lipsa probelor depuse de aceasta, consideră că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive străine de natura litigiului, iar instanţa de fond şi-a fundamentat concluziile bazându-se fie pe cele menţionate de intimată, fie pe interpretarea subiectivă şi limitată a prevederilor legale.

Invocă dispoziţiile:

- art. 488 pct. 6 C. proc. civ. "când hotărârea mi cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" şi

- art. 488 pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În principal, motivarea instanţei nu dovedeşte analizarea litigiului prin coroborarea probelor cu textele de lege incidente ci se limitează la preluarea întocmai a celor reţinute şi relatate de către instituţia pârâtă.

Astfel, faţă de aceste considerente, este evident că cele reţinute de instanţa de judecată nu au condus la o soluţionare corectă a litigiului, iar soluţia pronunţată se impune a fi casată şi cauza rejudecată, pentru următoarele considerente:

In sentinţa recurată se menţionează: "Ca atare, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor expuse anterior pentru a încadra reclamanta în categoria întreprinderilor legate, Curtea reţine că, între reprezentantul legal al S.C. A. şi cel al S.C. B. există o relaţie de familie, necontestată de către reclamantă, formând un grup de persoane fizice care acţionează de comun acord.

Susţinerea reclamantei în sensul că pârâta porneşte de la o supoziţie, respectiv de la existenţa unor relaţii de familie între reprezentanţii celor două societăţi, pentru a concluziona în sensul existenţei unei acţiuni comune a unui grup de persoane, este nefondată, având în vedere că textul de lege nu distinge între noţiunea de relaţii de familie şi cea de relaţii de rudenie, fiind doar expusă condiţia de a acţiona de comun acord.

Condiţia acţionării de comun acord decurge din faptul că ambele persoane reprezintă factori de decizie în cadrul celor 2 societăţi, iar relaţia de rudenie între cei doi reprezintă una dintre premisele de la care s-a pornit în a încadra cele două societăţi în categoria întreprinderilor legate."

Instanţa în mod eronat a reţinut că există o relaţie de familie între reprezentantul legal al S.C. A. şi cel al S.C. B., necontestată de către reclamantă, acest lucru fiind contestat, după cum reiese din cele expuse mai jos.

Astfel, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, prevede la Articolul 2 "Definiţii":

"în sensul prezentei directive:

1. prin "cetăţean al Uniunii" se înţelege orice persoană având cetăţenia unui stat membru;

2. prin "membru de familie" se înţelege:

a. soţul;

b. partenerul cu care cetăţeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul legislaţiei unui stat membru, dacă, potrivii legislaţiei statului membrii gazdă, parteneriatele înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei si în conformitate cu condiţiile prevăzute de legislaţia relevantă a statului membrii gazdă;

c. descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa, precum şi descendenţii direcţi ai soţului sau ai partenerului, conform definiţiei de la lit. b).;

d. ascendenţii direcţi care se află în întreţinere şi cei ai soţului sau ai partenerului, conform definiţiei de la lit. b)."

Constituţia României, art. 48, alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită intre soţi, pe egalitatea acestora si pe dreptul si îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia st instruirea copiilor."

Noul C. civ., art. 258, alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea părinţilor de a asişura creşterea si educarea copiilor lor.")

Având în vedere prevederile şi principiile Legii nr. 24 din 27.03.2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, familia nu poate fi definită diferit în acte normative diferite (art. 37, alin. (1) din Legea 24/2000), şi după cum se vede, în Legea 346 din 14 iulie 2004 - privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii nici nu este definită diferit (art. 37, alin. (2) din Legea 24/2000).

Potrivit prevederilor legislative mai sus menţionate, cei doi asociaţi (ambii fiind şi administratori) ai B., persoane în jur de 50 de ani, care, chiar dacă sunt fraţi, acum au fiecare întemeiată propria familie, cu propriul patrimoniu, între ei fiind o relaţie de rudenie, stabilită potrivit art. 406 din Noul C. civ.

Conform tuturor definiţiilor de mai sus, între C. şi C. nu sunt legături de familie, ci de rudenie. Conform definiţiei din legislaţia europeană, C. şi C. au avut legături de familie până ce primul dintre ei a împlinit 21 de ani, ulterior relaţiile de familie transformându-se în relaţii de rudenie.

Or, potrivit scrisorii de respingere nr. 23882/28.12.2017:"Ca urmare a adresei AMPOR nr. x/21.12.2017, înregistrată la ADR SV Oltenia cu nr. x/22.10.2017 şi luând în calcul prevederile Anexei 1.3.a "încadrarea în categoria microîntrepinderilor" la ghidul specific, ce are scopul de a oferi elemente suplimentare în analiza relaţiilor de legătura dintre întreprinderi, menţionăm faptul că, în sensul identificării unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, este considerată suficientă existenţa unor legături de familie (nu de rudenie) între persoanele fizice analizate." Această afirmaţie nu face altceva decât să întărească punctul de vedere referitor la nulitatea motivelor respingerii proiectului - nu legăturile de rudenie trebuie analizate, ci acelea de familie.

Din punct de vedere economic, ceea ce caracterizează familia este existenţa unui patrimoniu comun tuturor membrilor săi. în consecinţă, membrii fiecărei familii acţionează în sensul realizării propriului interes patrimonial. Astfel, nu poate fi probată nici măcar acţiunea de comun acord în cadrul celor două societăţi de către cele două persoane - C. şi C., din următoarele motive:

În primul rând societăţile comerciale nu trebuie văzute ca entităţi abstracte, acţionând în sine, prin sine şi pentru sine. Scopul înfiinţării şi al activităţii societăţilor comerciale este obţinerea de profit, gestionarea acestuia fiind dreptul asociaţilor/acţionarilor. Acest profit reprezintă un interes patrimonial care coincide cu interesul patrimonial al familiei asociaţilor/acţionarilor;

În cazul B. acţiunea de comun acord se subînţelege în cazul asociaţilor în cadrul societăţii, această acţiune fiind în interesul societăţii comerciale, implicit în interesul asociaţilor şi al familiilor acestora.

Dar în speţa în cauză trebuie analizate acţiunile de comun acord dintre firme şi nu din cadrul unei firme; or în cazul A. nu este vorba de nici o acţiune de comun acord, societatea având asociat unic, acesta acţionând singur (din punct de vedere formal, administrativ, instituţional şi juridic) întru împlinirea propriului interes/interesului familiei sale.

Instanţa, în mod eronat a conchis: "Ca atare, în raport de cele expuse anterior, se reţine că este fondată susţinerea pârâtei în sensul că cele două întreprinderi sunt întreprinderi legate, fapt ce rezultă din prevederile Anexei 1.3.a din Ghidul solicitantului, în conformitate cu care se consideră că acţionează de comun acord acele persoane care colaborează pentru a influenţa deciziile comerciale ale întreprinderilor analizate şi care exclud considerarea întreprinderilor în cauză ca fiind independente una faţă de cealaltă din punct de vedere economic.

Faptul că persoanele fizice în cauză au putere de decizie în ambele întreprinderi rezultă cu prisosinţă atât din calitatea de administrator pe care o deţin, din ponderea părţilor sociale, dar şi din înscrisurile depuse în conformitate cu care bilanţul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însuşit prin semnătură de către C., la fel ca şi raportid administratorului la data de 31.12.2016."

Aceste susţineri sunt total nefondate, motivele fiind următoarele:

Prevederile Anexei 1.3.a din Ghidul solicitantului, în conformitate cu care se consideră că acţionează de comun acord: A este întreprindere legată cu alte întreprinderi, dacă

- Intre A şi alte întreprinderi există oricare dintre următoarele raporturi:

i. o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

ii. o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrator de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

iii. o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

iv. o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi» majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

sau

- între A şi alte întreprinderi există oricare dintre raporturile de mai sus prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Pentru a fi considerate întreprinderi legate, între A. şi B. S.R.L. ar trebui să existe unul dintre raporturile expuse la punctele i. - iv. stabilite prin intermediul unei persoane fizice sau grup de persoane fizice.

i. C. nu deţine majoritatea drepturilor de vot în B. ci numai 50% (jumătate, care este diferită de majoritate). El deţine totalitatea drepturilor de vot în A.. C. nu deţine nici un drept de vot în A.;

ii. Nu este cazul - situaţia nu se aplică societăţilor cu răspundere limitată, ci societăţilor pe acţiuni;

iii. Nu este cazul - nu există un astfel de contract sau clauză;

iv. C. (asociat unic al A. SRL) este asociat în B. dar nu deţine majoritatea drepturilor de vot în aceasta (ci numai 50%, adică jumătate, care este diferită de majoritate). C. deţine 50% din drepturile de vot în B.

Prin urmare, din analiza ponderii părţilor sociale reiese cu prisosinţă că persoanele fizice în cauză (C. şi C.) nu au putere de decizie în ambele întreprinderi.

Raporturile între cele două societăţi sunt stabilite prin intermediul unei singure persoane (nu grup de persoane) - C., dar nu sunt raporturi de legătură deoarece acesta nu deţine controlul decât într-o societate - A. (nu şi în B.)

Este clar că se pune problema controlului exercitat în ambele societăţi, control care, în societăţile cu răspundere limitată, este exercitat de către Adunarea Generală a Asociaţilor, potrivit următoarelor prevederi ale Legii 31/1990.

Controlul se exercită de către Adunarea Generală a Asociaţilor, prin intermediul administratorilor. Dreptul de vot în ceea ce priveşte gestiunea şi controlul societăţii este oferit de calitatea de asociat, nu de aceea de administrator (acesta fiind mandatat.)

Acest fapt reiese şi din Actul Constitutiv actualizat al B., Capitolul IV.CONDUCEREA SOCIETĂŢII:

"Hotărârile societăţii se iau în adunarea generată care reprezintă totalitatea asociaţilor", şi în Capitolul III. CAPITALUL SOCIAL:

"4. Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală.

5. Fiecare parte socială conferă asociaţilor dreptul la un vot în adunarea generală."

Instanţa reţine că: "Faptul că persoanele fizice în cauză au putere de decizie în ambele întreprinderi rezultă cu prisosinţă atât din calitatea de administrator pe care o deţin, din ponderea părţilor sociale, dar şi din înscrisurile depuse în conformitate cu care bilanţul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însuşit prin semnătură de către C., la fel ca şi raportul administratorului la data de 31.12.2016."

Însă bilanţul contabil pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însuşit prin semnătură de către C., la fel ca şi raportul administratorului la data de 31.12.2016, potrivit prevederilor art. 201, alin. (1) din Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare-privind societăţile: "(1) Situaţiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acţiuni. în urma aprobării lor de către adunarea generală a asociaţilor, administratorii vor depune la registrul comerţului, în termen de 15 zile de la data adunării generale, copii ale situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, spre a fi publicate..." şi prevederilor din Capitolul IV.CONDUCEREA SOCIETĂŢII din Actul Constitutiv actualizat al B.:

"Adunarea generală se întruneşte cel puţin odată pe an, anterior depunerii bilanţului annual la instituţiile împuternicite, deliberând asupra oricărei probleme privind societatea comercială şi în mod obligatoriu analizează şi aprobă bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi, destinaţia şi repartizarea beneficiului atribuit asociaţilor."

In raport de cele de mai sus situaţia relatată referitoare la semnarea bilanţului contabil pentru anul 2016 de către C. nu are nici o relevanţă în speţa în cauză. Relevantă în schimb este poziţia de autoritate (cea care deţine controlul) a Adunării Generale a Asociaţilor.

Instanţa motivează mai departe; "Susţinerile reclamantei în sensul că S.C. A. este întreprindere autonomă pornind de la ipoteze prezentate în plan logic nu sunt fondate, având în vedere că au fost prezentate acte juridice sau comerciale care conduc indubitabil la concluzia că ambele persoane fizice au acţionat ca factori de decizie în ambele societăţi, fară a fi cerut de dispoziţiile legale ca aceştia să deţină un procent anume în controlul şi acţiunea celor două societăţi."

Motivarea cum că dispoziţiile legate nu cer ca persoanele fizice care deţin controlul să deţină un procent anume în controlul şi acţiunea celor două societăţi suferă de lipsa unei precizări, şi anume aceea că persoanele fizice trebuie să deţină împreună controlul în fiecare dintre cele două societăţi.

In consecinţă, este invalidă şi netemeinică şi aprecierea că: "Astfel, în condiţiile în care administratorul S.C. A. acţionează în calitate de administrator şi în cadrul S.C. B. cu putere decizională este o premisă suficientă pentru a considera că exista un grup de persoane fizice ce acţionează de comun acord în cele două societăţi, nefiind necesară condiţia ca şi domnul C. să deţină controlul sau să acţioneze în S.C. A.." Această afirmaţie pur şi simplu stabileşte că raporturile între societăţi se stabilesc numai prin intermediul lui C. (nefiind necesară condiţia ca şi domnul C. să deţină controlul sau să acţioneze în S.C. A. SRL) ", prin urmare nu există grup de persoane.

In consecinţă, A. este întreprindere autonomă şi se încadrează ca microîntreprindere, fiind solicitant eligibil în cadrul Apelului de proiecte POR/2016/2/2.1. A/1, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, datele privind calculul numărului mediu de salariaţi nefiind cumulate cu ale nici unei alte întreprindri.

Cât priveşte Hotărârea C-l 10/13 a CJUE care, în interpretare art. 3, alin. (3), al patrulea paragraf din Recomandarea CE nr. 2003/361, menţionată de instanţă, nu a fost demonstrată nici de către OI ADR SUD-VEST OLTENIA, nici de către Autoritatea de Management POR - AMPOR din cadrul MDRAP (pentru că este o imposibilitate) faptul că societăţile în cauză, A. şi B. ar constitui, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică.

Faptul că B. şi A. au aceleaşi coduri CAEN ca activitate principală, precum activităţi comune autorizate, respectiv codul CAEN 4673 - "Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare, aceasta a fost condiţia preliminară a analizei pretinselor relaţii de legătură dintre cele două societăţi, ea neconstituind argumentarea acestor presupuse legături, după cum reiese şi din Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, care prevede la punctul (12):

"Pentru ca numai întreprinderile care au cu adevărat nevoie să beneficieze de avantajele care rezultă, pentru IMM-uri, din diversele reglementări sau măsuri în favoarea lor, este, de asemenea, necesar să se ia în considerare, dacă este cazul, relaţiile existente între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice.

Pentru a limita la strictul necesar examinarea acestor situaţii, este necesar să se limiteze luarea în considerare a acestor relaţii Ia cazurile societăţilor care desfăşoară activităţi pe piaţa în cauză sau pe pieţe adiacente, facându-se trimitere, dacă este necesar, la definiţia dată de Comisie pieţei în cauză care a făcut obiectul Comunicării Comisiei privind definirea pieţei în cauză în se sul dreptului comunitar al concurenţei."

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.06.2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de intimatul-pârât.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Actele administrative supuse cenzurii instanţei de către reclamanta recurentă sunt reprezentate de scrisoarea de răspuns nr. x/23.03.2018 şi scrisoarea de notificare a beneficiarului în vederea respingerii documentaţiei de contractare nr. x/28.12.2017.

Prin scrisoarea de notificare beneficiar cu nr. x/28.12.2017 s-a comunicat părţii că, în urma verificării documentaţiei de contractare, proiectul său a fost respins de la finanţare, fiind expuse motivele avute în vedere la adoptarea soluţiei de respingere.

S-a constatat, în esenţă, faptul că cei doi reprezentanţi legali, respectiv cel al reclamantei şi cel al S.C. B.(C.) formează un grup de persoane fizice ce acţionează de comun acord, unul dintre reprezentanţi, C., deţine controlul în cadrul reclamantei şi împreună cu C. deţin controlul în cealalată societate, ca atare grupul format deţine controlul în ambele întreprinderi; cele două societăţi acţionează pe aceeaşi piaţă, având acelaşi Cod CAEN; iar, în anul 2016, S.C. A. are numărul mediu de salariaţi-1, iar S.C. B. are numărul mediu de salariaţi-9, ca atare solicitanta nu se mai încadrează în categoria microîntreprinderilor, proiectul fiind neeligibil.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Recurenta invocă nerespectarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei de motivare a hotărârii, prin însuşirea pe deplin si exclusiv a argumentelor pârâtei, susţinând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Astfel, contrar afirmaţiei recurentei, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

În analiza sentinţei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanţa face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare a hotătării, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

6.2. Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că limitele învestirii instanţei, aşa cum au fost stabilite la fond, vizează analiza, din perspectiva legalităţii, a procedurii administrative referitoare la proiectul cu titlul "Construire pensiune turistică P+l" (cod SMIS 113729), depus, în data de 03.05.2017, de A., în aplicaţia electronică MySMIS în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020/Apelul de proiecte POR/2016/2/2.l.A/1, Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Aceasta întrucât, deşi proiectul a fost selectat pentru finanţare, printr-o scrisoare ulterioară de notificare a beneficiarului, documentaţia de contractare nr. x/28.12.2017 a fost respinsă.

În fapt, în urma verificării încadrării solicitantului în categoria microîntreprinderilor în etapa de precontractare, conform informaţiilor extinse furnizate de portalul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru servicii online, intimatul a constatat următoarele:

Cei doi reprezentaţi legali ai celor două societăţi, S.C. A. şi S.C. B. C. formează un grup de persoane fizice ce acţionează de comun acord, deoarece domnul C. deţine controlul în A. (100 % din părţile sociale) şi împreună cu domnul C. deţine controlul în cealaltă societate, respectiv S.C. B. (fiecare cu câte 50% din părţile sociale), amândoi fiind şi administratori cu puteri depline în cadrul S.C. B. Astfel, grupul format de cei doi deţine controlul în S.C. B., domnul C. deţinând controlul deplin şi în S.C. A..

Susţine recurenta că între d-nii C. şi C. nu există relaţii de familie ci doar de rudenie, cei doi fiind fraţi.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că o astfel de abrodare este una restrictivă, neputând exista nicio îndoială că, între cei doi fraţi, precum în cazul prezentei cereri, există o legătură care ţine de viaţa de familie în sensul art. 8 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. O astfel de relaţie naturală de familie nu se încheie din cauza faptului că fraţii au atins vârsta legală şi, drept urmare, nu mai locuiesc în aceeaşi gospodărie (a se vedea Ciliz împotriva Ţărilor de Jos, nr. 29192/95, CEDO 2000).

Viaţa de familie include cel puţin legăturile între rudele apropiate (Marckx vs. Belgia, Brodna vs. Italia), legăturile de familie chiar dintre fraţi beneficiind de protecţie datorită legăturilor emoţionale normale (Onur vs. Regatul Unit).

Astfel, este judicioasă susţinerea cuprinsă în scrisoarea de respingere nr. 23882/28.12.2017 referitoare la,,...existenţa unor legături de familie între persoanele fizice analizate, cu referire la situaţia legală a reprezentantului S. C. A., interpretarea noţiunii în discuţie trebuind să fie făcută în sens larg.

D-nul C., asociat unic S.C. A. deţine 50% din părţile sociale S.C. B. şi este administrator cu puteri depline al acestei din urmă societăţi. Mai mult, bilanţul contabil depus pentru anul fiscal 2016 pentru S.C. B. a fost însuşit exclusiv de către acesta iar "raportul administratorului la data de 31.12.2016" este asumat tot de domnul C..

Arată intimata inclusiv că C. (unul dintre asociaţii şi administratorii ai S.C. B.) a constituit în favoarea S.C. A. un drept de superficie asupra unui bun propriu, pe o perioadă de 15 ani, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x Novaci, situaţie care evidenţiază în mod concret colaborarea celor două societăţi în scopul influenţării deciziilor comerciale.

Devin aşadar incidente prevederile art. 44 alin. (4), (5) din Legea nr. 346/2004:

"(4) întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, daca îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză".

De asemenea, conform Anexei 1.3.a - încadrarea în categoria microîntreprinderilor (2.1. A. Microîntreprinderi - Ghidul solicitantului):

"Grup de persoane fizice care acţionează de comun acord în sensul art. 3.3 din Anexa la Recomandarea CE nr. 361, se consideră că "acţionează de comun acord" acele persoane fizice care colaborează pentru a influenţa deciziile comerciale ale întreprinderilor analizate, şi care exclud considerarea întreprinderilor în cauză ca fiind independente una faţa de cealaltă, din punct de vedere economic.,,

Pentru a putea stabili faptul că întreprinderea S.C. A. este întreprindere legată cu S.C. B., trebuie îndeplinită şi condiţia de a activa pe pieţe relevante similare sau adiacente.

Referitor la analizarea acestei condiţii, este relevant faptul ca cele două societăţi au aceleaşi coduri CAEN ca activitate principală, precum şi activităţi comune autorizate, respectiv codul CAEN 4673 - "Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare".

Nu în ultimul rând, solicitantul a depus cererea de finanţare în 2017, anexând situaţiile financiare anuale aferente anului 2014, 2015 şi 2016.

Potrivit susţinerilor contestatarului şi documentelor comunicate, S.C. A. a avut în anul 2016 o singură persoană angajată, cu normă întreagă, începând cu 30.11.2016, iar în anul 2015, 0 salariaţi.

De asemenea, S.C. B. a avut în anul 2016, 9 persoane angajate, iar în anul 2015, 14 salariaţi.

Astfel, datele cumulate pentru S.C. A. si S.C. B.:

- aferente anului 2016, evidenţiază un număr mediu de salariaţi 10,

- aferente anului 2015, evidenţiază un număr mediu de salariaţi 14.

În conformitate cu art. 6 din legea 346/2004, "cifrele privind numărul mediu anual de salariaţi se calculează prin cumularea proporţională a datelor aferente întreprinderilor partenere şi a datelor aferente întreprinderilor cu care întreprinderea respectivă este legată".

Or, Ghidul Solicitantului Secţiunea 3.2, punctul 1, prevede:

"Microîntreprinderile sunt definite ca întreprinderi care au un număr mediu de salariaţi mai mic decât 10...,,

Este de reţinut şi că, Prin Hotărârea nr. C-110/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, clarifică prevederile art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Recomandarea CE nr. 361/2003 astfel: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă."

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2021.