Notary’s annulment action rejected: Ministry order terminating notarial status for criminal conviction upheld

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, prin Ministru, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019 emis de Ministrul Justiţiei;

- obligarea Ministerului Justiţiei să întreprindă demersurile necesare pentru repunerea sa în situaţia anterioară, respectiv pentru reluarea activităţii de notar public, aşa cum rezultă din hotărârea nr. 15/22.03.2019 emisă de UNNPR;

- suspendarea efectelor Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019 emis de Ministrul Justiţiei până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestui act administrativ;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţiile instanţei de fond

2.1. Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 97 din 21.09.2020, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2.2. Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 147 din 11.12.2020, a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 97 din 21.09.2020, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 97 din 21.09.2020 şi a solicitat admiterea recursului:

- casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe;

- casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată şi completată.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este insuficient motivată şi cuprinde argumente contradictorii şi chiar în discordanţă cu soluţia pronunţată.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a susţinut următoarele:

- prima instanţă nu a analizat motivul de nulitate a Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019 emis de Ministrul Justiţiei referitor la faptul că nu respectă indicaţiile din decizia de casare nr. 1270/12.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi conţine temeiuri juridice care nu sunt incidente în cauză;

- instanţa de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 pentru a se putea dispune măsura încetării calităţii de notar public, dacă a intervenit prescripţia şi reabilitarea, dacă mai exista posibilitatea refacerii ordinului deja anulat.

În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la acest motiv de recurs, partea a menţionat următoarele:

- refacerea actului administrativ, după cum s-a procedat prin intermediul ordinului dedus judecăţii, este o situaţie contrară Legii contenciosului administrativ, precum şi Legii nr. 361995;

- prin ordinul contestat s-a aplicat o nouă sancţiune administrativă notarului public;

- curtea de apel nu a sancţionat încălcarea obligaţiei de motivare a ordinului contestat de către emitentul acestuia, obligaţie instituită de prevederile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 31 din Codul Administrativ;

- legislaţia în vigoare nu permite Ministerului Justiţiei să evalueze faptele unui notar public;

- prima instanţă a interpretat greşit normele care reglementează instituţiile prescripţiei şi reabilitării;

- instanţa de fond nu a sancţionat, pe de o parte, încălcarea principiului neretroactivităţii legii pentru considerentul că încetarea calităţii de notar public s-a dispus de la data condamnării penale definitive, iar, pe de altă parte, eludarea hotărârii Consiliului Uniunii nr. 15/22.03.2019.

3.2. Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 147 din 11.12.2020 şi a solicitat admiterea recursului:

- casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe;

- casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată şi completată, precum şi pronunţarea asupra tuturor motivelor de nulitate ale actului administrativ contestat în cauză.

În motivarea căii de atac, întemeiată în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a menţionat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii completatoare, respectiv cu privire la obligarea părţii adverse de a răspunde la solicitarea UNNPR şi de a dispune aplicarea hotărârii nr. 15/22.03.2019 emise de Consiliul UNNPR.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinări în care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, pentru apărările prezentate la dosar.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinări, precum şi concluzii scrise.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate.

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al deciziei de faţă, recurenta a investit instanţa de contencios administrativ, în baza art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu acţiunea având ca obiect anularea, precum şi suspendarea efectelor Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019 prin care Ministrul Justiţie a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru încetarea calităţii de notar public şi, în consecinţă, a constatat încetarea calităţii de notar public a doamnei A., cu sediul biroului notarial în localitatea Buzău, circumscripţia Judecătoriei Buzău, Camera Notarilor Publici Ploieşti, de la data condamnării prin decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2013, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 15.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi art. 289 din C. pen. din 1969. Temeiurile juridice avute în vedere la emiterea acestui ordin au fost următoarele: art. 23 alin. (1) lit. f) şi lit. g) şi alin. (2) raportat la art. 16 lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995; art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 8 august 1995, cu modificările şi completările ulterioare; art. 41 alin. (4), art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, cu modificările ulterioare; art. 68, art. 74 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2333/C/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 21.09.2020, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 11.12.2020, aceeaşi instanţă a respins cererea reclamantei de completare a hotărârii de fond, ca neîntemeiată.

5.2. Referitor la recursul promovat împotriva sentinţei nr. 97 din 21.09.2020

5.2.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În cuprinsul hotărârii judecătoreşti recurate, judecătorul fondului cauzei a prezentat în mod corect situaţia de fapt, respectiv condiţiile care au determinat emiterea Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019 de către Ministrul Justiţiei, precum şi temeiul juridic aplicabil măsurii administrative dispuse prin intermediul acestuia.

Contrar susţinerilor recurentei, în cadrul sentinţei atacate au fost analizate în mod detaliat toate criticile de nelegalitate ale actului administrativ contestat invocate de parte prin cererea de chemare în judecată.

Punctual, instanţa a verificat dacă, la emiterea Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019, Ministrul Justiţiei a respectat indicaţiile din decizia nr. 1270/12.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi temeiurile juridice nominalizate în ordinul aflat în discuţie şi a concluzionat în sensul că referirea la prevederile art. 16 lit. d) coroborate cu cele ale art. 23 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 36/1995 constituie doar o inadvertenţă, întrucât actul nu face nicio referire la buna reputaţie a recurentei.

În atare situaţie, motivul de casare analizat este nefondat, întrucât hotărârea judecătorească a fost dată cu respectarea dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

5.2.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

5.2.2.1. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că refacerea actului administrativ, după cum s-a procedat prin intermediul ordinului dedus judecăţii, este o situaţie contrară Legii contenciosului administrativ, precum şi Legii nr. 36/1995.

Aşa cum s-a reţinut prin sentinţa contestată, prin Ordinul nr. 1897/C/11.06.2015, Ministrul Justiţiei a dispus încetarea calităţii de notar public a recurentei ca urmare a condamnării definitive a acesteia la pedeapsa amenzii penale în sumă de 15.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzute de art. 246 şi art. 289 din C. pen. din 1969, prin decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2013.

În urma demersului judiciar al recurentei de anulare a acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal decizia nr. 1270 din 12.03.2019, în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost admis recursul declarat de parte împotriva sentinţei nr. 158 din 15.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa şi, în urma rejudecării cauzei, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost anulat Ordinul nr. 1897/C/11.06.2015 emis de Ministrul Justiţiei.

Din lecturarea motivării acestei decizii, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 18.06.2019 pronunţată de aceeaşi instanţă (prin care a fost respinsă cererea părţii de lămurire a dispozitivului deciziei) rezultă în mod indubitabil faptul că actul dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ a fost anulat pe considerentul că s-a fundamentat în drept pe o dispoziţie normativă inaplicabilă din punct de vedere ale regulilor aplicării legii în timp.

Mai precis, prin Ordinul nr. 1897/C/11.06.2015, Ministrul Justiţiei şi-a întemeiat măsură administrativă pe prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, în forma aflată în vigoare la data emiterii actului, ceea ce a condus la anularea sa pentru vicierea formală.

Prin decizia nr. 1270 din 12.03.2019, instanţa de control judiciar a stabilit faptul că "în cauză trebuia aplicată legea în forma în vigoare la data săvârşirii faptei ce a fost ulterior calificată ca infracţiune de către instanţa penală", respectiv art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare în luna august 2011). De asemenea, instanţa a dispus ca Ministrul Justiţiei să aprecieze "în conformitate cu normele legale şi cu considerentele prezentei decizii, oportunitatea şi posibilitatea refacerii actului administrativ anulat exclusiv pe considerente de natură formală."

Or, aşa cum s-a menţionat anterior, în motivarea Ordinului nr. 3223/C/05.08.2019, Ministrul Justiţiei a făcut referire la decizia nr. 1270 din 12.03.2019.

În contextul prezentat, recurenta nu poate susţine cu temei faptul că refacerea actului administrativ este o situaţie ce nu respectă prevederile Legii nr. 36/1995, precum şi pe cele ale Legii nr. 554/2004.

5.2.2.2. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că prin ordinul contestat s-a aplicat o nouă sancţiune administrativă notarului public.

După cum s-a explicitat anterior, Ordinul nr. 3223/C/05.08.2019 nu materializează aplicarea unei noi sancţiuni recurentei. În realitate, el reprezintă actul prin care s-a pus în executare decizia pronunţată de instanţa de contencios administrativ, respectiv s-a procedat la luarea aceleiaşi măsuri administrative în privinţa recurentei, pe baza aceleiaşi situaţii factuale.

Cu alte cuvinte, prin Ordinul nr. 3223/C/05.08.2019 s-a constatat încetarea de drept a calităţii recurentei de notar public, de la data condamnării prin decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2013, în urma unei analize fundamentate în drept pe dispoziţia normativă în vigoare la data săvârşirii faptelor sancţionate prin hotărârea de condamnare. Mai precis, emitentul actului a verificat dacă condamnarea penală definitivă s-a dispus ca urmare a savârşirii unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, după cum impun dispoziţiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995.

5.2.2.3. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că prima instanţă nu a sancţionat încălcarea principiului motivării actului administrativ

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că în mod justificat prima instanţă a reţinut că Ordinul nr. 3223/C/05.08.2019 este motivat corespunzător în fapt şi în drept.

Aşa cum s-a arătat la pct. 5.1 din decizia de faţă, în cuprinsul ordinului contestat au fost enunţate motivele care au condus la emiterea sa, iar aspectele reţinute se încadrează în cazul de încetare a calităţii de notar public prevăzut de art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare în perioada de referinţă), respectiv: "Calitatea de notar public încetează: (…) f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei."

Împrejurarea că emitentul ordinului a preluat în cuprinsul acestuia din considerentele hotărârilor judecătoreşti pe care se fundamentează nu poate echivala cu încălcarea principiului motivării actului administrativ.

În urma evaluării realizate, prin raportare la momentul pronunţării hotărârii penale, Ministrul Justiţiei a apreciat că existenţa condamnării penale aduce atingere prestigiului profesiei şi relaţiilor sociale ocrotite de lege. Mai precis, acesta a evidenţiat faptul că: "infracţiunile pentru care doamna A. a fost condamnată definitiv au fost săvârşite ca urmare a modului deficitar în care aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile legale, în exercitarea atribuţiilor specifice profesiei de notar public, fiind adusă astfel atingere prezumţiei de legalitate şi forţei probante de care trebuie să se bucure actele întocmite de orice notar public."

5.2.2.4. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că legislaţia în vigoare nu permite Ministerului Justiţiei să evalueze faptele unui notar public.

Cazul de încetare a calităţii de notar public analizat nu este decât consecinţa condamnării definitive a notarului public pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei şi relaţiilor sociale ocrotite prin lege.

Ministrului Justiţiei i-a fost conferită prin lege competenţa să stabilească dacă condamnarea penală are la bază săvârşirea unei infracţiuni grave sau care lezează prestigiul profesiei de notar public.

Instanţa de control judiciar nu poate primi alegaţia recurentei în sensul necesităţii evaluării proprii făcute de organul de conducere al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

Oportunitatea este o dimensiune a legalităţii, iar aprecierea acesteia constituie atributul exclusiv al emitentului actului administrativ.

În plus de aceasta, textul legal incident în cauză nu condiţionează măsura dispusă de existenţa unui aviz sau a unei propuneri din partea UNNPR.

5.2.2.5. Este nefondată critica recurentei în legătură cu faptul că prima instanţă a interpretat greşit normele care reglementează instituţiile prescripţiei şi reabilitării.

În mod justificat, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 1897/C/11.06.2015 a fost emis la mai puţin de o lună de la data pronunţării deciziei penale definitive de condamnare, iar Ordinul nr. 3223/C/05.08.2019 la aproximativ trei luni de la data comunicării deciziei de casare şi la mai puţin de o lună de la data respingerii cererii de lămurire a dispozitivului acestei decizii. Ca atare, emitentului celor două acte administrative nu i se poate imputa o stare de pasivitate.

Oricum, emiterea actului de încetare de drept a calităţii de notar public de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare nu este o operaţiune juridică supusă unui termen, deoarece Legea nr. 36/1995 nu reglementează un astfel de termen.

Altfel spus, ordinul de ministru este un act constatator al intervenţiei cazului de încetare a calităţii de notar public, act care este emis atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru a avea calitatea de notar public.

De asemenea, nu poate fi adusă în discuţie intervenirea reabilitării, deoarece, aşa cum s-a mai precizat, prin ordinul contestat s-au constatat îndeplinite condiţiile de fond pentru încetarea calităţii de notar public de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare.

Măsura refacerii actului administrativ anulat prin ordinul dedus judecăţii nu poate fi influenţată de instituţia reabilitării, reglementată de C. pen.. Intervenirea reabilitării este analizată de instanţa penală în raport de decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2013. Aceasta nu poate avea influenţă asupra efectelor pe care le-a produs hotărârea de condamnare pentru trecut. Ordinul contestat a fost emis în considerarea situaţiei existente la momentul condamnării penale definitive cu privire la exercitarea profesiei de notar public. Aceasta este chestiunea care se evaluează de către Ministrul Justiţiei.

5.2.2.6. Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond nu a sancţionat încălcarea principiului neretroactivităţii legii pentru considerentul că încetarea calităţii de notar public s-a dispus de la data condamnării penale definitive.

În mod corect, judecătorul fondului cauzei a raţionat în sensul că încetarea calităţii de notar public nu intervine, conform legii aplicabile, de la momentul emiterii ordinului de către Ministrul Justiţiei, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare a notarului public.

5.2.2.7. Este nefondată critica recurentei referitoare la eludarea hotărârii Consiliului Uniunii nr. 15/22.03.2019.

Conform art. 1 din acest act administrativ, se aprobă cererea recurentei de actualizare cu un post de notar public în localitatea Buzău, circumscripţia Judecătoriei Buzău, Camera Notarilor Publici Ploieşti, în vederea ocupării acestuia de către parte, ca urmare a punerii în executare a deciziei nr. 1270 din 12.03.2019 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015.

Ca atare, prin actul în discuţie s-a procedat la asigurarea unui post de notar public necesar în situaţia în care Ministrul Justiţiei ar fi evaluat situaţia în sens favorabil recurentei, în urma executării deciziei pronunţate de instanţa de contencios administrativ anterior nominalizate.

Însă, la adoptarea hotărârii Consiliului Uniunii nr. 15/22.03.2019 nu s-a ţinut seama de faptul că prin decizia nr. 1270 din 12.03.2019 a fost respinsă cererea recurentei de repunere în situaţia anterioară, respectiv aceea de reluare activităţii în cadrul BNP A..

Prin urmare, atât Ministrul Justiţiei cât şi instanţa de primă jurisdicţie nu trebuiau să ţină seama de măsura dispusă prin hotărârea Consiliului Uniunii nr. 15/22.03.2019.

5.2.2.8. În consecinţă, pentru toate argumentele expuse la punctele anterioare ale deciziei de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că motivul de casare analizat este nefondat.

5.3. Referitor la recursul promovat împotriva sentinţei nr. 147 din 11.12.2020

Prin cererea formulată, recurenta a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 97 din 21.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea cererii, recurenta a arătat faptul că instanţa a omis să se pronunţe asupra unor capete de cerere, respectiv asupra unor cereri conexe sau incidentale, fiind vorba despre prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea administrativă dispusă în cauză, despre intervenirea reabilitării judecătoreşti, despre încălcarea principiului motivării actului administrativ, despre încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1270 din 12.03.2019 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, precum şi despre nerespectarea hotărârii Consiliului Uniunii nr. 15/22.03.2019.

Prin sentinţa recurată, instanţa a respins cererea de completare a sentinţei nr. sentinţei civile nr. 97 din 21.09.2020, reţinând că argumentele invocate de recurentă în cuprinsul acesteia nu se încadrează în situaţiile limitativ prevăzute de art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea a menţionat faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii completatoare, respectiv cu privire la obligarea părţii adverse de a răspunde la solicitarea UNNPR şi de a dispune aplicarea hotărârii nr. 15/22.03.2019 emise de Consiliul UNNPR.

Conform prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "dacă prin hotărârea dată instanţa o să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare."

Este de observat faptul că dispoziţia normativă anterior citată stabileşte în mod limitativ situaţiile în care este posibilă completarea hotărârii judecătoreşti.

În mod corect, prima instanţă a apreciat în sensul că solicitarea recurentei nu se încadrează în prevederile acestei norme, deoarece partea invocă omisiunea instanţei de analiza toate motivele de nelegalitate ale ordinului contestat, iar nu omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor capete de cerere.

Mai mult decât atât, aşa cum s-a arătat la pct. 5.2.1 al deciziei de faţă, instanţa de fond a avut în vedere toate criticile de nelegalitate referitoare la actul administrativ dedus judecăţii invocate de recurentă, a procedat la analiza exhaustivă a acestora, prin raportare la cadrul normativ aplicabil în speţă.

În atare condiţii, recursul este nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 97 din 21 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 147 din 11 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2021.