Validity of rural subsidy recovery based on artificial creation of eligibility conditions under EU regulations

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 14599/21.04.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.02.2015 emise de pârâtă;

- exonerarea de la plata creanţei în sumă de 618.084,99 RON;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile de declinare

2.1. Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 10/26.01.2016, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă.

2.2. Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, prin sentinţa civilă nr. 260/CAF/2016 din 06.04.2016, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

3. Regulatorul de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1724/01.06.2016, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

4. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 208/2017 din 02.10.2017, a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 14599/21.04.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.02.2015, acte emise de pârâtă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.658 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi litigante.

5.1. Recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

5.1.1 Termenul de 90 de zile, reglementat de prevederile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este un termen imperativ, a cărei nerespectare atrage sancţiunea anulării actului administrativ contestat.

Toate termenele aplicabile emiterii unui titlu de creanţă sunt reglementate, iar cele care nu au o reglementare "neîndoielnică" beneficiază de aplicarea prevederilor art. 2547 C. civ.

Atunci când s-a raportat la "finalizarea activităţii de organizare a verificării", instanţa de fond în mod eronat a avut în vedere controlul efectuat în perioada 27.06.2014 -12.08.2014. În realitate, este vorba despre un termen care se referă la momentul în care în fapt este demarată verificarea ce are ca finalitate emiterea unui act administrativ cu sau fără consecinţe financiare, în baza O.U.G. nr. 66/2011.

În speţa de faţă, CRFIR 7 Centru Alba Iulia, prin Compartimentul Control Proiecte Finalizate, a efectuat verificarea pe teren în data de 12.08.2014 şi a finalizat misiunea de control în data de 03.11.2014, dată la care a fost aprobat Raportul de Control nr. 44.336 din 03.11.2014, prin care s-a propus monitorizarea beneficiarului până la data de 10.12.2014. Însă, ulterior, prin Nota nr. 47.617 din 28.11.2014, s-a propus demararea activităţii de control şi constatare a creanţelor bugetare.

Pe cale de consecinţă, abia la data de 04.12.2014, prin formularul 1RD 0.1 "Suspiciune de Neregulă/Suspiciune de Fraudă", înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x din 04.12.2014, a fost nominalizată echipa de control care, conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, urma ca, în termen de 90 zile de la data aprobării acestuia de către Directorul General al A.F.I.R., să emită procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Prin urmare, 04.12.2014 este data la care a fost finalizată activitatea de organizare a verificării beneficiarului.

În plus de aceasta, termenul aflat în discuţie este unul de recomandare, iar nerespectarea sa antrenează numai aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare.

5.1.2. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, neregula descrisă în actul administrativ dedus judecăţii, respectiv cea a creării de către societatea recurentă a condiţiilor artificiale în vederea obţinerii fondurilor comunitare, se confirmă.

În concret, societatea recurentă este favorizată de partenerul B. S.R.L., în comparaţie cu orice alt client al său, în sensul că:

- i se oferă contracte de lucrări sau posibilitatea să fie antreprenor;

- i se oferă imobile, terenuri şi construcţii, în suprafaţă totală de 8.639 mp, fiind date în folosinţă pe o durată de 45 de ani, fără costuri financiare;

- i se oferă suport managerial, respectiv beneficiază de specialişti formaţi la B. S.R.L.;

- i se asigură aprovizionarea prin B. S.R.L.;

- este sprijinită prin plăţi anticipate în vederea cofinanţării proiectului.

Partenerul B. S.R.L. este, la rândul său, avantajat, întrucât are posibilitatea să îşi mărească cota de piaţă, să îşi dezvolte activităţile auxiliare şi să beneficieze de colaborarea cu o societate cu utilaje de ultimă generaţie în a cărui management are influenţă şi este implicat prin personalul propriu.

5.2. Recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinţei contestate, în sensul înlăturării considerentelor atacate şi înlocuirii acestora cu cele prezentate în cadrul memoriului de recurs.

Partea a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut faptul că prima instanţă a motivat în mod necorespunzător respingerea criticilor de nelegalitate ale actelor contestate referitoare la:

- omisiunea emiterii şi comunicării unei decizii de reverificare a beneficiarului proiectului, după cum impun prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 105 Codul de procedură fiscalălă, în condiţiile în care controlul viza aceeaşi perioadă şi aceleaşi aspecte anterior analizate;

- emiterea actului administrativ intitulat "suspiciune de neregulă/fraudă" - IRD nr. 41534/04.12.2014 şi omisiunea comunicării actului către beneficiarul proiectului;

- neasigurarea efectivă a dreptului de a expune punctele de vedere cu privire la aspectele consemnate de echipa de control, după cum impun prevederile art. 21 alin. (11) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- depăşirea limitelor investirii prin IRD;

- reţinerea de către echipa de control a unei oarecare suprapuneri în ceea ce priveşte noţiunea de întreprindere legată sau activitate strâns legată, între noţiunea de dependenţă şi cea de influenţă dominantă;

- încălcarea principiului proporţionalităţii, instituit prin O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- somarea şi îndrumarea prealabilă a beneficiarului proiectului înainte de aplicarea sancţiunii pecuniare.

6. Apărările formulate în cauză

6.1. Recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, precum şi concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, pentru apărările expuse la dosar.

6.2. Recurenta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului AFIR pentru apărările dezvoltate la dosar.

7. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinările şi concluziile scrise depuse în cauză, cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

7.1. Consideraţii generale

Recurenta S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 14599/21.04.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.02.2015, ambele emise de recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, privind proiectul "Achiziţie de utilaje moderne pentru lucrări de pregătire a terenului", ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x/28.03.2011, având ca beneficiar pe S.C. A. S.R.L., cu consecinţa stingerii creanţei în cuantum de 618.084,99 RON.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă analizarea în mod detaliat şi judicios a dispoziţiilor normative comunitare şi naţionale incidente pe subiectul aflat în discuţie, a susţinerilor părţilor litigante, precum şi a întregului probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate.

7.2. Referitor la recursul principal promovat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

7.2.1. Critica recurentei prezentată la pct. 5.1.1 este fondată.

Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare: "Termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26)."

Într-adevăr, textul normativ anterior citat nu reglementează un termen imperativ a cărei nerespectare atrage sancţiunea anulării actului administrativ contestat, aşa cum s-a reţinut în sentinţa atacată.

7.2.2. Critica recurentei prezentată la pct. 5.1.2 este nefondată.

Proiectul analizat s-a încadrat în Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" în cadrul planului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a avut ca obiectiv, potrivit cererii de finanţare depuse de societate, dotarea corespunzătoare a acesteia cu utilaje, în scopul efectuării de lucrări de pregătire a terenului. Investiţia a constat în achiziţionarea următoarelor utilaje: cilindru vibrocompactor tandem articulat; cilindru compactor pivotant pe pneuri; mini încărcător rigid şi instalaţie solară preparare apă caldă menajeră.

În baza suspiciunii de neregulă/fraudă IRD nr. 41534/04.12.2014, s-a procedat la analizarea aspectelor privind crearea de condiţii artificiale şi depăşirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societăţii.

În urma verificării pe teren a aspectelor semnalate în cadrul actului anterior arătat, a fost încheiat procesul-verbal nr. x/12.08.2014.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.02.2015 s-au reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

- obiectivul general al Măsurii 312 nu a fost atins, pentru că cele două societăţi au transferat voluntar angajaţi de la B. S.R.L. la S.C. A. S.R.L.;

- obiectivul specific al aceleiaşi măsuri nu a fost atins, întrucât societatea recurentă a acţionat ca un subcontractant al B. S.R.L.;

- S.C. A. S.R.L. are sediul social într-o clădire ce aparţine B. S.R.L., în baza a două contracte de comodat valabile pe o perioadă de 45 de ani;

- pentru a asigura cofinanţarea proiectului, societatea a angajat un credit în sumă de 667.774 RON, iar diferenţa de 374.905,50 RON a provenit de la B. S.R.L.;

- S.C. A. S.R.L. a achiziţionat bunuri şi servicii de la B. S.R.L. în proporţie de circa 80%;

- B. S.R.L. este implicată în toate contractele angajate de S.C. A. S.R.L.;

- au fost facturate prestări de servicii efectuate de B. S.R.L. către recurentă, dintre acestea făcând parte şi lucrări de modernizare infrastructura rutieră sau străzi în comunele Spring şi Gărbova, lucrări pentru care au fost încheiate contracte de antreprenoriat între cele două societăţi, recurenta în calitate de antreprenor, iar B. S.R.L. în calitate de executat.

Pe baza acestor constatări, emitentul Procesului-verbal dedus judecăţii a concluzionat în sensul că societatea recurentă "face parte dintr-un grup economic împreună cu B. S.R.L. şi a fost creată în scopul accesării fondurilor nerambursabile pe Măsura 312, în vederea achiziţionării de utilaje suplimentare pentru domeniul de activitate comun, cod CAEN 4312 - Lucrări de pregătire a terenului."

Prin Decizia nr. 14599/21.04.2015, AFIR a respins contestaţia formulată de recurentă, pentru aceleaşi argumente avute în vedere la emiterea Procesul-verbal de constatare analizat, respectiv că scopul depunerii proiectelor a fost acela de a se achiziţiona utilaje cu o valoare totală ce depăşeşte 200.000 euro - valoarea maximă admisă în cadrul unui proiect.

Instanţa de control judiciar apreciază că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că neregula descrisă în Procesul-verbal de constatare nu se confirmă prin probatoriul administrat în cauză.

Art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală prevede că:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Prin Hotărărea din 12.09.2013 pronunţată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că:

"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."

Înalta Curte apreciază că este vădit nefondată critica recurentei potrivit căreia sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul anterior nominalizat şi a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza C-434/12.

În mod indubitabil, în speţa de faţă, nu sunt întrunite cele două elemente la care face trimitere instanţa europeană în hotărârea mai sus arătată.

Cu referire la elementul obiectiv, instanţa de control judiciar reţine că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008, Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi, precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul societăţii recurente - are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.

Înalta Curte consideră că obiectivele anterior nominalizate au fost atinse, în condiţiile în care scopul proiectului finanţat a vizat achiziţionarea de utilaje moderne pentru efectuarea unor lucrări de pregătire a terenului pentru lucrări de construcţii platforme betonate, drumuri, trotuare, fundaţie şi alte tipuri de terasamente. Aşadar, în discuţie erau prestarea unor activităţi non-agricole. Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, aceste lucrări au fost realizate atât în timpul derulării proiectului cât şi ulterior, aşa cum rezultă din contractele de prestări servicii şi contractele de lucrări încheiate în perioada 2011-2014, precum şi din contractele de furnizare şi facturile de achiziţie beton, piatră spartă, balast, motorină, piese de schimb, contracte încheiate cu diverşi furnizori.

După implementarea proiectului, în perioada 2013-2014, recurenta a înregistrat creşteri semnificative ale activităţii sale, ceea ce confirmă poziţionarea sa pe piaţă ca furnizor important de lucrări de pregătirea terenului. Altfel spus, cifra de afaceri a societăţii recurente a crescut considerabil în fiecare an fapt ce probează independenţa sa financiară.

Contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, în ansamblul activităţilor comerciale, relaţia dintre S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. a fost cea precizată în memoriul justificativ anexat la cererea de finanţare a proiectului. În concret, B. S.R.L. a fost cel mai important furnizor de materii prime şi auxiliare, produse şi servicii, dar şi unul dintre cei mai importanţi clienţi. Însă, relaţia dintre cele două societăţi a fost una comercială, în condiţiile în care B. S.R.L., în calitate de client, nu a beneficiat de preţuri sub lista de preţuri. În plus de aceasta, discounturile oferite pentru serviciile prestate de B. S.R.L. se încadrează în cele practicate de societatea în cauză şi cu celelalte societăţi cu care desfăşoară relaţii comerciale.

Prin cererea de finanţare, recurenta s-a obligat să creeze un număr de 7 locuri de muncă (6 lucrători şi 1 administrator), obligaţie care a fost respectată. În acest scop, recurenta a publicat anunţuri de angajare a personalului şi a procedat la selecţia acestuia în urma desfăşurării interviurilor. În perioada 2010-2014, recurenta şi a avut un număr de 44 de salariaţi. Împrejurarea că 17 dintre aceştia au fost angajaţi anterior la B. S.R.L. nu prezintă relevanţă, aşa cum a concluzionat şi prima instanţă, în condiţiile în care numărul rămas (27) era mai mare decât numărul asumat de beneficiar prin cererea de finanţare şi era în măsură să contribuie la îndeplinirea obiectivului Măsurii 312.

De asemenea, este lipsit de relevanţă şi faptul că numitul C. - angajat la data de 22.06.2011 pe funcţia de director în cadrul societăţii recurente, pentru îndeplinirea criteriului de eligibilitate privind pregătirea profesională a reprezentantului legal sau a unei persoane din cadrul firmei - a avut anterior calitatea de director la B. S.R.L., în condiţiile în care acesta nu a deţinut concomitent cele două calităţi. Situaţia este similară şi în cazul numiţilor D. şi E.. Împrejurarea că aceştia din urmă au desfăşurat activitate şi la B. S.R.L. nu poate fi considerată sprijin necuvenit acordat societăţii recurente din partea acesteia din urmă. Un salariat poate avea contract individual de muncă la o societate şi, în acelaşi timp, poate desfăşura activităţi pe bază de convenţie la alte societăţi.

Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă argumentaţia instanţei de fond în sensul că societatea recurentă a respectat obligaţiile asumate prin cererea de finanţare şi prin contractul de finanţare, în condiţiile în care a realizat toţi indicatorii asumaţi, iar rezultatele obţinute până la retragerea sprijinului financiar au fost pozitive.

În altă ordine de idei, existenţa elementului subiectiv presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii Europene, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Înalta Curte apreciază că este justificată concluzia judecătorul fondului în sensul că probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că nu a existat o coordonare deliberată a conducerii celor două societăţi aflate în cauză, cu scopul de a obţine fonduri nerambursabile peste pragul de 200.000 euro admis de lege.

Pe aspectul analizat, prezintă relevanţă cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 12.09.2013:

"Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.

Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40, 41 din hotărâre).

În acelaşi sens, prin Nota directoare pentru auditori nr. 22 din data de 10.10.2013 emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că, în speţa de faţă, nu se regăsesc indicatorii nominalizaţi în Nota directoare, după cum urmează:

- indicatori funcţionali (legali) - cele 2 societăţi nu au acţionari comuni; recurenta este o societate cu răspundere limitată, având ca unic asociat pe numitul D. care îndeplineşte funcţia de administrator; acesta din urma nu face parte din structura acţionariatului B. S.R.L.; în plus de aceasta, între acţionarii celor două societăţi nu există legături de rudenie;

- indicatori economici - colaborarea dintre cele 2 societăţi a fost analizată în cadrul raportului de expertiză efectuat în cauză, iar expertul a concluzionat în sensul că raporturile dintre acestea nu sunt specifice celor privind grupurile de interese economice; relaţiile comerciale derulate între cele două societăţi sunt similare celor angajate şi cu alţi parteneri comerciali; volumul tranzacţiilor efectuate de recurentă a crescut constant pe parcursul derulării proiectului, aspect care confirmă independenţa sa economică;

Semnificative pe chestiunea aflată în discuţie sunt şi precizările făcute în Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312: "acţionarii majoritari ai unei societăţi comerciale nu pot avea mai multe proiecte în derulare, în acelaşi timp şi pentru aceleaşi tipuri de investiţii, în cadrul Măsurii 312."

În legătură cu noţiunea de acţionar majoritar, în Ghidul solicitantului se arată că acesta este "o persoană fizică/persoană juridică care este acţionar/asociat majoritar în sensul majorităţii absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acţiunilor/părţilor sociale) din punct de vedere al acţiunilor/părţilor sociale în două sau mai multe societăţi nu poate solicita fonduri FEADR, în acelaşi timp şi în cadrul aceleiaşi măsuri, decât în cadrul unei singure societăţi".

Potrivit art. 1 din Anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, este considerată "întreprindere orice entitate, indiferent de forma juridică, care desfăşoară o activitate economică, inclusiv entităţile care desfăşoară o activitate artizanală şi alte activităţi cu titlu individual sau familial, societăţile de persoane sau asociaţiile care desfăşoară în mod obişnuit o activitate economică".

Prin Hotărârea CJUE din 27.02.2014 pronunţată în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, s-au precizat următoarele aspecte:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu este în mod necesar subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

Contrar susţinerilor autorităţii recurente, cele două societăţi analizate nu erau firme partenere sau firme legate. B. S.R.L. nu era singurul furnizor sau client al S.C. A. S.R.L., ponderea în totalul vânzărilor şi achiziţiilor la B. S.R.L. era importantă, însă nu a fost indispensabilă dezvoltării societăţii recurente. Cu alte cuvinte, între societăţile analizate nu au existat condiţionări, contracte derulate cu preţuri preferenţiale, obligaţii de a comanda produse sau servicii sau alte activităţi care să favorizeze în vreun fel activitatea recurentei, aşa cum rezultă din anexele raportului de expertiză efectuat în cauză.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că toate aspectele mai sus prezentate nu confirmă existenţa elementului subiectiv.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7.3. Referitor la recursul incident

7.3.1. Este nefondată critica societăţii recurente referitoare la încălcarea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor ale art. 105 Codul de procedură fiscalălă.

În concret, recurenta susţine faptul că era necesară emiterea unei decizii de reverificare a beneficiarului în condiţiile în care controlul viza aceeaşi perioadă şi aceleaşi aspecte anterior analizate.

Însă, din actele dosarului, rezultă că cele două controale derulate la beneficiar au avut tematici diferite, respectiv:

- controlul efectuat în anul 2013 a fost demarat ca urmare a emiterii Notei interne nr. 1357/24.01.2013 de către Directorul general al AFIR şi a avut ca scop verificarea posibilelor legături existente între S.C. A. S.R.L. şi F. S.R.L., prin intermediul B. S.R.L.;

- controlul efectuat în anul 2014, de către Compartimentul Control Ex Post din cadrul CRFIR 7 Centrul Alba Iulia, a vizat modul de respectare a angajamentelor asumate prin cererea de finanţare, ulterior efectuării ultimei plăţi de către autoritatea contractantă, precum şi modul în care au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate şi de selecţie la momentul evaluării cererii de finanţare.

Prin urmare, nu era necesară emiterea unei decizii de reverificare, după cum în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului cauzei.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar reţine că în mod eronat recurenta consideră că în cauza de faţă sunt incidente prevederile Codului de Procedură Fiscală.

Astfel, dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Codul de Procedură Fiscală menţionează următoarele: "Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b)."

Or, în speţa de faţă, creanţa este rezultată dintr-un raport juridic contractual, a cărei încălcare a determinat emiterea titlului de creanţă prin care autoritatea de control a solicitat restituirea sumelor decontate, cu titlul de finanţare nerambursabilă.

Pentru recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, legiuitorul a adoptat o reglementare cu caracter special, fiind vorba despre O.U.G. nr. 66/2011, ale cărei dispoziţii se aplică cu prioritate.

În cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, singura referire la Codul de Procedură Fiscală este făcută la Capitolul IV, intitulat "Modalităţi de stingere a creanţelor rezultate din nereguli", unde se arată, la art. 38 lit. c), faptul că stingerea unor astfel de creanţe se face prin compensare, în condiţiile Codului de Procedură Fiscală, şi la lit. d) ale aceluiaşi articol, prin executare silită.

Aşadar, dispoziţiile Codului de Procedură Fiscală se aplică creanţelor bugetare stabilite de AFIR doar în ceea ce priveşte compensarea şi executarea silită a acestora. Modalitatea de constatare, stabilire şi contestare ale acestora este reglementată de prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

7.3.2. Sunt nefondate criticile societăţii recurente referitoare la emiterea actului administrativ intitulat "suspiciune de neregulă/fraudă - IRD nr. 41534/04.12.2014, la omisiunea comunicării actului către beneficiarul proiectului, la neasigurarea efectivă a dreptului de a-şi expune punctul de vedere, precum şi la depăşirea limitelor stabilite prin IRD.

Aşa cum s-a arătat de către recurenta AFIR, IRD-ul este un act intern care nu se comunică beneficiarului proiectului cu finanţare nerambursabilă, deoarece desemnează comisia abilitată să efectueze controlul.

Este de reţinut faptul că, la finalul controlului, societatea recurentă a primit proiectul procesului-verbal contestat, iar aceasta, în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, şi-a exprimat în scris punctul de vedere cu privire la aspectele consemnate în cuprinsul acestuia. Pe cale de consecinţă, nu se poate susţine cu temei faptul că a fost încălcat dreptul la apărare al societăţii în procedura administrativă.

În ceea ce priveşte depăşirea limitelor controlului, Înalta Curte reţine faptul că, ex post, autoritatea cu competenţe în domeniu, în baza clauzelor contractului de finanţare, respectiv art. 14 alin. (2) din Anexa I, poate efectua controale pentru verificarea modului de utilizare a finanţării nerambursabile, precum şi a criteriilor de selecţie şi eligibilitate.

7.3.4. Este nefondată critica societăţii recurente referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii, instituit prin art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform principiului proporţionalităţii, orice măsură adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

Într-adevăr, valoarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabileşte prin aplicarea principiului proporţionalităţii. Însă, în cauza de faţă, neregula imputată prin actul dedus judecăţii viza întregul proiect asumat de beneficiar. Elementele nominalizate în cuprinsul acestuia indicau nerespectarea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului.

Pe cale de consecinţă, aplicarea principiului analizat s-a făcut prin raportare la neregulile constatate care, în opinia emitentului actului, afectau întregul proiect asumat de societatea beneficiară.

7.3.5. Este nefondată critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Anexa I la contractul semnat de părţi.

Neregula nominalizată în titlul de creanţă contestat în faţa instanţei de contencios administrativ, respectiv aceea de creare a condiţiilor artificiale, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile pe Măsura 312, nu permite acordarea unei perioade în care aceasta ar putea fi remediată, deoarece efectele sale au fost produse.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta AFIR la 4.000 RON cheltuieli de judecată către recurenta S.C. A. S.R.L., în raport cu pretenţiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.C."A." S.R.L. şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 208/2017 din 02.10. 2017 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la 4000 RON cheltuieli de judecată către recurenta S.C."A." S.R.L., cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2021.